Analiză Ce drepturi ai asupra propriului chip și propriei voci. AI poate crea o versiune falsă a ta aproape perfectă

Un clip în care pari să spui ceva ce nu ai spus niciodată, o reclamă în care apare chipul tău sau un apel în care cineva vorbește cu vocea ta. Inteligența artificială poate produce copii digitale tot mai convingătoare ale oamenilor reali, iar Europa încearcă să stabilească unde se termină posibilitățile tehnologiei și unde începe dreptul fiecăruia asupra propriei identități.

Ce faci când AI îți copiază fața și vocea Foto: Shutterstock

Deepfake-urile pot fi folosite pentru fraude, furt de identitate, compromiterea reputației sau crearea și distribuirea unor imagini intime fără consimțământ. Un raport Entrust pentru 2026, bazat pe mai bine de un miliard de verificări de identitate din 195 de țări, arată că deepfake-urile sunt implicate în aproximativ una din cinci tentative de fraudă biometrică, iar tentativele care folosesc selfie-uri falsificate cu AI au crescut cu 58% într-un singur an.

Uniunea Europeană a introdus deja reguli pentru conținutul creat cu inteligență artificială. Din 2 august 2026 se aplică obligațiile de transparență prevăzute de AI Act: furnizorii sistemelor care generează sau modifică imagini, înregistrări audio, video ori texte trebuie să se asigure că rezultatele pot fi recunoscute ca fiind create sau manipulate artificial. În cazul deepfake-urilor, cei care le folosesc trebuie să informeze în mod clar publicul că imaginile, vocile sau înregistrările au fost generate ori modificate cu AI. Regulamentul prevede însă și excepții, inclusiv pentru anumite opere artistice, satirice sau de ficțiune.

Regulile europene încearcă astfel să facă vizibil falsul. Ele nu îi oferă însă automat unei persoane un drept de proprietate asupra copiei digitale a propriului chip sau a propriei voci. Tocmai aici încearcă Danemarca să meargă mai departe.

Dar eticheta „generat cu AI” nu rezolvă o întrebare mai personală: cine are dreptul să decidă ce se întâmplă cu o copie digitală a feței sau vocii tale?

Danemarca vrea să ofere oamenilor un drept mai puternic asupra propriei „copii”

Danemarca încearcă să răspundă prin modificarea legislației privind drepturile de autor. Proiectul urmărește să protejeze persoanele împotriva distribuirii fără consimțământ a reproducerilor digitale realiste ale trăsăturilor lor - inclusiv aspectul și vocea.

Inițiativa are la bază un acord politic încheiat în iunie 2025 între guvern și o mare parte dintre partidele din Parlamentul danez. Proiectul a trecut ulterior prin procedurile legislative și europene necesare, iar Comisia Europeană a transmis observații asupra acestuia în februarie 2026.

Miza este diferită de simpla obligație de a scrie că o imagine a fost generată cu AI. Persoana reprezentată ar avea un temei juridic explicit pentru a cere eliminarea unei reproduceri digitale realiste distribuite fără acord. Proiectul prevede și excepții pentru caricatură, satiră, parodie și alte forme de exprimare.

În momentul anunțării acordului, ministrul danez al Culturii, Jakob Engel-Schmidt, spunea că oamenii trebuie să aibă dreptul asupra propriului corp, propriei voci și propriilor trăsături faciale, într-o perioadă în care tehnologia a ajuns înaintea legislației.

„Eu știu că nu sunt eu, dar nu pot controla ce cred ceilalți”

Problema nu începe și nu se termină însă cu eliminarea unei înregistrări de pe o platformă.

„Una dintre cele mai puternice reacții este pierderea sentimentului de control. Nu este doar faptul că cineva ți-a folosit fotografia sau vocea fără acord. Este experiența de a vedea o versiune a ta care există în lume, dar pe care nu ai creat-o și asupra căreia nu mai ai control. Chipul și vocea sunt elemente foarte personale ale identității. Când sunt folosite pentru a spune sau a face lucruri care nu îi reprezintă, poate apărea un sentiment foarte puternic de neputință: «Eu știu că nu sunt eu, dar nu pot controla ce cred ceilalți»”, explică pentru „Adevărul” Gabriela Răileanu, psihoterapeut adlerian.

O categorie aparte o reprezintă deepfake-urile sexuale și materialele create pentru a compromite sau umili o persoană. UNESCO avertiza în 2026 că femeile și fetele sunt afectate disproporționat de formele de violență online facilitate de AI, de la deepfake-uri și generarea neconsensuală de imagini până la hărțuire și stalking digital.

„Rușinea este poate una dintre cele mai complicate emoții, pentru că poate apărea chiar și atunci când persoana nu a făcut absolut nimic greșit. Imaginea este falsă, dar emoția provocată de ea este reală”, explică Gabriela Răileanu.

Victima poate ajunge să evite colegii, familia sau spațiul online, să renunțe la postarea fotografiilor și să se întrebe permanent dacă alte materiale ar putea fi create și distribuite.

Ce faci dacă descoperi un deepfake cu tine

Descoperirea unui astfel de material poate provoca panică, iar prima reacție poate fi să încerci să îl oprești cât mai repede: să răspunzi, să explici ce s-a întâmplat sau să le spui tuturor că imaginile sunt false.

„În primul rând, aș spune să nu ia decizii importante în plină panică. Când ne simțim amenințați, apare foarte repede impulsul de a recâștiga controlul: să verificăm tot, să răspundem tuturor, să explicăm, să cerem oamenilor să șteargă, să căutăm cine a făcut asta”, spune psihoterapeuta.

O măsură importantă este păstrarea dovezilor înainte de raportarea materialului, fără multiplicarea inutilă a acestuia.

„Este important să păstreze dovezile, să nu redistribuie inutil materialul și să ceară ajutorul potrivit. Din punct de vedere psihologic, este la fel de important să nu rămână singură cu ceea ce i se întâmplă și să găsească măcar o persoană în care are încredere”, continuă aceasta.

Când trebuie să demonstrezi că tu nu ești tu

Deepfake-ul produce însă o situație aproape absurdă: o persoană poate ajunge să fie obligată să conteste propriul chip și propria voce.

„Imaginează-ți să fii pus în situația de a spune: «Nu am făcut asta», iar răspunsul să fie: «Dar te văd și te aud»”, mai spune Gabriela Răileanu.

Pentru victimă, efectul nu vine doar din publicarea inițială. „Poate exista ceea ce aș numi o a doua lovitură psihologică: după ce cineva ți-a încălcat o limită și ți-a folosit imaginea fără acord, ajungi tu să fii cel care trebuie să explice, să dovedească, să se apere și să gestioneze consecințele”, continuă ea.

Problema capătă o dimensiune suplimentară atunci când falsul este creat deliberat pentru răzbunare, intimidare sau compromitere profesională. Persoana nu știe dacă autorul se va opri la un singur material sau dacă vor apărea altele.

Pericolul opus: „Nu sunt eu, e făcut cu AI”

Există însă și reversul. Dacă imaginile și vocile pot fi falsificate aproape perfect, inclusiv materialele autentice pot începe să fie contestate.

„Dacă înainte exista riscul să credem prea ușor ceea ce vedem, acum apare și riscul opus: să nu mai credem nimic”, continuă Gabriela Răileanu.

Fenomenul este cunoscut drept „avantajul mincinosului” („liar’s dividend”): pe măsură ce deepfake-urile devin tot mai credibile, existența lor poate fi folosită și pentru a contesta imagini sau înregistrări autentice. Cu alte cuvinte, aceeași tehnologie care permite fabricarea unor dovezi false poate oferi și pretextul pentru respingerea celor reale.

În acest context, simplul fapt că vedem sau auzim ceva într-o înregistrare nu mai este suficient pentru a-i stabili autenticitatea. Dar nici posibilitatea ca un material să fi fost creat cu AI nu înseamnă automat că acesta este fals.

„Cred că poziția sănătoasă este undeva la mijloc: «Nu trebuie nici să cred imediat, nici să resping imediat. Pot să verific». Și poate că una dintre abilitățile psihologice importante pe care va trebui să le dezvoltăm este aceea de a tolera faptul că, pentru un timp, nu știm”, explică psihoterapeuta.

O altă problemă apare atunci când imaginile sau înregistrările folosite pentru realizarea unui deepfake au fost publicate chiar de persoana respectivă. Faptul că cineva și-a pus fotografia pe o rețea socială sau că vocea sa poate fi găsită într-un videoclip public nu înseamnă că și-a dat acordul ca acestea să fie folosite pentru a crea conținut nou cu ajutorul AI.

„Aș face aici o diferență între a fi vizibil și a fi disponibil fără limite”, spune Gabriela Răileanu.

Aici apare și una dintre problemele pe care legislația încearcă acum să le reglementeze: cât control ar trebui să avem asupra modului în care chipul, vocea și imaginea noastră sunt reproduse și folosite cu ajutorul inteligenței artificiale.