anpc - ultimele știri
Controalele derulate în perioada 16 decembrie - 7 ianuarie asupra operatorilor din turism s-au soldat cu amenzi de 1,7 milioane de llei și închiderea temporară a activității pentru 49 dintre aceștia.
Cumpărătorii trebuie să fie foarte atenţi la preţuri în perioada reducerilor de iarnă şi să se informeze asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, susține directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel.
Milioane de bagaje sunt pierdute anual pe aeroporturi, de cele mai multe ori din neglijența celor care le manipulează, legislația europeană având însă prevederi foarte clare pentru recuperarea lor și chiar despăgubirea pasagerilor.
ECC Romania - direcție în cadrul ANPC care instrumentează și soluționează pe cale amiabilă reclamații transfrontaliere – face o serie de recomandări utile, în cazul în care alegeți, în perioada sărbătorilor de iarnă, să vă deplasați cu avionul în spațiul Uniunii Europene.
Operatorul aerian Bees Airlines SRL a fost amendat de ANPC cu peste 100.000 de lei, după ce a întârziat cu 18 ore un zbor spre Egipt.
ANPC a verificat 111 de firme din domeniul furnizării de energie electrice. Circa 40% au fost găsite cu abateri, a transmis miercuri autoritatea de control.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) amenință grupul imobiliar Nordis cu amenzi pentru refuzul de a furniza documentele necesare într-un control tematic.
Industria de panificație ar putea fi nevoită să folosească noi etichete, pe care să fie menționate clar nu doar valoarea nutritivă, ci și tipurile de aditivi folosiți în producție, a informat ANPC.
Grupul Nordis este în vizorul ANPC, după ce încă de anul trecut a primit mai multe reclamații din partea consumatorilor, a informat luni autoritatea.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descoperit condiții mizere la teatre, cinematografe şi instituţii de cultură din întrega ţară.
Procurorii DNA au dispus punerea sub control judiciar a unui comisar șef adjunct de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, acuzat de trei infracțiuni de luare de mită și divulgarea de informații nepublice. Acesta ar fi primit sume între 10.000 și 30.000 lei.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în perioada 2023-2024.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au controlat în această perioadă de început de an școlar peste 450 de grădinițe din țară. Dintre acestea, 45 de unități au fost închise temporar.
Supermarketurile afișează de astăzi, 10 octombrie, etichete speciale pe produsele cu gramaj mai mic la preț la fel de mare, așa cum au fost obligate prin ordin de ANPC.
Autoritatea Națională pentru Protecția Cponsumatorilor a emis un nou ordin, menit să îmbunătățească accesul consumatorilor vulnerabili la servicii bancare esențiale.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a retras de la comercializare nectarine provenite din Turcia, din cauza nivelului ridicat de pesticide descoperit în acestea.
Un cunoscut restaurant din inima Capitalei a fost închis temporar și amendat de ANPC, după ce comisarii au descoperit că acesta nu dispunea de autorizațiile necesare de la Primărie, Pompieri și de la Direcția Publică. Pe lângă mizerie și mucegai, comisarii au constatat numeroase nereguli.
ANPC a amendat cu 15.000 de lei operatorul economic care administrează Sala Luceafărul din Bucureşti
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 15.000 de lei operatorul economic Euro Product Star SRL - Sala Luceafărul din Bucureşti şi a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor, informează, joi, ANPC.
Obligațiile impuse de ANPC operatorilor economici pentru combaterea fenomenului de ”shrinkflation” - gramaj mai mic vândut de comercianți la același preț - au fost publicate, cu o serie de neclarități
Vara anului 2024 a fost marcată de extrem de multe zboruri anulate și întârziate și nu doar din cauza celebrei pene IT din luna iulie.
ANPC a descoperit grave nereguli în urma verificărilor a 540 de operatori economici care vând produse congelate, inclusiv înghețată. În perioada 12-23 august, au fost aplicate amenzi de 2,5 milioane de lei și au fost retrase 27 de tone de produse necorespunzătoare.
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au amendat cu 33.000 de lei lanţul de fast-food "Socului Kebab" din Capitală, în urma unor nereguli constatate şi a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru toate cele patru spaţii verificate.
Paul Anghel, director general al ANPC, denunță pe Facebook creșterea prețurilor biletelor de avion în timp ce aeronavele se deteriorează. El a postat două fotografii care ilustrează starea proastă a scaunelor dintr-un avion.
ANPC a aplicat o sancțiune de 10.000 lei şi un avertisment, în urma unui control efectuat în această săptămână privind respectarea prevederilor legale în domeniu la locurile de joacă administrate de Primăria Sectorului 2.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au suspendat temporar 79 de locuri de joacă din Sectorul 1. Au fost găsite nereguli precum: echipamente cu vopsea exfoliată, balansoare cu elemente de lemn putred și leagăne fără mâner de protecție.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi cumulate de circa două milioane lei mai mulţor operatori economici care comercializau apă minerală naturală şi apă de izvor, în urma controalelor efectuate în prima jumătate a lunii iulie.
Surpriza unui client care a comandat pește la o terasă din Vama Veche. A primit „păstrăv de pe Temu”
Un turist care a încercat să savureze un pește la o terasă din Vama Veche a primit, se pare, mâncarea rămasă de la un alt client. Postarea lui a strâns mii de like-uri și sute de comentarii.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin direcția Centrul European al Consumatorilor, a recuperat, doar în prima jumătate a anului, suma de 225.000 de euro în favoarea românilor nemulțumiți de servicii și produse, o creștere este de 62% față de 2023.
