DSU: Ministerul Sănătății și cel de Interne funcționează în clădiri care nu au nevoie de autorizație de securitate la incendiu

0
Publicat:

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a făcut precizări cu privire la obligația de obținere a autorizației de incediu pentru clădirile în care își desfășoară activitatea reprezentanții Ministerului Sănătății, dar și ai Ministerul de Interne, DSU, IGSU. Aceste clădiri nu au nevoie de autorizație de securitate la incendiu. 

DSU explică de ce sediile MAI și MS nu au nevoie de  autorizație de incendiu -Foto Facebook
DSU explică de ce sediile MAI și MS nu au nevoie de autorizație de incendiu -Foto Facebook

DSU a explicat de ce clădirile în care își desfășoară activitatea angajați ai Ministerului Sănătății și ai celui de Interne nu se supun autorizării de securitate la incendiu. 

Date fiind  afirmațiile făcute recent în spațiul public, conform cărora clădirea în care își desfășoară activitatea reprezentanții Ministerului Sănătății, dar și ai Ministerul de Interne, DSU, IGSU nu este autorizată din punct de vedere al securității la incendiu, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm următoarele :  

În ceea ce privește afirmația “Deci chiar cei care dau autorizare stau într-o clădire care nu este autorizată.”,  Prevederile art. 49, alin.  (1) și (2) din Legea nr. 307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor, limitează  exercitarea rolului de autoritate al IGSU/ISU la unitățile structurilor de apărare și securitate națională.  

Prevederea este transpusă în HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu, act normativ care la art. 2, alin. (1) exceptează construcțiile aparținând MApN, MAI, ANP, ANRSPS, SRI, SIE, STS, SPP de la obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu. Tot HGR 571, la art. 2, alin. (2), stabilește că activitățile privind securitatea la incendiu să se realizeze de către respectivele instituții.”, au transmis reprezentanții DSU într-o postare pe Facebook. 

De altfel, DSU menționează că sediul Ministerul Sănătăţii este situat într-o clădire istorică.  

„Mai mult de atât, sediul Ministerului Sănătății se află intr-un corp conex al MAI, o clădire istorică, care nu a suferit modificări sau schimbări de destinație, fapt pentru care, conform legii aflate în vigoare, nu se supune autorizării de securitate la incendiu.”, se adaugă în postare. 

Astfel, DSU susține că cele două sedii nu au nevoie de autorizație de incendiu pentru că nu există obligația de obținere a acestui document

Succint, ca o notă definitorie la cele prezentate, reiterăm că nu poate intra în discuție problematica funcționării fără autorizație a instituțiilor amintite anterior, din motivul conform căruia, obligația de obținere a acestui act de autoritate NU există.”, afirmă DSU. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite