mai - ultimele știri
Cu excepția extremității de sud-est a țării, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, mai ales în regiunile vestice și nord-vestice, anunță meteorologii.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat, marți, la o întâlnire bilaterală cu ministrul Federal de Interne al Germaniei, Nancy Faeser, cu care a discutat inclusiv despre sprijinul acordat țării noastre pentru aderarea și cu frontierele terestre la spațiul Schengen.
Se apropie Sărbătorile Pascale și, odată cu ele, mai multe zile libere pentru angajaţii români. Elevii și angajații la stat au parte de multe zile libere deoarece 1 Mai și Sărbătorile Pascale din acest an sunt foarte apropiate, astfel încât se poate face punte.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat a participat la o întâlnire cu o firmă care comercializează un sistem de alarmare a populației, în valoare de un miliard de euro, și la care sunt angajați doi foști șefi ai Jandarmeriei Române.
Serviciul Român de Informații sărbătorește, marți, 34 de ani de activitate. Recunoscut pentru urările sale inedite, apreciate de internauți, SRI a primit la rândul său felicitări similare din partea mai multor instituții ale statului, dar și a fostului șef al Serviciului, Eduard Hellvig.
Autoritățile nu au stabilit dacă minorii însoțiți de părinți au nevoie sau nu de verificări suplimentare după ce vom intra în Air Schengen. O propunere legislativă care prevede menținerea controalelor pentru copii este în dezbatere, iar Asociația Aeroporturilor cere reanalizarea acesteia.
O postare a Serviciului Român de Informații (SRI), publicată de 8 martie, a devenit virală pe rețelele de socializare stârnind un val de reacții în rândul internauților. Mesaje de felicitare de Ziua Internațională a Femeii au fost transmise și de alte instituții ale statului.
Guvernul a aprobat joi un proiect de lege care vizează crearea unor mecanisme automatizate cu privire la colaborarea cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii, pentru intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marţi, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu și cu sindicaliștii din poliție, că bugetul pentru investiţii este de trei ori mai mare decât anul trecut, și că vor fi luate o serie de măsuri și prin prisma aderării parțiale la Schengen.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, în urma unor discuții cu sindicaliştii din poliţie şi cu conducerea MAI, o serie de măsuri care au scopul readucerii atractivităţii pentru categoriile ocupaţionale care se regăsesc în cadrul MAI, ANP şi MApN.
DSU a făcut precizări cu privire la obligația de obținere a autorizației de incediu pentru clădirile în care își desfășoară activitatea reprezentanții Ministerului Sănătății, dar și ai Ministerul de Interne, DSU, IGSU. Aceste clădiri nu au nevoie de autorizație de securitate la incendiu.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că, în urmă cu câteva zile, a reușit să ajungă la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria cu privire la extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024
Autoritățile au prezentat, miercuri, concluziile analizei desfășurate la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în urma tragicului eveniment ce a avut loc la Pensiunea Ferma Dacilor, în a doua zi de Crăciun.
Omniasig este compania care asigură, prin intermediul unei poliţe de tip Casco, toate riscurile, răspundere faţă de terţi şi accidente persoane cele patru noi elicoptere tip Sikorsky S-70 Black Hawk.
Circulaţia a peste 50 de trenuri este suspendată, în urma viscolului, ninsorilor şi vântului puternic, după cum a anunţat, luni, Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Porturile din Constanta și Tulcea sunt închise.
Femeia jandarm asupra căreia polițiștii au descoperit droguri este cercetată disciplinar. Sublocotenentul Andreea Cătălina Bumbac, fostă purtătoare de cuvânt a Jandarmeriei Române, este anchetată de polițiștii de la criminalitate organizată, dar și intern, de o comisie de control.
De anul viitor, Brașov și Constanța vor beneficia de sistemul de monitorizare electronică, în cazurile de violență domestică.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care schimbă modul de numire al șefului DGPI, cunoscut drept serviciul secret al Ministerului de Interne sau „Doi și-un sfert”. Astfel, șeful DGPI trebuie numit cu avizul CSAT, urmând ca MAI să solicite emiterea în cazul actualului director.
Efectivele Poliției Române desfășoară vineri 40 de percheziții domiciliare în dosare penale privind săvârșirea unor infracțiuni din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigații criminale și ordine publică.
România este prima țară din Uniunea Europeană la capitolul accidente rutiere mortale. În 2022, au fost raportate 86 de decese la un milion de locuitori, ceea ce înseamnă că peste 1.600 de oameni și-au pierdut viața în trafic. Guvernanții își propun să reducă această cifră la jumătate, până în 2030.
Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, susține că în lupta contra drogurilor are nevoie de mai mulți oameni și de salarii mai mari pentru polițiști, menționând că la nivelul instituției sunt 40.000 de posturi neocupate.
Camera Deputaților a adoptat proiectul privind asigurarea cadrului pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor și vizelor, al cooperării polițienești și judiciare și al azilului și migrației.
Șeful Sputnik Moldova, Vitali Denisov, a fost expulzat de la Chișinău după ce autoritățile l-au declarat persoană indezirabilă pe o perioadă de până la zece ani pentru implicarea sa în treburile interne ale țării.
Membrii Sindicatului Național al Polițiștilor (SNPPC) anunță un protest pentru marți, 12 septembrie, în fața sediului MAI din București. Protestul este autorizat de Primăria Munuicipiului București, potrivit comunicatului SNPPC.
Procurorii de la Parchetul European (EPPO) fac, marți dimineața, percheziții la sediul Inspectoratului General de Aviație (IGAV) al Ministerului Afacerilor Interne, fiind vizate proiecte cu fonduri UE, potrivit surselor Adevărul.
Ştefania-Gabriella Ferencz, secretar general al MAI şi persoană apropiată de Emil Boc, a fost schimbată la cerere din funcție.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis că în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, au fost înregistrate 58 de victime.
Ministrul Afacerilor de Interne susține că problema traficului de persoane este una globală care afectează milioane de persoane. Predoiu a precizat că oamenii trebuie „să își cunoască foarte bine drepturile”.
Ministerul de Interne a declanșat o anchetă la IPJ Bihor pentru a verifica dacă datele unui polițist angajat la Rutieră au fost făcute publice de colegi de-ai săi.
Kontron Services România și Tema Energy au anunțat, luni, că vor contesta în instanță decizia Consiliului Concurenţei privind trucarea unei licitaţii IT la Ministerul de Interne.
Victor Paul Dobre a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al vicepremierului, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Decizia a fost semnată de către premierul Ciolacu.
Direcția Generală Anticorupție a MAI a sărbătorit aniversarea a 18 ani de la înființare, chiar în timpul unor proteste ale polițiștilor. La eveniment au fost prezenți mai mulți șefi din MAI, printre care și ministrul de Interne, Lucian Bode.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) organizează, miercuri, a XIII-a ediţie a evenimentului Ziua Porţilor Deschise pentru Copii, între orele 8.30 - 13.30, la sediul din Piaţa Revoluţiei, relatează Agerpres.
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a decis, marţi, în urma unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI, majorarea soldelor şi salariilor de funcţie.
Sindicaliștii din poliție protestează, marți, în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a anunțat sindicatul Europol.
Camera Deputaților a votat decizional proiectul de lege care schimbă modul de numire al șefului DGPI, cunoscut drept și serviciul secret al Ministerului de Interne sau „Doi și-un sfert”. Astfel, șeful DGPI trebuie numit cu avizul CSAT, necesar și în cazul directorului aflat deja în funcție.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au explicat șoferilor în ce condiții pot aplica folie pe geamurile mașinii.
Șeful Ministerului de Interne din Austria a avertizat în cadrul vizitei în România că mai este cale lungă până la îndeplinirea obiectivelor privind migrația ilegală, pentru ca statul său să acorde votul necesar aderăriii României la Schegen.
O procedură de management al cazurilor de violenţă în şcoli va fi realizată în două săptămâni, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, menţionând că sunt discuţii cu Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne pentru modificări legislative.
Social-democrații au anunțat că nu vor vota actuala formă a proiectului de lege inițiat de premierul Nicolae Ciucă și șeful MAI, motivând că „este de natură să intimideze organizarea și participarea la demonstrații sau mitinguri de protest”.
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat o schimbare semnificativă la serviciul de pașapoarte. Procedura de depunere a cererilor ar urma să fie mult mai simplă, datorită unei noi facilități, disponibilă începând de luni.
Șeful Camerei Deputaților, președintele PSD Marcel Ciolacu, i-a dat asigurări șefei MAI din Republica Moldova privind prioritizarea securității și stabilității statului vecin de către România.
11 articole din Codul Penal urmează să fie modificate, iar la multe dintre ele se pregătește majorarea limitelor de pedeapsă. Printre acestea din urmă se numără și tulburarea liniștii publice și hărțuirea minorilor.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că în primele 24 de ore au fost eliberate online 5532 certificate de cazier judiciar.
Jurnaliștii de la Recorder au realizat o investigație de presă potrivit căreia această structură a Ministerului de Interne funcționează și ia decizii în mod discreționar. Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) neagă acuzațiile și pretind că jurnaliștii au prezentat informații trunchiate.
Peste 300 de de permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri în prima zi a acestui an.
Beijingul a înființat peste 100 de așa-zise secții de poliție în străinătate, pe tot mapamondul, pentru a monitoriza, hărțui și, uneori, a repatria cetățenii chinezi aflați în exil.
Pentru prima dată în istorie nu se vor ocupa locurile la Școlile de Agenți de Poliție din MAI. Semnalul de alarmă este tras de SNPPC, în condițiile în care nici posturile cu încadrare din sursă externă nu au prezentat interes.
Preşedintele a promulgat legea care prevede că vor putea deveni ofiţeri MAI în grad de sublocotenent şi persoanele care deţin o licenţă în specializări necesare structurilor MAI.
Elon Musk și Angelina Jolie nu au participat la petrecerea de la Castelul Bran, care a avut loc duminică seară.
Bode: Aderarea la Schengen este un obiectiv de ţară şi nu este loc de interese sau ambiţii personale
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că aderarea la spaţiul Schengen este un obiectiv foarte important pentru România şi că nu există "nicio justificare raţională şi obiectivă pentru care această decizie să nu fie adoptată în cel mai scurt timp" .
„Vedem oameni de afaceri neatinși de brațul legii, vedem oameni politici care reușesc să folosească instituțiile statului în interes personal și pentru bunăstarea personală”, subliniază președintele Sindicatului Europol.
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Crin Bologa, a declarat miercuri, la Parlament, că poliţiştii judiciari detaşaţi la DNA nu sunt subordonaţi „în niciun mod" Ministerului de Interne, ci doar procurorilor.
Pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu forestier izbucnit în vecinătatea Vârfului Greabăn din Munţii Maramureşului, iar Ministerul Apărării a trimis o aeronavă în sprijinul acestora, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuţ.
Procurorii DNA l-au trimis joi în judecată pe Daniel Ciprian Asanache-Damian, ofițer de poliție în cadrul Corpului de control al ministrului, acuzat de trafic de influență, potrivit unui comunicat al instituției.
Membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) cer public Ministerului de Interne revocarea şefului Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), chestorul de poliţie Marius Florin Mihăilă, care este împuternicit în această funcţie.
Ultima declaraţie de avere publicată de Avocatul Poporului, Renate Weber, arată că are mai multe venituri, beneficiind de o pensie specială de fost eurodeputat mai mare decât salariul. Şi unul dintre cei cinci adjuncţi, Ionel Nicolae, e tot pensionar...
Liceanul Mihai Alexandru Bratu din Târgu-Jiu a fost desemnat cel mai bun participant român din toate timpurile de la Olimpiada Internaţională de Lingvistică.