22 octombrie: Scandal la decernarea Premiilor Nobel, după ce Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul pentru Literatură
0La 22 octombrie 1964, filosoful existenţialist Jean-Paul Sartre declanşa un adevărat scandal după ce a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură. Tot într-o zi de 22 octombrie s-au născut mai multe personalităţi din domeniul artistic şi sportiv, precm pianistul Franz Liszt, scriitoarea Cella Serghi, actrița Catherine Deneuve şi portarul rus Lev Iașin.
1811: S-a născut pianistul și compozitorul Franz Liszt
Pentru că localitatea în care s-a născut, Raiding, făcea parte la acea vreme din Transleithania, parte maghiară a Imperiului Austro-Ungar, format abia în 1867, naţionalitatea pianistului şi compozitorului Franz Liszt a devenit o temă controversată după destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Astfel, în timp ce unii îl socoteau german, alţii spuneau că este maghiar, dar au existat inclusiv voci care afirmau că ar fi de naţionalitate slovacă. În realitate, tatăl lui era maghiar, iar mama - austriacă.
Între 1839-1848 a susţinut aproape o mie de concerte, conform wikipedia.org, fiind aclamat în întreaga Europă. În cadrul mai multor turnee, a fost în Muntenia, Moldova şi Transilvania, unde a fost era foarte apreciat, înregistrând succese notabile. În urma contactului cu muzica populara românească, a compus o Rapsodie română.
Deşi a fost considerat unul dintre cei mai mari pianişti din toate timpurile, obosit de viaţa foarte agitată şi de turneele care se întindeau pe mai mulţi ani, Franz Liszt şi-a încheiat cariera de pianist la doar 35 de ani.
Începând cu 1848 s-a dedicat şi activităţii de compozitor, fiind apreciat pentru spiritul său înnoitor, şi a influenţat operele altor mari compozitori. Franz Liszt a fost socrul compozitorului Richard Wagner.
Ultima parte a vieţii şi-a petrecut-o la la Bayreuth, unde a şi murit, la 31 iulie 1886, la patru ani după decesul ginerelui său, Richard Wagner.
1882: A murit pictorul român Ion Andreescu
Născut la 15 februarie 1850 în Bucureşti, atunci când împlineşte 19 ani, Ion Andreescu se înscrie la „Şcoala de arte frumoase” care la acea vreme era condusă de Theodor Aman şi reuşeşte, în numai trei ani să devină profesor.
În perioada în care a predat desen şi caligrafie la Seminarul episcopal din Buzău şi apoi la gimnaziul „Tudor Vladimirescu” şi la Şcoala de meserii din aceeaşi localitate, Ion Andreescua pictat multe dintre peisajele sale, „Margine de pădure”, „Stânci şi mesteceni”, „Pădure de fagi”, „După ploaie”, „Casă de ciurari” şi, cel mai cunoscut, „Stejarul”, dar şi naturi statice şi portrete („Ţărancă cu broboadă verde”, „Ţărancă cu traistă”, „Broboadă roşie” şi seria de autoportrete).
La sfârşitul anului 1878, Ion Andreescu a plecat la Paris pentru a-şi definitiva studiile, la „Academia Liberă Julian”. În Franţa l-a întâlnit pe Nicolae Grigorescu, cei doi mari pictori devenind prieteni apropiaţi.
Tot în Franţa, Ion Andreescu a participat la expoziţii de grup alături de Manet, Monet şi Renoir, dar, după numai trei ani, a fost nevoit însă să se întoarcă în ţară, din cauza stării de sănătate ce se agrava.
A murit un an mai târziu, la doar 32 de ani, la Bucureşti.
1907: S-a născut scriitoarea Cella Serghi
Pe numele ei real Cella Marcoff, Cella Serghi s-a născut la Constanţa, într-o familie de origine bulgărească, dar, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, familia a trebuit să se refugieze mai întâi la Brăila şi apoi la Bucureşti, un şi cunoaşte consacrarea şi este recunoscută drept una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice.
La 18 ani, când ea era o tânără blondă şi frumoasă, s-a îndrăgostit „iremediabil”, cum mărturisea de scriitorul Camil Petrescu, iar această iubire a continuat chiar şi după ce ea s-a căsătorit cu Alfio Seni. Deşi părea că sctiitorul îi împărtăşeşte sentimentele, acestea nu s-au concretizat într-o relaţie, chiar dacă, între timp, Cella Serghi a divorţat.
Iniţial, Cella Serghi a publicat o serie de reportaje şi de cronici de teatru în revistele „Gazeta“ şi „Reporter“, sub pseudonimul Cella Marin. Primul reportaj a fost „Week-end în Bucegi, toamna“, urmat de „La baia de abur“ şi „Match de foot-ball“. Ulterior, a început colaborări cu alte reviste şi ziare, precum „Revista Fundaţiilor Regale“, „Universul“, „Viaţa românească“, „Femeia“, „Flacăra“, „Gazeta literară“.
