
Maia Sandu, la Atena: Suntem datori să susţinem Ucraina, pentru că nici o ţară, în istoria recentă, nu a suferit şi nu s-a sacrificat aşa cum o face Ucraina
Preşedinta Maia Sandu a vorbit la Atena, unde efectuează o vizită de lucru, despre războiul din Ucraina şi consecinţele lui socio-economice asupra ţărilor vecine şi a lumii întregi. În cadrul unei mese rotunde anuale, organizate de publicaţia „The Economist”, şefa statului a accentuat nevoia de a reconstrui ordinea globală bazată pe valorile umanităţii şi pe respectarea dreptului internaţional, transmite IPN.