Igor Dodon este un preşedinte original şi inedit. Altfel fără precedent în arena internaţională, în felul său. Unii sunt neconvenţionali, alţii sunt prea radicali şi tăioşi.

Înlăturarea lui Vladimir Plahotniuc de la putere, în vara anului 2019, a creat mai mult spaţiu de manifestare şi perspective de autorealizare pentru noi iniţiative politice, în Republica Moldova.

A trecut şi moţiunea de cenzură. Mai exact, a picat la vot. Moţiunea a întrunit doar 46 voturi, cu alţi 2 deputaţi bolnavi de Covid-19 care nu au fost lăsaţi să voteze.

În Republica Moldova am înregistrat două evoluţii preocupante în ultimele zile. Mai întâi, e vorba despre modificarea Codului Electoral, în proximitatea alegerilor prezidenţiale, cu schimbări ce favorizează un candidat şi limitează - nu extind - dreptul de vot şi accesibilitatea la cât mai mulţi cetăţeni.

Am asistat săptămâna trecută, în Republica Moldova, la primul semn de încălcare a oricărei linii roşii care desparte o democraţie – oricât de imperfectă şi superficială – de o dictatură.

Ce se întâmplă la Chişinău şi ce ar trebui să facă România? Am citit un articol care m-a speriat, pentru că în esenţă ni se spune că trebuie să abandonăm orice dimensiune morală în politică de dragul menţinerii unui sistem şi pentru a putea fi continuată administrarea Republicii Moldova.

Republica Moldova este în disputele facerii unei noi majorităţi, pentru a da un nou guvern. Nu, Regimul Dodon nu a fost înfrânt încă în Parlament, ci doar a eşuat să gestioneze criza de coronavirus.

Igor Dodon îşi asumă deschis istoria ocupaţiei sovietice, o amplifică pentru dividende politice personale pentru realegerea în funcţie şi doreşte revenirea Chişinăului pe aliniamentul strategic al Moscovei privind planurile ei din S-E Europei şi Balcani.

La Chişinău, actuala coaliţie PSRM-PDM a pierdut majoritatea. Motiv pentru ca regimul prorus al lui Igor Dodon în sine să se clatine puternic. Dar atât dărâmarea guvernului fără nume al lui Dodon, cât şi constituirea unei noi majorităţi trece prin chinurile facerii din cauza multor limite naturale pe care le au sau unora artificiale pe care şi le-au auto-impus partidele componente ale posibilei viitoare coaliţii

Epoca şi regimul Dodon sunt aproape de final. Acesta e un lucru cert, dacă e să analizezi exact gradul de adecvare şi livrabilele pe care preşedintele Igor Dodon, partidul şi guvernul său le-au oferit către populaţie, calitatea serviciilor guvernării şi mai ales gestiunea crizei pandemiei de coronavirus.

Perspectiva schimbării guvernului de la Chişinău a dat naştere la o adevărată isterie în Republica Moldova pe post de strategie de reacţie a ruşilor şi pro-ruşilor de aici.

În perspectiva ultimelor evoluţii tot mai inflamate de la Chişinău, nu trebuie ignorată pădurea din cauza copacilor. Iar pădurea înseamnă alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020 şi posibilitatea schimbării majorităţii guvernamentale, de la una pro-rusă şi (tot mai) antiromânească la una pro-europeană şi, cel puţin, nu antiromânească.

Ajutorul României pentru Republica Moldova, cel mai important dacă îl comparăm cu sprijinul oferit de alte state, s-a transformat într-o telenovelă din patru episoade a cărei regie a fost asigurată de către guvernarea coruptă, antieuropeană şi incompetentă din acest stat.

Scena politică de la Chişinău a intrat în trepidaţie cam odată cu tratamentul ignobil la adresa ajutorului umanitar acordat de România în diferite forme.

O filmare în care preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, lua şpagă de la Vladimir Plahotniuc, ar fi trebuit să determine cel puţin o revoluţie. Însă în Republica Moldova nimic nu mai miră şi nu mai mişcă pe nimeni: procuratura a precizat că nu s-a depus în mod oficial plângere, iar preşedintele afirmă că nu ştia ce este în pungă.

Au trecut şi cele două săptămâni ale desantului cu ajutorul umanitar al României la Chişinău, desantul impresionant şi masiv şi primirea minimalizată şi nepotrivită care nu a făcut decât să accentueze amploarea amprentei României în Republica Moldova în cadrul crizei pandemiei de coronavirus.

Este necesară o trecere în revistă a evoluţiilor relaţiilor şi realităţilor politico-diplomatice dintre Bucureşti şi Chişinău, mai ales că pandemia Covid19 a accelerat schimbarea şi remodelarea lumii globale aşa cum o ştim.

Planurile preşedintelui Igor Dodon privind intrarea în campania pentru cucerirea unui nou mandat prezidenţial, chiar dacă pentru unii par evidente, totuşi nu sunt oficial confirmate. Dar, cum scrie la carte, a început pregătirea pentru un asemenea moment şi este chiar semnificativ este modul în care, într-un interviu pentru TASS, el îşi prezintă principalul său argument politic.

Am asistat cu surprindere la zbaterile dinaintea, din timpul şi de după desantul românesc la Chişinău prin care preşedintele pro-rus Igor Dodon şi guvernarea pestriţă de la Chişinău au încercat să oculteze, să minimizeze sau să blocheze vizibilitatea ajutorului umanitar românesc la Chişinău.

În plină criză de coronavirus, în pragul colapsului economic, Republica Moldova se luptă cu demonii introduşi de proprii conducători.