Dragnea aruncă în aer România şi compromite PSD. Cum şi-a calculat paşii pentru o nouă OUG 13 42

Parlamentul României a votat, în ambele camere cu majorităţi impresionante, iar la Camera Deputaţilor, cu largul concurs nu doar al PSD, ALDE şi UDMR, ci şi al PNL, PMP şi USR, o lege care „trimite la muncă“ „asistaţii social“. Mai exact, pe beneficiarii de venit minim garantat. Să vedem puţin ce se întâmplă în realitate.

Aş fi dori ca jocul de cuvinte din titlu să nu fie posibil, însă, din păcate, evoluţia socio-politică din România îndrituieşte folosirea celor doi termeni.

Gata cu suspansul! Cei care se temeau că Iohannis nu candidează pentru al doilea mandat s-au liniştit sîmbătă dimineaţa, cînd preşedintele, în loc să răspundă la întrebarea arzătoare a tuturor, ce face cu Kovesi, ne-a informat de chestiunea arzătoare care îl preocupa pe el, că mai candidează o dată, deşi alegerile sunt la sfîrşitul lui 2019.

Începând de vineri seara, am citit, în repetate rânduri, transcrierea declaraţiei de vineri, de după şedinţa CEX, a preşedintelui PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea. Am privit de mai multe ori înregistrarea video a acesteia.

S-au împlinit, ieri, 23 de ani de la cererea oficială de aderare a României la Uniunea Europeană. Momentul a fost marcat de conducerea PSD prin cel mai grav atac la adresa statului de drept şi a democraţiei din 1990 încoace. România riscă acum să nu mai îndeplinească primul dintre Criteriile de la Copenhaga, pe care statele candidate trebuie să le respecte: stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia, statul de drept şi drepturile omului.

Nu este exagerată afirmaţia din enunţ. Şeful unui parlament ales democratic, membru în UE şi NATO declară, sus şi tare, în faţa poporului: „în Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea în proceduri normale, dezbateri şi promulgare”. Cu alte cuvinte, Dragnea desfiinţează parlamentul ca for legislativ şi-l înlocuieşte cu ce? Conducerea ţării prin decrete (OUG-uri), aşa cum se întâmplă în dictatură.

Condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman îi pune pe liderii PSD în faţa unei situaţii complicate. În pofida declaraţiilor de susţinere a şefului lor, venite mai mult dintr-un automatism determinat de instinctul de conservare, liderii partidului au o mare dilemă la care sunt nevoiţi să răspundă: a fi sau a nu fi cu Dragnea?

Zi interesantă cea de 21 iunie 2018 pentru statul român, pentru viitorul României în Uniunea Europeană, pentru toţi românii. Un complet de 3 judecători, după ce au tot amânat decizia, şi-au luat inima în dinţi şi l-au condamnat pe Preşedintele celui mai puternic partid politic din România, totodată şi Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Decizia justiţiei moldovene de a invalida alegerile pentru primăria Chişinăului şi, implicit, mandatul candidatului PPDA-PAS, Andrei Năstase, ridică multe semne de întrebare cu privire la viitorul european al Republicii Moldova şi anulează firavul stat de drept moldav, construit în ultimii nouă ani de la debarcarea regimului comunist al lui Vladimir Voronin.

În sfârşit, a venit şi ziua mult aşteptată, ziua deciziei în „cazul Dragnea“. Acesta este într-adevăr un „caz“ şi o sursă constantă de necaz. Liviu Dragnea intră în clasa „băieţilor deştepţi“, fiind cel mai „deştept“ dintre aceştia.

Era un ambasador perfect. Supărător de perfect. Era vital, urgent, ca să i se găsească şi lui Luca Niculescu, ambasadorul României la Paris, o bubă. Măcar una mică de tot care să-l replaseze în arealul mioritico-balcanic. Altfel, ar fi rămas un extraterestru, total nereprezentativ.

Este un pericol imens pentru toată lumea. Jandarmeria trebuie să revină la menirea ei în slujba poporului, nu la ordinele penalilor din fruntea ţării. Conducătorii actuali ai Jandarmeriei ar trebui să aibă onoarea, demnitatea şi judecata de a nu fi părtaşi, de a nu pune în aplicare ordinele politice, ce ar duce la tensiuni şi violenţe împotriva cetăţenilor care manifestă paşnic faţă de legalizarea corupţiei în România.

Relaţiile de tip agent – principal au fost un mare subiect de dezbatere în anii 1970. Cum poţi face un agent să urmărească interesele principalului când şi cum vrea acesta din urmă, atunci când agentul nu poate fi monitorizat?

Dincolo de demisia consilierului prezidenţial Simina Tănăsescu sau de sesizarea Comisiei de la Veneţia pentru presupuse presiuni asupra unui judecător al CCR, problema mandatului lui Petre Lăzăroiu e gravă şi trebuie clarificată rapid, pentru că pune în discuţie legitimitatea CCR: o instanţă compusă nelegal nu are cum să emită decizii valide.

