Condamnarea lui
Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman îi pune pe
liderii PSD în faţa unei situaţii complicate. În pofida declaraţiilor de
susţinere a şefului lor, venite mai mult dintr-un automatism determinat de
instinctul de conservare, liderii partidului au o mare dilemă la care sunt
nevoiţi să răspundă: a fi sau a nu fi cu Dragnea?
În sfârşit, a venit şi ziua mult aşteptată, ziua deciziei în „cazul Dragnea“. Acesta este într-adevăr un „caz“ şi o sursă constantă de necaz. Liviu Dragnea intră în clasa „băieţilor deştepţi“, fiind cel mai „deştept“ dintre aceştia.
Zi interesantă cea de 21 iunie 2018 pentru statul român, pentru viitorul României în Uniunea Europeană, pentru toţi românii. Un complet de 3 judecători, după ce au tot amânat decizia, şi-au luat inima în dinţi şi l-au condamnat pe Preşedintele celui mai puternic partid politic din România, totodată şi Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
Chiar
dacă e adevărat că dl. Liviu Dragnea se bucură de răul doamnei Firea, de ruşinea
încercată de aceasta în clipa în care şi-a văzut orgoliul făcut zob de
huiduielile încasate pe merit pe Arena Naţională, preşedintele PSD nu se prea
poate bucura de propriul lui bine. Pentru simplul motiv că acesta nu prea mai există.
Cel puţin deocamdată.
Cu Liviu Dragnea s-a terminat. Şi-a primit
pedeapsa, chiar dacă în primă instanţă. Situaţia imposibilă s-a transferat acum
asupra PSD. Un partid serios, mare, cu pretenţii în spectrul politic european,
acceptă să fie condus de un condamnat penal de două ori? Ultima condamnare, prin contopire cu prima, la 3 ani şi
jumătate cu executare.
Dacă reluăm firul evenimentelor din 1990, constatăm că PSD şi aliaţii lor, sub diverse forme, au adoptat întotdeauna acelaşi tip de atitudine politică faţă de mişcările de contestare. Le-au lansat acuzaţii de anarhie, de fascism, manifestanţii au fost încadraţi într-o subcategorie naţională precum „golani“, „animale“, „şobolani“.
Era un ambasador perfect. Supărător de perfect. Era vital, urgent, ca să
i se găsească şi lui Luca Niculescu, ambasadorul României la Paris, o
bubă. Măcar una mică de tot care să-l replaseze în arealul
mioritico-balcanic. Altfel, ar fi rămas un extraterestru, total
nereprezentativ.
Este un pericol imens pentru toată lumea. Jandarmeria trebuie să revină
la menirea ei în slujba poporului, nu la ordinele penalilor din
fruntea ţării. Conducătorii actuali ai Jandarmeriei ar trebui să aibă
onoarea, demnitatea şi judecata de a nu fi părtaşi, de a nu pune în
aplicare ordinele politice, ce ar duce la tensiuni şi violenţe
împotriva cetăţenilor care manifestă paşnic faţă de legalizarea
corupţiei în România.
Relaţiile de tip agent – principal au fost un mare subiect de dezbatere
în anii 1970. Cum poţi face un agent să urmărească interesele
principalului când şi cum vrea acesta din urmă, atunci când agentul nu
poate fi monitorizat?
Dorinţa coaliţiei de guvernare de a deţine controlul total este
îngrijorătoare. Lipsiţi de o minimă cultură politică, cei din PSD confundă
democraţia cu totalitarismul.
Exact ca în Turcia lui Erdogan, autorităţile
au trecut la represalii violente împotriva manifestanţilor.
Populaţia reacţionează la elaborarea unei legislaţii care să-i scape pe
Dragnea, Tăriceanu şi alţi şefi politici de răspunderea pentru infracţiuni şi furturi din bugetele statului şi care, în
final, să ducă la anihilarea independenţei justiţiei, trecerea ei sub
control politic.
Dincolo
de demisia consilierului prezidenţial Simina Tănăsescu sau de sesizarea
Comisiei de la Veneţia pentru presupuse presiuni asupra unui judecător al CCR,
problema mandatului lui Petre Lăzăroiu e gravă şi trebuie clarificată rapid,
pentru că pune în discuţie legitimitatea CCR: o instanţă compusă nelegal nu are
cum să emită decizii valide.
Ne putem întoarce pe ce parte vrem. Va fi imposibil să ne odihnim,
căci ne-am pregătit culcuşul execrabil. Ce-ar mai fi deci de făcut? Să
ne sculăm. Să-l refacem. Dar putem, aşa surmenaţi? Se înşală cine crede
că nu.
Faptul că PSD îşi
taie singur craca de sub picioare prin promovarea unor persoane incompetente în
funcţii de decizie în statul român nu mai este un secret pentru nimeni. Fiecare
ieşire a unui oficial produce o catastrofă de imagine. Pur şi simplu nu se mai
poate. Domnule Dragnea, dacă vă convine aşa ceva, totuşi nu vreţi să le
interziceţi să mai iasă în public?
Sunt totuşi foarte mulţi care ignoră un lucru fundamental: puterea unui partid politic constă, realmente, în numărul de susţinători ai acelui partid, cu tot ce înseamnă acesta. Toate celelalte reprezintă pârghii de exercitare a puterii politice.
Imaginea care îmi vine în minte atunci când mă uit şi analizez
comportamentul liberalilor din România este cea a unei doamne îmbrăcate decent,
dar care stă în parcările de pe centura Capitalei să presteze servicii
tiriştilor. Atât mai înseamnă liberalismul în ţara care i-a avut ca premieri pe
Ion Brătianu, Ionel Brătianu sau I.G. Duca. Liberalismul a fost golit de
conţinut şi transformat în libertinaj…
Invalidarea alegerilor pentru primăria capitalei moldave şi implicit mandatul de primar al candidatului PPDA –PAS, Andrei Năstase, reprezintă o manieră brutală şi bolşevică a oligarhului Vladimir Plahotniuc de a anula voinţa electoratului moldav, prin intermediul unei justiţii controlate, cu ajutorul judecătoarei Rodica Berdilo.
Pentru puţini cetăţeni „aut Cioloş, aut nihil“ este axiomă. În jurul său este adevăr, morală şi curăţenie a sufletului, viţelul de aur al celor care-l consideră un simbol politic nealterat.
Îi aud din ce în ce mai des pe românii care fac parte din
tânăra generaţie spunând că nu îşi mai văd posibil viitorul în ţară.
