Analiză sector cu sector. Ce şanse are dreapta aproape unită să câştige Capitala 12

Guvernul Orban a eşuat. Gestionarea unei pandemii s-a dovedit a fi o responsabilitate mult prea mare pentru un guvern de amatori încropit cu misiunea de a funcţiona doar câteva luni de zilele. Ghinion. Visul alegerilor anticipate programate să aducă liberalilor lui Iohannis o victorie zdrobitoare s-a năruit sub privirile îngrozite ale acestora. Şi opoziţia a eşuat.

Ieri, un domn se declara mâhnit că m-a văzut serile trecute ud leoarcă alergând la Insula de Agrement din Bacău. Cică nu-i şade bine aşa unui politician serios: “îl vulnerabilizează” (am citat). Săptămâna trecută, altul avea o problema cu mixurile mele trance şi mi-a spus că dacă vreau voturi nu am ce căuta mixând şi “zbenguindu-mă” la radio, în emisiunile săptămânale pe care le fac de 12 ani.

Anul acesta avem bătaia peştelui electoral. Producţia de partide politice noi, pe ţară, pe capitală, pe regiuni este mai mare decât producţia agricolă la hectar din vremea cincinalelor. Ies la iveală cu candidaţi pe liste, pe lângă mai vechile şi cunoscutele formaţiuni politice, unele înfiinţate anul trecut, în 2019, dar şi altele noi nouţe, scoase din pălărie în 2020. Ofertă bogată cu toate culorile, ideologiile posibile şi imposibile!

Norii negri ce prevestesc o nouă furtună electorală se învârt ameninţători deasupra PMP. Bătrânul marinar, trecut teoretic în poziţia de secund dar aflat permanent la comanda noii sale Biruinţe, trebuie să identifice rapid soluţia miraculoasă pentru a salva şi la această rundă de alegeri nava PMP de la un naufragiu care ar putea scoate definitiv partidul din jocurile pentru alegerile parlamentare.

Am scăpat de noi înşine şi înaintăm, bine conduşi, spre paradis. Operaţia a costat exact 80 de miliarde de euro. Primul succes a apărut aproape instantaneu. Indată după revenirea de la Bruxelles, preşedintele Iohannis a dat ţării o variantă actualizată a Mioriţei.

Dincolo de sumele din viitorul buget multianual - oricâte zerouri ar avea – se aşterne viitorul cetăţenilor europeni. Din fericire, pandemia i-a determinat pe liderii europeni să lase deoparte orgoliile şi calculele politice interne şi să pună în mişcare un plan pentru salvarea Europei, care altfel nu ar fi fost nici măcar imaginabil. România va primi o felie importantă din torul bunăstării (79,9 miliarde de euro). Care sunt priorităţile?

Planul economic stabilit de Uniunea Europeană în contextul crizei Covid, în cadrul summit-ului de la Bruxelles reprezintă, în fond, o materializare a valorilor europene, o convertire fericită a principiilor comune în cash, aşadar un act ce va deveni un reper al solidarităţii şi coordonării intercomunitare: pentru prima oară, Uniunea Europeană ca instituţie colectivă se împrumută, nu statele membre luate în parte.

Deşi întreaga agendă media este dominată de câteva luni de isteria naţională provocată de criza sanitară, o isterie întreţinută şi amplificată cu ajutorul fondurile generoase alocate de către guvernul Orban trusturilor mass-media, în plan secundar lupta politică pentru putere este din ce în ce mai acerbă în contextul viitoarelor alegeri.

La început am zis că e o combinaţie nefericită între prostia unor consilieri şi naivitatea preşedintelui Iohannis. Sau invers. Şi atunci mi-am spus: fie! Oricât de idioate sunt întrebările, merită oricum să participăm la referendumul pentru Justiţie, pentru că alternativa – invalidarea acestuia din lipsă de cvorum – chiar ar fi fost un coşmar. După mai bine de un an, teoria unui mariaj benign între prostie şi naivitate pare însă să piardă teren.

România are nevoie de banii UE nu doar pentru relansarea economică în urma impactului crizei Covid, ci pentru rezolvarea unor probleme structurale, spune europarlamentarul Dacian Cioloş într-un interviu pentru DW.

După un timp semnificativ petrecut în străinătate, amintirea ţării din care ai plecat se schimbă, involuntar. Memoria începe să filtreze întâmplările trăite, iar afecţiunea favorizează şi luminează anumite lucruri, iar altele le trece sub tăcere.

Nelu Tătaru: „Am ajuns ciuma Europei nerespectând regulile şi instigând la nerespectarea lor.“ Iată tipul de declaraţie nefericită, care ne demonstrează că, uneori, politicienii nu sunt pregătiţi să facă faţă responsabilităţilor publice, inclusiv acelea de a apăra demnitatea statului pe care-l reprezintă.

În primul rând pentru că există. Aşa cum arată Europa astăzi, în care politicieni de o extremă şi de alta caută să câştige prin adâncirea diviziunilor dintre statele membre, ajungerea la un consens era puţin probabilă. Dealtfel, înaintea summit-ului cota era în defavoarea unui acord, cei mai mulţi fiind de părere că va urma o a doua întâlnire cu adevărat decisivă.

Ieri, cu surle şi trâmbiţe, cu sau fără mască, preşedintele Iohannis ne anunţa cum a reuşit să obţină marele „bonus” de la Bruxelles, de 79,9 miliarde de euro. În realitate, pentru România, negocierile s-au finalizat cu un semi-eşec. De ce?

Epidemia de coronavirus şi restricţiile de circulaţie au arătat cât de deficitară este România la capitolul digitalizare, dar şi cât de necesar este să acţionăm pentru a recupera aceste decalaje.

Ce poţi face atunci când simţi că Parlamentul pe care l-ai votat nu mai lucrează pentru tine, că nu te mai reprezintă? Ai putea scrie o scrisoare parlamentarilor pe care i-ai ales, dar oare îţi va raspunde cineva? Şi dacă scrisorile nu duc la nimic, există pârghiile constituţionale prin care să delegitimăm un parlament ostil interesului general al societăţii?

Pachetul Mobilitate I, un instrument care ar fi trebuit să facă ordine în regulile de transport şi de staţionare la nivelul UE, ameninţă supravieţuirea economică a transportatorilor români şi estici, deja grav afectaţi de criza COVID-19. Din păcate, ţările din vest nu au vrut să asculte de apelul lansat de eurodeputaţii şi guvernele ţărilor din est, ceea ce ne arată un lucru dureros: uneori solidaritatea e valabilă doar într-un singur sens.