Cu
ceva ani în urmă, când realizam un ciclu de documentare TV sub egida Academiei
Franceze, a Clubului de la Roma şi a Academiei Române, am avut ocazia să-l
întâlnesc foarte des pe Alexander King, unul dintre fondatorii instituţiei care
grupa în acel moment, alături de cei de la Bilderberg, tot ce însemna
avangarda gândirii novatoare în cele mai diverse domenii ale activităţii umane.
The Guardian, Le Figaro, Haaretz şi mai toată presa bună a lumii anunţă zilele acestea o ştire şoc: Albert Einstein a fost rasist! Cei de la The New York Times sunt mai nuanţaţi: doar când călătorea.
Un automobil cu tablele portierelor puse pe rol de violoncele, cu
coloanele de susţinere a acoperişului ca flaute şi cu fotoliul de sub
fundul vreunui fudul ca subwoofer? Asta povesteam în articolul trecut,
„Zgâlţâind din tablă - ne-am întors la rablă?“.
Am citit
zilele trecute un eseu cu caracter istoric, cu totul remarcabil. Se cheamă „România în 100 de ani- Bilanţul unui veac de
istorie”, e scris de austriacul Oliver Jens Schmitt, un profesor relativ
tânăr- e născut în anul 1973- care predă istoria sud-est europeană la
Universitatea din Viena şi care e evident că dovedeşte o preocupare evidentă
pentru românia.
Unul
dintre cele mai complicate puncte de divergenţă între SUA şi Turcia a fost
închis, cu largul concurs al secretarului de Stat Mike Pompeo şi al
secretarului Apărării, James Mattis. La 5 iunie, ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a convenit cu secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, în legătură cu situaţia din Kurdistanul sirian, continuând înţelegerea convenită cu predecesorul său, Rex Tillerson.
Atenţie cum folosiţi limba:
limba are mai multe cuvinte negative decît pozitive, mai multe cuvinte
ofensatoare decît laudative.
INTERVIU / Piesele de puzzle ale politicii europene se reconfigurează chiar sub ochii noştri. Anticipând schimbările fundamentale care se vor produce în economiile ţărilor din UE, statele membre implicate în construcţia de proiecte de infrastructură energetică încearcă să obţină o poziţie cât mai avantajoasă în perspectiva perioadei de tranziţie ce se va finaliza cu decarbonizarea economiilor.
Bullyingul
împotriva profesorilor s-a accentuat în ultimii 4-5 ani, iar acum ia forme tot
mai contondente. Aflăm dintr-o ştire de ieri că o învăţătoare a fost bătut de
mama unor elevi într-o şcoală din Călăraşi, chiar în faţa copiilor.
Promisiunea educaţiei este îndeplinită prin învăţare – acesta a fost unul dintre mesajele principale ale Raportului Băncii Mondiale privind Dezvoltarea Globală 2018.
Cazul Republicii Moldova, unde "oligarhul cel bun" Vladimir Plahotniuc controlează tot ce mişcă în statul frate dintre Prut şi Nistru, prin intermediul unui sistem clientelar şi corupt, ar putea să fie în momentul de faţă un model pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Am obosit. Previzibilitatea evenimentelor curente
şi supraabundenţa comentariilor mă demobilizează. Nu avem de a face cu
subtilităţi, ci cu evidenţe la îndemînă. Ne mişcăm zilnic într-o supă înecăcioasă,
ale cărei ingrediente sînt: mediocritatea, subcultura, tupeul, supremaţia
interesului personal, manipularea maselor (oricum) descumpănite.
În revista satirică franceză „Charlie Hebdo” apare o caricatură (produsă în maxim zece minute) care o înfăţişează pe Simona Halep în finala Roland-Gaross. Ilustraţia o arată pe Simona cu trofeul în mâini, strigând „Fier vechi, fier vechi”. Ore mai târziu, toată ţara a sărit în aer de supărare că de ce, dom'le, „se ia francejii” de noi.
LA SCARĂ MARE În noul „Jurassic
World: Fallen Kingdom“, regizorul J.A. Bayona introduce numeroase teme
filozofice şi politice, care fac ca precedentele filme să pară doar un „parc de
distracţii“, reuşind cel mai bun „Jurassic“ făcut
vreodată. Eroii din precedentul film, Bryce Dallas Howard şi Chris Pratt,
îşi reiau aici rolurile.
Moscova a renunţat la tancuri şi foloseşte manipularea şi corupţia pentru a-şi transforma foştii sateliţi în zone neguvernabile.
De doi ani şi
jumătate o coaliţie de grupuri religioase şi conservatoare încearcă să modifice
definiţia familiei în Constituţie, prin intermediul unei iniţiative
cetăţeneşti.
Tot cred că sunt un bluff ameninţările
pe bandă rulantă privind suspendarea preşedintelui Iohannis venite dinspre
coaliţia de guvernare, prin gura unora ca Liviu Dragnea, Florin Iordache,
Tariceanu, Nicolicea, Şerban Nicolae şi alţii. Nu se poate ca oamenii lucizi din
conducerea PSD-ALDE, cât şi din parlament, să fie atât de iraţionali.
Iată-ne la jumătate de an. Un an
care se presupunea, ba chiar se dorea - dacă nu cumva încă „se doreşte” - a fi
unul „de glorie”. Pe de o parte, pentru că trebuia să sărbătorim Centenarul
României. Pe de altă parte, pentru că, după trei ani de creştere continuă - record
european privind viteza de creştere, România trebuia să fi acumulat destulă
energie pentru a-şi transforma creşterea în dezvoltare economică.
Legea de fier care
se aplică atunci când vrei să câştigi simpatie publică este să nu ataci
niciodată un personaj cu încredere şi popularitate mai mare decât a ta. Traian
Băsescu a făcut-o cu Raed Arafat şi a fost începutul sfârşitului pentru
acceptabilitatea sa în funcţia de preşedinte al României.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că a citit cu
mare atenţie decizia CCR privind revocarea şefei DNA, dar că mai are nevoie de
timp ca să o înţeleagă. Îl înţeleg: este cea mai ambigură decizie pe care mi-a
fost dat s-o văd vreodată.
Procentul unioniştilor este în creştere semnificativă de la un an la altul, iar acest lucru reiese din toate declaraţiile politice făcute dincolo de Prut, indiferent că vorbim de unionişti, socialişti sau europeneşti cu acte româneşti.
Ptiu! Ce căldură?! Aerul e atât de uscat că şi băzâitul unei muşte se aude
chinuit, parcă. Biata de ea!, parcă nici ea nu mai poate străbate aerul uscat.
Îşi simte ceafa udă leoarcă, îşi scoate şervetul de pânză, pe care l-a
confiscat de la bodega unde a mâncat ciorba de burtă cu mult usturoi, şi se
şterge pe ceafă. Îi pute ceafa a usturoi, că se şterge cu şervetul ăsta de juma` de oră de când stă ca prostu` să îl aştepte pe Ghiţă.
Am luat parte
săptămâna trecută la a cincea ediţie a festivalului de literatură “Discuţia secretă”, desfăşurat la Arad,
la care au fost invitaţi peste 30 de artişti, de la poeţi şi prozatori, la fotografi,
regizori, graficieni sau performance artists.
S-a făcut caz, pe
drept, de numărul în creştere al românilor care aleg să îşi construiască
viitorul în străinătate. Ca de obicei, s-a exagerat însă şi acum: suntem, după
sirienii aflaţi în plin război civil, a doua naţiune de emigranţi!
Trebuie să ai parte de-o creştere! De aceea munceşti, de aceea te
zbaţi, ca să raportezi cel puţin o creştere. Dacă nu ai creştere eşti un ratat!
Nu vezi că toţi oamenii pentru asta trăiesc? Să crească!
Aniversarea unui sfert de veac de Teatru de stat cu
numele celebrei Elvira Godeanu la Târgu-Jiu – un oraş care la sfârşitul
veacului al XIX-lea abia număra 3.000 de locuitori, cum ne spune secretarul
literar Ion Cepoi, avea totuşi o sală construită anume cu 300 de locuri, o
performanţă în epocă –
Punctul
de start al lui N. Barr atunci când vorbeşte despre statul
bunăstării (welfare state), este cum putem maximiza utilitatea
umană, luând în calcul gusturile lor, tehnologia actuală şi
resursele limitate. În acest scop, sunt economii de prim rang şi
economii de rang secund (second-best).
”Cum îţi dai seama dacă autorităţile statului sunt interesate cu adevărat de viaţa copiilor noştri, de
viitorul acestei ţări? Le urmăreşti
activitatea, le observi implicarea şi le apreciezi realizările.
