Câștiguri salariale și iluzii economice: realitatea din spatele cifrelor

Printre anunțuri contradictorii sau vagi despre starea sănătății economiei românești, în ultimele zile se discută foarte des despre creșterea salariilor, impozitarea sau neimpozitarea muncii, impozitarea progresivă, dar și despre misterioasa ”sustragere” a capitalului de la ”binemeritata” impunere.

De asemenea, a fost o săptămână plină și din punct de vedere al statisticilor și previziunilor oficiale. Institutul Național de Statistică a publicat marți și miercuri date despre nivelul indicelui prețurilor de consum la nivelul lunii aprilie, câștigul salarial mediu lunar pentru martie și estimări cu privire la evoluția PIB în trimestrul I al acestui an, în timp ce Comisia Europeană ne-a trimis din nou un semnal de alarmă cu privire la deficitul bugetar, însă a îndulcit ușor vestea cu o prognoză în creștere cu privire la creșterea economică, aceasta fiind estimată acum la 3,3%, față de 3,1% cât a fost previzionată toamna trecută.

Astfel, Produsul intern brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5% față de trimestrul IV 2023, iar față de trimestul I al anului 2023 s-a înregistrat o creștere de doar 0,1% pe seria brută şi cu 1,8% pe seria ajustată sezonier.

Indicele prețurilor de consum (IPC) în luna martie 2024 comparativ cu luna februarie 2024 a fost 100,42%, adică am avut o rată a inflației de 0,42% în martie, cea de la începutul anului (martie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,4%, iar rata anuală a inflaţiei în luna martie 2024 comparativ cu luna martie 2023 a fost 6,6%.

Revenind la salarii, după o scădere de aproape 4% în ianuarie și o stagnare în februarie, se pare că salariul mediu brut pe economie a crescut în martie cu 6,4% față de luna anterioară, adică un plus de puțin peste 500 lei, ajungând la 8.500 lei. De asemenea, salariul mediu net a fost 5.185 lei, în creştere cu 309 lei (+6,3%) față de luna februarie.

Creșterea din martie, la fel ca cea din decembrie 2023 (+6,9%), are un caracter sezonier, deoarece în aceste luni se adaugă la câștigul salarial primele de sărbători, bonusurile anuale, al 13-a salariu, tichete cadou sau vouchere de vacanță. Ca urmare, ar fi realist să comparăm nivelul salariului din martie cu cel din decembrie, creșterea salariului mediu brut fiind de doar 2,4% în acest caz, iar cea a salariului net de doar 2,1%, în termeni nominali. Mergând mai departe, observăm că această creștere este echivalentă cu rata inflației, chiar mai mică în cazul salariului net, ceea ce înseamnă că de fapt avem o stagnare a salariului mediu brut și chiar o scădere a celui net, în termeni reali.

Față de luna martie a anului trecut, salariul mediu brut a crescut cu 16,6%, iar cel mediu net cu 13,9%. Față de media salariului mediu net pe ultimele 12 luni, în luna martie a fost înregistrată o creștere în termeni reali de 10,7%, respectiv 4,1% în termeni reali. Creșterea reală a veniturilor este un bun indicator al evoluției puterii de cumpărare a populației, pentru că nu ia în considerare creșterea prețurilor de consum.

Diferența de câteva procente dintre creșterea salariului mediu brut și cea a salariului mediu net poate fi argumentată printr-o creștere a impozitării muncii în perioada martie 2023 - martie 2024, cauzată probabil de eliminarea sau modificarea unor deduceri în ceea ce privește impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale și de sănătate pentru angajații din sectoarele IT, construcții și cel alimentar, intrate în vigoare la 1 noiembrie 2023 și 1 ianuarie 2024.

Cei doi indicatori – salariul mediu brut și puterea de cumpărare – alături de productivitatea muncii, sunt importanți și din perspectiva viitoarelor reglementări, pentru că, cel mai probabil, vor face parte din formula de calcul pentru stabilirea și actualizarea periodică a salariului minim adecvat, mecanism care va fi implementat până la 15 noiembrie 2024 pentru a respecta prevederile Directivei 2022/2041 a Uniunii Europene.

În pofida reducerii mediei productivității muncii la nivelul Uniunii Europene, în România, productivitatea muncii a crescut cu 3% în 2023, însă creșterea a fost mai moderată față de 2021 și 2022. Chiar dacă pare o veste bună, creșterea productivității muncii, măsurată ca raport între produsul intern brut și numărul total al angajaților din țară, este cu mult sub cea a salariului mediu pe economie, iar ecartul dintre productivitate și remunerare nu poate conduce la lucruri bune pentru indicatorii macroeconomici, mai ales pentru inflație, care oricum este dificil de ținut sub control, chiar și cu menținerea pe termen lung a aceleiași dobânzi de referință.

Stimulentele acordate angajaților, cum sunt primele de sărbători, bonusurile anuale, al 13-a salariu, tichetele cadou sau voucherele de vacanță nu sunt în măsură să crească productivitatea muncii, deoarece acestea sunt percepute, în general, ca un drept pe care îl au salariații, fără a conștientiza că, de fapt, și angajatorul așteaptă din partea acestora o implicare mai mare în activitatea companiei. Productivitatea în cadrul unei firme poate fi crescută prin două pârghii: eficientizarea proceselor operaționale și motivarea salariaților de a fi mai implicați în demersul de dezvoltare a afacerii.

