Chişinăul a trecut, după 1 septembrie, printr-un moment dificil şi extrem de costisitor ca imagine, care a reprezentat şi botezul noului vicepremier pentru reintegrare, Vlad Kulminski, şi a testat şi relaţia cu Rusia, creionată în celebra şi intempestiva vizită a lui Dmitri Kozak la Chişinău, care a transmis elementele pactului tacit de neagresiune.
Lansarea la Chişinău, marţi, 24 august, a sondajului de opinie cu privire la Percepţia populaţiei Republicii Moldova în legătură cu ameninţările şi instituţiile de securitate a creat o mare confuzie la nivelul mass media.
Nici nu au preluat bine miniştrii Guvernului Gavriliţă posturile şi la Chişinău a descins şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale a lui Vladimir Putin, Dmitri Kozak, noul responsabil (după plecarea lui Vladislav Surkov) pentru spaţiul post sovietic,
conflictele îngheţate inclusiv conflictul din Estul Ucrainei şi din
raioanele de răsărit ale Republicii Moldova, în stânga Nistrului.
Vineri, 6 august, Guvernul Natalia Gavriliţă intră în pâine, după votul aşteptat al Parlamentului. E un guvern echilibrat, de oameni destoinici, bine pregătiţi, unii cu experienţă administrativă şi de guvernare, alţii mai puţin, unii mai hârşîiţi în ale politicii şi puterii, alţii complet neobişnuiţi cu jocurile de această factură.
Un preşedinte al unui stat democratic beneficiază, de obicei, de două mandate prezidenţiale, cel mult. Excepţia este starea de război sau excepţională
care face să nu se mai poată organiza alegeri, deci preşedintele poate
să rămână şi un al treilea mandat, sau măcar o bucată de mandat, până
când impedimentul care a blocat alegerile este înlăturat.
Să încercăm să punem puţină ordine în discuţiile recente despre Republica Moldova şi să vedem cât putem de clar în ce direcţie se îndreaptă ideile publice referitoare la relaţia viitoare dintre Bucureşti şi Chişinău.
Jocul s-a sfârşit. Alegerile generale anticipate din Republica Moldova au avut loc în ziua finalei Campionatului European de fotbal. Iar rezultatele au marcat victoria anunţată cu o majoritate indubitabilă, en fanfare, fără drept de apel, a PAS, partidul pro-prezidenţial al Maiei Sandu.
Uniunea Europeană are nevoie de Republica Moldova, de
pro-europenismul ei, atunci când există o dorinţă autentică de a
construi şi a păstra o agendă curajoasă şi reformistă, a declarat,
într-un interviu acordat pentru PressHUB, vicepreşedintele Delegaţiei la
Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova, europarlamentarul USRPLUS,
Ramona Strugariu.
Alegerile generale din 11 iulie par a fi cronica unor rezultate anunţate. Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor este în pierdere vizibilă de viteză şi pare să fi adoptat o strategie de conservare, mai degrabă decât una victorioasă.
La Chişinău există multe speranţe. Este a nu ştiu câta oară când vedem acelaşi scenariu al unei soluţii miraculoase care va rezolva toate problemele Republicii Moldova.
Vizita în Europa a preşedintelui american Joe Biden a creat premizele unei abordări unitare a Rusiei, Chinei şi autocraţiilor, în general.
Fostul preşedintele ostentativ pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a furat 4% din rezultatele viitoarelor alegeri generale cu ajutorul Comisiei Electorale Centrale.
Apropiatele alegeri legislative din România de Est - teritoriu samavolnic ocupat anterior de trupe imperiale estice - constituie un prilej de reamintire a celor petrecute atunci când la Moscova nu se dorea un drum de sine stător al europenilor care trăiau în fosta republică sovietică socialistă numită în zeflemea moldovenească.
Ultima enormitate a lui Lukashenko, care a deturnat un
avion după o operaţiune specială menită să aresteze un ziarist dizident
care trăia în Occident, a adus în prim plan vizita şi discursul lui Igor Dodon care, în lipsă de invitaţii internaţionale şi locuri în care să fie primit, a dat recent o fugă până la Minsk.
Nu credeam că un om politic, care a mai fost şi preşedinte pe deasupra, poate face atâtea greşeli. În primul rând pentru că ştie – sau ar trebui să ştie – întregul sistem instituţional al statului. Apoi pentru că ar trebui să fi lucrat şi să lucreze cu specialişti în politică şi comunicare publică, aceştia putându-l pune în gardă împotriva unor gafe de dimensiuni catastrofale.
Trebuie să recunosc că am greşit. Am greşit, iar Maia Sandu a avut dreptate. Şi asta se leagă de ultimele evoluţii privind dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova. Personal, aş fi recomandat dizolvarea imediată a Parlamentului.
Alegerile anticipate se apropie cu paşi mari la Chişinău. Deşi Igor Dodon acuză presiuni asupra Curţii Constituţionale, dizolvarea Parlamentului nu are cum să fie respinsă la 15 aprilie în nici un caz, în timp ce starea de urgenţă, instituită pe sub uşă de către Parlament, prin inabilitatea unui guvern demisionar interimar de a evita confuzia, este deja atacată la Curte.
Starea de urgenţă din Republica Moldova i-a permis lui Igor Dodon să tragă cu ochiul şi să monteze o nouă afacere pentru sine şi camarila sa, utilizând guvernul interimar Ciocoi pe care-l convoacă la picior când are chef la sediul de partid.
Acum, când s-a precizat fără drept de apel perspectiva alegerilor anticipate în Republica Moldova, reacţiile publice ale partidelor politice reflectă tot mai mult gradul de disperare al acestora pentru că vor părăsi Parlamentul Republicii Moldova.
Unirea Republicii Moldova cu România este o sintagmă pe cât de plină de
însemnătate, pe atât plină de himere în spaţiul public românesc şi pe
ambele maluri ale Prutului, fiindcă el exprimă un deziderat istoric care
priveşte soarta politică a românilor de ieri şi de azi.
