Consecinţele acestei pandemii de acum sunt într-atât de grave încât pot
foarte uşor determina intrarea omenirii într-un nou sezon pandemic, de
data infinit mai grav, mai periculos şi care ar putea marca, influenţa
negativ sau chiar stopa întregul ciclu de dezvoltare economic şi
social.
Vladimir Tismăneanu, cunoscut politolog şi profesor la Universitatea Maryland, din S.U.A., s-a confruntat în ultimele 24 de ore, cu un val uriaş de acuzaţii de rasism, după ce a postat, pe pagina sa de Facebook, o poză cu nişte ciori pe un gard, cu mesajul „aeroportul Ţăndărei, toate zborurile au fost anulate"
Am scris în zilele din urmă o serie întreagă de articole deloc măgulitoare
la adresa prestaţiei unor miniştri din guvernul condus de dl. Ludovic Orban.
Dacă nu chiar la adresa guvernului în întregime. Căruia cred că îi pot fi reproşate
multe.
„Darul adevărului excelează toate celelalte daruri“. Dar care este
adevărul din campaniile umanitare practicate de către China şi Rusia în
plină pandemie de Coronavirus?
De regulă, prima întâlnire în orice proces de recrutare este cu
consultantul de la o firmă de recrutare sau cu cei de la departamentul
de HR al angajatorului.
Pe 8 aprilie, academicianul Florin Constantiniu ar fi împlinit 87 de ani, iar pe 14 aprilie vor fi opt ani scurşi de la trecerea Styxului de către inegalabilul istoric. Într-un asemenea context am iniţiat un dialog cu conaţionalul care îl consideră drept părintele său spiritual.
Rectificarea bugetară aşteptată ar putea schimba
dramatic soarta bugetului României şi a circa 8 milioane de români. Bugetari,
cu familiile lor, şi pensionari. Toate semnalele specialiştilor independenţi
duc spre ideea că guvernul Orban se joacă cu focul, mărind deficitul bugetar la
un nivel foarte mare. Şi nu pentru că ne ceartă UE. Ci pentru că nu vom putea împrumuta
bani să-l susţinem.
Criza de coronavirus a avut deja ca impact, şi probabil se vor accentua
în viitorul apropiat, tendinţele de
schimbare profunda la nivel social, evident, dar şi la nivel psihologic şi
comportamental pentru fiecare dintre noi, cu atât mai mult la nivelul
comunităţilor, a societăţii în întregime.
Există un punct
în care, ne place ori nu, NU suntem deloc egali între noi: curajul asumării
schimbării. Vrem să intrăm în joc, intrăm. Nu vrem, nu intrăm. În materia
asumării liber-consimţite, relevanţa statistică trece în plan secund. Numele
real al jocului: LEADERSHIP REAL, PUS ÎN FAPT LA FIRUL IERBII. Breaking
news!
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de ONU pe 25 septembrie 2015, asumă ca obiectiv de dezvoltare durabilă eradicarea sărăciei sub toate formele şi în toate zonele în care se manifestă. Peste 700 de milioane de oameni reprezentând 10% din populaţia globului trăiesc în sărăcie severă şi se luptă pentru supravieţuire. A avea un loc de muncă nu garantează ieşirea din starea de sărăcie.
Sociologul Gelu Duminică explică, într-un interviu pentru Deutsche Welle, unde ar trebui căutate rădăcinile răului uneia dintre cele mai sărace comunităţi din România.
Pentru a răspunde la aceste întrebari trebuie luate în calcul mai multe componente dincolo de răspunsul imun sau prezenţa comorbidităţilor.
... pentru că atunci când eu am ajuns în Bucureşti, şi la liceu, şi în primul an de reporter la Radio, unde m-am bucurat de prietenia solidară a unei colege de redacţie bucureştence, eram îmbrăcat în haine de dimie săină – maronie -, ţesută în război de fina Anica, colega, mângâindu-mi mâneca vestonului şi înţepându-se în asprimea stofei din lână de oaie ţigaie, m-a întrebat:
Leadershipul autentic înseamnă capacitatea liderilor de a lua decizii în beneficiul direct al oamenilor, chiar dacă sunt decizii grele şi nepopulare şi, mai ales în situaţii de criză, calitatea esenţială de a decide rapid, a prioritiza şi a anticipa consecinţe, deci a fi cu un pas înaintea vremurilor.
