Un „Œdipe” care-i face dreptate lui Enescu 0

Se înmulţesc cărţile şi articolele de presă care documentează fără putinţă de tăgadă faptul că pe întreaga durată a exilului său, din 1947 şi până la 4 mai 1956, ziua morţii, dar şi după aceea, George Enescu a reprezentat o continuă preocupare pentru autorităţile comuniste de la Bucureşti şi pentru serviciile secrete aflate la dispoziţia acestora.

În perspectiva timpului imediat este interesant de observat poziţionarea creaţiei enesciene în cadrul marelui Festival. Cum era firesc, creaţia compozitorului şi-a găsit locul potrivit în suita concertelor festivaliere. A fost o prezenţă semnificativă; …datorată în primul rând muzicienilor, formaţiilor invitate cu prilejul recentei ediţii. Se poate vorbi de veritabile evenimente.

După perfecţiunea barocă din „Catone in Utica” de Leonardo Vinci şi monumentala „Elektra” de Richard Strauss, a venit rândul operei „Wozzeck” de Alban Berg, ca primă audiţie românească. În concert, la Sala Palatului, cu concursul Corului şi Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Leo Hussain, dirijorul corului Iosif Ion Prunner. Corul de copii a fost pregătit de Voicu Popescu.

Ateneul Român, 15 septembrie, puţin după ora 17:00. La soare te poţi uita, dar la David Garrett ba. Da, şi pentru că e frumos de pică (sau pici tu, cea care te uiţi), dar mai ales pentru că în spatele capului cu păr blond e un reflector puternic, răspândind o lumină agasantă, de culoarea lămâii.

Făcând o retrospectivă a ultimelor „simfonice” din Festivalul „Enescu” 2015, am remarcat faptul că de la Munchen au fost invitate două ansambluri şi se prea poate ca organizatorii să fi dorit o „cuplare” a lor în seri succesive, astfel încât, la Sala Palatului, am ascultat Orchestra bavareză de Stat şi apoi cea de la Staatsoper, deşi nimeni nu a înţeles dacă între ele era vreo diferenţă sau nu.

„Am observat adesea că muzica mă însoţeşte chiar şi în situaţiile care nu sunt  legate nici direct, nici indirect de ea şi n-am simţit niciodată nevoia să las deoparte muzica cu totul ca să fac altceva”.

Trebuie să recunoaştem, deloc condiţionat de marele disconfort al bruiajului teribil produs la sfârşitul concertului oferit de Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, înaintea părţii a doua a serii de muzică, domnul Ionuţ Vulpescu, ministru al Culturii, a evocat necesitatea construcţiei în capitală a unei noi săli de concerte.

Finis coronat opus menţionează un vechi adagiu latin. Aşa se pare că se întâmplă în aceste zile ale Festivalului enescian. Una dintre primele formaţiuni simfonice ale vieţii muzicale actuale, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam încheie momentele actualei ediţii, sub bagheta cunoscutului dirijorului leton Andris Nelsons.

Feeling meh – e una dintre găselniţele marelui ecran şi forum virtual care e Facebook, invenţia cronofagă ce ne-a subjugat astăzi aproape pe toţi cu o dependenţă pasiv-agresivă, mai puternică decît alcoolul sau tutunul după cum spun specialiştii.

Tensiunile dintre Ioan Holender şi organizatorii festivalului au apărut în momentul în care directorul artistic a început să fie ignorat, deşi se afla încă la conducerea ultimei ediţii.

De-a lungul vremii, a devenit o obişnuinţă ca Festivalul „Enescu” să ofere, pe lângă concerte şi recitaluri, şi producţii de operă sau de balet, susţinute de oaspeţi din ţară sau din străinătate, dar mai ales de ansamblul Operei Naţionale Bucureşti, propunând spectacole (în principiu) de referinţă din repertoriul curent, ba chiar şi premiere, adesea în compania unor invitaţi „cu nume”, nu întotdeauna la nivelul aşteptărilor.

Au fost dintre cele mai captivante, dintre cele mai consistente; …dacă mă refer doar la faptul că două creaţii enesciene majore, Oedipe-ul enescian şi Simfonnia a III-a, au fost programate concomitent. Decizii independente, lipsă de coordonare, de spaţiu-timp sau de bună organizare?

O iubesc de mult pe Janine. E o relaţie veche şi aşezată, mărturisită public cu voce tare. O iubire fără năbădăi şi fără nici un fel de condiţionări. Trebuie spus că şi soţia mea ştie de amorul ăsta unilateral, şi-l tolerează înţelegătoare.

În general, frământările dintr-o comunitate sau dintr-o instituţie se termină cu o schimbare, iar schimbarea duce, de obicei, către progres. Nu aceasta este însă situaţia de la Opera Naţională Bucureşti, care pare să se reîntoarcă spre trecut.

Foarte pe scurt aş menţiona câteva dintre dominantele zilei de joi. In afara disconfortului prilejuit de strămutarea cu totul neaşteptată a orei concertului muzicienilor salzburghezi, voi observa că soliştii celor două concerte simfonice, cel al muzicienilor austrieci şi cel al muzicienilor englezi de la Liverpool, au fost artişti români ce aparţin unor generaţii diferite, pianistul Dan Grigore şi violonistul Alexandru Tomescu

Aşteptări moderate, ieri, de la concertul din Sala Palatului. Liverpool Symphony Orchestra nu e nici BPO, nici WPO, nici măcar LSO, tot aşa cum între Vasily Petrenko şi Kirill Petrenko (succesorul lui Sir Simon Rattle la conducerea lui Berliner Philharmoniker) nu este nici o legătură.

Realitatea vieţii muzicale o confirmă, în marile metropole - şi nu numai - multe dintre orchestrele vieţii muzicale actuale provin din teatrele de operă sau sunt ataşate, într-un fel sau altul, acestora. Inclusiv la Viena, la Monte Carlo. Au concertat la Bucureşti motivând în bună parte interesul publciului. Un public care a început să simtă oboseala concertelor ce se succed de la o zi la cealată, de la o parte a zilei la alta.

Nu e La traviata, nici pe departe. Nici Rigoletto. Nici măcar Turandot, cu care este aproape contemporană. Oedipus Rex de Stravinsky, mai scurtă, tot modernă, e mai cunoscută în lume şi mai des amintită în compendiile de operă, dar e tot puţin jucată.

Câteva, puţine momente pînă la cadenţa finală a ediţiei 2015 a Festivalului Enescu. Una minunată, ca întotdeauna cu plusuri şi minusuri, cu fericiri şi dezamăgiri intime pentru fiecare, cu ore de muzică încântătoare şi interpreţi de legendă pe care ni-i vom aminti multă vreme de-acum înainte.

15 şi 16 septembrie, Sala Mare  a Palatului: două concerte aşteptate cu una dintre cele mai cunoscute orchestre europene şi un punct comun...neaşteptat.