Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv | adevarul.ro

Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a decis noi măsuri în cazul fiului fostului ministru Tudorel Toader. Rectorul Liviu-George Maha a anunțat că Alexandru Toader nu va mai desfășura activități didactice în instituție, indiferent de deciziile viitoare ale instanțelor privind măsura preventivă. UAIC a decis măsuri și în privința lui Tudorel Toader.

Alexandru și Tudorel Toader
Alexandru și Tudorel Toader Foto: Facebook/Comitetul Central

„A fost decisă interdicția de a desfășura activități didactice, indiferent de evoluția cazului în sensul acestei măsuri de arest preventiv”, a declarat Liviu-George Maha, potrivit Ziarului de Iași

Rectorul UAIC a subliniat:

„Chiar dacă instanța superioară va anula decizia de arest preventiv și se va trece la o altă măsură, domnul Alexandru Toader nu va mai intra la ore”.

Potrivit conducerii Universității „Alexandru Ioan Cuza”, cursurile și seminarele susținute de acesta vor fi preluate de alți cadre didactice, pentru ca activitatea studenților să nu fie afectată.

Tudorel Toader și profesoara Andreea Urda, retrași de la cursurile anilor superiori

Conducerea universității a decis, de asemenea, ca profesorul Tudorel Toader, fost ministru și rector al unității, precum și profesoara Andreea Urda să nu mai predea la anul IV și la celelalte discipline aferente anilor superiori.

Rectorul a explicat măsura:

„Nu vor mai desfășura activități didactice la anul 4, deci la anii superiori, tocmai pentru a evita intrarea în contact cu potențiale victime, cu potențiali martori și a fi afectată activitatea didactică și cea de evaluare”.

Cei doi vor continua însă să desfășoare activități în alte structuri universitare, precum școala doctorală sau extensiile facultății.

Rectorul invocă o „potențială incompatibilitate”

Liviu-George Maha a explicat că măsura va rămâne în vigoare atât timp cât Tudorel Toader și profesoara Urda sunt implicați în dosar în calitate de avocați.

În perioada următoare, reprezentanții Facultății de Drept vor organiza întâlniri cu studenții pentru a discuta mecanismele de sesizare și gestionare a unor situații similare.

„Orice astfel de problemă va fi tratată cu toleranță zero”, a declarat rectorul UAIC.

Totodată, studenții care au nevoie de sprijin vor putea beneficia de consiliere psihologică prin Serviciul „Suport pentru Studenți”, în condiții de confidențialitate.

Universitatea încurajează revenirea studentelor care au abandonat studiile

Rectorul UAIC a transmis și un mesaj pentru studentele care ar fi renunțat la studii din cauza unor astfel de situații.

„Dacă au existat motive care să stea la baza unei astfel de decizii, prin ceea ce s-a decis astăzi și prin angajamentul asumat și măsurile viitoare vom elimina toate potențiale bariere în calea formării profesionale a dumnealor”, a declarat acesta.

O deputată USR îl critică pe Tudorel Toader după arestarea preventivă a fiului său. „Le spune public victimelor că au fost manipulate”

Comisia de etică nu a finalizat analiza

Potrivit rectorului, măsurile au fost adoptate în unanimitate, însă Comisia de etică a universității nu a luat încă o decizie în acest caz, deși cercetarea este într-un stadiu avansat.

Universitatea arată că procedurile interne continuă în paralel cu ancheta penală, iar mecanismele de prevenire și sesizare a hărțuirii ar putea fi reevaluate dacă vor fi identificate probleme de reglementare.

Acuzații de de viol și agresiune sexuală

Amintim că Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, acuzat de viol și agresiune sexuală. Potrivit referatului procurorilor, acesta ar fi profitat de teama studentelor de a nu promova examenul la materia pe care o preda.

O studentă susține că a fost violată de două ori, iar alte șase tinere au relatat că profesorul ar fi încercat să le sărute sau să le atingă fără consimțământ. Alexandru Toader se află în arest preventiv.

Anchetatorii susțin că, în 2022, acesta ar fi chemat o studentă seara, la biroul său notarial, unde ar fi întreținut cu ea un raport sexual fără consimțământul acesteia.

„Pe parcursul discuției, profesorul s-a apropiat progresiv, întrebând-o de ce mai tremură și spunându-i că, întrucât deveniseră prieteni, nu mai avea motive să fie emoționată. Toader Ionuț Alexandru s-a apropiat, a sărutat-o (...) fără să îi solicite acordul (...) și a întreținut cu aceasta un raport sexual”, se arată în referatul procurorilor, citat de Euronews.

Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader preda drept civil la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași din 2017 și este căsătorit din 2018. 

Într-o reacție publicată pe Facebook, Tudorel Toader, care își reprezintă fiul ca avocat, a susținut că situația reprezintă de fapt un atac la adresa sa.

După arestarea preventivă a lui Alexandru Toader, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a anunțat suspendarea contractului său de muncă.

Top articole

Partenerii noștri