Mitingul PSD de ieri. O încercare a unor personaje, care se bucură de o putere nemaiîntâlnită de pe vremea lui Năstase, de a forţa mâna unor instituţii să îi pună pe lista uitării. A fost un eveniment ciudat din mai multe puncte de vedere.
Ţara
noastră este singura din spaţiul central şi est european care nu posedă un
partid important la nivel naţional care să aibă o doctrină populistă şi
naţionalistă clar afirmată şi cu identitate asumată ca atare.
Nu ştiu cât
de în favoarea d-lui Liviu Dragnea a fost situaţia în care a fost nevoit să se
prezinte sâmbătă seara în faţa miilor de participanţi (cel mult 200.000, în
nici un caz un milion) la mitingul organizat de PSD în Capitală.
Neoprimitivismul reprezintă o realitate culturală determinată economic şi deţine poziţii sociale decizionale prin substituire şi nu prin legitimare sau delegare. Adică parazitând instituţiile statului şi paralizându-le prin simplă închirirere, apoi, şantaj şi agresiune fizică.
Nu credeam că o
să o văd pe Simona câştigând Roland Garros-ul – nu după înfrângerea din finala
anul trecut. Probabil că undeva, în subconştient, îmi spuneam că nu merităm, că
nici unul dintre noi nu poate avea determinarea, disciplina, tăria mentală şi
morală, dacă vreţi, să întoarcă o astfel de înfrângere şi să devină campioană
în acelaşi loc, peste un an.
M-am
înşelat, recunosc: micul grup de oligarhi refugiaţi în Germania
de represaliile lui Plahotniuc s-a dovedit mai tare decât
Plahotniuc. În consecinţă, Andrei Năstase (cel susţinut de „refugiaţii“ din Germania, care fac legătura între
UCD-UCS şi partidul Maiei Sandu) a câştigat turul al II-lea al
alegerilor pentru Primăria Chişinăului.
La 9/21 iunie 1848, în localitatea-port Islaz (situată la vărsarea
Oltului în Dunăre), din fostul judeţ Romanaţi (azi, în judeţul
Teleorman), revoluţionarii paşoptişti, purtători ai valorilor novatoare
din Europa, unde se organizaseră politic şi cultural, insuflaţi de
memorabilele cuvinte ”Libertate Egalitate Fraternitate!” declanşau Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească.
Totuşi, care ar fi motivele ce l-au determinat pe preşedintele PSD să
comande organizarea intempestivă a mitingului de sâmbătă, 9 iunie?
Au trecut şi alegerile pentru Primăria Chişinău. Cu bine. Capitala
Republicii Moldova nu a căzut în braţele socialiştilor pro-ruşi ai
preşedintelui Igor Dodon, ci a rămas la opoziţia pro-europeană din
stradă.
Istoricii noştri, cărora le-a mai rămas un pic
de curaj, trebuie să stabilească, scotocind prin arhive, cine erau secretarii
cu probleme de propagandă ai Partidului Comunist Român, când Nicolae Ceauşescu
a fost împuşcat la Târgovişte.
Recenta decizie a Curţii
Constituţionale a României (CCR) prin care s-a constatat un conflict juridic de
natură constituţională între Ministrul Justiţiei şi Preşedintele României în
ceea ce priveşte revocarea procurorului-şef al DNA, a produs tuturor multă
îngrijorare, ba chiar, unora teamă şi furie.
Dacă în faţa tragediei lichidării democraţiei româneşti de către CCR şi PSD, românii, în majoritatea lor, tac ori protestează pe FB, oare cine să lupte pentru ei? Tăriceanu? Studenţimea apuseană? UE? Consiliul Europei?
Una dintre ele ne
este mai apropiată – în fond, Leipzig era un oraş german cât de cât accesibil
şi în perioada comunistă, fiind plasat în fosta RDG; de cealaltă, ne desparte
un ocean, de apă şi de concepţii. Una este Orchestra Gewandhaus din Leipzig;
alta este Orchestra Filarmonicii din New York.
Nu, nu este vorba despre WC-ul în care, zice-se, s-ar fi
întrunit o majoritate a judecătorilor constituţionali ca să repare naturelul
simţitor al ministrului Justiţiei. Până apar dovezi, acest episod
este doar o snoavă care va intra în jurisprudenţa neoficială a
prestigioasei instituţii. WC-ul la care mă refer este o
afacere urât mirositoare, gestantă de aproape trei decenii, născută de câteva
săptămâni şi detonată public de câteva zile.
Cadrul fiscal de care depind producătorii din Marea
Neagră să îşi fundamenteze decizia de investiţie este sub un mare semn de incertitudine. Negocierile dintre
statul român şi cei de la Exxon, Black Sea Oil&Gas, Romgaz, LukOil şi OMV
Petrom privind reglementările Legii Offshore au ajuns într-un impas. Cum s-a
întâmplat acest lucru şi de ce este important ca părţile să lămurească toate
aceste aspecte până la 30 iunie?