Romanul său de debut este „Pânza de păianjen”, roman care s-a bucurat de aprecierea unor scriitori faimoși ai epocii, precum Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian şi Camil Petrescu.
Cella Serghi a trăit şi a creat în regimul comunist. N-a pactizat, însă a avut viziuni de stânga, ca mulţi alţi intelectuali, a filosofat pe marginea viabilităţii unui astfel de experiment socio-politic pus în practică de altfel de conducători decât cei din acele vremuri.
1929: S-a născut celebrul portar de fotbal rus Lev Iașin, supranumit „Păianjenul negru”
Lev Ivanovici Iașin a fost un jucător de fotbal rus, considerat drept unul dintre cei mai buni din istoria acestui sport.
A fost singurul portar care a câştigat Balonul de Aur, Iaşin a revoluţionat fotbalul epocii: a fost primul gardian al buturilor care şi-a asumat rolul de ordonator al apărării, care ieşea în afara careului mic, striga la coechipieri şi ieşea pe centrări.
Mereu îmbrăcat în echipament negru, Lev Iaşin a fost poreclit Păianjenul Negru sau Pantera Neagră şi a primit distincţia pentru cel mai bun portar al secolului 20.
A murit la 20 martie 1990.
1941: A început Masacrul de la Odesa
22 octombrie 1941, ora 17:35. Odessa ocupată de Armata Română este zguduită de o explozie uriaşă. Sărise în aer fostul sediu al NKVD-ului sovietic, în care la acea dată îşi avea sediul Comandamentul Militar al României la Odessa.
Până a doua zi au fost scoşi de sub dărâmături 16 ofiţeri români, 46 de soldaţi şi subofiţeri, patru ofiţeri germani şi mai mulţi civili. Generalul Ion Glogojanu, comandantul militar al oraşului şi cel care decisese instalarea sediului în aceasta locaţie, se număra printre victime.
În acest context, Mareșalul Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, șeful Marelui Stat Major și comandant al Armatei a 4-a române, să ia măsuri drastice de pedepsire a celor vinovaţi pentru explozie. În aceeași noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu că a pornit acțiunea ordonată: „Ca represalii și pentru a da un exemplu populației, s-au luat măsuri pentru a spânzura în piețele publice un număr de evrei și comuniști suspecți”.
În ziua următoare, la 23 octombrie 1941, militari români au ucis alți 19.000 evrei civili, femei, bătrâni și copii, familii întregi din orașul Odesa, împușcați, spânzurați, explodați sau arși de vii.
Alți aproximativ 45.000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în lagărul de concentrare Bogdanovka, unde au fost asasinați aproximativ două luni mai târziu.
1943: S-a născut actriţa Catherine Deneuve
Fiica actorului de teatru şi film Maurice Dorleac, Catherine Deneuve s-a născut la Paris pe 22 octombrie 1943. După ce a preluat numele de fată al mamei sale, Deneuve, a interpretat câteva roluri mici, în timpul vacanţelor şcolare, debutând în film la vârsta de 13 ani, cu un rol din 1956 în „Les colegiennes“.
Presa franceză începe să scrie despre Catherine Deneuve mai întâi ca despre „logodnica numărul 3“ a regizorului Roger Vadim - după Brigitte Bardot şi Annette Stroyberg - cu care are un fiu, Christian, pe care îl creşte singură.
Cu excepţia fotografului englez David Bailey, cu care a fost măritată pentru scurt timp, ea nu se va căsători cu niciunul dintre partenerii ei, dintre care cel mai celebru rămâne Marcello Mastroianni, cu care are o fiică, actriţa şi cântăreaţa Chiara Mastroianni.
Una dintre cele mai apreciate actriţe din industria filmului francez, Catherine Deneuve a devenit cunoscută cu rolul din „Umbrelele din Cherbourg“ (1964), de Jacques Demy.
Din palmaresul ei fac parte filme precum „Sirena de pe Mississipi“ şi „Ultimul metrou“, de François Truffaut, „Anotimpul meu preferat“ şi „Les voleurs“ de André Téchiné, „Dansând cu noaptea“ de Lars von Trier şi „8 femei“ de François Ozon. De-a lungul carierei a jucat în filme realizate de cei mai importanţi regizori ai secolului al XX-lea, de la Roman Polanski şi Luis Bunuel la André Téchiné şi Lars von Trier.
1962: Criza rachetelor cubaneze
Pe 22 octombrie 1962, lumea a fost la un pas de declanşarea unui război nuclear, în timpul crizei rachetelor din Cuba, când în „sâmbăta neagră”, comandantul unui submarin a fost gata să lanseze o torpilă nucleară.
În acea zi submarinele americane supravegheau blocada impusă de SUA pentru a împiedica aducerea rachetelor rusești în Cuba. Atunci când submarinul rusesc B-59 a fost obligat să iasă la suprafață pentru realimentare în Marea Sargasso, a fost înconjurat de distrugătoare și avioane anti-submarin ale SUA.
