Video Pilot înjunghiat în avionul Dubai-Tel Aviv. Copilotul a încercat să prăbușească aeronava cu 180 de pasageri: „Am crezut că vom muri”. Au fost ridicate avioane de luptă
Momente de groază la bordul unui avion Flydubai care zbura de la Dubai spre Tel Aviv. Unul dintre piloți a fost înjunghiat cu un briceag, iar mai mulți oameni aflați la bord au intervenit pentru a imobiliza agresorul. Aeronava, cu aproximativ 180 de pasageri, a pierdut brusc altitudine, a transmis două coduri de urgență și a fost deviată către Arabia Saudită, unde a aterizat în siguranță la Tabuk.

Incidentul șocant, investigat ca o tentativă de deturnare, s-a produs miercuri, 30 septembrie, la bordul cursei Flydubai FZ1073, care decolase din Dubai și avea ca destinație aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. La bord se aflau aproximativ 180 de pasageri.
Pasagerii au povestit că au auzit țipete în partea din față a aeronavei. În scurt timp, mai multe persoane au ajuns în zona cabinei piloților, unde au găsit sânge și au văzut că unul dintre piloți era grav rănit.
„Am auzit țipete în avion. Apoi s-a deschis cabina și am văzut sânge, iar cineva îl înjunghiase pe pilot cu un briceag”, a povestit o pasageră pentru postul israelian Channel 12.
Femeia a spus că pasagerii israelieni au intervenit împreună cu membrii echipajului pentru a imobiliza persoana care avea cuțitul. „Ne-am rugat. Au fost și momente în care am crezut că nu vom mai ieși vii”, a relatat ea.
„Au început țipetele în avion”
O altă pasageră a povestit că oamenii din avion și-au dat seama că se întâmplă ceva grav după ce au început să se audă strigăte.
„Au început țipetele în avion. Am înțeles că unul dintre piloți fusese înjunghiat și rănit grav și că pierduseră controlul avionului. A început să coboare rapid. A fost foarte înfricoșător”, a declarat femeia, potrivit dailymail.
Dalia Shpigelon, o altă pasageră, a spus pentru Haaretz că avionul a început să piardă altitudine cu aproximativ o oră înainte de ora programată pentru aterizare.
„Dintr-o dată au fost țipete îngrozitoare în tot avionul”, a povestit aceasta.
Potrivit femeii, între trei și cinci bărbați au intrat în cabină, au imobilizat persoana implicată în incident și au început să acorde îngrijiri pilotului rănit.
„Ne-am dat seama că situația se stabilizează și am continuat zborul. Treptat, au început să apară informații despre ceea ce se întâmplase în cabină”, a spus Shpigelon.
Pasagerii au intervenit pentru a imobiliza agresorul
Itzhak Liber, unul dintre pasageri, a filmat un mesaj adresat familiei sale în timpul incidentului și l-a publicat ulterior pe Facebook.
„Am preluat controlul situației aici, în timpul zborului. Era un atacator cu un cuțit care l-a înjunghiat pe unul dintre piloți. Pur și simplu am sărit pe el și l-am imobilizat împreună cu pilotul”, a spus bărbatul.
SURSA video: X Air Plus News
El a afirmat că persoana implicată în atac a fost imobilizată și legată.
Almog Itali, un alt pasager, a declarat că doi piloți, îmbrăcați în civil, aflați în partea din spate a avionului au ajuns în zona cabinei și au ajutat la stabilizarea aeronavei.
Potrivit acestuia, cei doi erau piloți de rezervă care urmau să opereze un alt zbor. Unul era britanic, iar celălalt european. „Am strigat la ei să fugă și să preia controlul avionului. Sunt destul de multe versiuni. Ceea ce este clar este că erau doi piloți în față și unul l-a înjunghiat pe celălalt”, a declarat pasagerul.
Mărturii din avionul groazei: Militanți antisemiți cereau pașapoartele pasagerilor, pentru a verifica dacă sunt evreiAvionul a transmis codul folosit pentru o posibilă deturnare
În timpul incidentului, aeronava a transmis codul internațional de urgență 7700, care indică o situație gravă la bord.
