Răzvan Lucescu, rezultat fantastic în Grecia: PAOK va juca, duminică, pentru câștigarea titlului

0
Publicat:

PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, este la un singur pas de câştigarea titlului de campioană a Greciei, după ce a învins-o pe Panathinaikos Atena cu 4-1, miercuri seara, pe teren propriu, în etapa a noua din play-off.

Răzvan Lucescu. FOTO: Arhiva Adevărul
Răzvan Lucescu. FOTO: Arhiva Adevărul

Taison (37), Andrija Zivkovic (72 - penalty, 90+2) şi Vieirinha (89) au înscris golurile gazdelor, în timp ce pentru echipa antrenată de Fatih Terim a punctat Alexander Jeremejeff (78).

PAOK a urcat pe primul loc, fiind ajutată şi de victoria obţinută de Olympiakos Pireu în faţa liderului AEK Atena (2-0). Echipa antrenată de Lucescu jr are 77 de puncte înaintea ultimei etape, fiind urmată de AEK (75).

Duminică, AEK va juca acasă cu Lamia, cea mai slabă echipă din play-off, în timp ce PAOK va evolua pe terenul rivalei din oraş, Aris.

De remarcat că Aris a învins-o pe PAOK în ambele meciuri directe din acest an cu 2-1 (acasă) şi 1-0 (deplasare).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite