„33 de ani. Zero relații”. Când devine singurătatea o problemă și când este o alegere

O discuție pornită pe Reddit de un tânăr care spune că nu a avut niciodată o relație a strâns numeroase răspunsuri de la persoane aflate în situații similare. Unii spun că singurătatea îi apasă și că au senzația că pierd experiențe importante, alții susțin că au ajuns să aprecieze libertatea și liniștea unei vieți fără partener. Printre comentarii apar oameni de 20, 30 sau chiar aproape 40 de ani care spun că nu au avut niciodată o relație serioasă. Când devine lipsa unei relații o problemă emoțională și când este pur și simplu o alegere de viață?

Singurătate, libertate sau teamă de apropiere? Sursă foto: Shutterstock

Autorul discuției de pe Reddit spune că se simte singur și îi invită pe ceilalți aflați în aceeași situație să vorbească despre propriile experiențe și să își dea sfaturi. Răspunsurile arată însă cât de diferit poate fi trăită viața fără partener.

„Simt că pierd multe experiențe pe care le-aș fi putut avea deja și, în 80% din timp, mă simt singură. Pentru mine, acesta este adevărul”, scrie o tânără. În replică, o altă persoană mărtruius că tocmai într-o relație simțea că pierde lucruri pe care și-ar fi dorit să le facă: „De când sunt singur, am făcut tot ce aveam în plan, fără să trag de nimeni, fără să trebuiască să explic ce și de ce. Fac tot ce vreau fără să mă justific și fără să târăsc pe cineva după mine”.

„33 de ani. Zero relații. Mă simt excelent”

Vârsta nu pare să spună mare lucru despre felul în care oamenii trăiesc această experiență. Un participant la discuția de pe r/DatingRO scrie simplu: „33 de ani. Zero relații. Mă simt excelent”. Întrebat de ce nu a avut până acum o relație, recunaoște că îi place liniștea și că singura tentativă de apropiere i s-a părut „sufocantă”.

O altă persoană, în vârstă de 31 de ani, povestește că a plecat în străinătate la 20 de ani și nu și-a dorit o relație acolo. El susține că de-a lungul timpului s-a simțit și singur, și „ușor disperat” din cauza lipsei unui partener, dar că între timp a ajuns să se simtă bine cu propria viață. Concluzia lui este că viața poate fi frumoasă în doi, dar poate fi trăită fericit și de unul singur.

„Faptul că o persoană nu a avut niciodată o relație serioasă nu înseamnă automat că există o problemă. Nu știm ce se află în spatele statutului de persoană singură. Poate fi o alegere. Poate fi lipsa unei oportunități potrivite. Poate fi orientarea către carieră sau alte obiective. Poate fi pur și simplu faptul că persoana nu a întâlnit încă pe cineva cu care să își dorească o relație”, explică Gabriela Răileanu, psihoterapeut adlerian, pentru „Adevărul”.

Poate există însă și teama de respingere sau de intimitate, o stimă de sine scăzută, dificultăți în a avea încredere în ceilalți ori abilități sociale insuficient exersate, explică specialista.

Când independența devine o formă de protecție

Pentru psihoterapeut, întrebarea relevantă nu este doar dacă o persoană are sau nu partener, ci cum se simte cu viața pe care o duce.

„Aș întreba mai degrabă: «Îți place viața pe care o ai sau te-ai obișnuit cu ea pentru că apropierea ți se pare prea riscantă sau pentru că o relație pare muncă multă?» O persoană poate fi singură și să aibă o viață foarte bogată: prieteni, interese, proiecte, autonomie și sentimentul că este bine cu ea însăși”, spune ea.

Situația se schimbă atunci când cineva își dorește apropierea, dar o respinge sistematic atunci când apare posibilitatea unei relații.

„Uneori independența poate fi autentică. Alteori poate deveni o formă de protecție. Diferența se vede, de multe ori, atunci când apare posibilitatea unei apropieri,”, adaugă specialista.

