
Cercetătorul George Cristea: ⹂În perioada comunistă de acasă, în Suedia eram liber″
1George Cristea, în vârstă de 95 de ani, participă la toate evenimentele culturale de la ICR Stockholm. Manierat, elevat, alături de soţia sa, Monica, cuplul se remarcă printr-o prezență discretă şi distinsă.

George Cristea a scris 16 cărți, printre care se numără „Regi şi diplomaţi suedezi în spaţiul românesc. Secolele XVII-XX” şi „Unde este centrul Europei”, o carte despre pelerini la Muntele Athos. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, fizician la universități din România, cadru didactic şi cercetător la Institutul Dramatic din Stockholm, fotograf, istoric de artă, scriitor conferenţiar, lui George Cristia i s-a atribuit, datorită culturii enciclopedice, titulatura de „om universal”. În timpul liber, scrie şi poezie. Într-un interviu pentru Culturalife.ro, academicianul povesteşte că a plecat cu acte în regulă din România, că nu regretă că s-a stabilit, în final, în Suedia, pentru că a putut călători, de-a lungul anilor, în aproape o sută de ţări.
Culturalife: Câte cărți aveți publicate, domnul Cristea?
George Cristea: În jur de 16 cărți, în română şi suedeză. La început, am publicat în română, am început să scriu când eram asistent universitar. Pe urmă, am continuat să scriu în limba suedeză.
Aţi avut o specializare în domeniul real...
Da, eram specializat în matematică și fizică. Şi m-am îndreptat spre partea umanistă. Am absolvit facultatea, am lucrat o perioadă la Institutul Pedagogic din Oradea, după care, în 1971, am încheiat un contract cu Universitatea Constantine din Algeria. Acolo am organizat primul centru audio-vizual de pe coasta de Nord a Africii.
Şase ani, în Algeria
Cum aţi plecat în Algeria ?
Aveam până în 40 de ani, când am plecat din România. M-au invitat să lucrez la ei, în calitate de cercetător și de conferențiar. Am plecat cu acte în regulă din România. Algerienii se eliberaseră de colonialismul francez și atunci ei, marocanii și tunisienii, au rămas descoperiți, nu aveau cadre didactice tinere. Nu mai avea cine să-i pregătească după liceu și atunci au cerut ajutor de la țările socialiste, care s-au oferit să îi susțină. În Algeria au fost angajaţi mai mulți români în trei centre, care aveau diferite specializări. Vorbeam şi predam în limba franceză. Cunoșteam dinainte italiana, am și predat italiana în România. Am rămas și acum cu italiana în minte, îmi vin și acum în minte cuvinte în italiană. În Algeria, am stat șase ani.
Nu aţi dorit să rămâneţi acolo?
Rectorul și toți de acolo voiau să continuăm munca noastră, după această perioada de șase ani. M-am dus la Ambasada României de acolo să-mi dea prelungirea și șeful misiune a zis: „Nu, tovărășul, nu, îți dau 20 de zile să te pregătești, să te întorci în țară‟. Eu aveam adeverință de la rector că vor prelungire a șederii mele acolo. În 19 zile, am plecat, mi-am schimbat biletul. Și am fost la Air Algérie, aveam nevoie de aprobarea românilor de la București, dacă vreau să plec prin Cehoslovacia (n.r.- din acea perioadă), Polonia, Franța și așa mai departe. Și atunci am ales Suedia.

Nu v-a fost teamă de această nouă destinație?
Eram căsătorit, iar soția mea era însărcinată în luna a șaptea. Suedezii mi-au dat șederea în țara lor. Au zis că e provizorie șederea pe șase luni, pe urma prelungită. Mi-au spus că am avut o șansă mai mare să mi-aprobe șederea în Suedia, pentru că era soția însărcinată. Copilul s-a născut în Suedia. După un an jumătate, noi am divorțat, dar am mai rămas prieteni în continuare. Băiatul meu este antrenor în diferite sporturi.
Un om s-a împușcat în fața mea, la venirea la Stockholm
Care a fost primul impact cu Suedia?
Când am ajuns la Stockholm, era seara. Am sosit spre seară la aeroport. Am fost sfătuit să nu cer azil politic la aeroport, că aș fi fost trimis de unde am venit, și să spun că sunt în vacanță. Așa am și spus. Ne-am cazat la un hotel, un fel de internat studențesc, care în timpul verii se închiria la turiști. Ne-am dus acolo, în oraș, în centru. Ne-au dat o cameră acolo, simplă, la etajul 1 sau 2. Ne-am desfășurat un pic bagajele. Madame, doamna mea, s-a dus la baie să-și vadă de treburile ei. Eu m-am asezat la masă, lângă geam. Am deschis geamul. Era destul de seară. Era o stradă secundară spre care geamul meu se deschidea. Stăteam, fumam și mă uitam la rarii trecători. Deodată, a venit un bărbat, la vreo 40 de ani, slăbuț, parcă îl văd și acum, când vă povestesc, și s-a oprit vis-a-vis. S-a așezat pe o bârnă, în fața unei grădini. S-a uitat în stângă și s-a lăsat în dreapta. A băgat mâna în buzunar, a scos un revolver, l-a pus la cap și a tras. A căzut pe spate. S-a împușcat în fața mea. A murit...Asta a fost prima impresie legată de Suedia. A fost traumatizant. Ne-am dus la poliție, ne-a luat pe rând poliția suedeză, ne-a cercetat și ne-a interogat. Moartea acelui bărbat a rămas îmbrăcată în mister. A fost ca într-un film polițist...
