Cum se schimbă „lista” în iubire odată cu vârsta. Ce criterii dispar și ce devine cu adevărat important

După mai multe relații, ceea ce căutăm la un partener se poate schimba mult. Unii oameni devin mai selectivi și mai puțin dispuși să facă compromisuri, în timp ce alții descoperă că anumite criterii pe care le considerau importante nu mai cântăresc la fel de mult. O discuție pornită pe Reddit ridică o întrebare interesantă: experiența ne ajută să alegem mai bine sau ne poate face atât de precauți încât să respingem pe cineva înainte de a-l cunoaște cu adevărat?

De ce devenim mai pretențioși în dragoste odată cu vârsta Foto: Shutterstock

„Cu vârsta, nu învățăm doar ce vrem de la iubire, învățăm și ce nu mai vrem să pierdem din noi pentru a o avea”, explică pentru „Adevărul” Gabriela Marc, psiholog clinician principal și lector universitar asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.

Ce învățăm din relațiile care nu au funcționat

La începutul vieții amoroase, criteriile după care ne alegem un partener pot fi foarte clare. „Când suntem foarte tineri, intrăm adesea în relații cu multă imaginație. Ne îndrăgostim de omul din fața noastră, dar și de promisiunea lui, de ceea ce credem că am putea deveni împreună, de viața pe care o proiectăm înainte ca ea să existe. Putem ști foarte precis cum vrem să arate celălalt, ce fel de profesie să aibă, cât de ambițios, spontan, cultivat sau aventuros să fie și, în același timp, să știm foarte puțin despre întrebările care vor conta cu adevărat atunci când îndrăgostirea se va întâlni cu viața: Pot să fiu eu lângă tine? Pot să vin spre tine când mi-e greu? Pot să cresc fără să te sperie schimbarea mea? Pot să spun ce simt fără să-mi fie teamă că voi pierde iubirea?”, spune specialista.

Experiențele acumulate nu duc însă pe toată lumea spre aceeași concluzie. „De aceea, doi oameni pot ajunge la aceeași vârstă și în locuri complet diferite. Unul spune: «Acum sunt mult mai pretențios». Celălalt spune: «am renunțat la aproape toate criteriile pe care le aveam». Privite superficial, par două concluzii opuse, dar psihologic, amândouă pot vorbi despre maturizare și amândouă pot vorbi despre frică”, adaugă ea.

Când „pretențiile” înseamnă că nu mai accepți orice

Pentru unii oameni, după relații în care s-au simțit neglijați sau au făcut prea multe compromisuri, singurătatea poate să nu mai pară cea mai proastă variantă.

„Uneori devenim mai selectivi pentru că am aflat cât de scump este să fii singur în doi. Am trăit poate lângă cineva pe care l-am iubit și pe care nu l-am putut găsi emoțional atunci când aveam nevoie de el. Am cerut apropiere, am explicat, am așteptat, am încercat să fim mai răbdători, mai puțin sensibili, mai ușor de iubit. Treptat am descoperit o formă de singurătate mai dureroasă decât aceea de a nu avea pe nimeni: singurătatea de a întinde mâna către omul pe care îl iubești și de a nu-l simți acolo”, subliniază Gabriela Marc.

În timp, și viața construită în afara cuplului poate schimba miza unei noi relații Pentru unii oameni nu mai este camera goală care trebuie umplută cât mai repede, devine o viață, opinează ea: „Există prieteni, muncă, copii uneori, ritualuri, cărți, călătorii, dimineți liniștite, o casă în care îți place să te întorci. Descoperi că poți trăi fără să fii ales permanent de cineva, iar omul care apare nu mai intră într-un gol, intră într-o viață deja locuită.”

Când renunțarea la standarde este maturizare și când vine din teamă

Totuși, după mai multe despărțiri, unele criterii pot deveni mai puțin importante. „Uneori este unul dintre cele mai sănătoase lucruri pe care le pot face. Înțeleg că partenerul perfect era o construcție, că omul real va veni cu o istorie pe care nu au scris-o ei, cu limite, vulnerabilități, obiceiuri enervante, zile proaste și părți care nu vor putea fi remodelate după propriile dorințe”, lămurește specialista.

Să renunți la anumite pretenții nu înseamnă însă automat că ai devenit mai matur sau că ai înțeles mai bine ce contează într-o relație. Motivele pentru care facem compromisuri pot fi foarte diferite.

„Există însă și renunțarea care vine din teamă. Timpul începe să se simtă altfel. Prietenii își construiesc familii, părinții îmbătrânesc. Apare disperarea... Pentru cei care își doresc copii apare uneori presiunea timpului biologic. Iar undeva, în spatele întrebării «Oare cer prea mult?», poate exista alta, mult mai vulnerabilă: «Dacă nu mai vine nimeni?»,” mai spune Gabriela Marc.

