Povestea dezertorilor ruşi ajunşi în Franţa şi îndemnul lor pentru camarazi: „Există întotdeauna o alegere. Puteţi oricând să lăsaţi armele”

La scurt timp după ce au primit vize temporare în Franţa, patru dintre ruşii care au dezertat din armata lui Putin au povestit coşmarul prin care au trecut de la începutul războiului şi şi-au îndemnat foştii camarazi să se predeau sau să dezerteze.

Mulţi dintre soldaţii ruşi nici nu au ştiut unde merg. Foto Profimedia

Presa internaţională a publicat poveştile celor a patru dintre dezertorii ruşi ajunşi în Franţa, dar şi mesajele pe care aceştia le au pentru foştii lor camarazi. Astfel, un locotenent pe care AFP îl numeşte Aleksandr, a mărturisit că a fost informat că va participa la aşa-numitele „manevre militare” în Crimeea anexată de Rusia în 2014. În 24 februarie 2022 el s-a trezit brusc în postura de invadator al Ucrainei.

„Eram în stare de şoc. (...) Nu înţelegeam ce se petrece”, a povestit el. A traversat linia de demarcaţie într-un convoi şi s-a pomenit „în altă ţară”, fără să i se fi explicat nimic. „Şefii ne-au spus că se termină în zece zile”, a mai spus el.

Dar nu a fost aşa şi teama lui că-şi va pierde viaţa a continuat timp de încă şase luni, timp în care, în calitate de ofiţer transmisionist, a trebuit să instaleze reţele de comunicaţii şi legături, de multe ori chiar pe linia frontului. Din fericire pentru el, nu a trebuit să şi lupte, potrivit Agerpres.

Profitând de o permisie pe care a obţinut-o în vară, locotenentul a solicitat să fie eliberat din rândurile armatei, dar cererea sa a venit într-un moment neinspirat, deoarece, la scurt timp, pe 21 septembrie, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat decretul de mobilizare a 30.000 de rezervişti pentru frontul din Ucraina. Atunci a fost evident pentru toţi soldaţii care nu doreau să se implice în război că nu vor reuşi acest lucru.

Acesta a fost şi cazul unui alt dezertor ajuns în Franţa, Serghei (nume fictiv), în vârstă de 27 de ani, infanterist cu misiuni informatice şi de instruire. Mobilizarea a însemnat pentru el obligaţia de a pleca în Ucraina, „fără nicio garanţie” că nu va fi trimis în luptă.

„Aveam cunoştinţe în Ucraina şi înţelegeam perfect ce se întâmplă acolo. Nu voiam să fiu implicat”, a mărturisit acum tânărul infanterist.

A fost concediat şi mobilizat în aceeaşi zi

Andrei Amonov, de 32 de ani, lucrător în construcţiile publice în regiunea săracă Iakuţia din Siberi, a povestit cum a fost mobilizat, fără voie. Practic, după zece ani de muncă, într-o bună zi şeful lui l-a chemat şi l-a anunţat că a fost concediat şi că trebuie, pur şi simplu, să plece la război. Nu a fost singurul în această situaţie, spune el, pentru că alţi circa o sută de colegi de-ai săi au fost mobilizaţi în acelaşi fel.

A doua zi au fost urcaţi într-un avion, fără să li se spună unde sunt duşi. Au aterizat în Republica Buriată, ceva mai în sudul Federaţiei Ruse, şi au ajuns într-un centru de instrucţie, de unde au reuşit să fugă după cinci zile.

Andrei Amonov povesteşte că a reuşit să fugă în Kazahstan, una din puţinele ţări în care ruşii pot intra doar cu paşaportul intern, echivalent cu o carte de identitate. De obicei, militarii ruşi au foarte rar paşapoarte propriu-zise, cu care să poată pleca din ţară. Un astfel de document li se eliberează numai cu aprobarea comandanţilor şi a serviciilor de informaţii, iar mai multe organizaţii neguvernamentale afirmă că paşapoartele respective sunt ulterior reţinute.

În Kazahstan, Andrei Amonov a stat tot timpul cu teama că va fi prins şi predat autorităţilor ruse, iar anul trecut, în luna mai, chiar a fost la un pas de acest lucru.

Chiar de ziua sa, pe 12 mai, el a fost „lovit, încătuşat şi dus la comisariat” de poliţişti kazahi, dar, din fericire, avocatul său a reuşit să îl scape de probleme mai mari.

Mihail a reuşit să evite războiul

La un moment dat, cei trei dezertori ruşi s-au întâlnit cu ajutorul Biroului Internaţional pentru Drepturile Omului, o organizaţie neguvernamentală din Kazahstan. Lor li s-a alăturat şi Mihail (nume fictiv), ofiţer din regiunea Moscova, ajuns în ţară cu şapte luni mai târziu decât ei.

Mihail a relatat că nu a ajuns deloc pe front, pentru că  a reuşit să „exploateze slăbiciunile” birocraţiei militare ruse, nerăspunzând la convocări şi încetinind procedurile începute împotriva sa pentru refuzul de a merge în Ucraina. A fugit la sfârşitul lui mai 2023, cu câteva zile înainte de proces.

„Ziua în care am ajuns la Astana a fost cea mai frumoasă din viaţa mea. La Moscova, nivelul de pericol ajunsese uriaş”, a declarat el.

Luând o decizie fără precedent în Europa, Franţa a acceptat să îi primească şi să le ofere vize temporare, după câteva luni de petiţii şi după o verificare minuţioasă a relatărilor lor de către mai multe organizaţii neguvernamentale.

Proiectul „Adio, Arme"

Conform organizaţiei Idite Lesom, în Kazahstan şi Armenia se află în prezent circa 500 de dezertori ruşi, iar câteva mii se ascund chiar în Rusia.

Cei şase despre care scrie AFP sunt în siguranţă, la Caen, la Paris sau la Metz, în nord-estul Franţei, şi sunt hotărâţi să-şi facă auzit glasul. De câteva luni, lucrează la un proiect numit „Adio, Arme”, în cadrul căruia militarii vorbesc despre război, sub rezerva anonimatului.

Mihail este convins că Rusia nu poate câştiga războiul cu Ucraina având o armată care „încearcă să plagieze modernitatea, dar are metode din vremea URSS”. La rândul său, Aleksandr speră că „poate datorită exemplului meu cineva va fi inspirat şi va vrea să plece din armată”. El crede că războiul se va terminamai repede printr-o victorie a Ucrainei dacă „armata de pe front e mai slabă, cu cât sunt mai puţini oameni”.

Serghei are şi el un mesaj pentru foştii camarazi.

„Există întotdeauna o alegere. Puteţi oricând să lăsaţi armele, să nu ucideţi alţi oameni. Dacă asta înseamnă să te predai, te predai. Dacă e dezertare, e dezertare”, le-a transmis el soldaţilor ruşi.