V-ați hotărât să rămâneți în Suedia?
Până la urmă, ne-au dat drept de ședere pentru o jumătate de an. Am stat într-un cămin la început, dar ne-au dat, pe urmă, locuință și am făcut școală de suedeză, imediat. S-a născut un băiatul și soția mea a fost mai mult cu el, iar eu m-am dus la școală. Eu am făcut școala de suedeză câteva luni bune, dimineața, și după masa intensiv. După care mi-am căutat de lucru și așa am ajuns la Dramatiska Institutet, o școală de învățământ superior, care includea o secțiunea de arte. Prima slujbă în Suedia a fost, deci, la Şcoala Superioară de Cinematografie, Film, TV şi Teatru, unde am organizat centrul audio-vizual, pe baza experienţei mele acumulate în Africa. În timp am devenit cadru didactic. Am predat fotografie documentară şi optică. Mă specializasem în istoria civilizaţiilor antice la Perugia şi la Paris. Am fost și la institutul de italiană.
Coleg cu Penciulescu la Institutul Dramatic din Stockholm
Și regizorul Radu Penciulescu era angajat la Dramatiska Institutet...
Da, am fost colegi cu el vreo doi ani. L-am cunoscut, ne vedeam în fiecare zi aproape. Era căsătorit cu o suedeză, o ducea bine, dar nu știu ce era în sufletul lui. În Suedia era, totuși, o alegere pentru că aveai libertatea politică, în primul rând. Am obținut și cetățenia suedeză, aveam pașaport suedez.
Mai aveți cetățenie română acum?
Nu mai am cetăţenie română. Sunt însă în continuare membru al Uniunii Scriitorilor din România. Mi-am continuat activitatea culturală și în România, și în Suedia. Instituțiile culturale din România n-au ținut prea seama mult de chestiile politice. I-a interesat specialitatea de bază și au acceptat în continuare, chiar dacă eram în străinătate, să colaborez cu ei. Și am făcut treabă cu ei.
Ați fost interesat de arheologia teatrului.
Am studiat arheologia teatrului și am încercat să o introduc în studiul măștilor. Măștile le-am studiat mult în România, în Maramureș. În spațiul românesc, am cercetat măștile rituale, dansurile, arhitectura bisericilor de lemn, portul popular, tradițiile și obiceiurile din zona Maramureșului. Despre simbolurile ancestrale pe care le-am descifrat în această zonă de civilizație străveche a scris în lucrarea „În țara bisericilor de lemn”. Am publicat numeroase articole despre bisericile de lemn din Maramureș şi în presa suedeză. Din anul 2013 sunt membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, în cadrul Secției de științe istorice și arheologice.
Când v-ați întors în România?
În anii ‛80. N-a fost mai devreme de vreo patru ani, după ce am părăsit Algeria. Aveam vreo 45 ani când m-am întors în România.
N-am încercat să mă mai întorc în România
V-ați mai pus problema să vă întoarceți în România?
Nu. Era comunismul atunci. După ce s-a terminat cu comunismul în România, eu eram destul de bine instalat în Suedia. N-am încercat să mă mai întorc în România, pentru că mi-am făcut o viața la Stockholm. Nu am regretat că am rămas în Suedia.
Ce v-a plăcut cel mai mult în societatea suedeză?
În Suedia, în perioada comunistă din România, eram liber.
Aveam orele de profesor, după care aveam vacanță și mergeam unde voiam. Datorita acestui fapt, m-am dus în aproape 100 de țări, am umblat mult în lume. Le-am vizitat pe rând, a fost o mare bucurie să pot călători. Plăcerea de a călători am moştenit-o de la tata. Tata era învățător din regiunea Brașovului, din Întorsura Buzăului. De când eram mic, mă lua cu el pe la scoală primară, chiar, liceu, în primii ani mergeam pe munți, în Carpați, peste tot. Din Suedia, am putut cunoaște multe alte locuri, și state, și natură, și oameni. Mi-am făcut o obișnuință din a încerca să cunosc mai mult. Așa am ajuns ca după aceea să simt nevoia de a merge să cunosc alte locuri, alte țări.
La ce lucrați acum?
La cartea despre Athos, în românește. Am scos cartea în limba suedeză. O dedic tinerilor români, care sunt încă elevi sau studenți, ca în vacanța lor de vară să meargă, să circule și să cunoască oamenii și lumea. Capeți o cu totul altă viziune.
