iaşi - ultimele știri
Două numere de telefon sunt puse la dispoziţia persoanelor care vin în această perioadă la Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinii pot solicita la liniile de asistență informaţii referitoare la desfăşurarea pelerinajului.
Bărbatul care a încercat să jefuiască o bancă din Iași la sfârșitul lunii septembrie, spune că a fost motivat de probleme financiare severe.
Un bărbat din Iași a fost arestat pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut unor persoane bani ca să influențeze doctori de la Institutul de Medicină Legală din Iași (IML) să elibereze certificate medico-legale false.
Urgiile abătute din cer au adus vremuri grele pentru România și oameniii se întorc la credință. Pelerinajul religios de Sfânta Parascheva, de la Iași, se anunță mai mare decât niciodată, el va începe pe 8 octombrie și va dura 8 zile, până pe 15 octombrie, transmite Click!.
La un sediu bancar din Iași a avut loc un jaf armat. Din primele informații se pare că un bărbat deghizat a pătruns în interiorul instituției financiare înarmat cu un pistol. A amenințat angajații care se aflau în sediu și le-a cerut bani.BCR a anunțat că angajații agenției bancare nu au fost răniți
O ieşeancă a obţinut în instanță acordul să intre în apartamentul unei vecine pentru a-i face curăţenie cu forţa. Miercuri, 25 septembrie, locatara a intrat împreună cu alte autorități în imobilul sufocat de gunoaie.
Un avocat cunoscut este acuzat că și-a mutilat fosta iubită într-o cameră de hotel din Iași. Incidentul șocant s-a petrecut pe 17 septembrie 2024, iar bărbatul a fost dus la Institutul de Psihiatrie „Socola” în cătușe. Victima se află în stare gravă la spital, având multiple traumatisme.
Poliţiştii ieşeni anchetează o crimă de o violenţă extremă, după ce un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost omorât în bătaie, fiind lovit în mod repetat cu un par.
O femeie din Iași a obţinut în instanţa dreptul de a intra în apartamentul unei vecine pentru a face curăţenie cu forţa.
Cu două luni înaintea începerii anului universitar piața imobiliară a devenit agitată din cauza cererii mari venite din partea studenților, ceea ce a crescut considerabil chiriile.
Un bărbat din Republica Moldova a fost arestat preventiv după ce a furat un SUV de lux în doar patru minute din Brașov, folosind dispozitive electronice speciale. Vehiculul a fost recuperat în județul Iași.
Zeci de ieşeni au apelat numărul unic de urgenţă 112 în timpul unei furtuni violente care a smuls un acoperiş, a rupt crengi şi copaci, iar din cauza ploii torenţiale au fost inundate mai multe străzi şi pasaje din municipiul reşedinţă.
Costel Gîtlan, șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, ar putea ajunge în atenția oamenilor legii pentru fals în declarații, după ce nu a trecut în declarația de avere vânzarea unui teren de 1.000 mp.
Rudele unei femei de 94 de ani din satul ieșean Sârca au avut parte de o surpriză neașteptată, chiar când se pregăteau să o înmormânteze. Femeia a deschis ochii și și-a mișcat mâinile în timpul priveghiului.
Chiriile au înregistrat o creștere de 14% de la un an la altul (iulie 2024 vs. iulie 2023), în timp ce prețurile solicitate de la o lună la alta (iulie 2024 vs. iunie 2024) au crescut cu 3%.
O persoană a fost găsită în comă de gradul I în locuinţa supraîncălzită, iar altele au ajuns la UPU de la Spitalul "Sf Spiridon" din cauza stărilor lipotimice suferite din cauza temperaturilor extrem de crescute înregistrate.
Un bărbat de 66 de ani a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon" din Iaşi, după ce a fost lovit de un taur, conform Agerpres.
Mama Sofiei, copila care a fost supusă unor abuzuri și care a murit în 2021 înecată în cadă, și partenerul de viață al acesteia au fost condamnați la închisoare de judecătorii Curții de Apel din Iași. Femeia va trebui să stea după gratii 15 ani, iar iubitul ei 30 de ani.
O nouă fabrică a fost inaugurată în România, în urma unei in vestiții de 10 milioane euro, urmând să producă detergenți profesionali și produse cosmetice adaptate reglementărilor de biodegrabilitate.
Un tânăr și-a câștigat notorietatea de „campion” al hoților din Iași după ce a comis 9 spargeri în doar 90 de minute. El și-a dus la îndeplinire escapada purtând aceleași haine care se văd în pozele sale de profil de pe Facebook și TikTok, ceea ce a facilitat identificarea sa de către anchetatori.
Medicii din Iași sunt în alertă după ce au depistat două cazuri de TBC la o grădiniță din județ. Este vorba despre o educatoare și un copil de cinci ani, care urmează în prezent tratament. În urma anchetei epidemiologice, medicii așteaptă să descopere și alte cazuri.
Iașul s-a dezvoltat în ultimii patru ani prin proiectele majore implementate de administrația liberală, Costel Alexe, președintele Consiliul Județean, devenind favoritul ieșenilor în lupta electorală din acest an, datorită obiectivelor promise și realizate.
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zona Moldovei.
Procurorii din Iași au decis redeschiderea dosarului morții suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară.
Poliția a intrat în alertă la Iași, acolo unde are loc priveghiul liderului clanului de interlopi Corduneanu, care a murit din cauza problemelor cardiace, la vârsta 54 de ani.
În aprilie 1918, în zi de mare sărbătoare pentru creștini, Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România.
Un echipaj de jandarmi aflat în patrulare în zona unui liceu din Iași a depistat un bărbat care aborda eleve.
Fosta judecătoare Mirela Anton, de la Tribunalul Iași, a murit subit marți, la doar 54 de ani, scrie Ziarul de Iași.
