Opoziția din Republica Moldova inițiază suspendarea Maiei Sandu. Acuzațiile aduse președintei | adevarul.ro

Video Opoziția din Republica Moldova inițiază suspendarea Maiei Sandu. Acuzațiile aduse președintei

Publicat:
0
1 live

Opoziţia parlamentară din Republica Moldova a anunțat marți iniţierea procedurii de suspendare a preşedintei Maia Sandu, pe care o acuză „de fapte grave”, printre care uzurparea puterii și subminarea statului de drept.

Anunțul a fost făcut de deputatul Ion Chicu, în prezența reprezentanților fracțiunilor de opoziție. Aceștia o acuză pe Maia Sandu de încălcarea Constituției și a legilor țării și critică modul în care aceasta ar fi administrat statul pe parcursul mandatului.

„Constatăm degradarea semnificativă a situației generale din țară pe plan social, economic și politic”, a declarat Chicu într-o conferință de presă.

Deputatul a acuzat actuala guvernare de încălcarea principiului separației puterilor în stat și de „arogarea abuzivă de către președinte a competențelor celorlalte ramuri ale puterii de stat”.

Potrivit opoziției, Maia Sandu s-ar face responsabilă de uzurparea puterii în stat prin subminarea democrației și a principiului separației puterilor. Președinta este acuzată, de asemenea, de atentat la suveranitatea și integritatea teritorială a țării, de încălcarea obligației de imparțialitate politică și de nerespectarea drepturilor omului, transmite tv8.md.

Opoziția îi mai impută acesteia presupuse nereguli privind declararea averii și intereselor, precum și modul în care și-ar fi exercitat atribuțiile legate de grațiere, acordarea cetățeniei și coordonarea activității SIS.

Inițiativa a fost semnată de 46 de deputați și a fost înregistrată la Secretariatul Parlamentului, pentru a fi supusă examinării cât mai urgente în plen.

„Pledăm pentru restabilirea supremației legii și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor”, a menționat Chicu.

Maia Sandu a calificat demersul drept „ipocrizie”

Președinția a subliniat că Maia Sandu are „mandatul încredințat de cetățeni, pe care îl onorează cu toată responsabilitatea” și că inițierea procedurii de suspendare reprezintă un drept prevăzut de Constituție.

În august, Maia Sandu a calificat drept „ipocrizie” intenția lui Ion Chicu de a o demite și i-a acuzat pe susținătorii inițiativei că ar fi acționat anterior împotriva independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

„Federația Rusă nu s-a împăcat cu rezultatele alegerilor din ultimii ani și în continuare încearcă să distrugă tot ce avem noi aici și ce-am reușit, ca să consolidăm suveranitatea”, declara președinta.

Maia Sandu a susținut că deciziile trebuie să fie luate „la Chișinău și nu la Moscova” și i-a acuzat pe susținătorii inițiativei că „lucrează pentru interesele Moscovei”.

Ce prevede Constituția

Potrivit articolului 89 din Constituție, președintele poate fi suspendat din funcție „în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției”, cu votul a două treimi dintre deputați.

În actuala configurație parlamentară, opoziția nu dispune singură de suficiente voturi, iar PAS a subliniat anterior că o susține pe Maia Sandu.

Dacă propunerea ar întruni numărul necesar de voturi, în cel mult 30 de zile ar urma să fie organizat un referendum pentru demiterea președintelui.

Top articole

Partenerii noștri