Povestiți-mi despre cum ați ajuns să scrieți despre Muntele Athos.
În anul 1984, am vizitat Muntele Athos și, ajungând la Schitul Românesc Prodromu, am văzut starea de degradare în care se afla acesta. Biblioteca schitului, care adăpostea în jur de 6.000 de volume de carte rară, sute de manuscrise, lucrări de muzică bizantină, oferea condiții improprii pentru păstrarea acestor valori. Când m-am întors în Suedia am organizat o serie de conferințe pentru creștinii ortodocși de acolo, solicitându-le să se implice în ajutorarea Schitului Prodromu. Ulterior, am adresat aceeaşi solicitare şi românilor aflați în diverse colțuri ale lumii, chiar și în Statele Unite ale Americii. În urma acestui demers, pe adresa Schitului Prodromu au început să vină ajutoare și sume de bani. În paralel, am continuat să fac chete și să trimit, periodic, bani călugărilor români din Sfântul Munte.
Ca urmare a vizitelor repetate în Muntele Athos și a profundelor impresii lăsate asupra sa, am scris lucrarea „Călătorind pe Muntele Athos - regatul călugărilor”, în limba suedeză.
⹂Românii s-au răsfirat″
Cum ați ținut legătura cu comunitatea românească? Care e spiritul acestei comunități?
Am lucrat la o revistă, Arhipelag, pe care am scos-o câțiva ani. O făceam când a căzut regimul comunist din România, în acea perioadă. Și pe urmă n-a mai fost cazul. Românii s-au răsfirat. N-am mai insistat nici eu cu publicarea revistei.
Ați publicat un volum și despre răscoala lui Horia...
Am descoperit într-o arhivă din Suedia documente inedite despre Răscoala lui Horia. Am publicat, împreună cu academicianul Nicolae Edroiu, volumul „Izvoare istorice suedeze privind Răscoala lui Horia”, în anul 2001, la Editura Fundației Culturale Române din București. În 2007, am publicat lucrarea „Regi și diplomați suedezi în spațiul românesc (secolele XVII-XX)”, la editura Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca. Am organizat expoziții la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea și la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, unde am expus fotografii cu faimoasele picturi rupestre din grotele sahariene din Podișul Tassili n’Ajjer (Algeria), pe care le-a studiat la începutul anilor ‘70.
V-ați făcut prieteni suedezi?
Câțiva, dar niciunul foarte apropiat. Avem maxim zece familii de români cu care am legături permanente. De ziua mea, în ianaurie, am avut invitați 17 persoane, suedezi și români.
Ce regrete aveți?
Regret că am avut un accident la picior și nu am putut călători mai mult în acest an. Sper să mă fac bine! Să fiu sănătos, să-mi continui proiectele. Nu regret că am venit în Suedia. Îmi pare rău că nu am stat mai mult în Italia, poate. Atât!
CARTE DE VIZITĂ
Un matematician care scrie poezie
Nume: George Cristea
Anul şi locul naşterii:17 ianuarie 1929, Oradea
Studiile şi cariera: Liceul Emanuel Gojdu, Oradea; Facultatea de Fizică şi Matematică,
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, lector la Institutul Pedagogic din Oradea.
În 1971 a plecat în Algeria, pe baza Acordului cultural încheiat de România cu Algeria, predând la Universitatea din Constantine.
În 1976 a refuzat să se întoarcă în ţară, plecând în Suedia, unde a obţinut azil politic, iar în 1980 a dobândit cetăţenia suedeză.
A iniţiat campania de salvare a bibliotecii din schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos.
A fost angajat la Institutul de Teatru Dramatic, Film şi Televiziune al Universităţii din Stockholm.
Printre cărţile publicate: ⹂Elemente pre-teatrale în picturile şi gravurile rupestre din Sahara″, ⹂Unde este centrul Europei?″, ⹂Regi şi diplomaţi suedezi în spaţiul românesc. Secolele XVII- XX″. „În țara bisericilor de lemn” a apărut în anul 1989 la Editura Mitropoliei Ardealului din Sibiu. Volumul ⹂Călătorind pe Muntele Athos - regatul călugărilor” a fost lansat, în 2017, la Institutul Cultural Român din Stockholm. A publicat, împreună cu academicianul Nicolae Edroiu, volumul intitulat „Izvoare istorice suedeze privind Răscoala lui Horia”.
Are publicate şi volume de poezie.
După anii ‘90, George Cristea a organizat expoziții la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea și la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, ocazie cu care a expus fotografii cu imagini din faimoasele picturi rupestre din grotele sahariene din Podișul Tassili n’Ajjer (Algeria), pe care le-a studiat la începutul anilor ’70, potrivit ziarullumina.ro.
În 2013, a devenit membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, activând în cadrul Secției de științe istorice și arheologice. A publicat articole despre bisericile de lemn din Maramureș şi în presa suedeză.
Distincţii: Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea, la împlinirea a 80 de ani (2009).
Stare civilă: căsătorit, un fiu.
Locuieşte în: Stockholm