Câți bani de buzunar ar trebui să primească un copil. Ce faci dacă îi cheltuiește pe toți din prima zi

Câți bani îi dăm copilului pentru școală și de la ce vârstă ar trebui să înceapă să îi gestioneze singur? Suma depinde de posibilitățile fiecărei familii și de cheltuielile pe care trebuie să le acopere, însă modul în care copilul învață să folosească banii poate conta mai mult decât suma primită. Două specialiste explică pentru „Adevărul” când este momentul potrivit pentru primii bani de buzunar, ce facem dacă îi cheltuiește imediat și cât de mult ar trebui să controlăm pe ce se duc banii.

Câți bani de buzunar ar trebui să primească un copil Foto: Pixabay

 „Nu există o vârstă magică la care copilul devine brusc pregătit să gestioneze bani. Mai important decât vârsta este nivelul lui de dezvoltare și de autonomie. Putem începe cu sume mici atunci când copilul înțelege câteva lucruri de bază: că banii sunt o resursă limitată și că uneori trebuie să aleagă între două dorințe,” explică pentru „Adevărul” Gabriela Răileanu, psihoterapeut adlerian.

La început, suma nu trebuie să îi ofere copilului o putere mare de cumpărare. Miza este să poată lua singur câteva decizii și să vadă ce se întâmplă după ce le ia.

„De exemplu, dacă îi dăm copilului 20 de lei și el înțelege că poate cumpăra fie lucrul A, fie lucrul B, avem deja un început. Nu trebuie să știe să facă un buget sau să vorbească despre economisire pentru a începe să exerseze”, subliniază aceasta.

Bani în fiecare zi sau o singură sumă pentru toată săptămâna?

Pentru copiii care au început deja să își administreze singuri banii, intervalul în care îi primesc poate fi mărit treptat.

„Aș recomanda în general un buget săptămânal, dar cu o sumă mică și cu așteptări realiste. Banii zilnici rezolvă problema imediată: copilul are bani astăzi și îi poate cheltui astăzi. Un buget săptămânal îi oferă însă ocazia să învețe și să planifice”, mai spune Gabriela Răileanu.

Nu există nici o sumă care să poată fi aplicată tuturor copiilor de aceeași vârstă.

„În privința sumei, nu aș face un tabel rigid de tipul «la șapte ani primești 20 de lei, la zece ani 50 de lei». Ar fi o falsă precizie. O sumă rezonabilă depinde de veniturile familiei, de oraș, de vârsta copilului și, mai ales, de ce trebuie să acopere acei bani,” susține aceasta.

La rândul său, Madi Rădulescu, Master Certified Coach (MCC) și managing partner al MMM Consulting International, declară pentru „Adevărul”: „Cred că se poate face din ciclul primar, nu știu dacă direct de la clasa întâi, dar un copil care are opt, nouă, zece ani ar trebui să înceapă să se obișnuiască cu ideea de valoare, cu ideea de a avea propriii bani și cu ideea de economisire.”

Și aceasta susține varianta unui buget săptămânal, tocmai pentru ca banii să nu fie priviți doar ca o sumă disponibilă pentru cheltuit imediat.

„Cred că un buget săptămânal, în așa fel încât să creăm copilului și obiceiul de a gândi în avans și de a-și calcula cheltuielile, nu doar pentru ziua în care are banii și când îi poate cheltui pe absolut toți, dar să gândească puțin în avans, să-și împartă cheltuielile, să cumpănească pe ce dorește să își dea banii, este mult mai potrivit decât un buget zilnic,” punctează aceasta.

Ce facem dacă îi cheltuiește pe toți?

Dar ce se întâmplă atunci când copilul cheltuiește tot bugetul înainte de sfârșitul săptămânii?

„Dacă banii au fost pentru dorințe și nu pentru o nevoie reală, aș lăsa copilul să suporte consecința alegerii lui. Nu ca pedeapsă, ci ca experiență de învățare”, explică Gabriela Răileanu.

Psihoterapeutul dă și un exemplu de răspuns pe care părintele îl poate folosi: „Înțeleg că îți dorești lucrul acesta. Banii pentru săptămâna aceasta s-au terminat. Data viitoare putem să ne gândim cum să îi împarți ca să îți ajungă mai mult.”

„Dacă îi dăm alți bani de fiecare dată când îi termină, mesajul pe care îl învață este că limita bugetului nu este una reală. Dacă știe că părintele va completa întotdeauna suma, nu are prea multe motive să se gândească la consecințele unei alegeri”, crede ea.

Banii de buzunar pot fi și un punct de plecare pentru discuțiile despre economisire. Madi Rădulescu propune ca părinții să discute concret cu copilul despre ce s-ar întâmpla dacă ar păstra o parte din buget pentru mai târziu: ce și-ar dori să cumpere, cât ar trebui să strângă și de ce ar merita să amâne o cheltuială.

Cât de mult trebuie să știe părintele pe ce se duc banii

Autonomia nu înseamnă că părintele dispare complet din ecuație. Gabriela Răileanu face însă diferența între limite și verificarea permanentă a fiecărei achiziții.

„Dacă îi spun copilului: «Ai 50 de lei pentru săptămâna aceasta și poți decide cum îi folosești», iar apoi îl întreb pentru fiecare leu: «De ce ai cumpărat asta?», «De ce nu ai luat ceva mai ieftin?», «De ce nu ai economisit?», atunci autonomia este mai degrabă aparentă”, spune ea.

Madi Rădulescu atrage atenția și asupra situațiilor în care accesul la bani poate însemna acces la produse sau activități pe care părintele nu le consideră potrivite: „Cred că ar trebui să controlăm pe ce cheltuiesc copiii banii, mai ales în perioada în care ei se formează ca adulți și sunt foarte influențați de anturaj. Evident că uneori devine un control asupritor, dar trebuie să știm mai degrabă dacă există lucruri pe care nu ne-am dori ca el să le cumpere cu banii pe care îi are la dispoziție.”

Cardurile destinate minorilor pot oferi, în opinia sa, și o modalitate prin care părinții văd tranzacțiile, dar pot deveni totodată un instrument prin care copilul învață cum funcționează plățile și cum să se protejeze de fraude.

„X primește mai mulți bani decât mine”

Diferențele dintre colegi devin vizibile și prin bani: unii copii primesc sume mai mari, au haine mai scumpe sau își permit cumpărături pe care ceilalți nu le pot face.

Gabriela Răileanu recomandă ca părintele să nu respingă comparația printr-un simplu „nu mă interesează ce primesc ceilalți”.

„Putem recunoaște diferența fără să o transformăm într-o problemă de valoare personală: «Da, este posibil ca X să primească mai mulți bani decât tine. Familiile au bugete diferite și reguli diferite. În familia noastră acesta este bugetul pe care îl avem și pe care l-am stabilit,»” opinează aceasta.

Felul în care adulții vorbesc despre bani în casă contează foarte mult. Madi Rădulescu atrage atenția că invidia manifestată de părinți față de oamenii care au venituri mai mari poate influența modul în care copilul ajunge să își privească propria familie.

Dincolo de banii primiți săptămânal, educația financiară presupune, în opinia sa, înțelegerea economisirii, a mecanismelor bancare și a modului în care se obțin și se administrează veniturile. Iar responsabilitatea nu ar trebui să rămână exclusiv în familie.

„Școlile cred că au un rol extrem de important în educația financiară, indiferent de mediu, de oraș, de comună sau de posibilitățile pe care le au părinții copiilor din școala respectivă,” conchide ea.