În contexul pandemiei Covid-19, pe întreg teritoriul Statelor Unite, restaurantele şi barurile şi-au închis porţile ca urmare a reglementărilor emise de guvern pentru protejarea sănătaţii publice. Proprietarii de restaurante se luptă cu nesiguranţa şi riscurile pe plan financiar, iar angajaţii lor îşi pierd locurile de muncă.
Pandemia este, pe drept, principala preocupare a Facebook-ului.
Surprinzător, însă, războiul steagurilor a crescut, recent, temperatura
comentatorilor mai ceva decât COVID-19.
De ce sunt demonizaţi şi respinşi de către unii civili medicii militari angrenaţi în lupta pentru combaterea coronavirusului?Cine stă în spatele dezinformărilor, manipulărilor şi cine are/au interese adverse faţă de lupta acestor doctori militari pentru sănătatea românilor? Vor fi lăsaţi aceşti militarii să-şi ducă misiunile până la capăt ori vor fi îndepărtaţi, la un moment dat, de către şefii politici ai României?
„Aşa s-a
răspândit COVID-19 la mii de persoane: «N-am ştiut că am coronavirus, m-am
îmbrăţişat cu alţi oameni şi copii»", titrează Digi Sport.
Istoria Europei este plină de
exemple în care apar epidemiile şi crizele. În anumiţi ani, crizele au generat
şi revoluţii. Este clar că situaţia actuală va genera schimbări profunde în
România.
În
viaţa unui emigrant există trei repere importante : Crăciunul, vacanţa de
vară şi Paştile. Sunt momente în care iei o pauză de la viaţa de adopţie
şi te întorci acasă. Acasă este şi acolo unde te-ai stabilit. Dar
acasă-acasă este în România.
Spectacolul de la Televiziunea Română cu Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, creat de Sorana Coroamă acum câteva decenii şi difuzat în aceste zile în programul Casei de producţie TVR, e cred una dintre cele mai bune variante de interpretare a acestei piese aparţinând repertoriului interbelic.
Zilnic, pe baza unor
comunicate oficiale, aflăm câţi
pacienţi, dintre cei infectaţi, au decedat din cauza noului coronavirus. Când numărul este în creştere intervin serioase
îngrijorări, de altfel acesta este principalul motiv pentru care boala
stârneşte atâta panică.
Ce am fi noi fără sânge în instalaţii? O carcasă inertă, un prizonier în
propriul corp. Semănăm cu România în epidemie, cu o economie care
mişcă prea puţin, parcă fără energie. Am ajuns să diminuăm valoarea
cuvântului ”energie”, să uităm ce pune lumea în mişcare.
Românii nu ar mai
trebui să plătească nimic, nici dări, nici utilităţi, nici rate la bănci. Un
val de populism ucigaş bântuie prin Parlament, unde, când sunt treziţi din
somn, parlamentarii majorităţii PSD votează pe bandă rulantă legi aberante.
La fel ca şi
ceilalţi care postează pe această platformă, sau pe altele, am şi eu vreo 350
de soluţii pertinente pentru rezolvarea crizei. Vreo 50 sunt
cu idei de unde să se taie, ca să ajungă bani acolo unde s-a tăiat deja,
înainte să mă întrebe.
Suntem asaltaţi de ştiri zilnice despre numărul de infectări şi de morţi. Ce înseamnă ele? Ştim că nu ştim destul despre virus, dar cât putem înţelege din aceste cifre şi ce valoare au ele? Un foarte scurt ghid urmează.
Sunt multe cauzele care au provocat catastrofa COVID-19, dar oricât de
multe şi de greu de separat ar fi ele, la capătul celălalt al firului
care ţese, cu o fervenţă ameţitoare, tragedia acestor zile, nu ai cum să
găseşti altceva decât perena, universala şi, iată, sinucigaşa prostie
omenească.
