actor - ultimele știri
Jerry Seinfeld, celebrul actor și comediant cunoscut pentru rolul său din serialul de comedie „Seinfeld”, împlinește vârsta de 70 de ani, pe 29 aprilie.
Actorul Doru Ana, care s-a născut la Bucureşti, la 28 februarie 1954, a dezvăluit care a fost marea suferință a vieții sale.
Actorul canadian, Kenneth Mitchell, care a interpretat mai multe personaje din Star Trek a murit după complicații din cauza sclerozei laterale amiotrofice, potrivit unui anunț de pe Instagram.
Actorul și comedianul Ewen MacIntosh, cunoscut în special pentru rolul său de „Big Keith”, în celebrul sitcom britanic „The Office”, a încetat din viață la vârsta de 50 de ani. Ricky Gervais, creatorul serialului, l-a numit pe MacIntosh „un original absolut”.
Deturnat pe neașteptate către actorie, Gelu Nițu și-a cizelat talentul sub îndrumarea marilor actori și regizori.
Nu a păstrat niciodată în viața sa oamenii care nu l-au iubit: senin, a spus că „nu are rost”. A preferat, în schimb, să îi iubească pe toți cei care, la rândul lor, au în suflet un sâmbure de credință și dragostea pentru adevăr.
Actorul și activistul Marius Manole a suferit un accident, chiar pe scena Teatrului Național. El a ajuns, de urgență, la spital. Cu toate acestea, și-a anunțat spectatorii că spectacolele sale vor continua, în perioada următoare.
Actorul Alec Baldwin a pledat nevinovat, miercuri, la acuzația de omor prin imprudență în cazul împușcării mortale a directoarei de imagine, Halyna Hutchins. Evenimentul s-a petrecut în 2021 pe platoul de filmare al westernului „Rust”, din New Mexico.
Actorul Alec Baldwin va fi trimis în judecată, joi, în statul american New Mexico. El a fost acuzat, din nou, de omor prin imprudență, în legătură cu tragicul incident care a avut loc pe platoul de filmare al peliculei „Rust”, în 2021, potrivit anunțului autorităților de marți, transmite Reuters.
Pierce Brosnan a pledat nevinovat pentru că s-a plimbat într-o zonă termală securizată a Parcului Național Yellowstone.
Barry Keoghan a dezvăluit, într-un interviu recent, că a primit un dignostic neobișnuit, cu puțin timp înainte de a începe fimările pentru „The Banshees of Inisherin”.
Actorul german Christian Oliver, cunoscut pentru rolurile sale din filmele "Speed Racer" şi "Salvaţi de clopoţel", a murit împreună cu cele două fiice ale sale într-un accident de avion în Caraibe, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.
Matthew McConaughey a împărtășit cu fanii săi câtevaa fotografii rare și neașteptate cu fiica lui, Vida, săptămâna aceasta. Adolescenta seamănă leit cu mama ei, Camila Alves.
Actorul britanic Tom Wilkinson, cunoscut pentru filme precum The Full Monty, Shakespeare In Love și The Best Exotic Marigold Hotel, a murit subit la vârsta de 75 de ani. Decesul său a fost confirmat de agentul său, în numele familiei actorului.
Sărbătorile au luat o turnură tristă și neașteptată pentru Pavel Bartoș, când a fost nevoit să facă față unei surprize extrem de neplăcute. Vestea a venit în a treia zi de Crăciun, după ce actorul și-a împărtășit urările de bine cu fanii și colegii săi.
Figuri proeminente ale scenei artistice franceze, printre care regizori și cântăreți celebri, îndeamnă printr-o scrisoare deschisă la respectarea prezumției de nevinovăție a actorului.
Pentru rolul lui Amon Goeth din Lista lui Schindler (1993), a câștigat Premiul BAFTA. Actorul Ralph Fiennes împlinește astăzi 61 de ani. Cetatea Filmului l-a curtat tocmai pentru expresivitatea sa năucitoare: ochii lui albaștri magnetizanţi insinuează un trecut tumultuos.
O fostă asistentă, Asta Jonasson susține că Vin Diesel a agresat-o în 2010 într-un hotel din Atlanta, în timpul filmărilor pentru Fast Five.
Maestrul Radu Beligan, care a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor în activitate, are un trecut marcat de carnetul de partid comunist.
A fost actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș, unde a jucat în peste 80 de roluri, însă succesul l-a câștigat cu filmul „Moartea domnului Lăzărescu”. Astăzi se împlinesc 16 ani de la decesul actorului Ioan Fiscuteanu.
Actorul și fostul luptător de wrestling spune că mai multe partide l-au abordat „unul după altul" în 2022, după ce un sondaj a arătat că 46% dintre americani ar susține candidatura sa la președinție.
Știrea tragică a morții actorului Matthew Perry, cunoscut pentru rolul său din celebrul serial „Friends”, a zguduit lumea showbiz-ului. Vestea sa tulburătoare a venit la doar câteva zile după ce a postat un mesaj, aparent inofensiv, pe rețelele sociale.
Silviu Stănculescu a fost unul dintre cei mai iubiți actori români din „generația de aur” a cinematografiei din România.
Bela Lugosi l-a făcut celebru la Hollywood pe "contele din Carpaţi". El este cel mai bun actor din toate timpurile care l-a interpretat pe Dracula, un personaj care nu bea vin. A fost bogat, dar a murit în sărăcie lucie și dependent de droguri.
Michael Caine, unul dintre cei mai apreciați actori britanici, în vârstă de 90 de ani, a anunțat că se retrage din actorie după lansarea celui mai recent film al său, potrivit unui interviu acordat postului de radio BBC.
La vârsta de 40 de ani, Chris Hemsworth dezvăluie că a făcut schimbări uriașe în viața sa, după șocul rezultatului unui test care a relevat că e predispus la o boală cruntă.
„Cu Şerban Ionescu am avut mare noroc. Nu mi-am imaginat vreodată că filmul ar fi putut să fie cu altcineva decât cu el. Era cel mai indicat în rolul lui Ion“, spune regizorul Mircea Mureșan, pentru „Adevărul".
Astăzi, 19 septembrie, se împlinesc 27 de ani de când ne-a părăsit una dintre cele mai importante figuri ale scenei românești. Ștefan Mihăilescu Brăila pleca dintre noi, la 71 de ani. Marele actor murea într-o sărăcie lucie, uitat de lume, după ce a trăit o viață în lumina reflectoarelor.
O nouă specie de șarpe, botezată după numele actorului Harrison Ford. Care este motivul acestui gest
O nouă specie de şarpe, descoperită în Peru, a fost denumită după actorul american Harrison Ford. Reptila a primit denumirea ştiinţifică Tachymenoides harrisonfordi.
Episodul 37 al sezonului II al podcastului Avangarda surprinde printr-un artist complet: a jucat teatru clasic, independent, stradal, românesc și european, s-a lăsat sedus de Dada și întotdeauna și-a prețuit mentorii.
Un actor desăvârșit și un scriitor talentat, care regretă că nu a publicat mai mult până acum; a intrat în politică sperând că va putea fi un activist al binelui și a constatat că cea mai mare problemă a oamenilor politici e aceea că învață cuvinte, nu idei.
Campionul Robert Glință a renunțat la înot și s-a reorientat. „Pentru prima dată, am avut inhibiții“
Robert Andrei Glință este un nume sonor al înotului românesc. A reușit să cucerească obțină premii importante. Cu toate acestea, el și-a descoperit un alt talent, așa că la doar 26 de ani, a decis să se retragă și să se reorienteze profesional.
Cunoscut pentru rolurile din filme, seriale și de pe scena de teatru, dar mai ales din televiziune, unde a prezentat „Feriți-va de Măgăruș”, Eugen Cristea a ajuns să se confrunte cu depresia. Ajuns la respectabila vârstă de 71 de ani, actorul a decis să se retragă.
După opt luni de la moartea sa, Alexandru Arșinel rămâne viu în amintirea teatrului românesc, recunoscut pentru talentul său de excepție și prezența remarcabilă. Artistul s-a stins din viață în urma unor probleme medicale.
Al Pacino va deveni tată, pentru a patra oară, la vârsta de 83 de ani. Iubita celebrului actor Hollywood, cu care are o relație de anul trecut, este însărcinată. Zvonul a fost confirmat de reprezentanții lui Pacino, cât și de mai multe publicații din străinătate.
Episodul 31 al sezonului II al podcastului Avangarda, cu Ionuț Vulpescu, îl aduce în fața publicului pe îndrăgitul actor Alexandru Repan.
De când a devenit o „femeie liberă” Shakira este foarte căutată și dorită de bărbați celebri. Printre ei se numără și un mare actor de la Hollywood, de care se pare însă că artista nu este interesată.
„Jeanne du Barry”, care marchează primul rol principal al lui Depp într-un film în ultimii trei ani, de când luptele juridice continue cu fosta soție Amber Heard i-au blocat cariera la Hollywood, a deschis cea de-a 76-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes.
Moartea unui actor canadian a fost pusă pe seama operațiilor estetice pe care și le-a făcut pentru a intra în pielea personajului pe care urma să îl interpreteze. Acesta a încercat să semene cu Jimin, cântăreț din Coreea de Sud, membru al formației BTS.
