stiri despre klaus iohannis

123

Marţi, în deschiderea festivalului One World Romania, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că „cei care au promovat referendumul pentru familia tradiţională au fost orice, numai toleranţi nu”, declanşând mai multe reacţii din partea oficialilor Bisericii Ortodoxe Române. Episcopul Huşilor susţine că şeful statului că este „un nihilist cu acte în regulă”.

14

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a primit ultimatum din partea PSD: ori vine cu ordonanţele de urgenţă cerute de partid, ori va fi remaniat luna viitoare, la pachet cu cei doi miniştri care pleacă în Parlamentul European, susţin surse politice pentru „Adevărul“. De cealaltă parte, Toader îl ameninţă pe Dragnea cu preşedintele Klaus Iohannis.

52

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică un comunicat de presă în care răspunde afirmaţiei făcute de premierul Viorica Dăncilă la Washington privind mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Şeful statului spune că premierul „demonstrează încă o dată totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe”, şi explică că decizia de mutare nu aparţine doar Guvernului.

Nu e o glumă. Lucrurile sunt foarte serioase şi, în acest context de tensiuni extreme de acum, este readusă din nou în lumina reflectoarelor o problemă intens discutată, invocată sau acuzată  în diverse asemenea momente când logica normalului se dovedeşte într-atât de contradictorie încât cineva consideră că ar trebui să se apeleze la mijloacele extreme, adică la telepaţi care să influenţeze comportamentele individuale sau colective.

acum 12 ore · comentarii (15)

În timpul Uniunii Sovietice, pe teritoriul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), astăzi, Republica Moldova, împreună cu teritoriul din stânga Nistrului, alipit de Stalin în 1940, toată atenţia în domeniul educaţiei era acordată vorbitorilor de limba rusă.

acum 11 ore · comentarii (15)

Cel mai mare succes al României în timpul preşedinţiei UE a fost compromisul obţinut de diplomaţia noastră pentru modificarea Directivei Gazului. Noul cadru de reglementare european a complicat planurile ruşilor de a acapara, cu Nord Stream 2, piaţa europeană în termeni proprii. Acest efort este zădărnicit, însă, de semnatarii OUG114. Cu largul concurs al ANRE, au creat o breşă în securitatea aprovizionării cu energie pe piaţa românească.

acum 23 ore · comentarii (34)

În ciuda „victoriei categorice“ din alegeri pe care o invocă ocazional („Pentru că putem“), adevărul este că PSD-ul s-a comportat, comunicaţional, ca un partid aflat în opoziţie. Partidul condus de Liviu Dragnea şi chiar şi acesta din urmă au îmbrăţişat victimizarea de la începutul guvernării, ascunzând nereuşitele şi acoperind incompetenţa.

acum 11 ore · comentarii (7)

Contrar opiniei larg împărtăşite, PSD nu trebuie ras de pe fata pământului printr-o revoluţie furioasă. Furia la adresa PSD e legitimă, dar contraproductivă electoral. Nu ajută cu nimic să distrugi un partid. În spatele său, sunt oameni care trăiesc alături de tine. Sunt vecinii tăi, nu poţi să te cerţi cu ei zi de zi. Aşa că una e să îi vezi la închisoare pe cei care fură de la tine şi de la ei şi alta e să îţi propui să distrugi un partid.

acum 5 ore · comentarii (3)

Sigur, oamenii politicoşi, manieraţi, îndatoritori, care te ascultă atenţi când vorbeşti şi te şi lasă mereu să crezi că tocmai ai spus ceva neobişnuit de inteligent şi de interesant sunt întotdeauna o companie plăcută şi prezenţa lor cât mai multă şi cât mai deasă în jurul tău este foarte dorită.

acum 10 ore · comentarii (2)

„Ce vreţi, suntem la porţile Orientului, unde totul este luat în derâdere!“, ar fi zis Poincare despre România, deşi nu asta l-a făcut, mai apoi, preşedintele Franţei! Apare clar că a trăi în „cercul strâmt“ (Eminescu) sau „cercul barbar“ (Bacovia) înseamnă a trăi în România, de la râsul tragi-comic din epopeea „Ţiganiada“, până azi!

Rezultatele de la simularea Evaluării Naţionale pentru clasa a VIII-a sunt dezastruoase. O recunoaşte şi Ecaterina Andronescu, când declara, vineri seara, la un post tv: „Rezultatele de la evaluarea de la clasa a opta au fost teribil de nemulţumitoare, e un semnal de alarmă“. Rezultate „teribil“ de nemulţumitoare avem de mulţi ani, fără ca cineva să analizeze cauzele şi să se treacă la măsuri de remediere.

Ne vine sau nu să credem (poate doar unora dintre noi), dar au trecut 30 de ani de la evenimentele care au pus capăt domniei comunismului în Estul Europei, de la căderea Zidului Berlinului, la revoluţia de catifea din Cehoslovacia, care l-a adus în fruntea statului pe scriitorul disident Vaclav Havel, până la sângeroasa îndepărtare de la putere a lui Ceauşescu, în România.