A rămas fără suflu. Bernadette Szocs a pierdut ambele finale de la Europenele de tenis de masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o ediție a Jocurilor Olimpice dezamăgitoare pentru întreaga delegație de tenis de masă a României, reprezentanții noștri au avut ocazia să se revanșeze la Campionatele Europene individuale desfășurate la Linz, în Austria. Chiar și într-o companie mai puțin valoroasă decât la Paris 2024, jucătoarele și jucătorii români nu au rupt gura târgului. Cu excepția lui Bernadette Szocs, care a făcut adevărate minuni.

Berni Szocs a câștigat două medalii de argint la Europene. Foto EPA EFE
Berni Szocs a câștigat două medalii de argint la Europene. Foto EPA EFE

Berni s-a calificat în două finale europene individuale, atât la dublu, unde era campioană en titre, cât și în proba de simplu, în premieră. A fost un veritabil maraton al fetei noastre, aceasta jucând sâmbătă nu mai puțin de patru partide, două la simplu și două la dublu, toate câștigate. Bernadette a avut și azi din nou o zi plină, învingând-o în semifinale, în jurul prânzului, pe Maria Xiao (Spania) cu 4-1 (11-3, 9-11, 11-7, 11-6, 11-6), asigurându-și prezența în ultimul act în turneul individual. La dublu, se calificase în finală cu o zi înainte, alături de austriaca Sofia Polcanova.

A pierdut finala la dublu

Spre seară, Bernadette Szocs a jucat finala alături de partenera sa în fața perechii Hana Matelova/Barbora Balazova (Cehia/Slovacia), în fața căreia plecau din postura de mari favorite. Însă oboseala și-a spus cuvântul și cuplul româno-austriac s-a chinuit să țină pasul cu adversarele lor. Au reușit să egaleze la 1 și la 2 la seturi, dar au pierdut decisivul, astfel că sportivele din Cehia și Slovacia s-au impus cu 3-2 (11-7, 7-11, 11-9, 7-11, 11-6).

La doar o jumătate de oră de la terminarea finalei de dublu, Berni a intrat din nou la masa de joc, pentru a 7-a oară în doar două zile, pentru cele mai strălucitoare medalii de la simplu. A făcut-o chiar contra partenerei sale, Sofia Polcanova, care trecuse în semifinale de Nina Mittelham, cu 4-1. Cele două abia și-au tras sufletul și au pornit iar la joc, cu reprezentanta gazdelor la cârmă. Szoca a reușit să egaleze la 1 la seturi, după care a clacat în următoarele trei, adjudecând-și a doua medalie de argint. S-a încheiat 4-1 pentru Polcanova (11-8, 11-13, 12-10, 11-6, 11-9)

S-a înclinat în ultimul act și la simplu

Deși avea în palmares zece medalii europene, înainte de ediția de la Linz, (șase cu echipa, trei la dublu mixt și una la dublu), Berni nu avea până acum niciuna în proba de simplu. Acum jucătoarea noastră a câștigat-o pe prima din întreaga carieră, de argint. La ediția precedentă a Campionatelor Europene individuale, în 2022, Bernadette Szocs a cucerit două medalii, una de aur la dublu alături de Sofia Polcanova și una de argint la dublu mixt alături de Ovidiu Ionescu.

România a aliniat 11 jucători, şase la feminin şi cinci la masculin, la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Linz, care s-au încheiat ieri. În afară de Bernadette, ceilalți reprezentanți ai noștri au fost eliminați înainte să intre în lupta pentru vreeo medalie.

Parcursul lui Bernadette la simplu

32-imi: 4-0 cu Berzosa

16-imi: 4-0 cu Kaufmann

Optimi: 4-2 cu Bergstrom

Sferturi: 4-2 cu Lutz

Semifinale: 4-1 cu Xiao

Finala: 1-4 cu Polcanova

Parcursul lui Bernadette la dublu, alături de Polcanova

16-imi: 3-0 cu Brateyko/Matiunina

Optimi: 3-1 cu Harac/Yilmaz

Sferturi: 3-0 cu Xiao/Diaconu

Semifinale: 3-2 cu Lupulesku/ Surjan

Finala: 2-3 cu Matelova/Balazova

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite