Scandalul panourilor cu mesaje anticezariană din București s-a încheiat cu amenzi de zeci de mii de lei, date de Protecția Consumatorilor
0Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat, joi, că au dat amenzi în valoare de 30.000 de lei în cazul panourilor cu mesaje anticezariană din Bucureşti. Ei au menţionat că reprezentanţii entităţilor implicate în conceperea, finanţarea şi difuzarea acestor mesaje nu au transmis informaţiile solicitate de ANPC.

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în exercitarea atribuţiilor conferite de cadrul legal incident, a intervenit cu celeritate ca urmare a apariţiei, în spaţiul public din Bucureşti, a unor panouri publicitare susceptibile de a influenţa deciziile consumatorilor. Demersurile instituţiei au vizat verificarea situaţiei de fapt şi identificarea tuturor entităţilor implicate în conceperea, finanţarea şi difuzarea acestor mesaje, în vederea evaluării conformităţii acestora cu exigenţele legale privind protecţia consumatorilor”, au transmis, joi, comisarii ANPC, într-un comunicat de presă, scrie News.
Ei au menţionat că ”reprezentanţii entităţii vizate au fost invitaţi pentru clarificări şi pentru prezentarea documentaţiei relevante, însă nu au dat curs solicitării şi nu au transmis informaţiile necesare”.
ANPC a adăugat că a fost întocmit proces-verbal de constatare a contravenţiei în lipsa reprezentantului, fiind dispuse sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 30.000 lei, precum şi măsura complementară de propunere a emiterii Ordinului de încetare a practicii comerciale incorecte.
”ANPC subliniază că, în virtutea cadrului normativ care îi reglementează activitatea, are nu doar competenţa, ci şi obligaţia de a interveni ori de câte ori consumatorii sunt expuşi unor practici susceptibile de a le afecta comportamentul economic sau deciziile, inclusiv prin intermediul mesajelor publice. Respectarea principiilor de corectitudine, transparenţă şi fundamentare adecvată reprezintă o condiţie esenţială pentru orice formă de comunicare adresată publicului”, a mai transmis sursa citată.
Primăria Bucureşti a anunţat, duminică seară, că toate cele trei companii de afişaj au fost de acord să înlăture panourile anticezariană din oraş, operaţiunea fiind programată pentru luni.
Colegiul Medicilor din România a reacţionat, săptămâna trecută, după ce în Bucureşti au apărut panouri publicitare care conţin mesaje despre cezariană versus naşterea naturală.
”Prin chirurgie, cezariana scoate din funcţiune procesul vital al naşterii naturale”, este unul dintre mesajele postate pe panouri.
Medicii au atras atenţia că afirmaţiile sunt lipsite de fundament ştiinţific, iar informaţia medicală trebuie să fie corectă şi validată ştiinţific.
Preşedintele ANPC, Békési Csaba, anunţase, săptămâna trecută, că s-a iniţiat procedura de identificare a tuturor entităţilor implicate în conceperea, finanţarea şi difuzarea mesajelor anti-cezariană distribuite în Bucureşti, iar reprezentanţii acestora au fost invitaţi la sediul instituţiei.























































