Îmbrânceli la pelerinajul de la Iași. Doi credincioși au forțat intrarea în catedrală, iar unul a fost încătușat | adevarul.ro

Video Îmbrânceli la pelerinajul de la Iași. Doi credincioși au forțat intrarea în catedrală, iar unul a fost încătușat

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Iași, a fost marcat de noi incidente violente. Mai multe persoane au încercat să sară peste rând, dar au fost oprite de jandarmi, care au încătușat una dintre acestea. Ulterior, un alt bărbat a fost scos de forțele de ordine din fața Mitropoliei, după ce a fost implicat într-un scandal.

image
Foto: captură video

Doi indivizi au trecut de barierele metalice amplasate în fața lăcașului de cult, încercând să forțeze intrarea. Potrivit precizărilor transmise de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, evenimentul s-a petrecut în jurul orei 14:20.

După ce au sărit peste dispozitivul de delimitare, un membru al efectivelor de jandarmerie le-a cerut celor doi să se conformeze regulilor și să revină în zona permisă. Deoarece indivizii au ignorat avertismentele și au început să folosească un limbaj licențios, un al doilea jandarm a intervenit pentru a aplana conflictul. În momentul în care forțele de ordine au încercat să-i oprească, cei doi s-au opus, adoptând o atitudine ostilă. Jandarmii i-au imobilizat, unul dintre bărbați fiind chiar încătușat din cauza manifestărilor agresive.   

Persoanele au fost duse la secția de poliție în vederea dispunerii măsurilor legale, existând suspiciunea săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Peste 16.000 de oameni așteaptă să ajungă la raclă

Aglomerația a crescut considerabil în ultimele zile, pe măsură ce se apropia sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată astăzi, 14 octombrie. Miercuri, coada se întindea pe câțiva kilometri, iar timpul de așteptare ajunsese la aproximativ 8-9 ore. În fiecare an, la mijlocul lunii octombrie, Iașiul devine unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși din România. Mii de oameni pornesc la drum pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Peste 16.000 de credincioși așteptau să se închine la moaște, în timp ce peste 185.000 de persoane trecuseră deja pe la racla aflată în baldachinul din curtea Mitropoliei.

Peste 1.000 de persoane au avut nevoie de ajutor medical

Orele petrecute la coadă și aglomerația au provocat și numeroase probleme medicale. Peste 1.080 de persoane au avut nevoie de ajutorul echipajelor medicale, multe dintre acestea fiind vârstnici cărora li s-a făcut rău după așteptarea îndelungată sau pentru că nu și-au luat medicamentele la timp. Dintre acestea, 54 au fost transportate la spital.

Credincioșii continuă să vină la Mitropolia din Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Racla va rămâne în baldachin până joi, când va fi reintrodusă în biserică.

Incidentele au loc după ce, marți, patru persoane au fost sancționate contravențional pentru că au încercat să evite coada.

Jandarmeria le reamintește pelerinilor că trebuie să respecte indicațiile forțelor de ordine și regulile de acces pentru ca evenimentul să se desfășoare în siguranță.

Cum afli live unde se află capătul rândului, pe Google Maps

Pelerinii care ajung la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria pot verifica online unde se află capătul cozii. Poziția este actualizată în timp real pe Google Maps, printr-un serviciu pus la dispoziție de Doxologia.ro și Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Informația este utilă mai ales în zilele aglomerate, când rândul se întinde pe mai mulți kilometri, iar timpul de așteptare poate ajunge la câteva ore.

Top articole

Partenerii noștri