Analiză Cum ajunge războiul din Golf la București și de ce schimbă calculele de securitate ale României. „Cine oferă pista are dreptul să ceară scutul”
Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu a transformat regiunea într-un butoi de pulbere cu reverberatii directe asupra economiei globale și a securității europene. Pe măsură ce blocurile navale se strâng în jurul Golfului, iar pârghiile economice și energetice cedează una câte una, unda de șoc se resimte de la Washington și Teheran până la București.

Expertă în Orientul Mijlociu, Ioana Constantin-Bercean explică mizele reale ale acestui conflict prelungit, strategiile de supraviețuire ale Iranului și riscurile majore la care este expusă România, de la prețurile record ale carburanților la vulnerabilitățile geopolitice de la Marea Neagră.
Probleme și pentru SUA
În Orientul Mijlociu, războiul riscă să escaladeze. Încă două grupuri de portavioane ale SUA se îndreaptă spre Golf, iar rebelii Houthi revednică noi atacuri asupra unei instalații Aramco de la sud de Riad. La Teheran, dolarul trece de 2,7 milioane de riali pe piața liberă. Toată lumea suferă, de la SUA la Iran, de la Arabia Saudită la România. Ce soluții are România pentru a-și reduce aceste pierderi. Discutăm cu un politolog pentru a înțelege mai bine ce e de făcut.
„«Nu există exemplu de țară care să fi profitat de pe urma unui război prelungit», scria Sun Tzu, în Arta războiului, capitolul 2. Sun Tzu avea dreptate: nimeni nu profită de pe urma unui război prelungit, dar unii pierd mai puțin: cei care își pregătesc din timp nu doar armele, ci și răbdarea”, spune Ioana Constantin-Berceanu.
Statele Unite ale Americii nu se află în cea mai bună poziție, cu mai puțin de două luni înainte de midterms, alegerile din noiembrie. Ioana Constantin-Bercean amintește discuția de la Cam David dintre vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Rubio și secretarul Apărării Pete Hegseth referitor la opțiunile pentru Iran, în timp ce încă două grupuri de portavioane se îndreptau spre Golf. În același timp, gruparea Houthi revednica noi atacuri asupra unei instalații Aramco de la sud de Riad, iar la Teheran, dolarul trece de 2,7 milioane de riali pe piața liberă. „Trei secvențe ale aceluiași scenariu: cine obosește primul? Un război în desfășurare impune o anume prudență, dar sunt câteva întrebări care nu pot fi evitate”, mai spune experta.
Cum se vede problema de la Teheran
În ce privește strategia Iranului, teoria victoriei diferă de cea pe care o au Washingtonul sau Tel Aviv-ul.
„Pe termen scurt, Teheranul nu caută victoria, ci supraviețuirea, iar în logica sa supraviețuirea ESTE victoria. După moartea lui Ali Khamenei, pe 28 februarie, și după numirea fiului său, Mojtaba, Republica Islamică a trecut de la escaladarea directă la o strategie a rezistenței și a costului: Strâmtoarea Ormuz rămâne principala pârghie, iar presiunea se exercită tot mai des cu «semnătura ștearsă». Drona care a lovit pe 11 septembrie conducta saudită Est–Vest a plecat, potrivit guvernului irakian, din provincia Maysan și nu a fost revendicată de nimeni. Între 1 și 4 octombrie, patru petroliere au fost lovite în strâmtoare de «proiectile necunoscute«»”, mai spune ea.
Însă Teheranul nu pariază doar pe confruntare. Iranul mizează în același timp și pe cartea negocierii.
„În paralel, Iranul negociază: planul său «în șapte zile» (redeschiderea strâmtorii în ziua a șasea, reluarea negocierilor nucleare în a șaptea, în schimbul ridicării blocadei, a sancțiunilor petroliere și al deblocării a circa 12 miliarde de dolari) a fost respins de Washington, iar răspunsul american, transmis prin Qatar pe 29 septembrie, este încă analizat la Teheran.”
Trei scenarii pentru război
Ioana Constantin-Bercean vorbește despre trei scenarii pe termen scurt și mediu.
