Sondaj: Românii vor într-o proporţie covârşitoare schimbarea Guvernului PSD. Cum stau Iohannis, Dragnea şi Dăncilă la încredere 72

Se adună norii. Se pregăteşte furtuna. Decembrie va fi o lună de intensă activitate protestatară de stradă în România. Vântul rece al nemulţumirii populaţiei va duce la demisia guvernului Dăncilă şi la adăugarea a încă unui cui în coşciugul politic al liderului PSD, Liviu Dragnea.

Pe măsură ce ne apropiem de 1 decembrie, nu trebuie să fii geniu să îţi dai seama că nu suntem unde ne aşteptam sau unde trebuia să fim. Dacă ne întreba cineva la 1 ianuarie 2007 cum va arăta România politică în 2018, în an centenar, e puţin probabil ca imaginaţia noastră să fi fost atât de creativă.

Prin expresia „Pas cu pas“, Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi-a definit una dintre cele trei direcţii strategice ale evoluţiei ţării noastre, în viitor. Dar, expresia „Pas cu pas“ nu îi aparţine „sasului“, sau „neamţului“ Klaus Iohannis - cum a fost etichetat de către adversari -, ci îi aparţine poporului român.

În martie 2018, la Congresul PSD, Dragnea declara: „România are nevoie disperată să recupereze cele aproape trei decenii în care reforma educaţiei a eşuat“. La doar şase luni distanţă o propune pe Ecaterina Andronescu ministru al Educaţiei. Ce s-a schimbat între timp? Doar se ştie că începând cu anul 2000 toate schimbările din sistem au fost realizate, impuse, propuse sau sugerate de către doamna Andronescu.

Nici o mirare că vocile băţoase, arţăgoase, uneori peltice ale patrihoţilor din PSD s-au pus instantaneu în funcţiune spre a denunţa pretinsa crunta nedreptate făcută marţea trecută în forurile europene de la Strasbourg şi Bruxelles României.

Mai are vreo ţară nişte candidaţi la preşedinţie care să îşi pună diplomaţii în asemenea situaţii? Mai are vreun om de bună credinţă şi curaj să reprezinte România zilele astea?

Raportul extrem de critic la adresa României, mai ales pe tema justiţiei, este o palmă serioasă dată guvernării PSD-ALDE. Însă, asta va fi doar picătura care va umple paharul pentru că altele sunt problemele grave ale PSD-ului.

Lupta de clasă nu mai trebuie să fie nocivă şi distrugătoare. Lupta de clasă trebuie să promoveze valorile, ideile, dialogul, progresul, să unească şi nu să dezbine. Ce drum vor alege românii pentru următoarea sută de ani: vor porni uniţi pe calea unui nou centenar al României sau vor pieri, dezbinaţi şi aruncaţi în negura unor istorii de tristă amintire?

Sunt ipotezele implicite sau explicite făcute de mass-media înţelese, deliberate, gândite de cetăţeni? Cine controlează şi dă formă agendei politice a noului mediu mass-media? Care sunt caracteristicile acestei noi epoci media? La aceste întrebări ne răspund Michael Delli Carpini şi Bruce Williams de la Universitatea din Pennsylvania.

Este foarte posibil ca gestul domnului Iordache, descris drept mitocănesc şi obscen, să fie reinterpretat de generaţiile viitoare drept unul simbolic şi premonitoriu.

Îmi ajung adesea la ureche zvonuri despre unele dezbateri din interiorul partidelor, cu privire la raportul optim dintre profilul colectiv al unei organizaţii politice şi profilul individual al membrilor lor. Tema devine importantă mai ales în preajma alegerilor (locale sau naţionale, autohtone sau europene).

Rezoluţia votată de Parlamentul European, cu o largă majoritate, şi recentul Raport din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) vin să confirme situaţia gravă în care se află România. Din păcate pentru cetăţenii români, din păcate pentru cetăţenii europeni, România se dovedeşte nu numai veriga slabă a lanţului european, dar şi, fapt extrem de grav, veriga ce periclitează unitatea şi stabilitatea Uniunii Europene.

Nu se întrevede constituirea unei noi majorităţi parlamentare. „Puciştii“ şi parlamentarii pe care îi controlează declară la unison că nu vor vota împotriva propriului guvern. Presiunea pe care preluarea preşedinţiei UE o exercită asupra PSD-ALDE, poziţia UE faţă de România, exprimată prin MCV şi Rezoluţia PE, creează condiţii cel puţin inconfortabile pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE.

Ştiu bine că, oricât de rău ne-ar fi, sunt, vorba poeziei lui William Henley, „maestrul destinului meu. Şi căpitanul sufletului meu“.

Atunci când partidul te numeşte a patra oară pe aceeaşi funcţie, deşi nu ai reuşit să demonstrezi nimic pentru societate în celelalte 3 cazuri, se numeşte nebunie. Sau mai degrabă se numeşte sfidarea poporului, lucru pe care Partidul Social Democrat îl face, fără să se ferească, asumat, de 28 de ani încoace.

Cam asta este perspectiva, căci, de ieri de las prânz, oficialii care gerează treburile României de acum au decis că a venit timpul să iasă la luptă dreaptă împotriva exploatatorilor, capitaliştilor criminali care sug sudorea poporului după ce, adevăraţi vampiri internaţionali, ne istoviseră de sânge şi de alte fluide esenţiale.

Mare scandal mare în coaliţia de guvernare de la Bucureşti, împotriva celor două documente emise ieri de Comisia Europeană  şi Parlamentul European. Declaraţii care de care mai belicoase şi de ameninţătoare, unele cerând plecarea României din UE, pe motiv că aceasta ne încalcă suveranitatea. Nicio vorbă despre tratatele semnate de România la aderarea la UE, despre prevederile Constituţiei, ale CCR, pe această temă.

De foarte puţine ori s-a întâmplat în istorie ca România şi Ungaria să fie atât de apropiate în viziunea lor politică europeană, fără să luăm în considerare perioada comunistă când ambele ţări erau integrate într-un sistem politic subordonat URSS.

S-au tot acumulat tensiuni şi clasa politică se află acum într-un moment critic. MCV-ul şi Rezoluţia de astăzi a Parlamentului European dau de pământ cu cei aflaţi la guvernare, preşedintele Iohannis spune că România nu este pregătită să preia preşedinţia rotativă la Consiliul Uniunii Europene, şi că actualul guvern este un accident al democraţiei care trebuie înlăturat. Iar preşedintele Iohannis reprezintă ţara în plan extern.