O femeie de 41 de ani, atacată de un șacal pe ulița unui sat din Vaslui. Un martor a intervenit pentru a o salva
O femeie de 41 de ani a fost atacată de un șacal, luni dimineață, în localitatea Oltenești, județul Vaslui. Animalul sălbatic a mușcat-o de antebraț și a zgâriat-o în zona abdomenului. Victima a fost salvată de mai mulți localnici care au observat incidentul și au intervenit.

Femeia se afla pe o uliță din sat în momentul în care a fost atacată de sălbăticiune. Localnicii au reușit să intervină și să o îndepărteze de șacal, după care au solicitat ajutor medical.
La fața locului a fost trimisă o ambulanță SAJ B2 cu asistent medical din cadrul substației Huși. Femeia era conștientă și coerentă în momentul în care echipajul medical a ajuns la ea.
„La intervenţie a fost trimisă o ambulanţă SAJ B2 cu asistent medical din substaţia Huşi. Victima a fost găsită conştientă şi coerentă. Prezenta o plagă muşcată la nivelul antebraţului stâng şi câteva escoriaţii abdominale”, au transmis reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, conform News.
Femeia a primit îngrijiri medicale și a fost transportată în regim de urgență la Spitalul Municipal Huși pentru evaluare și tratament.
Un martor a declarat că țipetele i-au atras atenția și a intervenit pentru a salva femeia. Din cauza că era să fie și el mușcat, localnicul s-a văzut nevoit să omoare animalul sălbatic.
„Eu tăiam lemne și am zis că e un băiat de la centru. Am stat și am stat... și tot țipa «ajutor, ajutor». Am ieșit în vale și, când am auzit că țipă, am fugit repede. L-am apucat de gât, el (n.r. șacalul) se zbătea să mă muște. L-am ținut bine, bine. A adus domnul o ață și l-am legat de gât... Am dat două topoare în cap și l-am agățat acolo”, a spus un bărbat pentru Vaslui TV.





















































