diicot - ultimele știri
Weekend plin pentru poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO) şi procurorii DIICOT, care au depistat mai mulţi traficanţi de droguri în staţiunea Mamaia. Cinci dintre aceştia sunt cetăţeni străini.
Primarul din Şotrile, care a fost condamnat pentru pornografie infantilă, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat. După ce mai mulți membri ai filialei PNL Prahova au sesizat acest lucru, edilul s-a retras de pe liste și locul său a fost luat de către soți.
Alexandru Daniel Stoica, de 34 de ani, urmărit internațional pentru spălare de bani, a fost capturat de polițiștii din Italia. El era căutat de aproape de trei ani.
Avocatul cetățeanului german care a dus copilul de șase ani din județul Gorj în Germania susține că totul este perfect legal și că se află în procedura prealabilă de adopție.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a depus o plângere penală la DIICOT legat de utilizarea ilegală a imaginii și vocii sale, a informat ministerul.
Două adolescenți au fost prinși de polițiști în timp ce comercializau aproximativ 55 de grame de cocaină, în apropierea unei unități de învățământ din municipiul Târgu Jiu. Perchezițiile ulterioare au scos la iveală și alte droguri, plus arme fără autorizație
Trei bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Vrancea după ce au fost prinşi în flagrant delict, în judeţul Galaţi, cu aproximativ un kilogram de cocaină, drog pe care încercau să îl vândă
Șapte persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul Gorj pe o perioadă de 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat
Un clujean în vârstă de 29 ani din Floreşti a fost arestat după ce şi-a violat nepoata de un an şi șa luni, a înregistrat materiale pornografice cu fetiţa, le-a postat pe internet, iar apoi i-a „aranjat" copilului o întâlnire cu un al bărbat, intenţionând să filmeze abuzul şi să vândă înregistrarea.
Trapperul Gheboasă, pe numele său real, Gabriel Emil Gavriș, a fost audiat, vineri, de către procurorii DIICOT și reținut, într-un dosar de trafic de droguri. Artistul susține că este nevinovat și că toate acuzațiile împotriva lui sunt false.
Tribunalul Hunedoara a emis mandate de arestare preventivă pentru trei persoane, acuzate de trafic de droguri de risc și de mare risc, conform informațiilor furnizate sâmbătă de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Cântărețul Gheboasă, în vârstă de 22 de ani, se află din nou în centrul atenției publice, fiind audiat la DIICOT Dâmbovița în legătură cu un dosar de trafic de droguri.
Procurorii DIICOT au declanșat o acțiune de amploare împotriva traficanților de droguri din București. 13 membri a două grupări bine organizate, specializate în aducerea de substanțe psihoactive din Olanda, au fost reținuți.
Mai mulți infractori români au furat aparatură medicală stomatologică în valoare de 4,5 milioane euro din Franța.
Două persoane au fost reținute pentru trafic de droguri și introducere de droguri de mare risc în țară.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Alex Florența, s-a întâlnit, marți, cu directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), Christopher Wray. La întâlnire ar fi participat și șefii DNA și DIICOT.
Trei membri ai unei grupări infracționale specializate în furturi de catalizatoare auto au fost arestați preventiv, fiind depistați la noi în țară și reținuți în urma unor percheziții desfășurate în cadrul unui dosar comun al autorităților judiciare române și franceze.
DIICOT a transmis, marți, că a deschis o anchetă după atacul cibernetic din noaptea de duminică spre luni, care a lovit mai multe spitale din țară și a avut drept consecință blocarea sistemului care monitorizează și ține evidența tuturor manevrelor medicale prin care trec pacienții.
DIICOT a desfășurat percheziții într-un dosar de trafic de persoane. Potrivit anchetatorilor, șase persoane cu afecțiuni fizice și psihice grave au fost reținut și supuse unor tratamente inumane într-o locuință din județul Giurgiu. Suspecții au fost reținuți și duși la audieri.
ING a lansat serviciul de geolocalizare, o nouă funcționalitate în Home’Bank, cu scopul de a detecta tranzacțiile frauduloase și operațiunile suspecte efectuate în alte arii geografice.
