Gigi Becali exultă: un studiu a identificat primii doi fotbaliști din România. Amândoi joacă la FCSB!

0
Publicat:

Florinel Coman şi Darius Olaru, care au câştigat recent titlul cu FCSB, sunt jucătorii cu cel mai mare impact în Superliga României în acest sezon, potrivit unui studiu publicat miercuri de Observatorul pentru Fotbal al CIES (Centrul Internaţional pentru Studii Sportive), cu sediul la Neuchâtel (Elveţia).

Gigi Becali, patron FCSB. FOTO: Arhiva Adevărul
Gigi Becali, patron FCSB. FOTO: Arhiva Adevărul

Realizat pe baza a şase parametri de joc, apărare la sol, distribuţie de pase, preluare, creare de ocazii, finalizare şi joc aerian, studiu îl poziţionează pe Coman pe primul loc, cu un coeficient de 63,8 (finalizare), iar pe Olaru pe locul al doilea, cu 63,2 (creare de ocazii).

Al treilea în ierarhia coeficienţilor din prima ligă a ţării noastre este Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova), cu 60,7, la creare de ocazii. În Top 10 se află nu mai puţin de cinci jucători de la CFR Cluj, Otele (4), Tachtsidis (5), Bîrligea (7), Muhar (8) şi Deac (10), Universitatea Craiova îl mai are pe Bancu (6), iar Farul are un singur reprezentant, pe Louis Munteanu (9).

Superliga

63,8 Florinel Coman (FCSB/aripă) - 2.592 minute - finalizare

63,2 Darius Olaru (FCSB/mijlocaş defensiv) - 3.018 minute - creare de ocazii

60,7 Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova/aripă) - 2.871 minute - creare de ocazii

59,0 Philip Otele (CFR Cluj/aripă) - 2.756 minute - preluare

57,4 Panagiotis Tachtsidis (CFR Cluj/mijlocaş defensiv) - 2.383 minute - distribuţie

57,2 Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova/fundaş lateral) - 3.053 minute - creare de ocazii

55,5 Daniel Bîrligea (CFR Cluj/atacant central) - 2.447 minute - finalizare

53,8 Karlo Muhar (CFR Cluj/mijlocaş defensiv)- 3.279 minute - distribuţie

53,8 Louis Munteanu (Farul Constanţa/atacant central) - 2.667 minute - finalizare

53,4 Ciprian Deac (CFR Cluj/aripă) - 1.991 minute - creare de ocazii

Rodri, cel mai bun din Europa

În clasamentul general, care ia în calcul 54 de ligi, majoritatea europene, primul loc este ocupat de spaniolul Rodri (Manchester City), urmat de elveţianul Granit Xhaka, unul dintre artizanii sezonului de excepţie al noii campioane din Bundesliga, Bayer Leverkusen, şi de mijlocaşul norvegian Martin Odegaard (Arsenal).

City are trei reprezentanţi în Top 10, Leverkusen doi, Arsenal doi, Real Madrid doi, iar Liverpool unul.

54 de ligi naţionale

98,5 Rodri Hernandez (Manchester City/mijlocaş defensiv) - 2.757 minute - distribuţie

92,3 Granit Xhaka (Bayer Leverkusen/mijlocaş defensiv) - 2.808 minute - distribuţie

89,9 Martin Odegaard (Arsenal/mijlocaş defensiv) - 3.014 minute - creare de ocazii

89,2 Florian Wirtz (Bayer Leverkusen/mijlocaş ofensiv) - 2.355 minute - creare de ocazii

89,0 Toni Kroos (Real Madrid/mijlocaş defensiv) - 1.970 minute - distribuţie

87,9 Jude Bellingham (Real Madrid/mijlocaş ofensiv) - 2.144 minute - finalizare

85,0 Alexis Mac Allister (Liverpool FC/mijlocaş defensiv) - 2.541 minute - apărare la sol

84,2 Bukayo Saka (Arsenal/aripă) - 2.937 minute - finalizare

83,9 Ruben Dias (Manchester City/fundaş central) - 2.377 minute - distribuţie

83,7 Phil Foden (Manchester City/aripă) - 2.688 minute - finalizare

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite