Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
0O femeie din Suceava a încercat să obțină pensionarea pentru limită de vârstă cu o adeverință falsă, din care reieșea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Funcționarii casei de pensii au făcut verificări și au aflat că suceveanca falsificase documentul, așa că au dat-o pe mâna Poliției.
Judecătoria Suceava a condamnat-o în 15 mai la 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru o perioadă de doi ani pentru tentativă la înșelăciune și uz de fals pe o femeie de 64 de ani, absolventă de 10 clase, care a fost casnică toată viața, dar a încercat să obțină pensie pentru limită de vârstă. Decizia instanței nu este definitivă.
Pe 16 mai 2022, suceveanca s-a prezentat la Casa Județeană de Pensii Suceava și a depus cu seninătate o adeverință, din care reieșea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat la o firmă din Suceava, în perioada 01.05.1987 – 01.12.2000.
Funcționarii Casei de Pensii au făcut verificări și au aflat că femeia nu lucrase nicio zi la societatea în cauză. I-au respins imediat cererea de pensionare pentru limită de vârstă și au dat-o pe mâna Poliției.
„Cunoscând caracterul fals al conținutului adeverinței nr. 428 din 21.06.2018, a prezentat-o funcționarilor publici din cadrul Casei Județene de Pensii Suceava. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire înscrisurile introduse în circuitul civil”, a argumentat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava trimiterea în judecată a femeii.
Și-a recunoscut fapta
Suceveanca și-a recunoscut fapta și a cerut ca judecata să se facă în baza procedurii simplificate pentru a beneficia de o reducere cu o treime a pedepsei.
„Este necesară o soluție de condamnare a inculpatei, pentru motivele arătate în cadrul analizei situațiilor de fapt și de drept, referitoare la gravitatea infracţiunii, la lezarea obiectului juridic protejat de legea penală şi la necesitatea de conştientizare de către inculpată a situaţiei reprobabile în care s-a plasat prin propria conduită. Raportat la aceste considerente, o soluție de amânare a aplicării pedepsei apare inoportună și insuficientă, chiar dacă inculpata este o persoană în vârstă și integrată în societate”, este concluzia instanței care a instrumentat cazul.
Femeia din Suceava a fost obligată și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile.