Tot mai mulți adulți de 30 și 40 de ani preferă să locuiască împreună fără să se căsătorească. De ce mariajul nu mai este „pasul firesc” într-o relație

Căsătoria nu mai pare să fie obiectivul principal pentru o parte dintre adulții singuri ajunși la 30 sau 40 de ani. De ce devine căsătoria mai puțin importantă și ce căutăm, de fapt, într-o relație pe măsură ce înaintăm în vârstă?

Tot mai mulți adulți de 30 și 40 de ani preferă să locuiască împreună Foto: Shutterstock

Un studiu recent arată că, pentru adulții singuri aflați între 30 și 50 de ani, o relație de lungă durată nu înseamnă neapărat și căsătorie. Cercetarea, intitulată „The Future Family Desires of Single Early Midlife Adults”, a fost publicată în revista Family Transitions și realizată de Susan L. Brown, Wendy D. Manning și Karen Benjamin Guzzo, cercetătoare de la Bowling Green State University și University of North Carolina at Chapel Hill, potrivit PsyPost.

Cercetătoarele au analizat datele din sondajul Singlehood in America, realizat în 2023, la care au participat 799 de adulți singuri cu vârste între 30 și 50 de ani. În studiu, „singur” a însemnat că persoana nu era căsătorită și nici nu locuia în acel moment cu un partener.

Participanții au fost întrebați cum și-ar dori să arate viața lor sentimentală în viitor: dacă vor să se căsătorească, să locuiască împreună cu un partener fără să se căsătorească, să rămână singuri sau dacă încă nu știu ce își doresc. 

Tot mai mulți preferă să locuiască împreună fără să se căsătorească

Datele arată că, la această vârstă, mai mulți oameni își doresc o relație în care să locuiască împreună fără să ajungă neapărat la căsătorie. 38% dintre bărbați și 29% dintre femei au spus că ar prefera această variantă, în timp ce 18% dintre bărbați și 23% dintre femei își doresc să se căsătorească. Aproximativ un sfert dintre cei chestionați nu vor nici căsătorie, nici să locuiască împreună cu un partener.

Și relațiile din trecut par să conteze în alegerile de mai târziu. Cei care mai împărțiseră locuința cu un partener își doreau mai des să facă din nou acest pas sau să se căsătorească decât cei care nu avuseseră această experiență.

În schimb, o căsătorie anterioară nu i-a făcut pe participanți mai puțin interesați de un nou mariaj. În cazul bărbaților care mai fuseseră căsătoriți, diferența a apărut în altă parte: aceștia erau mai nehotărâți în privința relațiilor pe care și le doreau în viitor decât cei care nu fuseseră niciodată căsătoriți.

De ce privim altfel relațiile după 30-40 de ani

„Pentru multe generații, relația de cuplu urma un traseu aproape prestabilit: întâlnire, relație, căsătorie, copii. Astăzi, oamenii separă mai ușor două întrebări care înainte erau aproape sinonime: «Vreau să construiesc o relație pe termen lung?» și «Vreau să mă căsătoresc?»”, explică Ileana Ilie, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, pentru „Adevărul”.

După 30 sau 40 de ani, oamenii vin într-o relație cu un stil de viață deja format, iar cei doi trebuie să găsească o variantă care să funcționeze pentru amândoi.

„La 20 de ani, două persoane își construiesc adesea viața în paralel. La 35 sau 45 de ani, se întâlnesc mai degrabă două vieți deja construite, care trebuie să găsească o formă de a funcționa împreună. Apar întrebări legate de cât păstrăm din independența noastră, ce suntem dispuși să schimbăm, cum împărțim timpul, banii și responsabilitățile și la ce nu vrem să renunțăm”, spune psihoterapeutul.

Studiul a găsit și câteva diferențe legate de educație și de situația locativă. Femeile cu studii universitare spuneau mai des că își doresc să se căsătorească sau să locuiască împreună cu un partener. În schimb, cele care aveau propria locuință spuneau mai des că nu își doresc să împartă casa cu un partener.

Alegere asumată sau teamă de implicare?

Faptul că o persoană nu își dorește să se căsătorească nu înseamnă neapărat că se teme de o relație serioasă.

„Cineva poate ajunge la concluzia foarte sănătoasă că poate iubi, poate fi fidel și poate construi o viață cu altcineva fără să simtă nevoia unui nou mariaj. Pentru altcineva, însă, coabitarea poate deveni o formă de protecție: «dacă nu mă implic până la capăt, dacă păstrez permanent o ușă deschisă, poate nu voi mai suferi la fel». Comportamentul exterior poate fi același, dar motivația psihologică este complet diferită”, explică Ileana Ilie.

Mai relevant decât certificatul de căsătorie este, din această perspectivă, modul în care cei doi își construiesc efectiv relația.

„Un om poate spune foarte clar «nu vreau să mă căsătoresc» și, în același timp, să poată vorbi despre viitor, să facă planuri comune, să accepte interdependența, să rămână prezent când apar conflicte și să își asume responsabilități față de partener”, spune specialista.

Căsătoria nu este același lucru cu angajamentul emoțional

Cercetătorii au vrut să afle și dacă faptul că participanții aveau deja copii influența ceea ce își doreau de la o viitoare relație. Datele nu au arătat însă că părinții ar fi mai puțin interesați decât ceilalți să se căsătorească sau să locuiască împreună cu un partener.

Cei mai mulți nu își mai doreau însă copii. Doar aproximativ 20% dintre femei și 17% dintre bărbați au spus că ar vrea un copil sau încă unul. Aproape 80% dintre participanții la studiu erau deja părinți.

„Din punct de vedere psihologic, căsătoria este o formă socială și juridică foarte clară de angajament, dar nu este echivalentul angajamentului emoțional. Putem avea căsătorii în care partenerii sunt profund deconectați și relații fără certificat în care există stabilitate, loialitate și responsabilitate reciprocă”, opinează specialista.

„Cred că schimbarea pe care o vedem nu arată neapărat că oamenii fug de relații serioase, ci că, pentru tot mai mulți adulți, relația serioasă și căsătoria nu mai sunt sinonime”, conchide Ileana Ilie.