Video Un șofer de 76 de ani, cursă pe contrasens pe o stradă din Vaslui. Un jandarm a intervenit pentru a preveni un accident
Un bărbat în vârstă de 76 de ani a fost surprins luni dimineață, în Vaslui, circulând pe contrasens și fără să acorde prioritate unui pieton aflat pe trecere. Un jandarm care a observat situația a intervenit pentru a preveni un posibil accident.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 8:40, pe strada Ștefan cel Mare. Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, aflat în misiune și la volanul autospecialei, a observat autoturismul care circula pe sensul opus de mers, potrivit Știriest.ro.
Pe lângă deplasarea pe contrasens, șoferul nu a acordat prioritate unui pieton care traversa strada regulamentar.
Jandarmul a coborât din autospecială și i-a făcut semn conducătorului auto să oprească. Acesta a oprit în siguranță, iar, întrebat despre motivul pentru care circula pe contrasens, a spus că ar fi fost orbit de luminile unui alt autovehicul.
Jandarmul a apelat numărul de urgență 112, iar la fața locului au ajuns polițiștii, care au verificat situația. Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.




















































