Cazul generalilor ruși demiși, fiind acuzați de corupție. Informațiile obținute de serviciile speciale britanice
0La Moscova, mai mulți generali ruși sunt demiși, fiind acuzați de corupție, anunță serviciile de informații britanice.
Ministerul Apărării al Marii Britanii a transmis pe pagina sa de X (Twitter) un rezumat privind situația arestărilor generalilor ruși acuzați de corupție, care începuse în primăvara anului curent. Pe lângă cazul Ministerului Apărării, cu fostul ministru adjunct Timur Ivanov, acuzat în aprilie 2024, mai multe instituții au fost afectate.
La data de 7 octombrie 2024, au fost aduse noi acuzații la adresa fostului ministru adjunct al apărării Timur Ivanov. Acesta fusese acuzat în aprilie 2024 de delapidarea a 200 de milioane de ruble (aproximativ 2 milioane de dolari) în timpul achiziționării a două nave pentru traversarea peste strâmtoarea Kerci, acestea au fost ulterior avariate în timpul războiului. Al doilea caz este despre deturnarea a 3 miliarde de ruble (aproximativ 200 de milioane de dolari) de la banca Interkommerts, la cumpărarea de valută.
Potrivit serviciilor secrete britanice, acuzațiile continuă să se adune împotriva foștilor oficiali militari ruși de rang înalt. Aceasta reprezintă cea mai mare represiune împotriva oficialilor de rang înalt sub nivelul executiv sau guvernamental.
„Dacă acest lucru este adevărat, ar putea fi un potențial indicator că reprimarea corupției se deplasează dincolo de concentrarea anterioară asupra sectorului apărării”, a precizat Ministerul Apărării britanic.
Presa rusă a scris că încă opt oficiali cu grad de general au fost concediați din departamente precum Comitetul de Investigații, Ministerul pentru Situații de Urgență și Serviciul Federal al Penitenciarelor. Presa independentă rusă speculează că acest lucru este legat de acuzațiile de corupție.
„Dacă acest lucru este adevărat, ar putea fi un potențial indicator că reprimarea corupției se deplasează dincolo de concentrarea anterioară asupra sectorului apărării”, a spus Ministerul Apărării britanic.
Arestările generalilor au început în primăvara anului 2024. Cu toate acestea, conform informațiilor britanice, este imposibil să se elimine corupția în departamentul militar rus.
La începutul celui de-al cincilea mandat prezidențial, Vladimir Putin a făcut unele schimbări în guvern. Acesta l-a demis pe ministrul Apărării Serghei Șoigu, numindu-l secretar al Consiliului Național de Securitate. Nikolai Patrușev, care a condus Consiliul de Securitate din 2008, a devenit asistentul lui Putin. Andrei Bilousov a devenit ministrul Apărării.