Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
0
O femeie din Suceava a încercat să obțină pensionarea pentru limită de vârstă cu o adeverință falsă, din care reieșea că a lucrat 13 ani ca muncitor necalificat. Funcționarii casei de pensii au făcut verificări și au aflat că suceveanca falsificase documentul, așa că au dat-o pe mâna Poliției.
Miliardarul „păpușar“ al Georgiei. Bidzina Ivanișvili mizează pe Moscova: „Este vorba de supraviețuirea personală“
0
Bidzina Ivanișvili și-a petrecut o mare parte din ultimul deceniu admirând acoperișurile vechi din Tbilisi din castelul său de sticlă, o casă situată în vârful unui deal despre care criticii săi spun că seamănă cu bârlogul unui personaj negativ din Bond.
Știrile zilei
Construcțiile la plaja din centrul stațiunii Mamaia, oprite de autorități în ultimul ceas: „Am impus sistarea de urgenţă a lucrărilor“
0
Administraţia Naţională Apele Române a anunțat că, în urma sesizărilor primite, inclusiv din partea presei, va cere investitorului „sistarea de urgenţă a lucrărilor şi readucerea sectorului de plajă la forma iniţială“.
De la debutul campaniei electorale au fost înregistrate 9 infracțiuni și alte 114 incidente
Politică
14:52
Recente
Trending
Opinii
Război în Ucraina
Forțele ruse iau prizonieri civili ucraineni și împiedică evacuarea acestora în partea de nord a orașului Vovciansk din regiunea Harkov, aflată în conflict, a declarat, joi, 16 mai, ministrul de interne Ihor Klimenko.
Ce a pățit Halep la Paris: Virginia Ruzici a explicat abandonul Simonei din timpul meciului de miercuri
0
Din păcate, problemele medicale o lovesc din plin pe o sportivă de 32 de ani.
Sport
Corvinul Hunedoara revine în fotbalul european după 42 de ani. Coșmarul ultimului meci din Europa VIDEO
0
Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României la fotbal și speră la o participare în Europa League. Ultima prezență a „corbilor albaștri” într-o cupă europeană datează din 1982 și s-a încheiat cu un meci de coșmar
Știri locale
AlbaAB
TeleormanTR
GorjGJ
BucureștiB
PrahovaPH
ArgeșAG
GiurgiuGR
CălărașiCL
ConstanțaCT
TulceaTL
BrăilaBR
GalațiGL
Republica MoldovaM
IalomițaIL
VranceaVN
BuzăuBZ
BrașovBV
DâmbovițaDB
OltOT
VâlceaVL
DoljDJ
MehedințiMH
SibiuSB
HunedoaraHD
Caraș SeverinCS
TimișTM
AradAR
BihorBH
Satu MareSM
MaramureșMM
SălajSJ
ClujCJ
Bistrița NăsăudBN
MureșMS
BotoșaniBT
IașiIS
SuceavaSV
NeamțNT
VasluiVS
BacăuBC
Este considerată cea mai frecventă boală în rândul copiilor. Medic: „Poate debuta la orice vârstă și nu poate fi vindecată!”
0
Este considerată cea mai frecventă boală în rândul copiilor. Statisticile arată că între 30 și 50 de milioane de oameni din Europa sunt afectați de astm. Aceasta înseamnă aproximativ 10 la sută din populația continentului, avertizează reputatul pneumolog dr. Cristian Oancea
Garry Kasparov, cel mai cunoscut campion mondial la șah, în turneu la Timișoara. „Sunt încântat să vizitez acest oraș” FOTO
Timişoara
13:34
Doi bărbați morți, găsiți în zona unui pisc din munții Maramureșului. Se presupune că erau refugiați ucraineni
Baia Mare
13:42
Partenerii noștri
Știri interne
Anchetă: Copiii, bombardați în online cu imagini ce înfățișează abuz sexual. Unde se pot face sesizări
0
Majoritatea covârșitoare a sesizărilor procesate de experții Salvați Copiii România la linia esc_ABUZ, care vizează conținutul ilegal sau dăunător pentru copii, din mediul online, au vizat materiale care conțin elemente de abuz sexual.
Politică
Registrul Spațiilor Vezi a rămas blocat, spune o asociație de urbanism, deși actualul edil, Nicușor Dan, a promis punerea în funcțiune a acestuia în campania trecută.
Știri externe
Oligarhul fugar Ilan Șor care se ascunde de justiția moldovenească la Moscova a anunțat că deține cetățenia rusă, anunț făcut în cadrul unui interviu oferit unui blogger rus.
Economie
Stil de viață
Descoperă țara cu România Atractivă, cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural
0
România Atractivă. cea mai complexă platformă locală multimedia de promovarea a turismului cultural îi ajută pe turiștii români și străini să descopere noi destinații de călătorie în țara noastră.
Showbiz
Meryl Streep, recompensată cu un Palme d'Or onorific în timpul ceremoniei de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes VIDEO
0
Actriţa americană Meryl Streep, o legendă a industriei de la Hollywood, a primit marţi seară, în cadrul ceremoniei de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes, un trofeu Palme d'Or onorific, care imortalizează "locul ei de neşters în istoria cinematografiei".
Adevărul Live
Cele mai citite
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
0
Se schimbă regulile pentru vânzarea de fructe și legume. „Păcat că au trecut 30 de ani până când să avem și acest normativ”
0
Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
0