dacia duster - ultimele știri
Dacia are pentru prima oară în istorie un automobil finalist în competiția „Mașina anului în Europa”
Cei 60 de membri din 23 de țări ai juriului „European Car of the Year“, competiție organizată din 1963, au anunțat cei șapte finaliști ai competiției Car of the Year 2025. Dintre cele 42 modele testate, noul Duster, fabricat la Mioveni, se numără printre finaliști, o premieră pentru brandul Dacia.
Cât de mult a evoluat Dacia Duster? Primele concluzii după câteva sute de kilometri în spatele volanului noii generații.
La trei ani de la prezentarea conceptului, Bigster a fost surprins camuflat în timpul unor teste de drum, iar publicația largus.fr a apreciat că asemănările de stil cu noul Duster sunt evidente.
Dacia Sandero va avea o versiune electrică, iar acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, la schimbarea acestei variante, adică atunci când cel mai popular model Dacia va ajunge la a patra generație, a spus Denis le Vot, CEO al Dacia, citat de Automotive News.
Un autoturism special Dacia Duster stă la vânzare de câteva luni pe Mobile.de și chiar dacă prețul a fost substanțial redus, nimeni nu este interesat să-l cumpere.
Dacia a publicat pe Facebook o poză cu ceea ce pare a fi varianta „facelift” a Dacia Spring, o îmbunătățire a modelului de mașină electrică, ce va fi lansată în 2024, după cum a confirmat anterior vicepreședintele Xavier Martinet. „Se apropie… fii pe fază!”, este mesajul Dacia.
Dacia Sandero a putut fi învinsă la vânzări în Europa numai de Tesla Model Y, care a beneficiat uneori de subvențiile pentru mașinile electrice
Dacia a comunicat în această dimineață prețurile pentru noua generație Duster, iar prețul de bază pentru noul model va fi de 18.800 euro. Mai mult, tot astăzi, 200 de clienți vor putea rezerva noua generație Dacia Duster în echiparea Extrem.
Experții de pe piața auto se întreabă dacă noua versiune 2024 a lui Dacia Duster va avea și o variantă Pick-up așa cum este în prezent pentru că dacă răspunsul este pozitiv am putea discuta de cea mai economică astfel de utilitară de pe piață.
Cele două Dacii Duster modificate sunt de vânzare în Germania și împreună au un preț de peste 100.000 de euro.
A treia generație a Daciei Duster se prezintă cu un design mai robust și cu mai multă personalitate, fără a sacrifica ceea ce a făcut ca modelele anterioare să fie atât de populare. Revista britanică Top Gear consideră că arată extraordinar.
Renumit pentru capacitățile sale off-road și pentru prețul super accesibil, Duster a ajuns la a treia generație care este complet nouă.
Sub sloganul ”Mai Duster decât oricând”, Dacia prezintă a treia generație a SUV-ului compact Duster, un model care până acum s-a produs în peste 2.2 milioane exemplare.
Renault a dezvăluit un concept numit Niagara, înlocuitorul lui Oroch, un pick-up compact care se vinde în America de Sud și are la bază Dacia Duster. Niagara ne dă o serie de indicii despre cum vor arăta viitoarele Dacia Duster și Bigster.
Renault a făcut publice primele imagini cu modelul Kardian, un SUV urban bazat pe Dacia Sandero Stepway care va fi dedicat pieței din America de Sud.
Vânzările Dacia în Europa par să fie puse în pericol de avântul luat de MG, producătorului britanic aflat acum în mâinile gigantului asiatic Saic Motors.
Producătorul auto chinez Chery vrea să perturbe vânzările Dacia oferind un SUV de talie mare la un preț foarte accesibil vizând piața Duster și Bigster.
Construită în România, Dacia Duster a fost în primele șase luni ale acestui an al treilea cel mai vândut model SUV din Europa, din clasa sa, fiind totodată cel mai cumpărat SUV de către persoanele fizice.
Sorin Constantinescu a reacționat dur după ce a fost criticat pentru faptul că a lăudat și și-a achiziționat o Dacie Duster.
Noi imagini cu Dacia Duster 3 (model 2024) care a fost surprinsă la teste în Spania. Interesant este că înainte de aceste teste mașina a fost ținută într-o camera frigorifică pentru ca mai apoi să se poată testa modul în care reacționează la temperaturi sub zero.
Jurnaliștii britanici de la Autocar au realizat un top 10 al celor mai bune mașini 4X4 din anul 2023 în care se regăsește și Dacia Duster despre care se precizează care are suficiente capabilități „pentru a putea aborda sălbăticia cu încredere”.