La aproape 3 ani de la Colectiv, incendiile izbucnesc periodic în
spaţii publice care funcţionează fără autorizaţie la incendiu. Au ars
grădiniţe, şcoli, spitale, din fericire fără victime.”
Citind
ştirile recente, am putea crede că Statele Unite sunt gata de revoluţii
mondiale – par că se cearta decisiv cu liderii europeni, invită Rusia alături
de G7, negociază cu adversarul „de moarte” din Coreea de Nord, ceartă
partenerii din NATO că nu vor să cheltuie suficient pentru apărare şi multe,
multe altele.
De ce lăsăm propaganda să împingă lucrurile în zona în care nu mai există nicio brumă de solidaritate naţională şi fiecare grup visează să îl elimine pe celălalt? Unde naţiune nu e, şi nu se poate naţiune fără un numitor comun de solidaritate, proiectul european al unei ţări nu are succes. Eliminarea celorlaţi nu e un proiect fezabil de ţară.
După ultimele discursuri ale liderilor PSD am
rămas cu un gust amar şi cu multe întrebări. Cum a ajuns un partid de
guvernământ să-şi boicoteze cetăţenii ? E suficient ca liderii săi să-şi
simtă interesele personale ameninţate ca un întreg partid să alunece într-o
retorică a urii ? Limbajul pe care liderii politici PSD l-au folosit în
ultimele zile ne coboară cu încă o treaptă în subsolul vieţii politice din
România.
Români din toată lumea şi-au anunţat
prezenţa pe 10 august la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, sub semnul #diasporaacasă
şi pe notele de „hai acasă” ale lui Gil Dobrică, care ne face să plângem când
ne e cel mai dor de România.
„NATO şi UE au finanţat şi susţinut public
statul paralel”. Afirmaţia îi aparţine liderului PSD, Liviu Dragnea. A făcut-o
la o zi după ce 100 de mii de membri ai partidului său au fost aduşi la
Bucureşti, pentru a protesta împotriva „statului paralel”, o expresie bizară cu
care e descrisă, în chip peiorativ, independenţa justiţiei.
Să spunem că am un prieten. Să spunem că omul a
muncit ceva peste un deceniu în străinătate, că a acumulat cunoştinţe tehnice
şi antreprenoriale, dar, mai ales, că a acumulat capital.
Citeam mai devreme comentariul
judecătoarei Mădălina Elena Dârdeci de la
Tribunalul Bucureşti, după declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis,
referitoare la decizia Curţii Constituţionale, declaraţii sinonime cu
”moartea democraţiei”, judecătorul concluzionând că “începând de azi, putem
pune lacătul pe instituţii şi să plecăm acasă”.
Aveţi bunici pe care nu îi puteţi desprinde de anumite posturi de televiziune şi care votează pentru cei care promit că dau ceva în plus la pensie?
Nu sunteţi singuri. Suntem mulţi, foarte mulţi în situaţia asta. Sau măcar am fost.
Ultimele zile ne-au dat gata, adică ne-au terminat, prin
elocvenţa lor verbală întru anul
aniversar al Unirii. Este vorba de un război în toată regula, dar aproape fără
nici o Regulă respectată. Pe pancarta unui „combatant” de la demonstraţia PSD -
cea de Sâmbătă - scria numele Preşedintelui Klaus Johannis, dar ultima literă (consoana
„S”) era desenată ca un semn al Zvasticii.
Deşi se număra deja printre cei mai apreciaţi şi
mai cunoscuţi actori de teatru şi film din România, rolul Relu din cele două
sezoane ale serialului „Umbre”„Umbre”
produs de HBO l-au făcut pe Şerban Pavlu un star, atitudinea personajului a
devenit imitată, iar multe dintre replici, preluate.
De mult prea multe ori primesc întrebarea „există două Românii? Una a PSD-ului şi alta a «noastră»?“. De fiecare dată, întrebarea asta are darul să mă amuze si întristeze în acelaşi timp, pentru că această zicere ascunde o pseudo-superioritate şi o ignoranţă crasă a celor ce sunt „ai noştri“. Sau, mai bine spus, o pseudo-superioritate cauzată de ignoranţă, care nu ajută pe nimeni şi la nimic.