Faptul că PSD îşi taie singur craca de sub picioare prin promovarea unor persoane incompetente în funcţii de decizie în statul român nu mai este un secret pentru nimeni. Fiecare ieşire a unui oficial produce o catastrofă de imagine. Pur şi simplu nu se mai poate. Domnule Dragnea, dacă va convine aşa ceva, totuşi nu vreţi să le interziceţi să mai iasă în public?

Sunt totuşi foarte mulţi care ignoră un lucru fundamental: puterea unui partid politic constă, realmente, în numărul de susţinători ai acelui partid, cu tot ce înseamnă acesta. Toate celelalte reprezintă pârghii de exercitare a puterii politice.

Coaliţia PSD-ALDE a trădat ţara aseară, votând cu o viteză uluitoare 378 de amendamente aduse Codului de procedură penală într-o şedinţă prelungită. Dacă preşedintele României promulgă Codul sau dacă apare din neant o ordonanţă de urgenţă care să-l catapulteze în Monitorul Oficial, din acel moment Dragnea şi Tăriceanu au scăpat de toate grijile cu justiţia. Şi mulţi alţii, împreună cu ei.

Istoria a cunoscut mai multe feluri de teroare. Printre cele mai cunoscute, regimul terorii din timpul Revoluţiei Franceze, teroarea fascistă din anii 1930-1940, teroarea comunistă din Rusia bolşevică, teroarea comunistă care a urmat războiului în toată Europa de Est etc.

Pe de o parte, potrivit unui stadiu al Naţiunilor Unite, Europa ar trebui să primească 50 de milioane de migranţi până în 2050, aproximativ 1 milion pe an, pentru a combate declinul demografic ce nu mai poate fi restabilit doar prin măsuri de stimulare a natalităţii.

Ptiu! Ce căldură?! Aerul e atât de uscat că şi băzâitul unei muşte se aude chinuit, parcă. Biata de ea!, parcă nici ea nu mai poate străbate aerul uscat. Îşi simte ceafa udă leoarcă, îşi scoate şervetul de pânză, pe care l-a confiscat de la bodega unde a mâncat ciorba de burtă cu mult usturoi, şi se şterge pe ceafă. Îi pute ceafa a usturoi, că se şterge cu şervetul ăsta de juma` de oră de când stă ca prostu` să îl aştepte pe Ghiţă.

Să presupunem că eşti român. Primul gînd pe care îl extragi din această condiţie spune că viaţa e o pedeapsă agreabilă care îşi protejează purtătorul, în măsura în care aduce nefericirea celorlalţi. De aici, numărul nesfîrşit de ticăloşi suverani şi impostori dezinvolţi care ne circulă prin istorie, lăsînd în urmă învinşi resentimentari, muncă fără rost şi valori irosite.

Am urmărit cu atenţie, în ultimul deceniu, extinderea mişcărilor de protest din Marea Britanie şi alunecarea lor aproape imediată în nesupunere civică deşi nu erau animate de vreun ideal, să spunem. Experţii britanici au spus, pe bună dreptate, că o societate nu poate funcţiona cu explozia drepturilor în detrimentul responsabilităţilor.

Citind ştirile recente, am putea crede că Statele Unite sunt gata de revoluţii mondiale – par că se cearta decisiv cu liderii europeni, invită Rusia alături de G7, negociază cu adversarul „de moarte” din Coreea de Nord, ceartă partenerii din NATO că nu vor să cheltuie suficient pentru apărare şi multe, multe altele.

După ultimele discursuri ale liderilor PSD am rămas cu un gust amar şi cu multe întrebări. Cum a ajuns un partid de guvernământ să-şi boicoteze cetăţenii ? E suficient ca liderii săi să-şi simtă interesele personale ameninţate ca un întreg partid să alunece într-o retorică a urii ? Limbajul pe care liderii politici PSD l-au folosit în ultimele zile ne coboară cu încă o treaptă în subsolul vieţii politice din România.

Români din toată lumea şi-au anunţat prezenţa pe 10 august la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, sub semnul #diasporaacasă şi pe notele de „hai acasă” ale lui Gil Dobrică, care ne face să plângem când ne e cel mai dor de România.

Citeam mai devreme comentariul judecătoarei Mădălina Elena Dârdeci de la Tribunalul Bucureşti, după declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, referitoare la decizia Curţii Constituţionale, declaraţii sinonime cu ”moartea democraţiei”, judecătorul concluzionând că “începând de azi, putem pune lacătul pe instituţii şi să plecăm acasă”.

Aveţi bunici pe care nu îi puteţi desprinde de anumite posturi de televiziune şi care votează pentru cei care promit că dau ceva în plus la pensie? Nu sunteţi singuri. Suntem mulţi, foarte mulţi în situaţia asta. Sau măcar am fost.