Instagram fără like-uri și scroll infinit pentru adolescenți. Ce spun psihologii despre schimbările cerute Meta | adevarul.ro

Instagram fără like-uri și scroll infinit pentru adolescenți. Ce spun psihologii despre schimbările cerute Meta

Publicat:
0
1 live

Instagram și Facebook ar putea arăta cu totul diferit pentru adolescenți. Treizeci de state americane cer în instanță ca Meta să elimine pentru utilizatorii tineri numărul de like-uri, scroll-ul infinit, redarea automată a videoclipurilor și o parte dintre filtrele care modifică înfățișarea, transmite BBC. Procesul readuce în discuție efectele pe care rețelele sociale le pot avea asupra copiilor și adolescenților, de la nevoia de validare și comparația permanentă cu ceilalți până la dificultatea de a se desprinde de telefon.

Instagram și Facebook s-ar putea schimba radical pentru adolescenți
Instagram și Facebook s-ar putea schimba radical pentru adolescenți Sursă foto: Shutterstock

Meta, în fața unui proces care ar putea schimba Facebook și Instagram 

Meta ajunge marți în fața unui juriu într-un proces deschis de 30 de state americane, între care California și New York, transmite BBC. Compania este acuzată că a încălcat mai multe legi privind protecția vieții private a copiilor. Statele cer despăgubiri care ar putea depăși 1.000 de miliarde de dolari, dar și modificarea unor funcții folosite zilnic de milioane de oameni.

Lista este lungă. Pentru utilizatorii tineri, ar putea dispărea numărul de like-uri, scroll-ul infinit și redarea automată a videoclipurilor. Sunt vizate și o parte dintre filtrele care modifică înfățișarea, Instagram Stories și posibilitatea de a avea mai multe conturi. De asemenea, statele cer verificarea acordului părinților pentru conturile adolescenților și modificarea algoritmilor de recomandare.

În centrul procesului se află modul în care aceste funcții îi țin pe copii și adolescenți cât mai mult timp pe platforme. Statele acuză Meta că a profitat de vulnerabilitatea utilizatorilor tineri pentru a-i face să revină constant pe Instagram și Facebook. Compania respinge acuzațiile și susține că a luat de-a lungul timpului măsuri pentru protejarea acestora.

Procesul începe la scurt timp după ce Meta a pierdut un alt caz important în New Mexico. Compania a fost amendată cu 942 de milioane de dolari, iar judecătorul a cerut, printre altele, ca utilizatorii sub 18 ani să nu mai vadă numărul de like-uri și să primească notificări doar în anumite intervale ale zilei. Meta a anunțat că va contesta decizia.

Dacă cele 30 de state câștigă acum procesul, schimbările ar putea avea efecte mult mai ample, întrucât acestea reprezintă aproape două treimi din populația Statelor Unite, arată BBC.

Când un like devine răspunsul la întrebarea „Sunt suficient?”

Gabriela Marc, psiholog clinician principal și lector universitar asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, explică pentru „Adevărul” că relația adolescenților cu rețelele sociale trebuie privită și prin prisma etapei de dezvoltare în care se află.

„Una dintre cele mai mari iluzii ale lumii digitale este aceea că adolescenții sunt fascinați de tehnologie. Îi vedem petrecând ore întregi pe TikTok sau Instagram, verificând compulsiv notificările, întorcându-se mereu la telefon și avem impresia că telefonul este problema. În realitate, tehnologia nu a creat o nevoie nouă”, subliniază ea.

În adolescență, apartenența la grup și părerea celorlalți capătă o importanță deosebită, iar comparația cu cei din jur nu este un fenomen nou. Rețelele sociale au schimbat însă amploarea acesteia, susține specialista.

„Cu doar câteva decenii în urmă, un adolescent se compara cu colegii din clasă, cu prietenii din cartier sau cu oamenii pe care îi întâlnea în viața de zi cu zi. Astăzi, comparația nu mai are limite. În fiecare zi vede sute sau chiar mii de imagini atent selectate, corpuri filtrate, vacanțe spectaculoase, povești de iubire perfecte și oameni care par să trăiască permanent cea mai bună versiune a vieții lor”, completează aceasta.

