E început de săptămână şi mă aflu la Chişinău. Multora nu li se poate părea mare lucru însă, pentru a avea acest drept, şi eu „am făcut cel mai lung drum din viaţa mea: de acasă... acasă“, după cum zicea poetul Nichita Stănescu în 1976, când a ajuns pentru prima dată în Basarabia.
În Republica Moldova se discută tot mai des despre unirea cu România în
contextul în care mica ţară ex-sovietică, cândva parte a României, a
ajuns o ruină economică, coruptă şi lipsită de orice garanţii de
securitate.
Potrivit lui Igor Dodon, responsabile pentru criza din Basarabia sunt
Statele Unite, care vor să provoace unirea acesteia cu România, în
2018. Nu sunt dificil de identificat, în această afirmaţie, semnele că
mancurtizarea sovietică a reuşit, cât timp produce efecte la 25 de ani
de la destrămarea URSS.
Pentru mine, Basarabia are gustul unui salam de alimentară, combinat cu
cel de vin roşu de ţară. Nu am fost dincolo de Prut decât o singură
dată, într-un octombrie rece, acum 23 de ani, însoţind o delegaţie
militară oficială.
"Dezbină şi stăpâneşte" reprezintă cea mai banală strategie politică de luptă folosită împotriva unioniştilor de-a lungul timpului şi care se bazează pe orgoliile şi ambiţiile mărunte ale unora şi naivitatea altora.
Plahotniuc întoarce spatele României şi blochează accesul unioniştilor în Republica Moldova, asta deşi vameşii români au considerat ca fiind legală acţiunea de parcurgere pe jos a frontierei şi au permis trecerea pe jumătatea românească.
Ori de câte ori oamenii ies în stradă, voluntar, din proprie iniţiativă,
să protesteze împotriva regimului care, cu cinism, demonstrează că are
alte interese decât cele ale cetăţenilor, în stradă sunt scoşi, OBLIGATORIU, alţi oameni. Îmbrăcaţi în uniforme, câteodată mascaţi,
ascunşi în spatele unor cagule care, utopic, ar trebui să le protejeze
identitatea.
Privesc
de mai mulţi ani, cu crescândă admiraţie, eforturile profesorului
Alexandru Bantoş de a scoate la Chişinău o revistă intitulată „Limba
română“.
Respins de Moscova şi izolat de propriii cetăţeni, Igor Dodon începe să facă gesturi disperate: minte de îngheaţă apele, rupându-se total de realitatea din jurul său. A falsificat o listă cu pretinse primării ce ar fi votat AntiUnire.
Având ocazia să rostesc în deschidere câteva cuvinte de bun venit şi să le vorbesc despre cauza noastră, o mămică mi-a adresat întrebarea: „Va curge sânge la Unire?“. Întrebarea a atras atenţia tuturor din sala arhiplină şi a determinat-o pe fetiţa de nu mai mult de 8-9 ani a femeii să-şi ia mama în braţe în timp ce mă pregăteam să-i răspund.
La aceeaşi masă cu separatiştii transnistreni a ales să se aşeze Ana Munteanu, câştigătoarea de la Vocea României. În aceeaşi zi în care preşedintele Republicii Moldova decora doi separatişti transnistreni pentru că împuşcau moldoveni acum 25 de ani, Ana Munteanu s-a plimbat semeaţă să îşi ridice diploma de la Igor Dodon.
"Blocaţi
în labirint”, de George Simion, este, în primul rând, o carte
care trebuia scrisă acum. Autorul ei ar fi putut-o scrie şi cu mai mulţi ani în urmă, însă într-un asemenea caz impactul cărţii
ar fi fost mai mic.
Spuneam recent că statul român funcţionează undeva pentru 55% din populaţia sa. Ceilalţi 45% să se descurce pe cont propriu. Sînt oameni în afara statului. Dar şi pentru cele 55% statul funcţionează gradual: mult pentru vîrful de 15% şi tot mai puţin pentru alte „caste”.
Cum să nu realizezi? Săptămânile trecute, la Chişinău, „podul de flori” a prins glasul muzicii. Aşa a fost! Sala de concerte a Filarmonicii locale a devenit literalmente neîncăpătoare. A făcut greu faţa valului de melomani, în majoritate tineri, veniţi în strada Mihail Eminescu cu mai bine de jumătate de oră înaintea începerii concertului muzicienilor sosiţi de la Bucureşti.
Mă înscriu în fals împotriva celor care susţin că asaltul la care
sunt supuse democraţia şi orientarea pro-europeană la Chişinău ar
reprezenta un eşec politic al României.
Manifestaţia de ieri de la Chişinău nu a mai avut aceeaşi putere cu cele precedente, motivele acestui eşec fiind foarte clare: cetăţenii nu vor înlăturarea unui oligarh cu forţe pro-ruse care să aşeze pe tava Moscovei din nou Republica Moldova.
Puţin înainte de declanşarea procesului care a dus la instalarea guvernului Filip şi la protestele din faţa Parlamentului de la Chişinău, s-a întâmplat ceva care a scăpat atenţiei opiniei publice, deşi a foat semnalat de mass-media de pe ambele maluri ale Prutului.
La plecarea de pe aeroportul din Chişinău, poţi cumpăra din magazinul
duty-free tot felul de produse fabricate în Republica Moldova, de la
celebrele bomboane Bucuria, la renumitele vinuri. Printre acestea, şi
produse ale firmei Kvint din Tiraspol: diverse soiuri de coniac şi
vodcă.
Mai există, în Europa, popoare împărţite în două (şi chiar mai multe) state. Dar cred că nici unul nu este împărţit, ca noi, în două Crăciunuri şi tot două Revelioane.
Nu trebuie să fii profet, ca să ştii că urmează un an dificil pentru cultura română din Basarabia. Aceasta, deoarece climatul politic şi social de la
Chişinău nu este în măsură să permită rezolvarea principalelor probleme
cu care se confruntă cultura din stânga Nistrului:
Sunt conştient că forţez, aparent, o uşă deschisă. De când a
căzut regimul Voronin, puţini mai pun la îndoială unitatea culturală
românească. Nici măcar adepţii statalităţii Republicii Moldova nu îşi
mai caută argumentele în ficţiunea sovietică a „limbii moldoveneşti“ şi a
unor „deosebiri“ culturale inventate.
Este denumirea unui sortiment de bomboane, al celebrei firme basarabene Bucuria, care a început să se bucure de succes şi de cealaltă parte a Prutului.
Adică Senatus Populusque Romanus: „Senatul şi poporul roman“. Asta scrie pe soclul Lupei Capitoline, al miticei lupoaice care i-a hrănit pe Romulus şi Remus, întemeietorii Romei.
