Statul, dator cu un miliard de euro către furnizorii de energie. ACUE: Ne dorim să ieşim din schema de plafonare

0
Publicat:

Statul are datorii restante de circa un miliard de euro către furnizorii de energie a anunțat directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

Colaj foto cu un contor de energie electrică și stâlpi de înaltă tensiune
Statul are datorii restante de circa un miliard de euro către furnizorii de energie

Membrii ACUE acoperă 50% şi ceva din piaţa de energie electrică, 90% şi un pic din piaţa de gaze naturale. Din estimările noastre, pe energie electrică este de fapt şi de drept problema pe 2024, când încă s-a facturat pentru cele două plafoane. Credem, din estimările noastre, că suntem undeva la un miliard de euro datorie pentru 2024. Dar, din nefericire, suma nu este confirmată de ANRE, pentru că în cursul anului 2024 ANRE şi-a schimbat viziunea vizavi de modul în care se depun documentaţiile pe platformele de decontare, schimbare care a generat foarte multe întârzieri, corecţii în ghidul de depunere. Ultimele corecţii au apărut undeva în luna august 2024 şi în momentul de faţă probabil că furnizorii sunt în faza în care ori se clarifică, ori au început să încarce date. Dar acesta este motivul întârzierii", a explicat Daniela Dărăban.

În ceea ce priveşte gazele naturale, a adăugat ea, în cursul anului 2023 şi în 2024, s-a facturat foarte mult sub plafon şi mai sunt sume de recuperat probabil foarte multe din regularizări, dar sunt de ordinul sutelor de milioane, în jur de 300 de milioane de lei.

Directorul ACUE a subliniat că o continuare a schemei de plafonare ar avea un efect în lanţ pe toată piaţa, iar furnizorii nu se ştie cât vor mai putea să ducă, pe partea financiară, din împrumuturi, aceste scheme.

„Există şi acest risc administrativ, cu reveniri peste decizii. Anul trecut, ANRE a acceptat într-un fel, acum revizuieşte. Să ştiţi că toate aceste costuri, de riscuri de reglementare şi riscuri administrative în orice afacere sunt cuantificabile. Ele reprezintă un risc care poate, la un moment dat, să ducă la o decizie a unui business, să zică: domnule, chiar nu mai vreau să-mi desfăşor activitatea în aceste condiţii. După care, pe tot lanţul... Deci până la urmă clientul va suferi, pentru că nu va exista competiţie la ofertele către clientul final", a punctat Dărăban. 

ACUE: Ne dorim să ieşim din această schemă de plafonare

Schema privind plafonarea preţurilor la energie este foarte greoaie şi greu de administrat şi ne dorim să ieşim din această schemă, deoarece rolul furnizorilor este altul pe piaţa de energie, a spus Dărăban.

„Cred că am ajuns cumva la momentul la care ar trebui să spunem că acest mod de finanţare a ajutorului social trebuie să se schimbe, pentru că ajungem, până în martie 2025, în al 4-lea an de implementare, când furnizorii şi-au asumat, de fapt prin obligaţia impusă de lege, un nou rol, cel de a finanţa reducerile de preţ decise de statul român. Schema este foarte greoaie şi greu de administrat. Vedeţi toate aceste modificări, completări, reinterpretări. Ne dorim să ieşim din această schemă pentru că rolul furnizorilor este altul pe piaţa de energie şi am vrea să facem lucrurile la care ne pricepem: să asigurăm energia, nu să plătim reducerile de preţ decise de statul român", a spus Dărăban la un seminar pe teme de energie, organizat de Consiliul Concurenţei şi ACUE.

Ea a subliniat că, în prezent, problema este ponderea costului cu achiziţia de energie, şi, dacă piaţa nu va asigura posibilitatea de a achiziţiona energie la un preţ bun, nu vom avea un preţ final bun.

Dacă ne uităm care sunt elementele care duc la creşterea preţului în factura finală, aproximativ 50% este procentul pe care furnizorul îl plăteşte cu achiziţia energiei. Restul sunt toate segmente de cost fix: tariful de distribuţie, taxe, TVA, tariful de transport, cele de sistem. Deci toate sunt fixe, plus marja furnizorului. Dar oricum, şi când nu era plafonată, marja nu depăşea niciodată 5%, cumva între 3% şi 5% au fost istoric marjele furnizorului. Când ne uităm la aceste componente de cost, componenta care are ponderea cea mai mare şi este volatilă este costul de achiziţie. Dacă piaţa nu va asigura posibilitatea de a achiziţiona energie la un preţ bun, nu vom avea preţ final bun", a explicat oficialul ACUE.

Revenirea la piața liberă trebuie făcută cu atenție

Aceasta a menţionat că, în opinia membrilor ACUE, ieşirea din actuala schemă de plafonare trebuie făcută cu atenţie pe toate segmentele de piaţă, inclusiv pe piaţa liberă, pe partea de angro, de achiziţie şi de lichiditate a pieţei.

În momentul de faţă, dacă vă uitaţi pe tranzacţiile care se efectuează pentru 2025, veţi vedea că lichiditate este zero, aproape zero. În aceste condiţii, ne gândim că o singură soluţie pe care o mai ai la dispoziţie astăzi, în noiembrie, este un mod de a asigura lichiditatea cu care eşti cât de cât obişnuit. Am avut această situaţie cu Gas Release Program pentru o perioadă de timp exact în acest context de a crea lichiditate pe piaţă. Propunerea noastră a fost: faceţi ceva similar şi pe piaţa de energie electrică, un Power Release Program. Este o modalitate de a asigura accesul la energie în cursul anului 2025, într-un mod de programare a cantităţilor. Nu vorbim de control de preţ, este doar la cantităţi. Credem că este o soluţie. Nu spunem că este singura. Poate sunt şi altele, dar nu poţi să crezi că vei avea un preţ bun pentru 2025 când tu astăzi, în noiembrie, ai lichiditate zero. Tranzacţii aproape zero pe 2025. (...) Dacă noi avem, prin lege, un nivel de obligaţie de achiziţie în funcţie de un procent din portofoliu, probabil ar trebui să ne gândim în oglindă, cel puţin. Dar cred că aceste detalii ar trebui stabilite la masă şi cu producătorii. Cred că ar trebui o discuţie, pentru că înţelegi şi nevoia lor de a avea predictibilitate şi de a-şi putea profila produsele, de a-şi putea face pachetele cum consideră. Adică Gas Release Program a fost un program care s-a implementat în acord cu producătorii. Deci cred că şi Power Release Program trebuie să funcţioneze, la fel. (...) Noi o propunem ca soluţie temporară, adică pe o anumită perioadă de timp, exact cum este şi este şi Gas Release Program, dar în momentul de faţă ce vedem noi pe partea de achiziţie de energie este îngrijorător", a punctat Daniela Dărăban.

Ea a semnalat că acest mod de a plafona preţurile, dacă va continua, începe să devină nociv pieţei, deoarece nu există lichiditate, nu mai există competiţie.

Deja, dacă, să spunem, pentru doi ani de zile a fost justificat de creşterile absolut extraordinare de preţ pe piaţa angro, în momentul de faţă nu are absolut nicio justificare şi devine nociv", a precizat directorul ACUE. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite