„Romeo și Julieta” – iubire pe muchie de cuțit. La propriu!
0„Să-ți miști copanele și să te duci” la cununia aranjată, îi spune tatăl neascultătoarei fiice. Sună autoritar, argotic și nu ți-ai imagina că așa se vorbea pe la... 1600. Și totuși, așa i se adresează nobilul Capulet Julietei, în piesa „Romeo și Julieta” pusă recent în scenă la Teatrul Bulandra din București, în regia lui Eugen Gyemant.
E un Shakespeare de modă nouă, în care textul original (altminteri consistent păstrat și chiar frumos rostit de unii actori) primește adaosuri moderne, precum replicile cu „dividendele iubirii”, „mă bag la somn”, „copil ce s-a dovedit belea” sau „mâna pecetluită de Romeo să treacă în alt contract”. Aducerea clasicei povești în contemporaneitate este vizibilă și prin costumele concepute de Maria Miu: grupul lui Romeo apare în maiouri și pantaloni casual, nervosul Tybalt – cu ciocate și geacă de piele, sluga Gregorio – cu hanorac, Lady Capulet – în neglijeu, dar cu pantofi cu toc, Contele Capulet – în ținută office, Paris – în costum cu servietă de conțopist, iar Julieta – într-o bluză tip bandage (aparent alcătuită din fâșii înfășurate pe trup) și o fustă amplu decupată lateral de pe șolduri în jos, iar în picioare cu bocanci.
Fundalul muzical al acțiunii provine și el din zilele noastre, deschizându-se cu piesa „Motherfucking Whore”, cântată de Dana Immanuel & the Stolen Band, și continuând, între altele, cu „Bad Boys” (Inner Circle), „I don’t like Mondays” (Tori Amos), „Repent now, confess now” (Lingua Ignota) – la scena înmormântării Julietei și „Rats in ruin” (All them Witches) – în scena morții lui Romeo. Cântece alese pentru mesaj și care au avut ecou în mulțimea de tineri și foarte tineri care a umplut sala la a doua reprezentație de după premiera oficială.
E evidentă intenția regizorului de a actualiza povestea shakespeariană și de a o „traduce” pe gustul și înțelesul noilor generații. Confruntările dintre vlăstarele familiilor rivale, Montague și Capulet, se transformă permanent în încăierări, toate disputele se tranșează cu pumni și tăvăleală însângerată, iar violențele escaladează până la crime, comise în numele onoarei, răzbunării și... iubirii. Pare că agresivitatea e soluția la orice și toată lumea (cu excepția Părintelui Lorenzo, a bătrânei Doici, a seniorului Capulet și a Ducelui) poartă sau pune mâna pe cuțit. Ori pe o spadă, o sabie, o cazma, cam orice obiect tăietor-înțepător, cum se spune în jargonul medico-legal. Însăși frageda Julieta ține asupra-i permanent, la vedere, un pumnal vârât sub un bandaj-jartea legat pe coapsă, pumnal pe care-l flutură amenințător în felurite ocazii și chiar îl pune la gâtul doicii, înainte de a-și lua propria viață cu el.
Coordonatele de impulsivitate și violență pe care se derulează acțiunea transcriu de fapt dominantele realității juvenile (și nu numai) de azi. Oricâte apeluri la moderație și înțelepciune fac cei cu autoritatea funcției sau a vârstei – Ducele Veronei, Părintele Lorenzo – tineretul se lasă condus de clocotul sângelui din vene și nu știe să-și controleze orgoliul și furia. Doar Romeo mai are câte un discurs pacifist, motivat de proaspăta căsătorie cu odorul familiei rivale, însă nici el nu rezistă izbucnirilor mânioase, sfârșind prin a a-i ucide pe Tybalt și pe Paris.
În rolul principal masculin, Tiberius Zavelea, proaspăt absolvent al UNATC (2022) și actualmente masterand, este foarte convingător, folosindu-și chipul angelic și agilitatea vârstei în conturarea unui Romeo aparent blând și romantic, dar în fapt nestatornic și la fel de nestăpânit ca și tovarășii săi. Energia și expresivitatea actorului au constituit adevărate provocări pentru partenerii de scenă, inclusiv pentru Julieta (Ana Avram, și ea tânără masterandă), oarecum inegală în evoluție. Emoționante sunt, în interacțiunea lor, scena îndrăgostirii, ca și cea a amorului conjugal consumat coregrafic, ceea ce amintește de cuvintele lui George Bernard Shaw: „Dansul este expresia verticală a unei dorințe orizontale”.
Cu o experiență incomparabil mai mare decât a „bobocilor” din prima linie, Manuela Ciucur și Anca Sigartău au dat viață cu talent personajelor Lady Capulet și respectiv Doica, două figuri esențiale în universul Julietei. La rândul lor, Gheorghe Ifrim (da, primarul Vasile din Las Fierbinți!) a fost un Conte Capulet sobru și reținut, iar Mihai Bisericanu a valorificat inspirat contrastul amuzant dintre prezentarea sa ca „frumosul prinț” și înfățișarea de birocrat umil, de vârsta a doua.
Decorul pietros, același pe durata întregii piese, slujește și pentru rostirea de monologuri exaltate pe socluri improvizate, și pentru escaladarea obstacolelor fizice în calea iubirii, dar și pentru furnizarea unor arme letale în timpul altercațiilor. Iar în final, el reprezintă chiar ruinele unor vieți distruse de ură, în ceea ce Ducele-arbitru numește „cea mai tristă poveste din câte au existat”.
Se încarcă comentariile...