Roşia Montană este martorul lăcomiei umane şi consecinţa acesteia: minerit invaziv, acaparări de terenuri şi corupţie,
toate într-o ţară cu o democraţie în fază incipientă. Deşi România este membră
NATO din 2004 şi UE din 2007, tranziţia către o societate cu adevărat
democratică este departe de a se apropia de sfârşit. Principalul vinovat este
corupţia.
După clasificarea zoo-politică făcută de domnul Liviu Dragnea, orice om care mai îndrăzneşte să iasă în stradă, să scrie ceva sau să ceară democratic ca statul să stârpească ilegalităţile, abuzurile ori corupţia (sondajele arată că ar fi vorba de 81% din români) este un duşman al PSD şi al instituţiilor controlate de politicieni: Guvern, Parlament, consilii judeţene, consilii locale, deconcentrate.
Tot mai des în ultimul
timp, România primeşte “gratis” lucruri care se dovedesc a fi periculoase,
într-un fel sau altul, pentru populaţie. Săptămâna trecută pe aeroportul Henri
Coandă a fost introdus un nou sistem de scanare la punctele de securitate,
cunoscut sub denumirea de "scanare corporală" şi care foloseşte
tehnologia microundelor.
Tehnologia a schimbat în zilele noastre percepţia asupra fiecărui domeniu profesional. A dus la evoluţia lor şi a celor care activează ca profesionişti în aceste domenii.
Veşti tulburătoare vin de la Cernăuţi! Uşile Centrului Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi au fost sparte, luni, de către agenţii Serviciului Secret Ucrainean. Instituţia este închisă în acest moment şi proprietarii riscă puşcăria pentru vina de a fi tratat, în An Centenar, subiectul României interbelice prin hărţi şi literatură de specialitate.
Parlamentul a votat amnistie fiscală pentru dezvoltatori imobiliari, politicienii arătând că se pun în slujba privilegiaţilor economiei. De ce nu ar face-o, măcar în mod excepţional, pentru săraci?
Aşa cum era de aşteptat
şi de blestemat, nimeni nu se deranjază să reclame dispariţia poporului din societăţile europene. În fond, nu începi să scotoceşti
după ceva ce ţi-ai dorit, cu tot dinadinsul, să pierzi.
La începutul anilor 70 România era fascinată de ascensiunea fără precedent în tenisul internaţional a doi sportivi români care ajunseseră să cîştige separat sau împreună marile turnee de tenis de la US Open sau Roland Garros: Ion Ţiriac şi Ilie Năstase.
Deschidem astăzi o rubrică nouă în cadrul paginii LARICS,
intitulată „Falsurile lunii“. Cititorul va avea la dispoziţie un set de ştiri
false (fake news) selectate din presa din România sau cea internaţională, relevante
pentru tendinţele şi stilurile de manipulare publică. Vor fi indicate cu
precădere manierele şi tehnicile de falsificare. Rubrica se adresează publicului
larg şi are rol propedeutic şi educativ.
Aud mult zgomot cum că opoziţia nu vorbeşte cu oamenii săraci din ţara asta. Cred că nu pricepem prea
bine pe ce lume trăim şi visăm cai verzi pe pereţi. Care opoziţie?
Eu nu mă ocup niciodată de recrutările de directori de HR, o rog întotdeauna pe Raluca
să le facă. Ea zâmbeşte frumos şi nu spune oamenilor în faţă lucruri pe care nu
vor să le audă. Nici candidaţilor, şi cu atât mai putin clienţilor, cei care ne
plătesc şi de pe urma cărora dăm salariile în firmă.
Niciodată nu e uşor să primeşti critici, chiar dacă nu le meriţi, pentru că nimeni din exterior nu ştie ce se întâmplă sau care este cauza problemelor şi eşecurilor, relata Simona.
Desfăşurat în acelaşi timp cu
finala de la Roland Garros (felicitări, Simona Halep!) şi cu marşul
minorităţilor sexuale, mitingul organizat de PSD a demonstrat nivelul periculos
de scăzut la care se află (firava) democraţie românească.
Inconsistenţa limitei dintre fiinţă şi neant, dar mai ales
diferenţa ontologică imensă pe care o antrenează un astfel de pasaj, nuanţe
surprinse genial de dilema existenţială din „Hamlet“, se aplică şi în cazul
raportului dintre disciplinaritate şi transdisciplinaritate.
Relativ recent,
simfonicul Filarmonicii bucureştene a comemorat cu anume discreţie împlinirea
unui secol de la proclamarea primei republici armene.