Născut în cartierul Bronx, din New York, pe 25 aprilie 1940, într-o familie italiano-americană, Alfredo James „Al“ Pacino a devenit o vedetă de talie mondială odată cu lansarea lungmetrajelor „Me, Natalie“ (1969) şi „The Panic in Needle Park“ (1971).
George Mihăiță nu a fost un elev eminent, însă și-a dovedit talentul artistic încă de mic copil. Acum, la vârsta de 74 de ani, actorul Generației de Aur a reușit să își apropie publicul tânăr.
A fost unul dintre cei mai mari actori ai României, însă puțină lume știe că înainte de cariera artistică Ștefan Tapalagă a fost un sportiv de top.
Cunoscut pentru rolul lui Vlad Ţepeş, pe care l-a interpretat magistral, marele actor Ștefan Sileanu, de la decesul căruia se împlinesc astăzi 3 ani, spunea că filmările au fost grele, iar el s-a identificat multă vreme cu personajul.
Traian Stănescu nu a mai rezistat fără iubita lui soție, cu care a împărțit mai bine de 4 decenii de viață. Actrița Ilinca Tomoroveanu, nepoata marelui poet şi om politic Octavian Goga, a fost dragostea vieții lui.
Ion Caramitru va rămâne de-a lungul întregii sale cariere în strânsă legătură cu versurile lui Mihai Eminescu, fiind un actor neîntrecut în a recita versurile marelui poet. Astăzi se împlinesc 81 de ani de la nașterea actorului care s-a stins în urmă cu 2 ani.
Actorul american Tom Sizemore, cunoscut pentru rolul său din pelicula ''Salvaţi soldatul Ryan", a murit la vârsta de 61 de ani, a anunţat vineri agentul său, transmite sâmbătă AFP.
Unul din marii actori ai României împlinește astăzi 83 de ani. Artist al Teatrului Nottara, Alexandru Repan s-a născut pe 26 februarie 1940, la București. Bărbatul șarmant și cuceritor a avut o singură iubire în viață: soția sa Simona, în vârstă de 51 de ani.
Actorul Mickey Rourke, în vârstă de 70 de ani, se află în România, la Oradea, unde se filmează pelicula „21 de rubini”, film scris și regizat de Ciprian Mega. Vedeta a făcut dezvăluiri despre prietenia lui cu Ilie Năstase și nopțile de pomină petrecute în România.
Mihai Bendeac împlinește 40 de ani pe 16 februarie, iar acest prag va aduce, cel mai probabil, o schimbare majoră și în cariera sa. După ce ani de zile a fost asociat cu postul Antena 1, actorul este pregătit, se pare, să treacă la concurență.
Actorul George Ivaşcu împlinește astăzi 55 de ani. Actorul a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală în 1993. Recent, românii l-au urmărit, la Pro TV, în serialul Clanul, unde joacă rolul lui Pelicanu.
Până la moartea sa prematură, în anul 1985, Octavian Cotescu a jucat în peste 50 de filme. Cotescu s-a stins fulgerător din viață la 54 de ani în urma unui infarct. Astăzi, marele actor ar fi împlinit 92 de ani.
Horia Căciulescu, actor de comedie, partener de cuplete cu Puiu Călinescu, a sfârșit cumplit pe 24 decembrie 1989, în zilele Revoluției Române, împușcat de niște militari. Astăzi se împlinesc 101 ani de la nașterea actorului.
Deşi faptul că a apărut deja frecvent pe afişele teatrelor bucureştene în ultimii ani, ne poate face să credem altceva, Tudor Cucu Dumitrescu este un foarte recent absolvent al UNATC “I.L.Caragiale”.
Numeroase semne de întrebare planează asupra morții tânărului actor Ștefan Bouroșu, care a fost găsit mort în apartamentul din Chișinău în care stătea cu chirie. Avea mâinele legate la spate, iar ușa și geamurile locuinței erau încuiate din interior, potrivit poliției.
Ultimul interviu acordat de Mitică Popescu s-a înregistrat la microfonul podcastului „Avangarda, cu Ionuț Vulpescu”. A fost un adevărat privilegiu, cu atât mai mult cu cât Mitică Popescu acorda foarte rar interviuri.
Actor cu farmec aparte, distins cu numeroase premii, Mitică Popescu a jucat în zeci de piese și filme, interpretând creaţii complexe. Rolul memorabil l-a făcut însă în 1987 în "Moromeții", când l-a interpretat pe Cocoșilă.
Clipe de cumpănă pentru un îndrăgit actor. Mitică Popescu a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în secția Cardiologie. Medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unității medicale, a confirmat informația.
Actorul John Aniston, cunoscut mai ales pentru rolul pe care l-a jucat timp de trei decenii în drama „Days of Our Lives”, a murit vineri la vârsta de 89 de ani, a anunțat fiica sa, actrița Jennifer Aniston, relatează The New York Times.