Procesul privind datoria de un milion de euro a lui Klaus Iohannis, mutat la Hunedoara. ANAF a obținut strămutarea dosarului

0
Publicat:

Procesul prin care ANAF încearcă să recupereze aproximativ un milion de euro de la fostul președinte Klaus Iohannis va fi judecat la Tribunalul Hunedoara, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a admis marți cererea de strămutare formulată de instituția fiscală.

Procesul privind datoria lui Ioahnnis a fost strămutat. FOTO Inquam Photos / George Călin
Procesul privind datoria lui Ioahnnis a fost strămutat. FOTO Inquam Photos / George Călin

Decizia vine după ce, la finalul anului trecut, Tribunalul Sibiu a respins solicitarea ANAF de a institui sechestru pe averea lui Klaus Iohannis, în vederea recuperării sumei de 4,7 milioane de lei datorate de familia Iohannis statului român. Hotărârea fusese pronunțată după doar două ore de deliberări, fapt care a stârnit nemulțumirea conducerii ANAF.

Ulterior, instituția a cerut strămutarea dosarului, invocând prevederile legale care permit mutarea unui proces atunci când există suspiciuni privind imparțialitatea instanței sau riscul unor presiuni locale.

„Admite cererea de strămutare”

Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea și a dispus ca dosarul să fie judecat la Tribunalul Hunedoara, menținând însă toate actele procedurale efectuate până acum.

„Tip solutie: Admis. Solutia pe scurt: Admite cererea de strămutare formulată de către petentul Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în contradictoriu cu intimaţii Iohannis Klaus Werner şi Iohannis Carmen Georgeta. Dispune strămutarea la Tribunalul Hunedoara a procesului care face obiectul dosarului nr. 2405/85/2025 înregistrat la Tribunalul Sibiu. Păstrează actele îndeplinite înainte de strămutare. Definitivă. Pronunţată astăzi 10.02.2026 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Încheiere de dezînvestire  10.02.2026”, se arată pe portalul Curții de Apel Alba Iulia 

Acțiunea ANAF vizează obligarea lui Klaus Iohannis la plata despăgubirilor reprezentând chiria încasată ani la rând pentru un imobil din centrul Sibiului, imobil pierdut ulterior în instanță , reintrat în patrimoniul statului. Suma include și dobânzi și penalități calculate de un expert independent.

Judecătorii Tribunalului Hunedoara urmează să decidă dacă fostul șef al statului trebuie să achite integral datoria stabilită de ANAF.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite