Lista medicamentelor compensate, extinsă cu 11 denumiri 0

În Republica Moldova se discută tot mai des despre unirea cu România în contextul în care mica ţară ex-sovietică, cândva parte a României, a ajuns o ruină economică, coruptă şi lipsită de orice garanţii de securitate.

Potrivit lui Igor Dodon, responsabile pentru criza din Basarabia sunt Statele Unite, care vor să provoace unirea acesteia cu România, în 2018. Nu sunt dificil de identificat, în această afirmaţie, semnele că mancurtizarea sovietică a reuşit, cât timp produce efecte la 25 de ani de la destrămarea URSS.

Privesc de mai mulţi ani, cu crescândă admiraţie, eforturile profesorului Alexandru Bantoş de a scoate la Chişinău o revistă intitulată „Limba română“.

Respins de Moscova şi izolat de propriii cetăţeni, Igor Dodon începe să facă gesturi disperate: minte de îngheaţă apele, rupându-se total de realitatea din jurul său. A falsificat o listă cu pretinse primării ce ar fi votat AntiUnire.

Având ocazia să rostesc în deschidere câteva cuvinte de bun venit şi să le vorbesc despre cauza noastră, o mămică mi-a adresat întrebarea: „Va curge sânge la Unire?“. Întrebarea a atras atenţia tuturor din sala arhiplină şi a determinat-o pe fetiţa de nu mai mult de 8-9 ani a femeii să-şi ia mama în braţe în timp ce mă pregăteam să-i răspund.

La aceeaşi masă cu separatiştii transnistreni a ales să se aşeze Ana Munteanu, câştigătoarea de la Vocea României. În aceeaşi zi în care preşedintele Republicii Moldova decora doi separatişti transnistreni pentru că împuşcau moldoveni acum 25 de ani, Ana Munteanu s-a plimbat semeaţă să îşi ridice diploma de la Igor Dodon.

"Blocaţi în labirint”, de George Simion, este, în primul rând, o carte care trebuia scrisă acum. Autorul ei ar fi putut-o scrie şi cu mai mulţi ani în urmă, însă într-un asemenea caz impactul cărţii ar fi fost mai mic.

Spuneam recent că statul român funcţionează undeva pentru 55% din populaţia sa. Ceilalţi 45% să se descurce pe cont propriu. Sînt oameni în afara statului. Dar şi pentru cele 55% statul funcţionează gradual: mult pentru vîrful de 15% şi tot mai puţin pentru alte „caste”.

Cum să nu realizezi? Săptămânile trecute, la Chişinău, „podul de flori” a prins glasul muzicii. Aşa a fost! Sala de concerte a Filarmonicii locale a devenit literalmente neîncăpătoare. A făcut greu faţa valului de melomani, în majoritate tineri, veniţi în strada Mihail Eminescu cu mai bine de jumătate de oră înaintea începerii concertului muzicienilor sosiţi de la Bucureşti.

Mă înscriu în fals împotriva celor care susţin că asaltul la care sunt supuse democraţia şi orientarea pro-europeană la Chişinău ar reprezenta un eşec politic al României.

Manifestaţia de ieri de la Chişinău nu a mai avut aceeaşi putere cu cele precedente, motivele acestui eşec fiind foarte clare: cetăţenii nu vor înlăturarea unui oligarh cu forţe pro-ruse care să aşeze pe tava Moscovei din nou Republica Moldova.

Puţin înainte de declanşarea procesului care a dus la instalarea guvernului Filip şi la protestele din faţa Parlamentului de la Chişinău, s-a întâmplat ceva care a scăpat atenţiei opiniei publice, deşi a foat semnalat de mass-media de pe ambele maluri ale Prutului.

La plecarea de pe aeroportul din Chişinău, poţi cumpăra din magazinul duty-free tot felul de produse fabricate în Republica Moldova, de la celebrele bomboane Bucuria, la renumitele vinuri. Printre acestea, şi produse ale firmei Kvint din Tiraspol: diverse soiuri de coniac şi vodcă.

Mai există, în Europa, popoare împărţite în două (şi chiar mai multe) state. Dar cred că nici unul nu este împărţit, ca noi, în două Crăciunuri şi tot două Revelioane.

Nu trebuie să fii profet, ca să ştii că urmează un an dificil pentru cultura română din Basarabia. Aceasta, deoarece climatul politic şi social de la Chişinău nu este în măsură să permită rezolvarea principalelor probleme cu care se confruntă cultura din stânga Nistrului:

Sunt conştient că forţez, aparent, o uşă deschisă. De când a căzut regimul Voronin, puţini mai pun la îndoială unitatea culturală românească. Nici măcar adepţii statalităţii Republicii Moldova nu îşi mai caută argumentele în ficţiunea sovietică a „limbii moldoveneşti“ şi a unor „deosebiri“ culturale inventate.

Este denumirea unui sortiment de bomboane, al celebrei firme basarabene Bucuria, care a început să se bucure de succes şi de cealaltă parte a Prutului.

Adică Senatus Populusque Romanus: „Senatul şi poporul roman“. Asta scrie pe soclul Lupei Capitoline, al miticei lupoaice care i-a hrănit pe Romulus şi Remus, întemeietorii Romei.

Ne mai despart numai trei ani până la aniversarea unui secol de la Marea Unire. Între timp, frontierele României s-au modificat, sistemul ei politic şi constituţional, de asemenea, statul a trecut prin două schimbări violente de regim geopolitic.

Evenimentul finalului de an, în lumea intelectuală din Basarabia, este apariţia unei noi reviste literare. Intitulată chiar Revista literară, ea aparţine Uniunii Scriitorilor din Moldova şi îşi propune să fie – sub conducerea poetului Teo Chiriac şi cu participarea largă a breslei – o publicaţie reprezentativă a scriitorilor basarabeni şi, în acelaşi timp, o tribună a vieţii literare româneşti unificate.

În sărăcia şi deruta de azi, de la Chişinău, puţini vor fi băgat de seamă că istoricul local al cafenelei „Nistru“ s-a închis.

Îmi povestea Grigore Vieru, în 2005, în timp ce străbăteam agale Calea Victoriei, pe lângă Palatul Regal: „ - Am reuşit să ajung la Bucureşti, pentru prima dată, în 1968. De prisos să spun că am văzut totul printr-o perdea de lacrimi. Pe suflet şi, câteodată, chiar pe ochi. Vouă, azi, vi se pare ridicol, dar mie mi se părea (mi se pare şi acum!) că ajunsesem în Paradis.“