Un bărbat din Iași va încasa despăgubiri ce depășesc cu mult valoarea mașinii sale, după ce o creangă a unui stejar a căzut pe aceasta.
O copilă de 14 ani din Iași a trecut printr-un adevărat calvar, întrucât a fost forțată de tatăl ei, în vârstă de 37 de ani, să întrețină relații sexuale în repetate rânduri.
Cea de-a noua ediție a festivalului Rocanotherworld va avea loc în perioada 20-23 iunie 2024 la Iași și va reuni pe scena un line-up internațional de excepție.
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul morții avocatei ieșene Monica Cioată. Tânăra avocată, care a murit în condiții suspecte în luna iunie a anului 2021, a fost „aruncată de la balcon” de către iubitul ei, Sebastian Felecanu, conform unor raport menționat de avocatul Adrian Cuculis.
Sculptura „Hidra” a lui Costin Ioniţă, vandalizată la scurt timp după ce a fost amplasată în Iaşi, va fi scoasă la licitaţie pe 28 martie.
Chiriile din principalele 10 mari orașe din România au scăzut cu 3% în februarie, față de luna precedentă, deși rămân cu 15% mai mari decât în luna februarie a anului trecut.
O tragedie cutremurătoare a avut loc în comuna Heleșteni, județul Iași, în cursul nopții de marți spre miercuri. Un bărbat și-a pus capăt zilelor, după ce l-a omorât, mai întâi, pe iubitul fostei sale concubine. Potrivit anchetatorilor, crimele par să fi fost motivate de gelozie.
O idee venită din partea Primăriei Municipiului Iaşi i-a scos din sărite pe locuitorii din capitala Moldovei. Este vorba despre o aplicaţie pentru telefonul mobil, pe care municipalitatea doreşte să o creeze.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, va participa la manifestațiile organizate la Iași și Focșani cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Când vine vorba despre capitolul siguranţă, România stă destul de bine. Nu mai puţin de cinci oraşe de la noi din ţară au reuşit să se claseze în TOP 100, fiind considerate sigure pentru cetăţeni
Din cauza condiţiilor meteorologie nefavorabile, 11 unităţi de învăţământ din judeţele Brăila, Iaşi și Neamţ vor avea şi miercuri cursurile suspendate.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, dr. Florin Roşu, a declarat că unitatea medicală se confruntă în continuare cu un număr tot mai crescut de infecţii respiratorii, menţionând totodată că a apărut primul caz de coinfecţie de gripă şi COVID-19.
Primele reprezentaţii cu Văduva veselă 2.0 din noua stagiune a Operei Naţionale din Iaşi, îl vor readuce în faţa publicului pe îndrăgitul tenor Ştefan von Korch.
România este lovită, în această perioadă, de un val puternic de gripă și viroze, boli care duc la o creștere alarmantă a numărului cazurilor de insuficiență respiratorie acută.
Corneliu Baba, unul din cei mai mari pictori ai României, și-a desăvârșit creația în una din cele mai negre perioade prin care a trecut țara noastră: când se instaura regimul comunist.
Un ieșean care a obținut autorizație de demolare pentru mai multe construcții aflate în paragină a fost pus în situația absursă de a plăti impozit pentru clădiri. Bărbatul a dat primăria în judecată cerând să emită documentul prin care să se constate că imobilele nu mai există.
Un apel la 112 a anunțat faptul că o elevă de la Colegiul Național Emil Racoviță din Iași a căzut de la etajul al doilea.
După ce imaginile cu renovarea bojdeucii lui Ion Creangă au inflamat opinia publică, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, se apără spunând că s-a respectat proiectul.
Nu este pentru prima dată când bojdeuca lui Ion Creangă a avut nevoie de renovări. Căsuța care a scăpat de război și de două mari cutremure a fost distrusă de ultima renovare.
La 20 noiembrie 1916, Iașiul a devenit noua capitală a țării. Tot într-o zi de 20 noiembrie a murit Lev Tolstoi și s-a născut Joe Biden.
Salvamontiștii din Neamț au făcut eforturi uriașe ca să salveze un turist din Iași care a fost victima unui accident neverosimil petrecut în weekend, în Masivul Ceahlău. Abia ajuns la cabana Dochia, bărbatul a căzut în cap pe scări și a intrat în comă
Magistrații Judecătoriei Vaslui au admis cererea de eliberare condiționată a fostul primar al municipiului Iași, Gheorghe Nichita, reținut pentru instigare la abuz în serviciu. Decizia instanței nu este una definitivă.
Liderii PSD au criticat anunțul președintelui PNL de susținere la alegerile de anul viitor a primarului și președintelui Consiliului Județean. Șeful social democraților ieșeni susține că liberalii au dat astfel „o nouă palmă democrației și ieșenilor”.
Zeci de mii de credincioşi au venit, de la primele ore ale zilei de sâmbătă, pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi şi pe străzile din împrejurimile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru a asista la ceremonia Sfintei Liturghii oficiată cu prilejul prăznuirii Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.
Trei tineri africani s-au amestecat printre românii care și în acest an au venit să se roage la racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva.
Exim Banca Românească a anunțat că finanțează grupul de firme Sophia situat în Iași, cu o valoare totală de 5,2 milioane de lei, prin intermediul programului denumit IMM Invest.
Lucrările la spitalele regionale, una din promisiunile constante ale guvernărilor PSD, avansează în ritm lent, două având doar proiect tehnic, iar al treilea, nici atât.
O femeie din Iași a fost pe punctul de a leșina când a vrut să mănânce lasagna pe care abia o cumpărase de la unul din magazinele cele mai populare în România, potrivit Click!. A constatat că înăuntru erau viermi. Unul dintre copiii femeii care a gustat din produs a avut o stare de rău.