În discuția de pe Reddit un tânăr de 22 de ani spune că timpul fără relație i-a permis să se concentreze asupra educației, carierei și hobby-urilor, dar că se simte „din ce în ce mai singur” și și-ar dori o relație chiar și de scurtă durată, măcar pentru a trăi această experiență. El crede că situația în care se află este și mai dificilă pentru că nu are nici prieteni.

„Toți ceilalți au reușit, numai eu nu”

Lipsa unei relații devine o problemă, spune Gabriela Răileanu, nu la împlinirea unei anumite vârste, ci atunci când provoacă suferință și persoana simte că nu poate ieși din situația respectivă: „De exemplu, când începe să creadă: «Nimeni nu mă va plăcea», «Este ceva în neregulă cu mine», «Toți ceilalți au reușit, numai eu nu», «La vârsta mea este deja prea târziu». Aceste gânduri pot afecta stima de sine și pot crea un cerc foarte greu de rupt: cu cât mă simt mai puțin valoros, cu atât mă apropii mai greu de oameni; cu cât am mai puține experiențe de apropiere, cu atât îmi confirm convingerea că «nu sunt făcut pentru relații».”

Comparația cu cei de aceeași vârstă poate amplifica presiunea, mai ales atunci când prietenii încep să se căsătorească sau să aibă copii. Riscul este ca dorința de a „recupera” timpul pierdut să cântărească mai mult decât compatibilitatea cu persoana aleasă.

„O persoană care se teme că este în urmă poate accepta o relație nepotrivită doar pentru a nu mai fi singură. O relație nu devine potrivită doar pentru că este prima”, spune psihoterapeutul.

Socializarea se învață prin practică

O parte dintre participanții la discuția online vorbesc despre dificultatea de a interacționa cu ceilalți. Unul dintre ei spune că, la 30 de ani, nu a avut nicio relație și pune acest lucru pe seama dificultăților sale de socializare. Alt participant mărturisește că nu știe cum să se conecteze cu cineva, cum să nu ia lucrurile personal și ce este sau nu acceptabil într-o relație.

„Abilitățile sociale se dezvoltă prin practică. Învățăm să citim reacțiile celuilalt, să tolerăm momentele de stângăcie, să reparăm o conversație care nu a mers bine, să negociem, să ne apropiem și să ne retragem atunci când este cazul”, explică Gabriela Răileanu.

Comunicarea prin mesaje nu oferă întotdeauna același „antrenament” ca întâlnirile față în față. Psihoterapeutul aduce în discuție inclusiv interacțiunea cu inteligența artificială, unde utilizatorul nu trebuie să gestioneze refuzul, indisponibilitatea sau nevoile unei alte persoane.

„Dar tocmai dificultățile relațiilor reale sunt cele prin care învățăm să relaționăm. O relație presupune să ne adaptăm, să ținem cont de celălalt, să tolerăm diferențele și să învățăm să cooperăm”, lămurește Gabriela Răileanu.

Nu trebuie „recuperată” experiența pierdută

Pentru cine își dorește o relație, dar se teme că lipsa de experiență îl va pune într-o poziție mai dificilă, soluția nu este să transforme fiecare interacțiune într-o posibilă întâlnire romantică.

„Putem începe foarte simplu. Să avem mai multe interacțiuni în viața reală. Să vorbim cu oameni fără ca fiecare conversație să trebuiască să ducă undeva. Să acceptăm invitații. Să intrăm în contexte în care există oameni cu interese comune”, recomandă specialista.

Refuzurile, discuțiile care nu decurg așa cum ne-am dori și întâlnirile care nu duc mai departe fac parte din experiența de a cunoaște oameni, spune Gabriela Răileanu. Important este ca un refuz să nu ajungă să ne definească valoarea.

„Cred că trebuie să avem grijă să nu transformăm absența unei relații într-un diagnostic. Nu toți oamenii singuri sunt nefericiți și nu toți oamenii aflați într-o relație sunt împliniți”, conchide ea.