Din capul locului, trebuie să explic titlul articolului de faţă: „Merge şi aşa“ este o expresie a cârpelii de moment, este apogeul peticirilor pe termen scurt, practic prin „Merge şi aşa“ se
atinge apogeul excepţiilor de moment în dauna evidentă a unui lucru
bun, trainic, care în mod normal ar fi luat ceva mai mult timp de
făurire, dar ar fi rezistat mult mai bine în timp.
Tot citesc critici acerbe la adresa preşedintelui
Iohannis, acuzat că nu rezolvă tot ce nu rezolvă societatea. Ca un dictator,
sau măcar că un „tătuc“ bun şi atotputernic. Nu este acesta rolul preşedintelui
în societăţi democratice. Sunt ţări precum Germania, Austria, Italia, în care
preşedintele are doar rol decorativ. Şi funcţionează, bine mersi, foarte bine.
În principiu, plictiseala nu se potriveşte cu stridenţa. Cînd de jur
împrejur e tapaj, agitaţie, trăncăneală răstită, chiot, îmbrînceală
aprigă, conflict isteric, grimasă vajnică, băşcălie de stadion, nu prea
poţi să te plictiseşti. E prea mult circ! Plictiseala e o specie a
somnolenţei: orice formă de curiozitate se stinge, orice interes pentru
ce se întîmplă prin preajmă se pierde.
În ultima vreme, toată lumea pare că joacă alba-neagra, fiecare
jucându-şi atuul conform propriului interes. Trăim într-o lume
tot mai tulbure, în care albul se poate transforma
subit în negru, în care nimeni nu mai ţine cont de reguli, de
înţelegeri, de tratate, de valori, de cuvânt şi bun simţ,
de onoare, demnitate. Nesiguranţa se accentuează zi de zi,
într-un ritm accelerat, iar binele se poate metamorfoza oricând în rău.
Resursele circulă de la majoritate – publicul general – la o
minoritate: grupul de interese special. Această redistribuţie are un
cost pe care îl suferă majoritatea. Acest cost este mai mare decât
câştigul grupului de interese.
Nu doar croaţii sunt în stare să-şi dea autogoluri de zile mari şi de
coşmaruri crunte. La devieri nu mai puţin epocale în propria poartă se
pricep şi românii. Ori Trump. Care n-ar fi ce e fără criticii săi mai
acerbi.
Înainte de a aplauda pe la diferitele
sindrofii organizate de instutuţiile statului cu ocazia Centenarului, ar trebui
să ne uităm mai atent la ceea ce este evident că am „câştigat“ în ultimii 100
de ani: am rămas în topul ruşinii europene când vine vorba de lucruri
elementare care definesc o societate civilizată.
Nu e prima dată în care judecătorii CCR se consideră deasupra
legilor şi Constituţiei. De curând, o instanţă de judecată a decis, definitiv,
că Valer Dorneanu, preşedintele CCR, a
încălcat legea când a decis ca opiniile separate ale unor judecători să nu fie
publicate pe site-ul instituţiei. Acum recidivează şi nu respectă nici legea de
organizare a CCR.
Votarea legii
offshore a demonstrat tuturor cum se legiferează în guvernarea paralelă PSD-ALDE.
Pe de-o parte se prezintă un proiect de lege pentru auditoriu, iar pe partea cealaltă
se adoptă un alt text, total diferit de ceea ce se vindea companiilor din
domeniu. Numai că, la sfârşit, când toată lumea ar fi trebuit să se declare
mulţumită, ALDE şi-a dat seama că nu e situaţia chiar aşa de roz.
Întâlnirea dintre Trump şi Putin, aşteptată cu mult interes
de toată lumea, a scos la iveală câteva aspecte divergente: unele din ele sunt
dezamăgitoare, triste, ba chiar penibile, altele arată o mică speranţă de bine
şi de pozitivitate.
În urmă cu aproximativ o lună, Ministerul Educaţiei Naţionale
a lansat în dezbatere publică o aşa-numită „Strategie naţională de educaţie
parentală 2018-2025“.
Aflând despre opoziţia
la OUG privind amnistia şi graţierea a lui Tăriceanu, Tudorel Toader,
Vosganian şi ALDE în general, mulţi au răsuflat uşuraţi. Nu
este cazul. Există şi varianta emiterii acestui OUG în pofida opoziţiei ALDE şi
a ministrului Justiţiei. Iar toate declaraţiile de azi ale reprezentanţilor
ALDE înseamnă: noi n-am fost de acord, să răspundă cei care au dat OUG.
Mai avem, încă, şansa salvării Anului Centenar, a cărui
primă jumătate a fost compromisă de exacerbarea războiului ce a înveninat spaţiul public. Mai avem, încă, şansa pregătirii preşedinţiei
româneşti a Consiliului UE – testul de maturitate ca stat membru. Mai
avem, încă, şansa închiderii rănilor şi a mobilizării energiilor pentru
reconstrucţia ţării. Cu o condiţie: întoarcerea la unicul reper admis în
politica responsabilă – buna guvernare.
Se pare că la Chişinău cetăţenii îşi doreau mai mult decât Andrei Năstase ca acesta să ajungă primar al capitalei Republicii Moldova. Protestele de amploare ce au urmat după decizia incorectă şi politizată a justiţiei din Republica Moldova au fost oprite brusc până pe 26 august 2018, aparent exact cât ar avea nevoie liderii să îşi consume vacanţele deja programate.
Începând de la mijlocul lunii aprilie, istoricul Mădălin
Hodor, cercetător la CNSAS, publică în revista “22” documente din
arhiva fostei poliţii politice din România. Îndeosebi cele care par a reflecta
activitatea unei unităţi anume create spre a se ocupa de activitatea şi aşa-zisa
„influenţare pozitivă” a exilului românesc.
Indiscutabil, primul care pierde este însuşi dl. Klaus
Iohannis. Conform datelor unui sondaj de tip omnibus dat publicităţii înainte de decizia revocării din funcţia
de procuror şef a DNA a doamnei Laura Codruţa Kὄvesi, preşedintele ar fi dispus, încă din primul tur,
de 43% dintre sufragiile electoratului.
Ultima informaţie
care
circulă în spaţiul public, având ca sursă site-ul G4Media, este
de-a dreptul halucinantă. Liviu Dragnea
o obligă pe premierul Dăncilă să dea o OUG
pentru amnistie şi graţiere, văzând că schimbarea legilor privind codurile penale
trenează şi mai sunt câteva zile până când se încheie sesiunea
parlamentară extraordinară.
Se succed acum, în ritm accelerat, poziţiile europene ultra-critice la
adresa schimbărilor propuse în sistemul justiţiei româneşti.
Semnarea deciziei de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de către Preşedintele Klaus Iohannis a venit prin surprindere şi ne-a lăsat aproape pe toţi cu „gura căscată“, ne-a lăsat „tablou“ Nici un semn anterior, oricât de vag, nu prevestea o astfel de veste.