„Transformarea unei pârghii de război într-o rentă de pace, e prima variantă. Majlisul (parlamentul iranian) a avansat legislația privind «controlul«» strâmtorii și taxele de tranzit. A doua ar fi refacerea arsenalului de rachete, cu rază mai lungă de acțiune, după cum a anunțat purtătorul de cuvânt al armatei. În fine, cea mai importantă: ambiguitatea nucleară. AIEA nu mai are acces de peste un an la siturile iraniene, iar soarta celor circa 440 kg de uraniu îmbogățit la 60% rămâne necunoscută. Cartea cea mai puternică a Iranului este, ironic, cea pe care nu o poate vedea nimeni.
Contraargumentul trebuie spus la fel de clar: este un pariu, nu o certitudine. Riadul este la minim istoric, exporturile de petrol sunt aproape blocate, iar China a redus masiv achizițiile. Timpul lucrează împotriva Washingtonului doar dacă Teheranul rezistă mai mult decât propria economie”, punctează Ioana Constantin-Bercean.
Întrebarea care rezultă este dacă este strategia americană de uzură inadecvată pentru înfrângerea Iranului. O întrebare la care nu este neapărat ușor de dat un răspuns. Ioana Constantin-Bercean crede însă că Teheranul poate supraviețui acestui șoc.
„Uzura poate slăbi Iranul, dar nu îl poate înfrânge de una singură. Diferența nu este de nuanță. Înfrângerea este un act politic: adversarul trebuie să accepte că a pierdut. Un regim care își definește victoria prin simpla supraviețuire, cu memoria celor opt ani de «apărare sacră» împotriva Irakului, nu acceptă înfrângerea doar pentru că pierde baze, nave și rafinării”, explică ea.
Timpul nu e același la Teheran și Washington
Faptul că Statele Unite ale Americii au alegeri în debutul lunii viitoare nu este în favoarea administrației Trump. Iar comparația cu războiul din Vietnam la care recurg unii analiști americani nu este de natură să liniștească lucrurile.
„Mai mult, ceasurile celor două tabere nu bat în același ritm. Washingtonul are alegeri pe 3 noiembrie, iar o treime dintre statele americane au suspendat deja taxele pe carburanți. Președintele Trump promite victoria «imediat după alegeri». Teheranul nu are un calendar electoral care să-l preseze. Are răbdare (strategică). Criticii americani compară deja logica «țintelor distruse» cu «numărătoarea cadavrelor» din Vietnam: succes tactic, eșec strategic. Două dintre obiectivele inițiale, schimbarea regimului și eliminarea programului nuclear, nu au fost atinse după 218 zile”, adaugă experta.
Totuși, analogia cu Vietnamul are o limită serioasă, crede Ioana Constantin-Bercean. „Vietnamul de Nord avea în spate URSS și China. Iranul are, cel mult, un partener-senior care cumpără mai puțin și nu protejează deloc. Partea cea mai eficientă a strategiei americane nu sunt loviturile, ci blocada, adică uzura economică. Așadar, întrebarea corectă nu este dacă uzura este adecvată, ci a cui răbdare se termină prima: a regimului de la Teheran sau a alegătorului american la pompă”, mai explică Ioana Constantin-Bercean.
Rebelii Houthi complică ecuația
Din ecuație nu putea lipsi problema atacurilor rebelilor Houthi, care riscă să atragă în război Arabia Saudită.
„Care este impactul atacurilor Houthi asupra Arabiei Saudite?”, este întrebarea la care răspunde ea. Nici aici nu există un răspuns aducător de liniște.
„Mai mare decât arată cifrele, pentru că lovește exact soluția pe care Riadul și-o construise. Când Ormuzul s-a închis, Arabia Saudită și-a mutat exporturile pe conducta Est–Vest, de la Abqaiq la portul Yanbu de pe Marea Roșie (4–5 milioane de barili pe zi). Astăzi, această «ieșire de urgență» este lovită din două direcții: dinspre Irak (11 septembrie, conducta închisă temporar) și dinspre Yemen, unde Houthi au cucerit pe 10 septembrie portul Mocha și insulele Zaqar și Hanish, ajungând la ușa strâmtorii Bab el-Mandeb”, mai afirmă Ioana Constantin-Bercean.