Nu sunt veşti deloc
bune pentru cei din grupurile minoritare. Pe timpuri de criză, precum cele de
astăzi, accesul la serviciile de sănătate se înrăutăţeşte major. Opiniile
negative ale personalului medical despre romi şi persoanele LGBT sunt comparabile
cu cele ale populaţiei generale (România deţinând constant câteva din recordurile
nefericite în rândul ţărilor membre ale UE) şi riscă să fie transferate în
exercitarea actului medical.
Aproape 2.000 de persoane din judeţe din
Transilvania şi Moldova au venit ieri în parcarea Aeroportului Internaţional
„Avram Iancu” Cluj pentru a pleca cu curse charter spre Germania, la muncă în agricultură
fără a respecta absolut deloc regulile de distanţare socială impuse în acestă
perioadă.
Voi continua efortul de a identifica motive simple, palpabile,
măsurabile, de optimism în actualul climat marcat de îngrijorare şi
pesimism.
Ceva a
murit în mine. Pentru a nu începe să miroasă, corpul meu şi-a scăzut
temperatura şi-am ajuns să tremur în fiecare secundă ca un alcoolic privat de
sticlă.
Dintre amintirile unui prof fain. Unul destul de
interesant şi modern. Cam în stilul lui Robin Wliliams din „Cercul poeţilor
dispăruţi”.
Probabil cea mai valoroasă posesie în aceste
zile este starea mentală. După ineditul primelor zile de #stamacasa, au început
să se aşeze pe umeri şi micii pitici. Un cocktail compus din nevoia de
informare... adică stat cu ochii pe canalele de ştiri, alături de privarea de spaţiu
deschis, de libertatea de mişcare plus o inerentă ”introspecţie” a oricărui
strănut, tuse, s.a.m.d... te fac coleg de apartament cu o mică şi drăguţă
psihoză.
Durerea dibuie repede lozincile şi le îngroapă adînc. În vremuri de suferinţă, marile miniciuni agreate şi micile recitaluri cerşetoare de atenţie se sparg, odată cu oglinda în care se răsfaţă. Iluziile se cojesc pînă la os. În locul lor, reapar adevăruri uitate, strigînd de la celălalt capăt al istoriei. Aşa învăţăm, iar, ce e neschimbat şi esenţial.
Unul dintre aspectele insuficient mediatizate în această perioadă îl reprezintă limitarea dreptului la manifestarea religiei şi a convingerilor. Acest drept implică, de regulă, ritualuri săvârşite în grupuri mai mari de persoane.
Wanderer – Călătorul se intitulează cel mai nou disc semnat de
pianistul sud-coreean Seong Jin Cho, una dintre senzaţiile pianisticii mondiale
din ultimii ani. Un titlu ce se lansează la celebra casă Deutsche Grammophon pe
3 aprilie şi poate fi ascultat în premieră românească, luni, 6 aprilie, de la
ora 19.00, la Radio România Muzical.
În plină criză sanitară ne-am trezit cu cel mai incompetent guvern de care România a avut vreodată parte. În loc să ia măsuri care să stimuleze munca şi să reaşeze economia ţării pe un făgaş normal, liberalii au constatat că în sistemul bugetar acum mai mult se stă, în loc să se muncească şi s-au gândit să legifereze acest lucru.
Prin 1987, Fleetwood Mac lansa albumul Tango in
the night, care conţine şi piesa Little Lies
(minciuni mici), un hit al vremii. Ţin minte cum
videoclipul era difuzat destul de des pe canalele de profil (finalul anilor
90’, anii 2000’) în România. Acum, pe vremea molimii, am revăzut din
întâmplare videoclipul şi nu am putut să nu mă gândesc că anumiţi simpatizanţi
pro-ruşi sau ultraortodocşi, au adoptat melodia drept coloana sonoră a vieţii
lor.
În timp ce stăm cuminţi în autoizolare, drujbele lucrează neîntrerupt în păduri, unele chiar arii protejate. Este cazul sitului Natura 2000 din Dobrovăţ, Iaşi. Se taie la zero sub pretextul reîntineririi pădurii, totul cu avize legale. Ministrul Mediului este Costel Alexe din Iaşi.