ANPC a amendat firma care a livrat biscuiți cu viermi la Institutul Clinic Fundeni din Capitală cu o sumă de 10.000 de lei, iar prestarea serviciilor acesteia a fost oprită temporar, până la remedierea problemelor.
Parcul tematic din curtea Muzeului Geologic Național din Piața Victoriei a fost închis în urma unui control al comisarilor de la Protecția Consumatorilor. Urmare a neregulilor descoperite reprezentanții Dino Park București au fost amendați cu 11.000 de lei.
Paul Anghel (ANPC) ridică problema discrepanțelor mari de prețuri pentru apă plată, subliniind diferențe semnificative între costul unei sticle achiziționate din supermarketuri și prețul practicat în stațiunile de pe litoral. O sticlă de apă de 1,5 litri costă 16 lei, în Costinești.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au desfășurat controale masive la peste 700 de operatori economici din industria morăritului și panificației. În urma acestor verificări, au retras definitiv de la comercializare 12 tone de pâine.
Motivul invocat de magistraţi în favoarea unei bănci care a dat ANPC în judecată pentru că a amendat-o nu face altceva decât să perpetueze discuţiile legate de corecta informare a oamenilor în ceea ce priveşte condiţiile de creditare ale băncilor.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dispus oprirea temporară a activității pentru două parcuri de distracţii de pe litoral, după depistarea unor nereguli pentru care au și fost aplicate două amenzi în valoare de 10.000 de lei.
Călătorii din Aeroportul „Henri Coandă” au scăpat de saună. Compania Națională de Aeroporturi București a transmis că au fost instalate cinci noi aparate de aer condiţionat, după ce în urmă cu aproape șapte zile s-a ales cu o amendă în valoare de 10.000 de lei.
În urma unei campanii de verificare, comisarii ANPC au găsit 165.000 de litri de apă și băuturi răcoritoare depozitate în condiții inacceptabile, direct în soare. Inspectorii au aplicat sancțiuni în valoare de peste 770.000 lei.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va activa un serviciu de permanență dedicat consumatorilor, gata să intervină prin măsuri de control în cazul în care apar sesizări sau probleme.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare de 37.000 de lei unor operatori economici ai căror vânzători au comercializat produse din tutun unor minori.
Politica agresivă de comerț practicată de site-urile Shein și Temu a intrat în vizorul autorităților europene, UE intenționând să impună taxe vamale pentru toate comenzile livrate în Europa.
Un număr de 322 de operatori economici care comercializează articole de încălţăminte au fost depistaţi cu diferite abateri, în urma unor controale realizate la nivelul întregii ţări.
Vânzătorii de fructe și legume vor trebui să afișeze clar prețul și denumirea produselor în limba română, dar și să prezinte informațiile necesare legate de țara de origine, producătorul și calibrul, potrivit unui ordin pus în consultare de ANPC.
Comisarii Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au retras de la vânzare peste 1,3 tone de pește și preparate din pește în urma unei acțiuni de control desfășurate luna trecută, pe parcusul a cinci zile, la nivel național.
Inspectorii ANPC au aplicat amenzi de aproximativ 4 milioane lei în urma controalelor efectuate în prima jumătate a lunii aprilie în sectorul de comercializare a legumelor şi fructelor proaspete.
Reprezentanții ANPC avertizeazǎ cǎ, în goana după cumpărături, nu mai suntem atenți la lucruri esențiale, precum prospețimea produselor, modul în care sunt ambalate, locul de unde provin acestea, dar și unde sunt vândute.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comunicat.
Centrul European al Consumatorilor (ECC România) a recuperat pentru consumatori circa 125.000 euro în primele 3 luni ale anului 2024, cu peste 50% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Ca să-și poată remedia deficiențele, operatorii din industria de ospitalitate nu vor fi amendați, ci doar consiliați, în perioada 17-23 aprilie. Din 23 aprilie urmează controale cu amenzi
Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a anunțat într-un mesaj pe Facebook că și-a depus demisia. Potrivit News, demisia va intra în vigoare din 24 aprilie.
Consiliul Concurenţei, Autoritatea Națională pentru Protecţia Consumatorilor și ANAF vor avea noi atribuții în caz de război, urmând să fie semnat un protocol în acest sens.
Numărul persoanelor fizice care își cer insolvența este în creştere în 2024, faţă de anii anteriori, a declarat, Mihai Silviu Stejar, şef Birou Direcţia de Insolvenţă a Persoanelor Fizice din ANPC.
Înscrierea pe etichete "hrănit cu porumb" este permisă doar dacă minimum 50% din hrana păsărilor este porumb, a scris, sâmbătă seara, directorul general al ANPC.
Scandalul puiului vopsit i-a speriat pe cumpărători și lovește în industria de profil. Unii producători spun că s-au trezit cu un val de apeluri telefonice și întrebați de români dacă puiul pe care îl consumă este bun.
Fermierii români produc pui de calitate, iar 40% din carnea de pui se duce în Franţa, ceea ce înseamnă că este de calitate, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Horia Constantinescu, desemnat de PSD pentru cursa Primăriei Constanța, a anunțat joi dimineață că renunță la funcția din fruntea ANPC pentru a se „dedica campaniei”.
Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, anunța că sunt producători în România care vopsesc carnea de pui „pentru a o face să pară mai bună”, avertizând că ne confruntăm cu un „atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi”. Directorul executiv al ANSVSA îl acuză că induce consumatorii în eroare.
Un nou azil al groazei a fost descoperit. De această dată, comisarii ANPC s-au deplasat la un centru pentru adulți cu dizabilități din județul Prahova.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au găsit Salmonella la mai multe produse din carne de pasăre vândute într-un mare lanț de magazine din țară.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunță controale pe piața produselor de post, pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care vor să țină cel mai strict post de peste an.