Ce se întâmplă la Chişinău şi ce ar trebui să facă România? Am citit un articol care m-a speriat, pentru că în esenţă ni se spune că trebuie să abandonăm orice dimensiune morală în politică de dragul menţinerii unui sistem şi pentru a putea fi continuată administrarea Republicii Moldova.
Republica Moldova este în disputele facerii unei noi majorităţi, pentru a da un nou guvern. Nu, Regimul Dodon nu a fost înfrânt încă în Parlament, ci doar a eşuat să gestioneze criza de coronavirus.
Igor Dodon îşi asumă deschis istoria ocupaţiei sovietice, o amplifică pentru dividende politice personale pentru realegerea în funcţie şi doreşte revenirea Chişinăului pe aliniamentul strategic al Moscovei privind planurile ei din S-E Europei şi Balcani.
La Chişinău, actuala coaliţie PSRM-PDM a pierdut majoritatea. Motiv pentru ca regimul prorus al lui Igor Dodon în sine să se clatine puternic. Dar atât dărâmarea guvernului fără nume al lui Dodon, cât şi constituirea unei noi majorităţi trece prin chinurile facerii din cauza multor limite naturale pe care le au sau unora artificiale pe care şi le-au auto-impus partidele componente ale posibilei viitoare coaliţii
Epoca
şi regimul Dodon sunt aproape de
final. Acesta e un lucru cert, dacă e să analizezi exact gradul de adecvare şi livrabilele pe care preşedintele Igor
Dodon, partidul şi guvernul său le-au oferit către populaţie, calitatea serviciilor guvernării şi mai
ales gestiunea crizei pandemiei de
coronavirus.
Perspectiva schimbării guvernului de la Chişinău a dat naştere la o adevărată isterie în Republica Moldova pe post de strategie de reacţie a ruşilor şi pro-ruşilor de aici.
În perspectiva ultimelor evoluţii
tot mai inflamate de la Chişinău, nu trebuie ignorată pădurea din cauza
copacilor. Iar pădurea înseamnă alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020 şi posibilitatea
schimbării majorităţii guvernamentale, de la una pro-rusă şi (tot mai)
antiromânească la una pro-europeană şi, cel puţin, nu antiromânească.
Ajutorul
României pentru Republica Moldova, cel mai important dacă îl comparăm cu
sprijinul oferit de alte state, s-a transformat într-o telenovelă din patru
episoade a cărei regie a fost asigurată de către guvernarea coruptă,
antieuropeană şi incompetentă din acest stat.
Scena
politică de la Chişinău a intrat în trepidaţie cam odată cu tratamentul
ignobil la adresa ajutorului umanitar acordat de România în diferite
forme.
O filmare în care preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, lua şpagă de la Vladimir Plahotniuc, ar fi trebuit să determine cel puţin o revoluţie. Însă în Republica Moldova nimic nu mai miră şi nu mai mişcă pe nimeni: procuratura a precizat că nu s-a depus în mod oficial plângere, iar preşedintele afirmă că nu ştia ce este în pungă.
Au trecut şi cele două săptămâni ale desantului cu ajutorul umanitar al României la Chişinău, desantul impresionant şi masiv şi primirea minimalizată şi nepotrivită care nu a făcut decât să accentueze amploarea amprentei României în Republica Moldova în cadrul crizei pandemiei de coronavirus.
Este necesară o trecere în revistă a evoluţiilor relaţiilor şi realităţilor politico-diplomatice dintre Bucureşti şi Chişinău, mai ales că pandemia Covid19 a accelerat schimbarea şi remodelarea lumii globale aşa cum o ştim.
Planurile preşedintelui Igor Dodon privind intrarea în campania pentru cucerirea unui nou mandat prezidenţial, chiar dacă pentru unii par evidente, totuşi nu sunt oficial confirmate. Dar, cum scrie la carte, a început pregătirea pentru un asemenea moment şi este chiar semnificativ este modul în care, într-un interviu pentru TASS, el îşi prezintă principalul său argument politic.
Am asistat cu surprindere la zbaterile dinaintea, din timpul şi de după desantul românesc la Chişinău prin care preşedintele pro-rus Igor Dodon şi guvernarea pestriţă de la Chişinău au încercat să oculteze, să minimizeze sau să blocheze vizibilitatea ajutorului umanitar românesc la Chişinău.
În plină criză de coronavirus, în pragul colapsului
economic, Republica Moldova se luptă cu demonii introduşi de proprii
conducători.
La Chişinău situaţia este cu adevărat dramatică: preşedintele pro-rus a anunţat că statul se află în situaţia în care începând cu data de 1 mai să nu mai aibă bani pentru plata salariilor şi pensiilor. Se vine şi cu o soluţie de urgenţă: un împrumut internaţional, dar există temeri justificate privind o nouă ţeapă financiară dată moldovenilor.
Criza în general, criza de coronavirus în special, testează pe deplin capacitatea statelor, conducerii şi sistemului de sănătate de a reacţiona în momentele cele mai dificile. Asta se întâmplă şi acum, peste tot în lume, dar şi în Republica Moldova cu Regimul Dodon şi guvernul său no-name de coaliţie.
Habemus papam! Aşa strigă mulţimea adunată în Piaţa San Pietro de la Vatican atunci când iese fumul alb pe horn, iar cardinalii reuniţi în Capela Sixtină aleg un nou Papă. Acum nu ştiu dacă bucuria creştinătăţii catolice pentru un nou Întâi Stătător în fruntea sa e egală cu guvernul de coaliţie PSRM-PDM creat ieri, într-o formulă discutată anterior şi la fel de complicată.
Am asistat în ultimele două săptămâni, la Chişinău, la tentativa Preşedintelui pro-rus Igor Dodon de a îşi asigura o majoritate clară şi transparentă pentru a obţine realegerea în alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie. Iar această perspectivă a avut ca principală ţintă PDM, care s-a trezit sfâşiat după acest episod.
Igor Dodon şi socialiştii pro-ruşi se află din nou în faţa unei alegeri care e în măsură să agite spiritele şi să pună degetul pe rană, separând populaţia Republicii Moldova şi expunând contradicţiile dintre documentele PSRM şi actele guvernării pe care o susţin.