Mihai Bordeanu, director Automobile Dacia, a confirmat în premieră, astăzi, faptul că Duster 3 și Bigster vor fi produse la Mioveni. Uzina de la Mioveni va produce modelele cu ce mai mare valoare adăugată.
Cea de-a treia generație de Dacia Duster a fost fotografiată în trafic, în timpul testelor de drum, și cu toate că mașina a fost camuflată, ne putem da seama ce model vom avea la vânzare de anul viitor.
Mai multe echipaje ale ISU Dobrogea au intervenit în Portul Constanța Sud Agigea pentru salvarea unui bărbat de 30 de ani. Acesta a căzut cu o mașină în mare în timp ce încărca automobile pe vapor.
Pe unul dintre cele mai vizualizate site-uri de vânzări automobile noi și second-hand din Germania - mobile.de – a fost scoasă la vânzare o Dacia Duster transformată în mașină de deszăpezire.
Noua generaţie a Daciei Duster, cea care va fi lansată pe piaţă anul viitor, a fost surprinsă la teste de drum în Spania, deghizată în Renault Captur.
O companie din Germania specializată de aproape un deceniu în modificări spectaculoase de automobile vinde pe site-ul său oficial zeci de modele Dacia modificate. Carpoint este, în acelaşi timp, cel mai mare importator al mărcii Dacia în Germania....
Dacia Duster se bucură de mare succes în Marea Britanie. Iar cea mai nouă versiune a popularului model produs la uzina de la Mioveni a fost lăudată în această lună pe cel mai mare canal de YouTube din lume dedicat automobilelor....
Până la 13 iunie, Muzeul Naţional de Istorie al României din Capitală găzduieşte expoziţia „Papa Francisc, pelerin în România”, dedicată împlinirii a trei ani de la vizita istorică a suveranului pontif în ţara noastră....
Un accident neobişnuit a avut loc pe o autostradă din apropierea capitalei Slovaciei, Bratislava. Implicate au fost un autoturism Dacia Duster şi un Ferrari. Italienii care au prezentat ştirea au rămas surprinşi de amploarea distrugerilor
Carpoint, o companie din Germania specializată în modificări spectaculoase de automobile, vinde pe site-ul său oficial numeroase modele modificate ale producătorului Dacia, iar cel mai scump autoturism vândut este un Duster....
La începutul acestei luni, în Maroc s-a încheiat a 31-a ediţie a Raliului Aïcha des Gazelles, o competiţie de anduranţă dedicată exclusiv femeilor. Iar modelul românesc Dacia Duster a strălucit, ocupând primele trei locuri la categoria ”Crossover”....
În acest an, Dacia va sărbători două milioane de unităţi vândute în aproape 60 de ţări. Prilej cu care echipa de comunicare de la Paris a Grupului Renault a publicat pe 1 februarie un articol special pe site-ul media Dacia....
Automobile Dacia, cel mai mare producător român de maşini, a anunţat că „la uzina de la Mioveni a fost fabricat vehiculul Dacia cu numărul 7 milioane”. Conform informaţiilor oferite de producător, modelul aniversar este un exemplar al Seriei Limitate...
Productia de autoturisme in Romania în 2021 se situează la un volum de 420.755 unităţi, volum ceva mai mic decât cel din 2020, arată datele ACAROM.
De la începutul lunii septembrie şi până acum, în Franţa, Germania, Spania şi Italia au fost vândute peste 10.000 de unităţi din noul Duster, graţie unei oferte prin care clienţii beneficiază de termene reduse de livrare pentru anumite configuraţii....
După mai mulţi ani în care a condus detaşat piaţa maşinilor noi din România, în luna noiembrie a acestui an, Dacia Logan a pierdut primul loc de pe podium.
Un Duster al Jandarmeriei Române a ajuns într-un şanţ adânc de peste 1,5 metri, în această dimineaţă, pe Şoseaua Fundeni din Bucureşti. Conducerea Jandarmeriei Române spune ca din primele date ale anchetei reiese că şoferul a pierdut controlul volanu...
Autoturismul, în valoare de 75.000 lei, este căutat de autorităţile din Norvegia. El a fost descoperit de poliţiştii de frontieră constănţeni.
Nemţii de la Prior Design propun un kit care va transforma complet Dacia Duster. Nu este ieftin, dar SUV-ul îşi schimbă total înfăţişarea. Nu şi comportamentul pentru că, din păcate, cei de la Prior Design au pregătit numai un wide body kit şi nu s-a...
Preşedintele Klaus Iohannis a testat, sâmbătă, noul model Dacia Duster, varianta facelift produsă la Mioveni, el mărturisind că experienţa şofatului a fost „pe măsura aşteptărilor”. El a apreciat modul în care economia a trecut peste criza sanitară ş...
Inginerii Renault Technologie Roumanie vor gestiona implementarea proiectului Duster 3, cel mai complex de până acum, având în vedere trecerea pe noua platformă CMF-B şi comercializarea sa atât în Europa, cât şi în Rusia, Africa şi America de Sud.
Începând de miercuri 18 august, noul Duster poate fi comandat în reţeaua de agenţi autorizaţi Dacia din întreaga ţară. Preţurile sunt cuprinse între 14.100 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential TCe 90 şi 21.350 Euro (TVA inclus) pentru versiun...
Salariat la uzina Dacia din Mioveni de 25 de ani, Viorel Dumitraşcu va face în luna august o expediţie foarte ambiţioasă alături de soţia sa: turul României într-un Duster....
Joi 13 mai, pe linia de montaj a Uzinei Vehicule Dacia de la Mioveni a fost produs automobilul Duster cu numărul 2.000.000. Este vorba de un exemplar din seria limitată Duster Avantaj ECO-G 100 (motorizare cu alimentare mixtă benzină/GPL), destinat p...
Doi români vor organiza în această vară o expediţie de 55 de zile cu un Duster pe un traseu de 25.500 kilometri de la Mioveni până la capătul Siberiei, la Magadan. Aproximativ 4.000 de kilometri din traseu vor fi parcurşi pe drumuri nemodernizate....
A doua generaţie a modelului Dacia Duster a ajuns de curând pe piaţa din Rusia, acolo unde SUV-ul român este livrat cu logo-ul Renault. În acest sens, producătorii canalului de YouTube, Club Service, au decis să dezasambleze un exemplar pentru a vede...
Dacia Duster este unul dintre cele mai apreciate modele în România, dar nemţii au dus maşina construită la Mioveni la un alt nivel. Pasionaţii de maşini sunt de-a dreptul încântaţi de cum arată Dacia Duster Carpoint Edition.
Toate modelele noi ale Dacia care vor fi lansate începând din anul 2022 vor avea şi opţiunea unei motorizări hibride. Cel puţin asta susţine Mihai Bordeanu, director de marketing pentru Dacia în cadrul Grupului Renault.
Cum nu te poţi decide într-o zi dacă să îţi cumperi maşină sau nu, cei de la Dacia au transformat Black Friday într-un weekend de oferte speciale....
Un camion care transporta mai multe maşini Dacia Duster pe Autostrada A1, dinspre Deva spre Nădlac, a luat foc în zona localităţii Traian Vuia din judeţul Timiş.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că în perioada imediat următoare va continua să achiziţioneze tehnică militară. În acestă fază este vorba de dotarea cu blindate americane Oshkosh JLTV pentru Forţele pentru Operaţii Speciale şi autospec...
Un service auto independent a transformat o Dacia Duster obişnuită într-o maşină cabrio coupe. Automobilul a primit denumirea „Duster Summer” şi are inserate şi câteva elemente de inspiraţie nautică. Transformarea maşinii care a fost grav avariantă î...
Într-o perioadă în care industria auto europeană pare să dea primele semne de revigorare, Dacia are două modele prezente în topul 10 al celor mai vândute maşini din Europa. Vedeta este Dacia Sandero, care ocupă poziţia a patra, dar nici performanţa m...
Pe parcursul celor două zile, şeful suprem al grupului Renault, care şi-a luat în primire funcţia cu mai puţin de o lună în urmă, s-a aflat într-o vizită în România. Aceasta a fost prima călătorie a noului CEO la diviziile grupului din afara Franţei....
Volkswagen Brazilia a publicat primele imagini şi informaţii despre noul SUV coupe Nivus, model care înainte de a ajunge în Europa va fi comercializat numai în America de Sud pentru o perioadă.
Dacia Duster face furori în Europa Occidentală, iar anul trecut SUV-ul construit la Mioveni a fost cel mai vândut model al grupului Renaut în Germania. Concret, în 2019, conform datelor publicate de nordbayern.de care îl citează pe directorul Renault...
Aflaţi într-o expediţie în Siberia, sătmărenii Kinga şi Attila Bertici au scăpat ca prin urechile acului de un accident teribil, care le-ar fi putut fi fatal.
Prin noua generaţie care va fi lansată în acest an, Dacia Sandero va face un imens pas înainte din punct de vedere tehnic şi estetic.