În ultimii ani, odată cu schimbarea generațiilor, am observat o modificare semnificativă a mentalității cu privire la muncă. În timp ce așa numiții ”Baby Boomers”, care au depășit sau se apropie de vârsta pensionării, au abilitatea de a gestiona orice fel de dificultăți la locul de muncă și sunt dispuși să lucreze chiar și 60 de ore pe săptămână, țintind în permanență succesul, Generația X caută un echilibru între muncă și viața personală, încercând să lucreze mai inteligent și mai puțin, iar Milenialii sunt ambițioși, însă mai puțin focusați pe muncă și mai mult pe viitor, pe ceea ce urmează să se întâmple cu viața lor. Ca urmare, și metodele de motivare funcționează diferit pentru salariații de astăzi, mulți dintre ei nemaifiind preocupați doar de creșteri salariale și de vouchere de vacanță, ci mai degrabă de perspectiva pe care o au în companie, rolul lor în creșterea și dezvoltarea pe termen lung. Angajatorii s-au adaptat la dorințele și nevoile oamenilor din companie, mai ales în țările dezvoltate, dar în ultima perioadă și la noi în țară, oferindu-le noi moduri de remunerare, bazate pe performanță, experiență și loialitate. Un bun exemplu este cel al planurilor de remunerare prin oferirea opțiunii unora dintre persoanele cheie să cumpere acțiuni ale companiei la un preț preferențial sau zero, la un anumit moment din viitor, pe care le pot apoi păstra pentru a încasa dividende sau le pot revinde la un preț mult mai bun decât cel de achiziție, înregistrând astfel un câștig considerabil. Această metodă de motivare este benefică atât pentru angajatori, care vor avea salariați mult mai implicați, pe termen mai lung, fără a le fi influențat cash-flow-ul, așa cum se întâmplă în cazul diferitelor prime sau bonusuri, care sunt și impozitate, iar salariații se simt parte din organizație, au sentimentul contribuției la creșterea valorii companiei și sunt mult mai motivați să rămână pe termen mai lung și să dezvolte afacerea cot la cot cu fondatorii.

Deși se fac eforturi de încurajare și de facilitate a unor astfel de metode de remunerare, inclusiv prin propuneri legislative, în contrapondere apare nevoia stringentă a statului de a își acoperi deficitul bugetar din ce în ce mai mare. Acest tip de incentivare a salariaților generează pentru aceștia câștiguri de capital, nu salariale, iar presiunile sociale din acest început de an electoral îi determină pe politicieni să își îndrepte discursul și inițiativele spre impozitarea mai drastică a capitalului (profit, dividende, dobânzi, câștiguri din vânzarea acțiunilor etc.), pentru a ”echilibra” povara fiscală care ”apasă” acum pe forța de muncă. Într-adevăr, dacă facem un calcul simplist, proprietarul unei afaceri rămâne cu 77% din profit după plata impozitului de 16% și a celui de 8% pe dividende, iar un salariat rămâne doar cu 57%. Dar acest calcul este mult prea simplist și rupt din context, deoarece antreprenorul își asumă riscuri mult mai mari decât un salariat. Nu toți anii sunt profitabili, nu neapărat din cauza gestiunii afacerii, ci pot să apară diferite sincope la nivel macroeconomic care să conducă chiar și la faliment și la pierderea muncii de o viață. Pe când un antreprenor poate să înregistreze pierdere la finalul anului, un angajat este sigur că salariul îi va intra în cont în fiecare lună. Pe de altă parte, piața de capital din România este încă în curs de dezvoltare, iar impozitarea mai relaxată a câștigurilor de capital re o menire foarte clară, de a contribui la motivarea populației de a economisi și de a investi banii în acțiuni sau obligațiuni, cu asumarea unui risc, bineînțeles. Dacă impozitarea ar crește pentru a se atinge acel ”echilibru” urmărit de guvernanți, oare am mai fi interesați de investiții în active cu un grad mai ridicat de risc sau în a deveni antreprenori, sau am căuta un loc de muncă stabil? Cu un salariu decent plus alte beneficii impozabile, nu ne-am mai asuma prea multe riscuri și am aștepta cu nerăbdare noi creșteri salariale. Iar dacă acestea nu vin, singura soluție care ne rămâne ar fi să protestăm, nu?

Există argumente pro și contra pentru orice tip de demers luat în considerare de Guvern, bineînțeles. De impozite nu putem scăpa niciodată, asta știm deja. La cum se prezintă starea economiei românești și recomandările la unison ale Comisiei Europene, Băncii Mondiale, OECD și chiar ale guvernatorului BNR, mai nou, nu cred că vom scăpa nici de creșterea considerabilă a impozitării, indiferent de forma și veniturile la care se va aplica. Mai avem de așteptat câteva luni, până după alegeri. pentru a afla cu cât vom alimenta mai mult bugetul de stat.