Titlul de mai sus este, contrar tuturor aparenţelor, o ştire adevărată. În contextul din Republica Moldova, se pune la îndoială orice. Nu cumva Andrei
Năstase este un pseudonim? Nu cumva le-a pierdut dar propaganda
românească/europeană lucrează eficient? Alegeri? Poate că de fapt nici nu au
fost alegeri, ci doar o consultare online
Este la modă de
ceva ani să-ţi faci autocritica pentru greşelile istoriei – şi să vorbeşti, din
nou şi din nou, despre problemele morale ale trecutului mai mult sau mai puţin
îndepărtat. Dar când vom ajunge, sau vom ajunge oare să vorbim despre
problemele morale ale prezentului?
Trebuie să recunoaştem cu toţii că avem o
situaţie de Guinness Book. Unică în lume. Paznicul Constituţiei nu respectă Constituţia! Cum spuneam şi altă dată, am pus lupul paznic
la stână! Am aşteptat să văd opinia juriştilor. A venit şi din partea asociaţiei VeDem Just şi a multor jurişti specialişti în drept
constituţional.
Cartea „Istoria
unei supravieţuiri - Televiziunea, Aristide Buhoiu şi Securitatea“ (Editura RAO, Bucureşti) scrisă de Vartan
Arachelian şi apărută în 2018, mi se
pare una extrem de bizară.
Prim-ministrul
României confundă capitala Letoniei cu cea a Estoniei în timpul
vizitei oficiale la Riga. Preşedintele Parlamentului conduce o maşină de sute de mii de euro primită cadou de la unul dintre fugarii daţi în urmărire de Interpol.
În Valea Jiului mastodonţii de fier şi beton zac părăsiţi. Din adâncuri ies tot mai puţini oameni cu feţele încenuşate. Blocurile de locuinţe se golesc treptat. Valea resimte din plin dispariţia mineritului. Sau, ca să nu speriem oamenii, reducerea activităţii din sectorul carbonifer. Aurul negru îşi pierde în fiecare zi valoarea. Încă se mai extrage din subterane, doar că producţia anuală abia atinge performanţele zilnice din vremurile bune.
Un scandal de amploare a venit să dubleze ecourile ultimului raport
olandezo-australian despre doborârea cursei MH17 deasupra Donbasului,
atunci când un dispozitiv anti-rachete BUK care făcea parte dintr-un
complex al Brigăzii 53 anti-aeriene din Kursk, şi despre
responsabilitatea Federaţiei Ruse pentru doborârea avionului Boeing 777
al companiei Malaysia Airlines, cu 298 de persoane la bord, la 17 iulie
2014.
M-am tot întrebat, în ultimele luni, dacă i se va putea face vreodată, cu adevărat, dreptate fetei violate de cei şapte masculi din Văleni (imposibil de considerat bărbaţi, de orice minte sănătoasă). Şi n-am crezut nici pentru o clipă că ar putea fi pe lume ceva, vreo pedeapsă dată violatorilor, un leac sau orice altceva, care să îi ofere tinerei viaţa de dinaintea tragediei.
Tovarăşu’ Dan Ilie Ciobotea, ştii ce-i asta: „Aţi merita să adunăm tot satul aici, să vă violeze, să vedeţi ce înseamnă un viol”? Mă-ndoiesc că ai, cu adevărat, habar. M-am întrebat de multe ori de ce tocmai în cele mai grele şi neliniştite momente ale noastre, ale credincioşilor din ţărişoara asta declarată în majoritate ortodoxă, cel pe care ar fi trebuit să-l simţim alături poate la fel de mult ca pe Dumnezeu a fost de negăsit.
Vrei să vezi exact ce i-au făcut cele şapte bestii fetei din Vaslui, pe care au violat-o trei ore continuu, au turnat alcool pe ea ca s-o trezească din leşin după leşin, nu? Vrei să vezi exact cine e fata, cum o cheamă, cum arată, cine-i maică-sa, taică-su, bunică-su, care, apropos!, abia mai stă în pat, nu?
Draga mea, nu ne-am cunoscut niciodată. Poate de aceea mi-am şi găsit curajul să îţi scriu. Nu îţi voi spune că ştiu ceea ce simţi. Pentru că nu ştiu şi te-aş minţi. Nu vreau să îţi dau sfaturi. Nici n-aş avea cum. Nu vreau să te-ntristez mai rău. Îţi scriu doar pentru că tu eşti puternică. Eşti puternică, aşa cum eu nu cred că aş fi putut fi.
M-am gândit, mă, rataţilor, dacă are rost să vă vorbesc frumos, omeneşte. Dar, n-are. Vouă, mă, violatorilor, am să vă vorbesc exact aşa cum sunteţi învăţaţi în nenorocirea aia de cotlon din Văleni în care vă zbateţi şi acum.
Un chirurg ortoped dintr-un spital din ţara asta (vai şi-amar de soarta ei) a scris o scrisoare disperată în care a mărturisit că nu mai rezistă fără dotări minime, mai exact fără o amărâtă de bormaşină folosită în operaţii. Ştiu, veţi spune că e vremea scrisorilor, dar e de subliniat că omul nu i-a scris lui Iohannis, nici lui Moş Crăciun, nici lui Dumnezeu. Pur şi simplu a pus pe hârtie o confesiune pentru cine are ochi şi urechi.
