Fițe de „vedetă”. Dan Petrescu, umilit de propriul său jucător, Louis Munteanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj a remizat, 0-0, pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, într-un meci slab, cu doar două șuturi pe poartă, ambele ale oaspeților. Însă partida a ieșit în evidență prin câteva momente uluitoare, soldate cu certuri între membrii aceleași formații.

În tabăra gazdelor, portarul Zima și Paul Papp s-au certat minute bune după fluierul final, după ce fundașul a greșit la ultima fază și CFR era să înscrie. Dar mai șocantă a fost atitudinea lui Louis Munteanu la adresa propriului staff, după ce a fost introdus la pauză și schimbat în minutele de prelungire.

Internaționalul de tineret l-a bruscat pe delegatul echipei în momentul în care a ieșit de pe teren, dându-i peste mâna întinsă a acestuia. Apoi s-a dus pe bancă fără să-și salute coechipierii, ignorându-l pe Dan Petrescu. Antrenorul și-a călcat pe inimă, ducându-se la acesta, încercând să-i explice de ce l-a înlocuit. Tot cu mâna întinsă, dar atacantul nu a vrut să-l salute și a ascultat dezinteresat justificările acestuia.

Atenționare din partea lui Dan Petrescu

„Nu am vorbit cu niciunul dintre ei. Mi-e greu să exprim un punct de vedere, pot doar bănui. Din câte am observat, Louis Munteanu a fost schimbat imediat după ce a fost o tragere de tricou a lui Papp. Avea și un galben. Eu am crezut că a fost doar pentru a-l proteja și pentru a nu primi al doilea avertisment. Nu știu dacă e așa, s-ar putea să fiu în eroare”, a spus Cristi Balaj la cald, la PrimaSport.

Președintele clujenilor a continuat: „Precis vom avea discuții cu Louis Munteanu. La rece, nu astăzi sau mâine. Suntem 100% alături de el. Avem argumente prin care să îl facem să depășească acest moment și să gestioneze altfel lucrurile în viitor”.

image

La flash-interviu, Dan Petrescu a explicat că l-a schimbat pe Munteanu pentru că l-a văzut că șchioapătă și pentru că atacantul central primise al patrulea cartonaș galben al sezonului, astfel că va fi suspendat la următoarea partidă. „Louis nu o să joace meciul următor, a luat al 4-lea galben. Da, s-a supărat, e normal să te superi, e încă tânăr, l-am văzut puțin că șchioapătă și am crezut că e accidentat. Nimic altceva, eu îl înțeleg că e supărat, dar data viitoare ar trebui să fie mai atent. N-am avut nicio problemă, n-am ce să zic mai mult. O să vorbesc cu el mai multe când ne potolim. El e un băiat excelent, s-a antrenat, a jucat, el voia să joace de la început”.

După meci, Louis Munteanu și-a continuat fițele. El a fost solicitat la flash-interviuri, însă a refuzat să apară la microfon, argumentând, conform reporterului DigiSport, că nu poate să apară ca urmare a unei probleme medicale. Asta deși în momentul în care părăsea terenul, atacantul nu părea să fie sâcâit de vreo accidentare, ba chiar și-a dat ochii peste cap după decizia antrenorului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite