Interviu Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați limita“

Sfârșitul vacanței nu este întotdeauna ușor de acceptat de copii. Unii plâng, se supără, refuză să plece sau încearcă să-i convingă pe părinți să mai rămână. După o perioadă cu mai multă libertate, joacă și timp petrecut împreună, întoarcerea la programul obișnuit poate fi dificilă. Cum îi pregătim pentru această schimbare, cum reacționăm atunci când protestează și ce ar trebui să evităm pentru a nu înrăutăți lucrurile? Gabriela Răileanu, psihoterapeut adlerian, explică pentru „Weekend Adevărul“ cum îi pot ajuta părinții pe cei mici să accepte mai ușor că vacanța s-a încheiat și să se readapteze la programul de zi cu zi.

Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat Foto: Shutterstock

„Weekend Adevărul“: De ce unii copii plâng sau protestează atunci când trebuie să plece de la mare sau din vacanță? De ce le este atât de greu să accepte că vacanța s-a terminat?

Gabriela Răileanu: Cred că primul lucru pe care este important să îl înțelegem este că, de cele mai multe ori, copilul nu plânge pentru că este răsfățat. Plânge pentru că îi este greu să se despartă de ceva ce îi face bine. Vacanța înseamnă, pentru cei mai mulți copii, libertate, joacă, mai puține reguli, mai mult timp petrecut cu părinții și multe experiențe plăcute. Creierul nostru tinde să repete ceea ce produce emoții pozitive, iar copiii trăiesc aceste experiențe și mai intens decât adulții. În plus, copiii mici nu au încă aceeași capacitate ca adulții de a anticipa că un lucru plăcut se poate termina și că vor exista și alte momente frumoase în viitor. Pentru ei, plecarea poate fi trăită aproape ca o pierdere. Nu pentru că nu înțeleg că vor reveni acasă, ci pentru că încă le este greu să gestioneze emoțiile pe care le produce schimbarea. De fapt, aceste momente sunt oportunități excelente de învățare. Scopul nostru nu este să eliminăm tristețea copilului, ci să îl ajutăm să învețe că poate simți emoții neplăcute și, în același timp, le poate depăși.

Mulți părinți încearcă să convingă copilul cu promisiuni sau negocieri de ultim moment. Funcționează această strategie sau riscă să agraveze situația?

De cele mai multe ori, nu. Atunci când emoțiile sunt foarte intense, partea rațională a creierului funcționează mult mai puțin eficient. Un copil aflat în plină criză nu poate negocia calm. Dacă începem să promitem înghețată, jucării sau încă o oră pe plajă pentru a opri plânsul, copilul poate învăța că protestul este o modalitate eficientă de a schimba decizia părinților. Este mult mai util să validăm emoția decât să negociem realitatea. De exemplu: „Știu că ești trist(ă) că plecăm. Și mie mi-a plăcut foarte mult aici“. Observăm emoția. O acceptăm. Dar nu schimbăm limita.

Gabriela Răileanu Foto: Arhivă personală

Cum putem pregăti copilul din timp pentru sfârșitul vacanței și întoarcerea acasă?

Copiii gestionează mult mai bine schimbările atunci când ele sunt previzibile. De aceea, recomand părinților să înceapă pregătirea cu una-două zile înainte. Putem spune: „Mai avem două nopți de dormit la mare, apoi mergem acasă“ sau „Mâine este ultima zi în care construim castele de nisip“. Pentru copiii mici ajută foarte mult și reperele vizuale. Un calendar, fotografii sau chiar numărătoarea zilelor. În ultima zi putem crea și un mic ritual de rămas-bun. Facem o ultimă fotografie. Căutăm cea mai frumoasă scoică. Spunem „La revedere, mare!“. Aceste ritualuri îi ajută pe copii să închidă mai ușor o experiență și le oferă sentimentul că sfârșitul unei etape poate fi marcat într-un mod frumos, nu doar prin grabă și stres.

Acceptarea emoțiilor indiferent de vârstă

La ce vârstă apar cel mai des astfel de reacții și cât de normale sunt? Când ar trebui să îi îngrijoreze pe părinți?

Sunt absolut normale. Le vedem cel mai frecvent între 2 și 7 ani, când reglarea emoțională este încă în dezvoltare. În această perioadă, copiii trec mai greu de la o activitate la alta, iar schimbările de rutină pot produce proteste intense. Pe măsură ce cresc, majoritatea învață să gestioneze mai bine aceste tranziții. La școlari pot apărea mai degrabă negocieri decât crize de plâns. Adolescenții, în schimb, sunt adesea mai triști pentru că se termină întâlnirile cu prietenii, libertatea sau timpul petrecut cu familia. M-aș îngrijora doar dacă reacțiile sunt extrem de intense, persistă mult timp, apar la orice schimbare sau afectează semnificativ funcționarea copilului și în alte contexte.

Există diferențe între copiii foarte mici, cei de vârstă școlară și adolescenți în modul în care trăiesc sfârșitul vacanței?

