Mutarea USR şi răspunsul PNL. Orban se întoarce? 22

În negocieri contează capacitatea de a-ţi surprinde partenerul, de a răsturna situaţia, mai ales când lucrurile ajung în impas. Ceea ce USR a făcut, prin anunţul lui Barna că renunţă la şefia Camerei. Nu înseamnă că soluţia propusă va fi acceptată de Orban, dar PNL este pus în situaţia de a da un răspuns. Să fie, revenirea lui Orban în postura de candidat pentru funcţia de premier? Ce ar face preşedintele Iohannis în acest caz?

Există o tradiţie bună în PNL, chiar dacă nu foarte veche, unde din 2014 încoace, liderii liberali au demisionat după pierderea alegerilor.

Trebuie să repet că rezultatele alegerilor parlamentare au constituit o palmă zdravănă pe obrajii lui Iohannis şi Orban. De la demonizarea PSD şi a fostului parlament, care ofereau un spectacol „sinistru şi jalnic”, de la PNL poate duce ţara pe „culmi de civilizaţie şi progres”, am ajuns la rezultate exact opuse: PSD- 34%, PNL-29% şi 68%  dintre alegători nu au venit la vot, pentru că nu aveau cu cine să voteze.

Un deziderat susţinut în campania electorală de toate partidele politice a fost reprezentarea corectă a Diasporei. Una dintre propuneri a fost reînfiinţarea Ministerului pentru românii de pretutindeni.

În ultimul timp, cultura a devenit ceva dubios, un lucru care nu aduce bani şi deci nu are niciun rost. Viziunea managerială îi face destul rău.

Ce-am votat, am semănat, / Am ales şi am cules, / Dar nimic nu s-a-ntâmplat, / Şi nimic n-am înţeles. Poate asta ar fi spus cineva născut la Vaslui, acum 140 de ani, cu nasul mare şi în contratimp cu politicienii vremii lui. Numele lui, Constantin Tănase.

Mai bine de un an şi jumătate, am fost soldat disciplinat al Partidului Mişcarea Populară şi, oriunde m-am dus, i-am ridicat scorul. În Timişoara m-am bătut, chiar de pe patul de spital, pentru fiecare vot. Hrănită din idealurile unionismului şi ale creştin-democraţiei, PMP trebuia să fie o construcţie diferită de PNL, atractivă pentru publicul patriotic, atlantist şi pro-european.

Dacă până mai ieri, mulţimea era mângâiată ipocrit cu adagii-slogan de genul ”Orice muncă e onorantă” sau ”Munca înnobilează” (ne putem imagina cât de onorat şi de nobil se simte un vidanjor, bunăoară, că de cât este el de respectat şi de apreciat, în societate, ştim -- de aceea nici nu mai sunt locuri la vidanjă, e o zonă exclusivistă), însoţite radical de analepticul etic-financiar ”Meseria e brăţară de aur”,

PNL a decis să îşi arate muşchii şi să sfideze dorinţa preşedintelui Iohannis pentru postul de viitor prim-ministru. De parcă ar fi câştigat alegerile cu 50 la sută plus unu, liberalii s-au reunit într-o şedinţă la partid şi au hotărât că trebuie să-l susţină pe Florin Cîţu, chiar dacă preşedintele îl voia pe militarul Nicolae Ciucă. Nici pe viitorii parteneri de la USR PLUS şi UDMR nu i-au întrebat nimic.

Încheierea a cinci momente electorale din ultimii 2 ani (referendumul pentru familia tradiţională, referendumul pe justiţie şi alegeri europene, alegeri prezidenţiale, alegeri locale şi alegeri parlamentare) ne permite definirea câtorva concluzii şi învăţăminte pentru a înţelege mai bine noua Românie.

Într-o altă lume, cea în care elitele politice sunt pregătite să conducă statele cu adevărat independente, procesul de organizare a puterii este construit pe baze predominant raţional-pragmatice. Profilul unui guvern – structură, persoane, direcţii strategice de acţiune – este realizat în funcţie de provocările pe termen mediu scurt şi mediu, respectiv în raport de obiectivele majore care derivă din programele validate democratic (electoral).

În „subteranul” politicii acum se fac jocurile pentru poziţii de forţă în vederea Grand Prix-ului din 2024. Rezultatul votului înseamnă că schimbăm liniile ca la hochei, iar omul politic Nicolae Ciucă se află în faţa unui câmp de luptă care îi este, cel puţin aparent, străin.

Într-o societate pluralistă, americană sau europeană, fiecare cetăţean, înzestrat de legea fundamentală cu drepturi şi libertăţi politice şi civile, votează în funcţie de afinităţi politice şi raţiuni economice, meschine, particulare şi de grup. În schimb, în România, cetăţenii votează mai mult emoţional, decât raţional.

Analizând, la scară istorică, ultima sută de ani, fiecare criză a adus cu sine şi un val de radicalism. Fie că vorbim de anii ‘30 sau de criza din 2009, mereu au apărut mişcări cu cerinţe maximale. Astăzi, România se află într-o criză profundă, atât din punct de vedere medical, cât şi economic.

Să te regăseşti în mesajul şi discursul unui lider politic este un sentiment liniştitor, generator de confort şi siguranţă.  Şi de ce au oamenii mai mare nevoie acum, în vremuri de restrişte, speriaţi fiind de boală (COVID-19) şi sărăcie (criză economică pe care pandemia o generează), decât de siguranţă şi confortul (sau iluzia lor) pe care o autoritate, divină, afectivă sau politică, le oferă?

Ieri, la cald, am lămurit cumva că vina pentru rezultatele alegerilor nu are cum să fie a poporului. Atunci, să fie de vină oare partidele însele? Să le luăm pe rând.

Îmi aduc aminte, fără să vreau, de romanul lui George Orwell, scris în 1948 şi apărut în 1949, ”O mie nouă sute optzeci şi patru”, pe care mulţi îl ştiu ca 1984. Îmi aduc aminte şi de colosala ”Ferma animalelor”, o altă creaţie a lui George Orwell care descria o lume controlată de dictatură, care încearcă să se elibereze.

Ce rămâne în urma alegerilor parlamentare? Cum va arăta viitoarea majoritate? Ce soartă vor avea liderii politici?

Formaţiunea politică pe care unii formatori de opinie o considerau până mai deunăzi în marja de eroare a sondajelor electorale este pe cale de a reuşi o performanţă notabilă: accederea cu propriul contingent de membri în Parlamentul României. De ce, însă, prea puţini au prevăzut această evoluţie?

Se spune că politicienii au nevoie de un popor naiv, iar oamenii de stat de consilieri cu minţi strălucite. Dacă este aşa, apare întrebarea: care este proporţia corectă dintre cele patru grupuri, pentru a se obţine cîştiguri substanţiale pentru stat şi naţiune? Mai corect spus: câtă prostie poate fi admisă în cadrul celor patru entităţi sus-amintite, pentru a nu dezechilibra sistemul politic, administrativ, social şi economic?

Întotdeauna am fost de principiul că trebuie să ai nişte criterii şi să urmăreşti care dintre candidaţii înscrişi pe buletinele de vot îndeplinesc cele mai multe dintre aceste criterii. Chiar dacă e pandemie, trebuie să mergem la vot pentru că altfel riscam să ne trezim că cei aleşi nu aduc deloc cu profilul politicianului pe care ni-l dorim.