Republica Moldova amenajează zone de protecție la frontiera cu Ucraina, pentru adăpostirea oamenilor în cazul unui atac cu drone
Autoritățile de la Chișinău amenajează zone de protecție la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina. Acolo se vor putea adăposti angajații, dar și persoanele aflate la frontieră, în cazul unui posibil atac cu drone. Anunțul a fost făcut pe 7 octombrie de ministrul Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nicitin, scrie NewsMaker.

Ea a spus că autoritățile încearcă să asigure toate punctele Poliției de Frontieră cu măsuri de protecție, inclusiv pe cele situate pe teritoriul Ucrainei. Potrivit ministrului, se discută și retragerea personalului moldovean din punctele comune pe teritoriul Republicii Moldova. Din două puncte, angajații au fost deja retrași, iar restul vor fi mutați în același fel. Aceștia își vor desfășura activitatea pe teritoriul moldovenesc.
Ulterior, la solicitarea NewsMaker, Ministerul de Interne a precizat că ministrul se referea la punctele Criva și Palanca.
Daniela Misail-Nicitin a mai spus că se lucrează la crearea zonelor de protecție, astfel încât polițiștii de frontieră, funcționarii și cetățenii aflați în punct să poată fi evacuați într-un loc sigur.
Ministrul a mai declarat că polițistul de frontieră rănit recent se află în spital, este în stare stabilă, iar viața nu îi este pusă în pericol.
Incidentul a avut loc dimineața zilei de 5 octombrie, lângă punctul de trecere Palanca. Un proiectil a căzut lângă punct, a ricoșat din sol și a lovit un autobuz de linie oprit lângă bariera de acces. Potrivit Poliției de Frontieră, un angajat a fost rănit ușor, iar activitatea punctului Palanca – Maiaki-Udobnoe a fost suspendată câteva ore. Evenimentul a avut loc în contextul atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene.
Personalul, retras din punctele comune
Pe 12 septembrie, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a anunțat că angajații Vămii și ai Poliției de Frontieră s-au întors pe teritoriul Republicii Moldova din punctele Giurgiulești–Reni, Briceni–Rossoșani și Criva–Mamalîga. În aceste puncte, de pe teritoriul Ucrainei, funcționa un control comun moldo-ucrainean. Timp de 90 de zile, polițiștii de frontieră și vameșii moldoveni își vor desfășura activitatea în infrastructura existentă a Republicii Moldova.
La începutul lunii septembrie, un dronă a lovit punctul de trecere Starokozacie, iar alte două au căzut în apropiere. Toate au căzut pe teritoriul Ucrainei. Grănicerii ucraineni au anunțat că două persoane au murit, iar alte două au fost rănite. Printre răniți se afla un cetățean moldovean, care a refuzat spitalizarea și și-a continuat drumul spre Republica Moldova.




















