„Polonia și România ar trebui să preia conducerea în NATO”. Mesajul unui analist polonez pentru BucureștiRiadul se află, practic, într-un clește cu două strâmtori, constată experta. „Costul uman și politic crește: 73 de civili răniți pe 8 septembrie la Abha, Jazan, Najran și Khamis Mushait, alerte de urgență la Mecca, Jeddah și Yanbu pe 24 septembrie, revendicări asupra unei instalații Aramco de lângă Riad, pe care coaliția le numește «înșelătoare». Iar ironia este greu de ocolit: pentru a compensa ruta blocată, Arabia Saudită a redirecționat o parte din petrol tot prin Ormuz, sub protecție americană - ruta construită pentru a reduce dependența a readus petrolul saudit sub escorta garantului.”
Atacurile sunt și primul test real al Alianței de la Mecca (Arabia Saudită, Pakistan, Turcia, 7 august), remarcă Ioana Constantin-Bercean.
„Pakistanul a anunțat pe 10 septembrie că nu are în vedere un răspuns militar imediat. Turcia s-a declarat pe 19 septembrie gata să răspundă nevoilor saudite („ne ținem de cuvânt”). Secretarul general a fost numit pe 22 septembrie, iar șefii armatelor s-au reunit la Riad la sfârșitul lunii. Concluzia de etapă: garanția există deja pe hârtie, dar încă nu în teren. Iar pentru Riad, care din 2023 încerca să stea departe de războaiele Iranului, Houthi fac exact ce nu putea face Teheranul direct: îl trag în război”, este vestea proastă dată de Ioana Constantin-Bercean.
Război rece între Turcia și Israel
Un alt detaliu de care trebuie ținut cont în această analiză este care e statusul relației Turcia - Israel în Siria.
Ioana Constantin-Bercean o vede ca pe „O rivalitate fără război, dar și fără frâne”.
„Pe 18 august, Israelul a lovit baza aeriană Abu al-Duhur din nordul Siriei, pentru a împiedica, potrivit relatărilor, instalarea unei prezențe militare turcești. Damascul spune că baza era refăcută pentru propria aviație. Emisarul american Tom Barrack a avertizat asupra unui «risc real de escaladare rapidă». De atunci, retorica a urcat de la o treaptă la alta: un nou mandat de arestare turcesc pentru prim-ministrul Benjamin Netanyahu, discursul premierului israelian la ONU, în care l-a numit pe președintele Recep Tayyip Erdoğan «tiran», afișe electorale cu Erdoğan în Israel înaintea alegerilor din 27 octombrie. Comerțul bilateral este interzis de Ankara încă din mai 2024”, susține experta.
Interesele celor două puteri regionale sunt anatgonice, iar din această cauză este imposibil să se ajungă la un compromis. Din această cauză, între Israel și Turcia există un veritabil război rece.
Mizele sunt aparte. „Ankara vrea o Sirie unitară, în care să-și extindă influența și să țină în frâu grupările kurde. Israelul vrea libertate de acțiune în spațiul aerian sirian și fără armată turcă la granița de nord. Damascul încearcă să nu devină terenul acestei confruntări și a discutat cu Israelul, în Iordania, despre dezescaladare. Analiștii din ambele tabere sunt de acord că niciunul nu vrea război.”
În acest caz, riscurile sunt să se ajungă la un conflict deschis, fie și accidental. „Pericolul este accidentul: un soldat turc ucis sau un avion israelian doborât. Două lucruri merită urmărite: alegerile israeliene din 27 octombrie și faptul că, odată cu slăbirea Iranului, rivalitatea turco-israeliană devine următoarea axă structurală a regiunii. Iar singurul actor care le poate separa pe cele două este, din nou, Washingtonul”, explică Ioana Constantin-Bercean.
Ea vorbește și despre ce înseamnă toate acestea pentru România. Riscurile sunt imense, consideră Ioana Constantin-Bercean, chiar dacă în acest moment nu există amenințarea de a fi implicați în acest război. Cu toate acestea, economic mai ales, România este extrem de afectată, la fel ca întreaga Europă.
Ce poate face România
Ioana Constantin-Bercean se referă la scenariile prin care Orientul Mijlociu poate „ajunge” la noi.
„Prețul este primul detaliu. Brent a depășit 100 de dolari în septembrie (față de 72 înainte de război), iar motorina trece de 2 euro pe litru. Ormuzul se plătește la pompă. Apoi, bazele militare. Din 11 martie, România permite folosirea bazelor de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii pentru sprijinul operațiunilor americane (realimentare, monitorizare, comunicații). Lecția Golfului este incomodă: în 2026, statele-gazdă au fost lovite tocmai pentru că găzduiau garantul”, subliniază Ioana Constantin-Bercean.
„Washingtonul are nevoie de România, dar se întreabă dacă poate avea încredere în instituțiile ei” - Analiză după raportul SUA despre RomâniaAcestea nu sunt singurele scenarii, „Un alt scenariu ține de Turcia, partenerul nostru-cheie la Marea Neagră are acum trei fronturi deschise (Siria, Israel, noile obligații față de Arabia Saudită). Un incident turco-israelian ar pune față în față un aliat NATO și principalul partener al SUA din regiune. Altul e dat de atenția americană: portavioanele, sistemele Patriot și muniția merg spre Golf, în timp ce la Plauru, pe 2 octombrie, a căzut un obiect pe care radarele nu l-au semnalat. În fine, rutele, cu Ormuz și Bab el-Mandeb blocate, Marea Neagră, Constanța și Coridorul de Mijloc devin mai valoroase. Este singurul canal care aduce și o oportunitate”, remarcă Ioana Constantin-Bercean.
În opinia sa, cea mai potrivită strategie pentru București ar fi una de aliniere fermă, cu expunere negociată. Ioana Constantin-Bercean explică ce înseamnă acest lucru pentru România.
„Ancorarea în NATO și în parteneriatul cu SUA nu este negociabilă. Lecția Golfului nu este «pleacă de lângă garant», ci «cunoaște prețul găzduirii». Găzduirea trebuie negociată și explicată public: fiecare prelungire a acordului din martie, decisă în CSAT cu o justificare publică. În schimb, România ar trebui să ceară straturi de apărare antiaeriană la joasă altitudine și antidronă: cine oferă pista are dreptul să ceară scutul”, consideră experta.
În ce privește războiul rece dintre Turcia și Iran, România nu ar trebui să ia o poziție. Ar putea face însă altceva, care i-ar aduce beneficii chiar.
„Fără alegeri de tabără între Ankara și Tel Aviv: România are relații bune cu ambele și le poate folosi discret, în NATO, pentru dezescaladare. Iar trilaterala România–Bulgaria–Turcia de la Marea Neagră trebuie protejată”, mai arată ea.
România are evident nevoie de o politică pentru Golf, care astăzi lipsește, susține experta. „E nevoie de relații cu mediatorii-cheie (Qatar, Oman, Arabia Saudită, Egipt, Pakistan, Iordania) și canale diplomatice deschise cu toate părțile (așa cum fac statele din vestul și centrul UE)”, adaugă Ioana Constantin-Bercean.
În fine, ea vorbește despre faptul că România, deși nu poate influența ceea ce se petrece în Golf, poate obține anumite beneficii sau cel puțin poate reduce riscurile. Ioana Constantin-Bercean se referă aici la „transformarea crizei într-o nișă - Neptun Deep (producție din 2027), interconectări energetice și Constanța ca nod al Coridorului de Mijloc”. Există însă și un contraargument, mai remarcă ea.
„România nu poate influența deznodământul din Orientul Mijlociu. Dar o strategie nu înseamnă doar a influența, ci și a reduce vulnerabilitățile și a valorifica nișele. Iar politica externă are nevoie și de un guvern cu mandat deplin, populat cu profesioniști adecvați vremurilor, nu de unul interimar, cum avem din mai. Sun Tzu avea dreptate: nimeni nu profită de pe urma unui război prelungit. Dar unii pierd mai puțin: cei care își pregătesc din timp nu doar armele, ci și răbdarea”, conchide Ioana Constantin-Bercean.




















