Da. Copiii mici au nevoie în primul rând de reglare emoțională din partea adultului. Au nevoie să fie liniștiți, îmbrățișați și înțeleși. Școlarii înțeleg deja explicațiile și îi poate ajuta să fie implicați. Îi putem lăsa să își facă singuri o parte din bagaj, să aleagă fotografia preferată din vacanță sau să decidă ce suvenir vor păstra. Astfel simt că au și ei control asupra schimbării. Adolescenții au alte nevoi. Pentru ei este important să li se respecte emoțiile fără ironii sau minimalizare.

Adulții, empatici cu cei mici

Ce greșeli fac cel mai des părinții în astfel de momente? Există reacții care, fără să își dea seama, pot înrăutăți situația?

Cred că cea mai frecventă este graba. Suntem presați de drum, de bagaje, de check-out și uităm că pentru copil tocmai se încheie o experiență foarte importantă. Mai observ câteva reacții care pot amplifica emoțiile copilului: „Nu mai plânge, că nu ai de ce“, „Ești prea mare pentru asta“, „Numai tu faci așa“, „Dacă nu încetezi imediat, nu mai mergem niciodată la mare“. Toate acestea transmit indirect că emoțiile sunt greșite. Copiii nu au nevoie să li se spună că nu ar trebui să fie triști. Au nevoie să simtă că cineva îi poate însoți în tristețea lor. O altă greșeală este schimbarea regulilor doar pentru a evita plânsul. Copiii au nevoie de adulți calmi și consecvenți. Nu de adulți care cedează sau se enervează.

Cum ar trebui să reacționeze părintele dacă cel mic începe să plângă, refuză să își facă bagajele sau spune că nu pleacă? Ce îi spunem și ce ar fi mai bine să evităm?

În primul rând, să rămână calm. Copiii împrumută foarte mult din reglarea emoțională a adultului. Dacă părintele intră în panică sau ridică tonul, intensitatea emoțiilor crește. Putem spune: „Știu că nu ai vrea să plecăm“, „Înțeleg că ești supărat“, „Putem fi triști și, în același timp, putem merge spre mașină“. Îmi place foarte mult această idee: emoțiile sunt întotdeauna binevenite. Limitele nu sunt negociabile. Copilul poate plânge. Poate fi dezamăgit. Nu trebuie să îl facem să fie fericit înainte de plecare. Trebuie doar să îl ajutăm să treacă prin acel moment.

Momentul de vacanță al fiecărei zile

Unii copii sunt triști sau irascibili câteva zile după întoarcerea din vacanță. Este o reacție normală la revenirea acasă și cât poate dura perioada de adaptare?

După vacanță, creierul trece de la foarte mulți stimuli noi la rutina obișnuită. Este firesc să existe câteva zile de adaptare. Unii copii sunt mai obosiți. Alții mai irascibili. Unii spun că vor înapoi în vacanță. Nu înseamnă că este ceva în neregulă. În general, aceste reacții dispar pe măsură ce copilul reintră în ritmul obișnuit.

Părinții trebuie să îi ajute pe cei mici în trecerea de la vacanța la școală. Foto: Adevărul

Cât de important este ca, după vacanță, copilul să revină rapid la rutina obișnuită: program de somn, de mese, grădiniță sau școală?

Foarte important. Rutina oferă copiilor predictibilitate. Iar predictibilitatea le oferă siguranță. Nu este nevoie ca totul să revină la normal în aceeași zi. Dar programul de somn, mesele și activitățile obișnuite este bine să fie reluate cât mai curând. Creierul copiilor se adaptează mult mai ușor atunci când știe la ce să se aștepte. Vacanța este perioada în care regulile pot deveni puțin mai flexibile. Este firesc să adormim mai târziu, să mâncăm uneori la alte ore sau să petrecem mai mult timp afară ori împreună. Tocmai de aceea, revenirea acasă înseamnă și revenirea treptată la reperele care îi ajută pe copii să se simtă din nou în siguranță.

Care ar fi cele mai importante trei recomandări pentru părinții care vor ca plecarea din vacanță să se termine fără lacrimi, conflicte și negocieri interminabile?

Prima: anunțați schimbarea din timp. Copiii gestionează mult mai bine ceea ce pot anticipa. A doua: validați emoția, fără să negociați limita: „Înțeleg că ești trist. Plecăm în continuare“. Și a treia, cea mai importantă: nu încercați să eliminați orice emoție neplăcută din viața copilului. Rolul nostru nu este să îl ferim de orice dezamăgire. Rolul nostru este să îl învățăm că poate trece prin dezamăgiri fără să se simtă singur. Aș mai adăuga un lucru pe care îl observ frecvent în cabinet. De multe ori, copilul nu protestează doar pentru că se termină vacanța. Protestează și pentru că simte că se termină o perioadă în care părinții au fost mai disponibili emoțional. În vacanță ne jucăm mai mult, avem mai puține griji, mâncăm împreună, râdem mai des și petrecem mai mult timp unii cu alții. Poate că nu putem lua marea acasă. Dar putem lua cu noi o parte din felul în care am fost împreună în vacanță. Poate o plimbare în fiecare seară. Poate un joc de societate în weekend. Poate douăzeci de minute pe zi în care copilul să simtă că are toată atenția noastră. Uneori, nu destinația este ceea ce le lipsește copiilor cel mai mult. Ci conexiunea pe care au simțit-o acolo. Cred că acesta este unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le putem oferi unui copil.