Era epoca romantică a învăţământului universitar de după Revoluţie. Corectitudinea politică era de-abia la începuturi. Încă se putea glumi liber la cursuri.
Deputaţii au votat facilitarea importului de forţă de muncă străină în
România. Date fiind cifrele ridicate de pierdere de populaţie a
României, luarea unor astfel de decizii legislative nu surprinde. Nu
surprinde nici că aceste decizii vin să compenseze lipsa de strategie a
elitelor româneşti de a convinge pe cei plecaţi din ţară să se întoarcă
şi să investească experienţa şi capitalul acumulate afară în economia
românească.
Trebuie să
mărturisesc că de multă vreme nu mi-a fost atât de greu să scriu un comentariu
despre un spectacol aşa cum stau lucrurile acum când încerc să aştern pe
ecranul computerului câteva impresii despre cel intitulat „Molière/eréiloM“, producţie a Teatrului „Nottara“ din Bucureşti căruia i s-a
făcut cinstea de a deschide cea de-a şasea ediţie a Festivalului „Fest(in) pe bulevard“.
Aflată la a
XIII-a ediţie, Bienala Naţională de Arhitectură are, din anul 2018, o secţiune „Rural”.
Lucrările acesteia s-au desfăşurat sâmbătă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Nu vrei să te implici în viaţa cetăţii? Foarte bine, este dreptul tău. Cu toate acestea unele decizii necesită a fi luate, iar lipsa de interes şi mai ales îndemnul la boicot nu trebuie să fie calea prin care anumite minorităţi îşi impun voinţa în faţa majorităţii.
Am aflat, în sfârşit, câţi dintre români susţin normalitatea. Am aflat,
datorită referendumului, cine sunt cei care menţin încă neclintită
valoarea naturală a familiei. Ne-am confruntat cu dezbateri, cu
instigări la ură, cu jigniri impardonabile… am fost puşi faţă în faţă cu
boicotarea acestui referendum şi, totuşi, încă au rămas români care au
apărat viitorul familiei naturale.
Cred că analistul politic şi patronul postului de televiziune „Realitatea tv“, Cozmin Guşă, merge prea departe
atunci când susţine sus şi tare că preşedintele PSD, Liviu Nicolae Dragnea, ar
fi fost pregătit şi dornic ca, duminica trecută, să îşi anunţe candidatura la
preşedinţia României, în cazul în care Referendumul pentru modificarea Constituţiei
ar fi fost validat ca urmare a unei prezenţe la vot suficiente.
Era epoca romantică a învăţământului universitar de după Revoluţie. Corectitudinea politică era de-abia la începuturi. Încă se putea glumi liber la cursuri.
Nu-mi place să dau sfaturi în alegeri. Deşi sunt consultant cu vechi
state, implicat în numeroase proiecte în România şi în străinătate în
ultimii peste 24 de ani – Serbia, Ucraina, Republica Moldova, cu
precădere – cred că am o lipsă importantă: nu am legitimitatea
direcţionării actorilor politici pentru că eu nu am fost niciodată actor
politic şi nu am candidat niciodată în alegeri.
Preşedintele
Iohanins despre susţinătorii iniţiativei clarificării definiţiei Căsătoriei
între un bărbat şi o femeie în Constituţie: „E greşit să mergem pe calea fanatismului religios.” (octombrie
2016
După ce ne-a spus,
într-un context extrem de sensibil şi cu o miză morală şi socială foarte
ridicată, că întrebarea de la Referendum ascunde o intenţie ascunsă a lui
Dragnea, acum dl Andrei Pleşu recidivează cu următoarele:
Sunt obosit. Şcoala nu e deloc frumoasă. În prima zi, am fugit acasă după prima oră. M-au pus în bancă cu Butuşină, şi ea ţigancă, iar copiii nu sunt deloc fericiţi să se joace cu noi. Butuşină e murdară şi nu miroase deloc bine. Şi eu fac baie o dată pe săptămână, dar hainele mele sunt curate, că mama e zeiţa curăţeniei obsesive.
Creştin-socialii bavarezi au primit după alegerile de land o palmă istorică. Responsabil pentru aceste rezultate este mai ales Horst Seehofer. Efectele se vor vedea la nivel naţional, crede Rosalia Romaniec.
Am spus-o de nenumărate ori
şi o spun răspicat şi cu această ocazie: noua reglementare reprezentată de
Legea 196/2018 este depăşită şi are multe neajunsuri. Şi sub aspectul
penalităţilor de întârziere, noua reglementare tace.
Evenimentul este deja tradiţional şi a fost aşteptat,
datează din 2013, iar geneza lui stă în primul proiect de management cu care
regizoarea Beatrice Rancea a câştigat concursul pentru conducerea Operei
Naţionale Române Iaşi.
Cu ani în urmă, m-au contactat nişte
experţi care lucrau în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu
idea unei colaborări. “Băi Gelu, hai să lucrăm şi cu aştia de la ORA (Oficiul
Român pentru Adopţii) şi să demarăm o campanie prin care să-i facem pe oameni să-nţeleagă
că atunci când adoptă nu “îşi aleg” un copil, ci mai degrabă copilul îi alege
pe ei!”.