Ulterior, în timp ce zbura deasupra Arabiei Saudite, avionul a transmis pentru scurt timp codul 7500, folosit pentru a indica o deturnare sau o interferență ilegală.
Aeronava a făcut o întoarcere în zona frontierei dintre Iordania și Arabia Saudită și și-a schimbat traseul către Tabuk.
Datele de zbor arată că avionul a pierdut rapid altitudine. Aeronava a coborât de la aproximativ 34.000 de picioare la circa 17.000 de picioare într-un interval de mai puțin de un minut. A urcat apoi pentru scurt timp, înainte de a pierde din nou altitudine.
Pe parcursul următoarei ore, avionul nu a menținut o altitudine constantă.
Israelul a ridicat avioane de luptă
Incidentul a provocat o alertă majoră în Israel. Autoritățile israeliene au pierdut contactul cu aeronava și au luat în calcul posibilitatea unei deturnări.
Israelul a închis temporar spațiul aerian și a trimis avioane de luptă în apropierea aeronavei.
Premierul Benjamin Netanyahu a convocat o reuniune de urgență cu ministrul Apărării, Israel Katz, în timp ce autoritățile analizau situația.
„Aproape toți pasagerii aflați la bordul avionului erau israelieni. În timpul zborului, în timp ce se apropiau de Israel, unul dintre piloți l-a înjunghiat pe celălalt pilot. A încercat să prăbușească avionul cu toți cei aflați la bord”, a spus Benjamin Netanyahu.
Un oficial israelian a declarat pentru Jerusalem Post că o „catastrofă majoră” a fost evitată și a comparat, în declarațiile sale, riscul presupus cu atacurile teroriste din trecut. Serviciile israeliene analizează inclusiv ipoteza unui act terorist.
Un alt oficial a confirmat că avioanele de luptă israeliene au fost ridicate de la sol din cauza temerilor privind o posibilă deturnare a aeronavei care transporta zeci de cetățeni israelieni.
Aterizare de urgență în Arabia Saudită
Avionul a aterizat în siguranță pe aeroportul din Tabuk, în nord-vestul Arabiei Saudite. Pasagerii au fost coborâți din aeronavă și examinați de echipele medicale.
„Acum suntem cu toții în terminal, iar echipele medicale ne examinează”, a spus Dalia Shpigelon.
La aterizare, pasagerii au început să aplaude. Imaginile realizate după incident arată persoane cu sânge pe haine și pe față.
Flydubai confirmă incidentul, dar nu oferă detalii
Compania Flydubai a confirmat că zborul FZ1073, care opera ruta Dubai-Tel Aviv, a fost implicat într-un incident în timpul cursei.
„Aeronava a aterizat în siguranță pe aeroportul din Tabuk, iar toți pasagerii sunt în siguranță și au fost identificați”, a transmis compania.
Flydubai a precizat că echipele sale colaborează cu autoritățile și că va transmite informații suplimentare pe măsură ce acestea vor fi confirmate.
Compania nu a oferit detalii despre conflictul din cabină și nici nu a confirmat public toate informațiile relatate de pasageri.
O aeronavă de înlocuire urma să fie trimisă la Tabuk pentru a-i transporta pe pasageri până în Israel.
Ce s-a întâmplat în cabină este încă investigat
Un oficial israelian a declarat că autoritățile investighează inclusiv ipoteza unui atac terorist. În același timp, autoritățile saudite și compania Flydubai nu au confirmat public că incidentul a fost o tentativă de deturnare sau un atac terorist.
Mărturiile cutremurătoare ale pasagerilor aflați la bordul avionului Azerbaijan Airlines: Am auzit trei bubuituri înainte să se prăbușeascăInvestigația continuă pentru stabilirea exactă a celor întâmplate în cabina avionului.
Zborurile comerciale directe dintre Israel și Emiratele Arabe Unite au fost reluate după normalizarea relațiilor dintre cele două state, în 2020.




















