Diferența nu stă, așadar, doar în numărul criteriilor pe care le păstrăm. În opinia sa, putem renunța la înălțime, profesie, statut, la ideea că trebuie să avem aceleași pasiuni sau să vedem lumea în același fel. Putem descoperi că omul care nu seamănă deloc cu fantezia noastră ne oferă ceva ce nici măcar nu știam să cerem: liniștea de a fi noi înșine. „Dar dacă pentru a păstra o relație renunțăm la respect, la voce, la reciprocitate, la posibilitatea de a spune ce ne doare, atunci nu mai vorbim doar despre flexibilitatea necesară între doi oameni imperfecți. Începem să vorbim despre prețul pe care îl plătim pentru a nu fi părăsiți”, avertizează aceasta.

„Cu vârsta știi să te uiți după niște lucruri”

Subiectul „cât de mult ar trebui să conteze criteriile după care ne alegem un partener” a stârnit o dezbatere și în comunitatea r/DatingRO. Discuția a pornit de la observația că, pe măsură ce înaintează în vârstă, unele persoane par să devină tot mai selective și să acorde mai multă importanță inclusiv situației financiare, statutului sau aspectului fizic.

Experiențele din relațiile anterioare au cântărit mult pentru o participantă la discuție. „Când am fost mai tânără am avut relații fără pretenții la bani, înălțime și alte aspecte «superficiale». Trecând prin acele relații mi-am dat seama, în primul rând, că nu sunt superficiale acele aspecte,” a scris ea. În prezent, spune că preferă să fie singură decât să facă compromisuri.

Altcineva susține contrariul și face o distincție între preferințe și lucrurile esențiale într-un cuplu: „De multe ori e bine ca noi, oamenii, să trecem peste preferințe și să ne concentrăm doar pe anumite standarde esențiale, precum respectul, iubirea, fidelitatea și așa mai departe.”

„Dacă cineva te respectă, este fidel și îți arată apreciere și iubire, deja împlinește niște standarde destul de ridicate. Dacă nu are fața, corpul, înălțimea, statutul, situația financiară și hobby-urile pe care ți le dorești, atunci mi se pare puțin exagerat să dai la o parte persoana respectivă”, scrie altcineva.

 „Cu cât înaintezi în vârstă e normal să ai pretenții, deoarece ai trecut prin viață și ai văzut ce înseamnă anumite aspecte. [...] Fiecare are dreptul să își aleagă ce îi place și ce îl face fericit”, a adăugat alt user.

Când standardele devin o „fortăreață”

„După ce am fost răniți, putem deveni atât de buni la a identifica pericolul încât să începem să îl vedem peste tot. Observăm defectul înainte să descoperim omul. Căutăm incompatibilitatea înainte să existe apropierea și plecăm înainte să putem fi părăsiți. Atunci standardele devin o fortăreață”, este de părere Gabriela Marc.

În acest punct, spune ea, devine importantă diferența dintre ceea ce am învățat din experiențele anterioare și mecanismele prin care încercăm să evităm o nouă suferință.

„Uneori experiența ne învață să alegem mai bine, iar alteori ne învață doar să ne apărăm mai bine. Și poate că aceasta este întrebarea cea mai dificilă pentru omul care spune că a devenit foarte pretențios: standardele mele protejează ceea ce este valoros în mine sau protejează partea din mine care nu mai vrea să riște?”, consideră aceasta.

În forma matură, criteriile pot deveni chiar mai puține, dar mai importante. „Poate că de aceea, în forma ei cea mai sănătoasă, lista devine mai scurtă odată cu anii, dar lucrurile care rămân pe ea devin mai profunde. Nu mai am nevoie să îți placă tot ce îmi place mie; am nevoie să fii curios față de lumea mea și nu trebuie să gândești ca mine; am nevoie ca diferența mea să nu fie umilită. Nu trebuie să mă faci fericit în fiecare zi; am nevoie să pot veni spre tine și când nu sunt fericit. Nu trebuie să nu mă rănești niciodată; am nevoie să putem repara atunci când ne-am rănit”, subliniază specialista.

Mai important decât numărul „pretențiilor” devine, astfel, motivul pentru care le avem. „Cel care și-a ridicat standardele poate fi ajuns la concluzia: nu mă voi mai pierde pe mine pentru a fi iubit. Cel care a renunțat la multe dintre ele poate fi ajuns la alta: nu te voi mai obliga să devii imaginea mea despre iubire pentru a te putea iubi,” conchide ea.