Mitingul PSD de ieri. O încercare a unor personaje, care se bucură de o putere nemaiîntâlnită de pe vremea lui Năstase, de a forţa mâna unor instituţii să îi pună pe lista uitării. A fost un eveniment ciudat din mai multe puncte de vedere.
Ştiu
că vor curge înjurăturile şi etichetările defavorabile mie. Nu m-am învăţat
minte nici după ce am mizat acum aproape trei luni că întâlnirea Trump-Kim va
avea loc şi că va însemna ceva.
La 9/21 iunie 1848, în localitatea-port Islaz (situată la vărsarea
Oltului în Dunăre), din fostul judeţ Romanaţi (azi, în judeţul
Teleorman), revoluţionarii paşoptişti, purtători ai valorilor novatoare
din Europa, unde se organizaseră politic şi cultural, insuflaţi de
memorabilele cuvinte ”Libertate Egalitate Fraternitate!” declanşau Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească.
Riscul
valutar este comun pe pieţele financiare internaţionale. Fluctuaţiile
cursurilor de schimb înseamnă incertitudini privind mersul tranzacţiilor. De
aceea se pune preţ pe aranjamente care să evite fluctuaţii foarte dezordonate şi de amplitudine mare.
M-am
înşelat, recunosc: micul grup de oligarhi refugiaţi în Germania
de represaliile lui Plahotniuc s-a dovedit mai tare decât
Plahotniuc. În consecinţă, Andrei Năstase (cel susţinut de „refugiaţii“ din Germania, care fac legătura între
UCD-UCS şi partidul Maiei Sandu) a câştigat turul al II-lea al
alegerilor pentru Primăria Chişinăului.
Neoprimitivismul reprezintă o realitate culturală determinată economic şi deţine poziţii sociale decizionale prin substituire şi nu prin legitimare sau delegare. Adică parazitând instituţiile statului şi paralizându-le prin simplă închirirere, apoi, şantaj şi agresiune fizică.
Toate celelalte posibile
beneficii ale mitingului sunt secundare comparativ cu scopul de a menţine
„un înalt nivel de mobilizare” şi o senzaţie de supraveghere permanentă în rândurile proprii. Dacă opoziţia, statul paralel (justiţia şi
serviciile secrete) vor fi speriate sau presa impresionată, acestea sunt doar
bonusuri.
De
cȃteva săptămȃni, urmȃnd ieşirii unilaterale a SUA din acordul cu Iranul, relaţia
dintre Europa si SUA a devenit din ce in ce mai tensionată, luȃnd ȋn ultimele
zile forma unui meci al declaraţiilor ȋntre liderii lumii, ajutaţi de emisarii
lor.
Pare un termen pretenţios, abstract, folosit mai curând
pentru a atrage atenţia. Sau dimpotrivă... Cu efect de omisiune, tocmai pentru
că pare elitist, sofisticat, atoateştiutor.
Poate părea ciudat că în avalanşa de evenimente importante din politica
românească singurul aspect asupra căruia am reuşit să mă focalizeze să scriu
este viitorul politic al ALDE.
Fără doar şi poate, în alte timpuri s-ar fi numit „mic dicţionar de buzunar al Parisului românilor!“ Astăzi însă este cu mult mai mult: infinitul dicţionar de... telefon mobil al Parisului românilor. Deocamdată!
Ai copii şi vrei să citească mai
mult? Nu eşti singurul părinte în situaţia asta. Ţi-am pregătit 10 modalităţi
testate personal prin care poţi să obţii acest lucru. Sper să te ajute şi să
poţi ajuta destinul copilului tău prin aceste mici trucuri.
100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de când România are un singur nume, suflu, gândire şi statut. Aşa cum românii au dorit unificarea forţelor într-o singură naţiune, şi sportul românesc a devenit limbajul poporului nostru, cu scopul de a face România cunoscută peste hotare încă din 1925, când sportivii ţării au început să participe la competiţii internaţionale.
România a devenit teatru de operaţiuni într-un aşa
numit război împotriva corupţiei. Ca în orice război, există momente în care
balanţa pare să încline într-o parte sau alta, dar, în timp,
singurul efect clar este o stare de distrugere tot mai avansată a vieţii
oamenilor simpli. Mai există un război asemănător, purtat în numele unor
idealuri înalte, ale cărui rezultate sunt măsurate în criminalitate şi ruină:
războiul împotriva drogurilor.