Terorism bizar la Timișoara. Copii puși să trimită amenințări cu bombă pe emailurile unor instituții
Un timișorean a fost ridicat de procurorii structurii centrale a DIICOT, cu acuzația că a transmis, prin intermediul unor tineri, inclusiv copiii, mai multe amenințări cu bombă pe emailurile unor instituții publice.
Trei tineri din Bihor, între care şi fiul controversatului pastor Vladimir Pustan, din municipiul Beiuş, au fost arestaţi preventiv pentru câte 30 zile, pentru trafic cu substanţe interzise.
O filieră internaţională de trafic de persoane, care racolau clienţi din București și Timișoara, îi călăuzeau peste graniţă, spre Ungaria, cu destinația Europa de Vest, a fost descoperită de procurorii DIICOT şi poliţiştii de frontieră care, în timpul anchetei, au prins mai multe transporturi.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de numire în funcţie a procurorilor-şefi la secţii ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Florian Tudor, capul mafiei române din Mexic, unoscut drept zis „Rechinul”, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la tentativă la omor calificat, şantaj şi instigare la şantaj.
Membrii unuia dintre cele mai de temut clanuri care activau pe teritoriul României, Caran, care se ocupa de la pornografie infantilă la trafic de droguri, a fost destructurat de oamenii legii.
Magistraţii au dispus arestarea preventivă a 12 inculpaţi şi controlul judiciar faţă de alţi 21, în dosarul în care au fost puse sub acuzare 46 de persoane, din care două arestate în alte cauze, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj, tentativă de omor
Omer Radovancovici are un cazier bogat: dacă în urmă cu peste un deceniu el era condamnat pentru că a organizat cea mai puternică reţea de contrabandă cu ţigări de pe Clisura Dunării, în prezent, el este acuzat de infracțiuni sexuale.
Omer Radovancovici, fost primar al comunei Pojejena, e ridicat din nou de mascați fiind suspectat de alte infracțiuni sexuale cărora le-ar fi căzut victimă o minoră de 14 ani, cu handicap grav.
Un copil de 10 ani din judeţul Dâmboviţa a fost lipsit de libertate, ameninţat şi agresat sexual de trei băieţi de 13 şi 14 ani. Momentele au fost filmate, imaginile fiind distribuite pe reţelele de socializare.
Un bărbat care a adus elogii unor organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu, „cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism” și a distribuit instrucţiuni de fabricarea de explozivi a fost reținut săptămâna aceasta.
Autoritățile federale americane competente au pus sub acuzare 14 persoane de cetățenie română, bănuite de implicare în activitatea grupării infracționale cunoscută sub denumirea de „SANDU SYNDICATE”, al cărei lider a fost arestat în cursul lunii martie 2023, pe teritoriul S.U.A.
14 kilograme de cocaină și heroină, introduse în România. Unde ascundeau drogurile traficanții VIDEO
Membrii unui grup de traficanți de droguri, condus de un cetățean albanez, au fost arestați după ce ar fi introdus în țară peste 4 kilograme de cocaină și circa 10 kilograme de heroină, în valoare de circa 880.000 euro.
Fapte teribile au ieșit la iveală în Argeș, într-un dosar cu trafic de minori în care polițiștii BCCO Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, au efectuat percheziții în această săptămână.
Trei bărbaţi şi o femeie au fost reţinuţi de procurorii DIICOT sub acuzaţia că au obligat o fată de 13 ani să se prostitueze, profitând de faptul că minora era în plasament familial, şi au distribuit în mediul online filme pornografice cu ea.
O femeie a fost prinsă cu droguri pe aeroportul Otopeni, în timp ce încerca să plece din ţară, o parte dintre stupefiante fiind găsite ambalate în caşete ascunse în corp.
Pus la munci neremunerate, adăpostit în condiții improprii, înfometat și lipsit de îngrijire medicală. Sunt chinurile ca care a fost supus un bărbat cu probleme psihice, la o stână din Argeș. Cel care l-a recrutat și exploatat a fost arestat preventiv.
Peste 400 de norvegieni care abia își vânduseră mașinile au fost lăsați fără bani de doi români, care făceau parte dintr-o grupare infracțională.
Numărul posturilor de procurori din cadrul DIICOT urmează să fie suplimentat cu 25 (de la 306 la 331 de posturi), conform unui proiect de hotărâre de guvern.
DIICOT şi ofiţerii antidrog au capturat o cantitate record de ecstasy, în valoare de aproximativ 4.000.000 de euro. Sursele Adevărul spun că anchetatorii verifică dacă există o legătură cu gruparea care a introdus 186 de kg de heroină în Portul Constanţa, în ambele cazuri fiind vorba despre turci.
Procurorii DIICOT fac, duminică, percheziții la proprietarii și administratorii unor cluburi de striptease de fițe din București și Constanța, fiind suspiciuni că tinerele care dansau în respective localuri ai fi practicat prostituția.
Un gorjean care cultiva canabis pe un teren aflat în apropierea termocentralei Rovinari, din județul Gorj, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile.
Un bărbat din Capitală a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de pornigrafie infantilă. Procurorii DIICOT susțin că avea stocate peste 400 de materiale pornografice cu minori.
Procurorii DIICOT desfășoară mai multe percheziții în municipiul București, într-un dosar de trafic de droguri. Ar fi vorba despre persoane care trăiesc în clădirile abandonate și vând droguri pe străzile din centrul vechi.
Un profesor a fost condus, marţi, la audieri de procurorii DIICOT Bacău, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Cultura de canabis a fost înființată în extravilanul unei comune din județul Bistrița-Năsăud, iar „recolta” era dosită în magazia de lemne a celor doi fermieri și consumatori.
Procurorii DIICOT, alături de polițiști și jandarmi, efectuează astăzi peste 50 de acțiuni operative pentru destructurarea unor grupări infracționale. Peste 250 de mandate de aducere și de percheziții sunt puse în practică.
Bărbat reţinut de DIICOT după ce ar fi încercat să mituiască un jandarm care îl prinsese cu ketamină
Un bărbat a fost reţinut de procurorii DIICOT după ce ar fi încercat să ofere mită unui jandarm care îl depistase având asupra sa ketamină şi pe care ar fi intenţionat să o comercializeze.
Procurorii DIICOT l-au reţinut joi seara, pentru 24 de ore, pe bărbatul acuzat că a vândut peste 10.000 de comprimate de Fentanil şi Oxicodonă, cele mai periculoase droguri existente în prezent pe piaţă.
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, după ce au fost prinşi în flagrant când ridicau un colet expediat din Spania în care se aflau peste patru kilograme de canabis.
Procurorii DIICOT, alături de polițiștii din mai multe direcții ale Poliției Române, au efectuat, astăzi, 21 septembrie, percheziții domiciliare în 3 locații din București, într-un dosar privind infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.
În urma celor 121 de percheziții domiciliare, efectuate marți 19 septembrie , în cadrul Operațiunii „Fabrica de vise”, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Iaşi au reținut 28 de inculpați.
Trei persoane, printre care şi omul de afaceri braşovean Călin Donca, au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile, prin decizie a Tribunalului Braşov, într-un dosar de infracţiuni financiare, inclusiv de înşelăciune prin crearea unei monede virtuale proprii.
Vlad Pascu, tânărul care a produs accidentul mortal din 2 Mai, a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru alte infracțiuni, precum consum și trafic de droguri.
Mama lui Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost reţinută pentru 24 de ore de procurorii DIICOT.
Tatăl lui Vlad Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan și a ucis doi tineri în 2 Mai, a făcut un gest șocant după ce a plecat de la sediul DIICOT, unde fiul său și soția sa au fost audiați: a urcat pe scuter și a intrat într-un grup de jurnaliști aflați la fața locului.
DIICOT a dispus reținerea a șapte persoane, dintre care un minor, cercetați în două cauze, privind săvărșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Două dintre persoanele inculpate sunt elevi.
În urma perchezițiilor făcute de procurorii DIICOT la data de 12 septembrie, anchetatorii au descoperit arme de vânătoare deținute ilegal, dar și animale sălbatice ținute în captivitate.
Vlad Pascu, tânărul care a produs accidentul mortal din 2 Mai, a fost adus pentru audieri la sediul DIICOT. Acesta a declarat în fața jurnaliștilor că regretă ce s-a întâmplat și că nu poate da timpul înapoi.