„Adevărul“ este pentru a treia oară partener editorial al Festivalului „George Enescu“, după ce a realizat ziarul Festivalului în 2013 şi 2015. De pe 1 august, am prezentat Festivalul într-o secţiune dedicată acestuia, pe site-ul festivalenescu.adevarul.ro, unde puteţi citi totul despre Festivalul „George Enescu“.
Enescu 2019 s-a încheiat. Nu subscriu la tristeţea revenirii la cenuşiul cotidian după risipirea „magiei”. Au fost multe concerte, unele dintre ele fantastice, majoritatea foarte bune, puţine slabe.
Se află în plină desfăşurare Ediţia a XXIV-a, la
fel de abundentă precum
celelalte, pe durata obişnuită de ceva vreme, peste trei săptămâni. Sub Înaltul
Patronaj al şefului statului român – documentul de acordare i-a fost înmânat
directorului Artexim, Mihai Constantinescu, la conferinţa de presă din ziua
inaugurării evenimentului, sub Preşedinţia de Onoare a celebrului Zubin Mehta
şi direcţiunea artistică a lui Vladimir Jurowski.
Se observă că la această ediţie, opusurile lirice sunt mai
prezente ca înainte. Nu sunt chiar foarte multe, dar să nu uităm că opera este
în primul rând spectacol şi, din acest punct de vedere, programul prevede numai
o seară cu „Oedipe”, obligatorie, la Opera Naţională Bucureşti. În rest, totul
concertant, provenit din spaţii stilistice de secol XX şi baroc – preclasic -
clasic.
Sigur că profilul simfonic rămâne central în
programele festivalului, cu toate inserturile lirice. După Berliner
Philharmoniker, London Symphony Orchestra, Polish National Radio Sumphony Orchestra, Rundfunk-Sinfonieorchester
Berlin, despre care am notat anterior, au urmat la Bucureşti alte importante
ansambluri. Nu înseamnă că, în recital sau concert, pe afiş nu au apărut nume
de cântăreţi renumiţi sau opere în primă audiţie românească.
A răsunat ultimul acord al celei de-a XXIV-a
ediţii a Festivalului George Enescu. Nu pot s-o calific mai bună sau mai puţin
bună decât celelalte, întrucât evenimentul s-a situat dintotdeauna, cel puţin
postdecembrist, la cel mai înalt nivel mondial. Trebuie s-o recunoaştem şi s-o
afirmăm cu tărie. Efortul financiar este răsplătit pe deplin prin prestigiul
confirmat de fiecare dată.
A fost Festivalul George Enescu şi am fost acolo în toate cele 23 zile! Am ascultat 37 de concerte minunate din cele 84 care au fost în Bucureşti. Este un record la care nu mă aşteptam, dar care mă bucură enorm mai ales că am reusit să ajung la toate secţiunile, mai puţin la cele camerale şi la Muzica secolui XXI, unde am compensat ascultând şi de acasă, dar la toate de la Mari Orchestre şi la majoritatea celor de la Miezul Nopţii.
Iată, câteva dintre marile colective simfonice ale vieţii muzicale
actuale au dobândit fireasca aşezare în debutul festivalului enescian;
cu toate semnificaţiile majore ale evenimentului.
După mai multe idei între care am ezitat, m-am
hotărât să scriu despre concluziile mele privind ediţia a 24-a a
Festivalului „Enescu" privind cu faţa spre public.
Desigur că ediţia a XXIV-a a Festivalului Enescu a avut multe înălţimi,
multe după-amieze, seri aşteptate cu sufletul la gură, dintr-o gamă variată de
motive – iar printre cele mai aşteptate, chiar de la anunţarea programului, în
urmă cu un an, a fost acest „Jeanne d’Arc au bûcher”
(Ioana d’Arc pe rug), oratoriul lui Arthur Honegger, pe un libret compus de
Paul Claudel.
31 de zile astăzi până la Festivalul Enescu 2019. Cum stăm? Ca de obicei, cu bune şi rele. Un preview în 19 puncte, cu plusuri & minusuri şi ceva aşteptări, dorinţe şi speranţe.
Lawrence Foster este un american care iubeṣte România. Mai exact, iubeṣte partea ei bună: cultura. Ṣi mai exact, îl iubeṣte necondiṭionat pe George Enescu. În 1998, când am realizat acest interviu, venise în ṭară ca director artistic al celei de-a XIV-a ediṭii a Festivalului Internaṭional George Enescu.
Sala Palatului, care nu este o sală dedicată muzicii clasice, neavând
o acustică bună, are totuşi avantajul că foarte mulţi spectatori pot fi
prezenţi la concertele festivalului. Şi festivalul a început cu „începutul“ - prima parte, „Rapsodia“ lui Enescu -, iar în partea a doua, „Simfonia a IX-a“ a lui Beethoven.
Iată, câteva dintre marile colective simfonice ale vieţii muzicale
actuale au dobândit fireasca aşezare în debutul festivalului enescian;
cu toate semnificaţiile majore ale evenimentului.
...căci e pregnantă senzaţia – evaluând oamenii, cifrele
şi proiectele asociate – că Festivalul Enescu creşte, creşte, că te poţi bucura
de atmosfera şi de energia lui şi dacă nu eşti, la propriu, în Sala Palatului
şi la Ateneu, ci în alte săli, în alte spaţii, în muzee, pe stradă, în
benzinării.