Ce se întâmplă când depresia devine „contagioasă” între adolescenți

În procesul intentat Meta, avocații celor 30 de state au invocat inclusiv cercetări interne ale companiei potrivit cărora numărul de like-uri favorizează comparația socială, asociată cu singurătatea, o imagine corporală mai proastă și stări emoționale negative, arată BBC.

„În acest context, un like încetează să mai fie o simplă reacție la o fotografie, devine răspunsul la o întrebare mult mai profundă: Sunt suficient?”, punctează Gabriela Marc.

De ce le este atât de greu tinerilor să lase telefonul din mână

Problema nu se limitează la like-uri. Scroll-ul infinit, notificările, recomandările personalizate și videoclipurile care pornesc automat sunt și ele vizate de criticile aduse platformelor.

„Fiecare glisare promite posibilitatea unei noi surprize, a unei noi confirmări sau a unei noi recompense, iar într-un creier aflat încă în dezvoltare această anticipare poate deveni foarte greu de întrerupt”, subliniază Gabriela Marc.

De aceea, spune specialista, folosirea îndelungată a telefonului nu poate fi redusă pur și simplu la lipsa de voință.

Nu este vorba doar despre lipsă de voință, este întâlnirea dintre un creier aflat într-o etapă de dezvoltare în care noutatea, apartenența și recompensa socială au o importanță uriașă și tehnologii construite special pentru a menține aceste mecanisme active cât mai mult timp”, crede ea.

Filtrele pot schimba și felul în care adolescentul își vede propriul chip

Printre modificările cerute Meta se află și eliminarea mai multor filtre care schimbă înfățișarea utilizatorului.

„Atunci când adolescentul începe să prefere constant versiunea modificată a propriei imagini, apare o ruptură subtilă între omul care este și omul despre care crede că merită să fie văzut. Cu cât această distanță devine mai mare, cu atât rușinea față de propriul corp și propria imagine poate deveni mai intensă”, subliniază psihologul.

Gabriela Marc consideră că limitarea unora dintre mecanismele platformelor pentru utilizatorii sub 18 ani ar putea avea efecte benefice.

„Pentru că presiunea comparației sociale s-ar reduce, iar unele dintre mecanismele care exploatează vulnerabilitățile dezvoltării ar deveni mai puțin agresive. Sunt măsuri importante și binevenite, mai ales atunci când vorbim despre copii și adolescenți”, adaugă aceasta.

Cât din problemele pe care le ai în cuplu provin, de fapt, din copilărie?

Ce nu poate rezolva dispariția like-urilor

Modificarea Instagram și Facebook nu ar putea însă elimina singură vulnerabilitatea adolescenților la validarea primită din exterior.

„În același timp, cred că schimbarea cea mai profundă nu poate veni doar din designul unei aplicații, pentru că un adolescent nu ajunge să își măsoare valoarea în like-uri pentru simplul motiv că ele există. Ajunge acolo atunci când reacțiile din exterior încep să țină locul unei valori pe care nu a reușit încă să o simtă suficient în interior”, opinează ea.

Într-o lume în care popularitatea poate fi exprimată în cifre, de la urmăritori și vizualizări până la distribuiri și like-uri, riscul este ca aceeași logică să ajungă să fie aplicată propriei persoane.

„Fiecare copil are nevoie să descopere, înainte ca lumea să înceapă să îl evalueze, că valoarea lui există deja. Ea nu se măsoară în like-uri, urmăritori sau popularitate, se naște în relațiile în care este iubit, văzut și primit așa cum este. Când această convingere se așază în interiorul lui, niciun like sau algoritm nu mai poate hotărî cine este și cât valorează”, conchide Gabriela Marc.


Top articole

Partenerii noștri