Anul trecut am ratat episodul „Sfântu Gheorghe” din serialul teatral al regizoarei Carmen Vidu şi mi-a părut rău, pentru că am auzit comentarii bune despre acest proiect, ieşite din sfera complezenţei. În plus, mă atrăgea ideea acestui melanj dintre proiecţiile video duse dincolo de ilustraţie, acting şi documentar, un cocktail care, cel puţin în România, reprezintă semnătura artistică a regizoarei.
Ziua de
duminică, la Bruxelles, a avut, în dimensiunea sa europeană (deoarece, pe plan
naţional, s-au defăşurat alegeri), toate ingrediente unul film serial poliţist.
Întrebarea tuturor ziariştilor a fost dacă era vorba despre o
scenetă pentru a ridica nivelul de interes sau, dimpotrivă, iar
s-au împiedicat actorii înainte de intrarea în scenă şi n-au vrut să se arate
publicului cu un ochi umflat sau/şi având cucuiele de rigoare.
Un citat ce-i aparţine lui James Joyce, celebrul autor născut după Marea Foamete Irlandeză, spune aşa: „Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu”. Dacă ar fi să construim un proiect de ţară în jurul acestei reflecţii cu o puternică încărcătură emoţională, cu siguranţă gândul trebuie să ne zboare la cum vor face faţă societatea şi economia noastră pentru a absorbi corespunzător a patra revoluţie tehnologică.
Greu de
explicat, încă şi mai greu de înţeles motivele care au determinat-o pe d-na
Viorica Vasilica Dăncilă să recurgă la soluţia ordonanţei de urgenţă în
vedrerea modificării legilor justiţiei. Nu prea se poate înţelege caracterul
urgent al modificărilor, chiar dacă d-na Dăncilă susţine sus şi tare că ar fi
nevoie de respectivele schimbări.
Citeam mai ieri-alaltăieri ştirea că se înfiinţează partidul Realitatea şi am început să râd. Nu ştiu dacă nervos sau nu, dar cert e că râdeam.
Cred că această problemă a interzicerii căsătoriilor gay şi legiferarea
constituţională a deciziei rezultate în urma consultării populare, este
nu numai o problematică extrem de sensibilă, ci şi una care ar putea să
fie folosită, de câte ori va fi nevoie, împotriva României.
M-am tot întrebat, în ultimele luni, dacă i se va putea face vreodată, cu adevărat, dreptate fetei violate de cei şapte masculi din Văleni (imposibil de considerat bărbaţi, de orice minte sănătoasă). Şi n-am crezut nici pentru o clipă că ar putea fi pe lume ceva, vreo pedeapsă dată violatorilor, un leac sau orice altceva, care să îi ofere tinerei viaţa de dinaintea tragediei.
Tovarăşu’ Dan Ilie Ciobotea, ştii ce-i asta: „Aţi merita să adunăm tot satul aici, să vă violeze, să vedeţi ce înseamnă un viol”? Mă-ndoiesc că ai, cu adevărat, habar. M-am întrebat de multe ori de ce tocmai în cele mai grele şi neliniştite momente ale noastre, ale credincioşilor din ţărişoara asta declarată în majoritate ortodoxă, cel pe care ar fi trebuit să-l simţim alături poate la fel de mult ca pe Dumnezeu a fost de negăsit.
Vrei să vezi exact ce i-au făcut cele şapte bestii fetei din Vaslui, pe care au violat-o trei ore continuu, au turnat alcool pe ea ca s-o trezească din leşin după leşin, nu? Vrei să vezi exact cine e fata, cum o cheamă, cum arată, cine-i maică-sa, taică-su, bunică-su, care, apropos!, abia mai stă în pat, nu?
Draga mea, nu ne-am cunoscut niciodată. Poate de aceea mi-am şi găsit curajul să îţi scriu. Nu îţi voi spune că ştiu ceea ce simţi. Pentru că nu ştiu şi te-aş minţi. Nu vreau să îţi dau sfaturi. Nici n-aş avea cum. Nu vreau să te-ntristez mai rău. Îţi scriu doar pentru că tu eşti puternică. Eşti puternică, aşa cum eu nu cred că aş fi putut fi.
M-am gândit, mă, rataţilor, dacă are rost să vă vorbesc frumos, omeneşte. Dar, n-are. Vouă, mă, violatorilor, am să vă vorbesc exact aşa cum sunteţi învăţaţi în nenorocirea aia de cotlon din Văleni în care vă zbateţi şi acum.
Un chirurg ortoped dintr-un spital din ţara asta (vai şi-amar de soarta ei) a scris o scrisoare disperată în care a mărturisit că nu mai rezistă fără dotări minime, mai exact fără o amărâtă de bormaşină folosită în operaţii. Ştiu, veţi spune că e vremea scrisorilor, dar e de subliniat că omul nu i-a scris lui Iohannis, nici lui Moş Crăciun, nici lui Dumnezeu. Pur şi simplu a pus pe hârtie o confesiune pentru cine are ochi şi urechi.