Poate, pentru prima dată în istoria modernă, întreaga lume, interconectată, este concentrată pe rezolvarea unei singure probleme legate de pandemia de gripă ce a izbucnit. Noul coronavirus, SARS-CoV-2 şi boala pe care o provoacă, COVID-19, a paralizat comunitatea globală. Liderii şi cetăţenii încearcă să răspundă la o ameninţare ale cărei dimensiuni nu sunt cunoscute în totalitate.
Învierea este fără îndoială un arhetip prezent în cultele orientale care sărbătoreau zeii vegetaţiei (Inanna la sumerieni, Iştar la accadieni, Marduk la babilonieni, Adonis la fenicieni, Osiris la egipteni etc.) încă din mileniul III a. Chr[1].
Mulţi
copii din familii sărace nu au văzut computere decât în poze. Mulţi profesori
din comunităţile mai mici n-au acces la infrastructura sau nu au primit
pregătirea pentru a putea ţine lecţii online la nivelul de calitate necesar.
Mulţi părinţi se luptă zilnic să-şi păstreze locul de muncă şi le e foarte greu
să joace şi rolul de educatori.
Europenii suferă de coronavirus şi sunt pândiţi de eurosceptici. Trăim vremuri dificile în care luciditatea fiecăruia este importantă. Uniunea Europeană nu poate să facă minuni cu un buget de 1% din PIB-ul european şi nici să interfereze cu atribuţiile suverane ale statelor membre. Cu instrumentele pe care le are la dispoziţie, Uniunea Europeană a luat decizii care sunt semnificative pentru a putea ameliora situaţia din România.
Nu vă faceţi iluzii, vom fi mai toţi infectaţi. Adevărata întrebare la
ora actuală nu mai este dacă ne vom îmbolnăvi sau nu, ci CÂND ne vom
îmbolnăvi.
Nu a mai ieşit din casă de 22 de zile. De fapt, a ieşit de trei ori în acest timp, timid şi îngrozit, doar ca să-şi cumpere mâncare, nervos pe fiecare om care a trecut pe lângă el şi dat peste cap de procedurile de curăţare de la întoarcerea acasă.
Bătălia contra Covid19 a obligat la închiderea parţială a activităţii economice, manifestându-se ce am numit „efectul shutdown”/lacătul
pe uşă. Implicaţiile economice şi sociale sunt vaste. Recesiunea
economică este inevitabilă, creşterea şomajului este abruptă şi pe front
larg, deficite bugetare cresc puternic în Europa.
Una este să visezi, adică să îngădui fantasmei să te cuprindă, şi alta este să speri. Spre deosebire de vis, care poate fi şi o proiecţie a dorinţei în imaginar ― "ce frumos ar fi, dacă ar fi să fie!" ―, speranţa înseamnă proiectarea scopului în realitate, încrederea coagulată probabilistic ― "ce şanse sunt?" ―, angrenând date, situaţii, evidenţe.
Erau nişte nămeţi uriaşi. (Erai copil, de
aceea ţi se păreau „uriaşi“.) Alimentara era închisă. Aprozarul era închis. Nu
circula nicio maşină. Era viscol. (Cod roşu.)
Aşa cum proiectul “Timişoara 2021, Capitală Europeană a Culturii” nu este doar al unui oraş, ci aparţine tuturor românilor, problemele de sănătate publică generate de răspândirea îmbolnăvirilor cu coronavirus nu sunt doar ale autorităţilor sau ale spitalelor, ci reprezintă o problemă naţională, pentru rezolvarea căreia toţi trebuie să punem umărul. Inclusiv Cultura.
Cei născuţi înainte de 1989 îşi amintesc tehnica raportărilor ceauşiste: totul, în propaganda Partidului Comunist Român, era o perfectă minciună.