„A fost un șoc. Comandantul (Valentin Savițki – n.r.) nu mai era în stare să dea ordine, îi era imposibil măcar să priceapă ce se petrece”, a povestit Arhipov, explicând că în acea situație Savițki putea acționa instinctiv și să comande o submersiune de urgență, moment în care ar fi fost limpede că s-a declanșat un război.
Incidentul cu B-59 a fost doar unul dintre numeroasele crize din acea zi. Un U-2 a dispărut deasupra Siberiei după ce pilotul a pierdut orientarea, orbit de aurora boreală și indus în eroare de o defecțiune a busolei în apropierea polului nord.
1964: Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură
Născut la Paris în anul 1907, Jean-Paul Sartre a devenit unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai curentului existenţialist în filosofie, influenţând generaţii întregi de tineri, mai ales după 1945. Prin romanele şi eseele sale, el s-a remarcat nu doar ca filosof, ci şi ca scriitor, jurnalist şi militant social.
În timul studiilor la École Normale Supérieure din Paris, când se apleacă spre psihologie, sociologie și filozofie, o întâlneşte pe nu mai puţin celebra autoare a studiului „Al doilea sex“, scriitoarea Simone de Beauvoir, care-i va rămâne alături toată viaţa. În ciuda numeroaselor dispute, amândoi împărtăşesc aceleaşi valori şi consideră relaţia lor ca „necesară şi contigentă”.
Înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Jean-Paul Sartre a predat filosofia la mai multe licee din Franţa, cu o întrerupere de un an în 1933-1934, când o bursă de studii la Berlin îi permite audierea cursurilor susţinute de Edmund Husserl și Martin Heidegger, care îi vor marca definitiv opera. Primul său volum, „Greaţa”, care sugerează deja traiectoria ideilor sale filosofice de mai târziu, a apărut în 1938.
În 1940, concentrat, ia parte la așa-numitul „război ciudat” şi, după deschiderea ostilităților, este luat prizonier de germani, dar eliberat un an mai târziu. Consacrarea lui Jean-Paul Sartre vine după anul 1945, când devine din ce în ce mai activ în domeniul artistic, iniţiind apariţia revistei „Les Temps Modernes” şi susţinând o serie de conferinţe, dar şi în domeniul social.
În 1964, existenţialistul Jean-Paul Sartre declanşează un adevărat scandal după ce refuză să primească Premiul Nobel pentru Literatură.
Înaintea votului, el trimite o scrisoare către comisia care urma să-i desemneze pe câştigători, în care spune că, din motive personale, nu doreşte să figureze pe lista posibililor laureaţi.
„Domnule Secretar,
După anumite informații de care am luat cunoștință astăzi, aș avea anul acesta unele șanse să obțin premiul Nobel. Deși ar fi prezumțios să mă pronunț asupra unui vot înainte ca el să aibă loc, îmi iau libertatea de a vă scrie pentru a risipi sau a evita o neînțelegere. Vă asigur mai întâi, Domnule secretar, de profunda mea stimă pentru academia suedeză și premiul cu care ea a onorat atâția scriitori. Cu toate acestea, din niște motive care îmi aparțin și din altele care sunt mai obiective, doresc să nu figurez pe lista laureaților posibili, și nu pot și nici nu vreau, nici în 1964, nici mai târziu, să accept această distincție onorifică.
Vă rog, Domnule secretar, să acceptați scuzele mele și să credeți în înalta considerație pe care v-o port,
J.-P. Sartre”, scria filosoful.
Scrisoarea lui Jean-Paul Sartre a fost, însă, deschisă după ce a avut loc votul, astfel că la 22 octombrie 1964, un membru al Academiei anunța oficial: „Premiul Nobel din acest an a fost atribuit scriitorului francez Jean-Paul Sartre pentru opera sa care, prin spiritul de libertate și prin căutarea adevărului pe care le reprezintă, a exercitat o vastă influență asupra epocii noastre”.
Jean-Paul Sartre, care evident că nu a fost prezent la festivitate, trmite o nouă scrisoare Academiei, explicând motivul pentru care refuză să acceptă Premiul Nobel.
„Motivele personale sunt următoarele: refuzul meu nu e un act improvizat. Am refuzat întotdeauna distincțiile oficiale. După război, în 1945, când mi s-a propus legiunea de onoare, am refuzat deși aveam prieteni care erau în guvern. La fel, n-am dorit niciodată să intru în Collège de France așa cum mi-au sugerat unii dintre prietenii mei. (...) Nu e același lucru dacă semnez Jean-Paul Sartre sau dacă semnez Jean-Paul Sartre laureat al premiului Nobel. (...) Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituție, chiar dacă acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum”, este o parte a mesajului trimis de filosof Acedemiei.
Se încarcă comentariile...