Voi vă imaginaţi că virusul ăsta distruge tot ceea ce înseamnă emoţional şi uman la noi? Nu ştiu dacă teama de infectare şi tot ceea ce se întâmplă prin spitale acum este perceput de oameni ca fiind foarte grav, mai ales în lipsa certitudinii în ceea ce priveşte viitorul.
Despre artiştii independenţi şi indemnizaţia lor, despre bune intenţii care rămîn la stadiul de bune intenţii, fiindcă noi vrem, dar noi nu ştim.
Când închidem fereastra care ne desparte de lumea pe care toţi o
experimentăm, trăim realitatea, emoţiile şi îngrijorările alături de
fiinţele care astăzi capătă o cu totul altă însemnătate în viaţa
noastră: partenerul de viaţă şi/sau copiii şi nu în ultimul rând NOI.
Sistemul de educaţie de după pandemie poate fi mai ieftin, mai bun şi mai democratic decât toate modelele pe care le ştim acum.
Pandemia, autoizolarea şi carantina au readus în atenţie
opere uitate, cum ar fi „Jurnal din anul ciumei“ a lui Defoe. Una dintre primele epidemii
descrise în literatură este cea din tragedia „Oedip rege“ a lui Sofocle (ecranizată magistral de Pasolini),
socotită, şi-atunci, ca o „mânie
şi pedeapsă a zeilor“. Parabole ca „Ciuma“
lui Camus sau „Eseu despre
orbire“ de Saramago ne fac să înţelegem mai bine că felul în care trăiam
trebuie schimbat.
Este un mit că virusul ne afectează pe toţi în mod egal. Poate suntem cu toţii egali în faţa morţii, dar până acolo, COVID-19 ne loveşte pe fiecare în mod diferit, atât din punct de vedere medical, dar şi financiar.
Datele prezentate într-un comunicat oficial din 30 martie, privind numărul de cadre medicale confirmate ca fiind infectate cu COVID-19, aruncă un uriaş semn de întrebarea asupra modului cum este gestionată epidemia în România.
Criza
generată de COVID-19 va schimba şi lumea sportului aşa cum o ştim noi, iar
regulile şi practicile mişcării vor suferi o transformare substanţială. Nu este
părerea mea, ci este rezultatul unui studiu realizat de către compania BCW (Burson Cohn- Wolfe) din Lausanne, care a
încercat să analizeze impactul pandemiei asupra organizării de evenimente
sportive majore
Drapelul Republicii Macedonia de Nord este arborat, începând de astăzi, alături de cele ale celorlalţi 29 Aliaţi transatlantici. Al 30-lea membru se alătură cu mândrie, cu drepturi depline, dar şi cu o responsabilitate perfect asumată, celei mai de succes alianţe politico-militare din istorie. Este un moment pe care îl aşteptăm cu toţii de mulţi ani – unul cu adevărat istoric şi care trebuie celebrat ca atare.
Când un om se îndrăgosteşte de o clădire
care s-a demolat, venerează o stradă pe care n-a văzut-o în viaţa
lui ori chiar e obsedat de un parfum despre care ştie doar de prin cărţi,
atunci acel om cu siguranţă o să-i contaminez şi
pe alţii.
De la o vreme mi-e teamă pentru oamenii dragi din viaţa mea care sunt în vârstă şi care se află în grupul vulnerabil. Aveam şi înainte momente în care mă gândeam că poate e ultima lor aniversare sau ultima la care participă ei. Apoi îmi trecea gândul.
Comunismul a fost ca
o cămaşă de forţă pentru cei care au pus la îndoială regimul. Puţini au avut curajul să se revolte, iar mulţi au ales să se supună ordinelor partidului-stat. Paul Goma n-a vrut. A
devenit un simbol al luptei împotriva
comunismului din anii ’70 şi aşa a rămas până astăzi.
Motto: „(...)Sper ca alte ţări să ia seamă
la măsurile care au fost luate în Coreea şi să corecteze şi sa îmbunătăţească
ceea ce Coreea nu a făcut tocmai bine. În ştiinţă trebuie sa fii umil. În
momentul în care devenim aroganţi, pierdem”. (Profesorul Kin Woo Jin, spitalul
universitar Guro din Seul).
