În plină grevă a profesorilor, Lucian Bode anunță creșterea soldelor și a salariilor angajaților MAI, din iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a decis, marţi, în urma unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI, majorarea soldelor şi salariilor de funcţie.

Lucian Bode, Ministrul de Interne Foto Profimedia
Lucian Bode, Ministrul de Interne Foto Profimedia

Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, la iniţiativa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a avut loc marţi, la sediul MAI, o întâlnire de lucru între conducerea ministerului şi reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI, discuţiile fiind purtate pe două paliere, respectiv componenta salarială şi cea referitoare la modificarea legii pensiilor militare.

"Cu privire la componenta salarială s-a convenit ca, începând cu ziua de joi, pentru soldele şi salariile de funcţie să fie aplicat nivelul acestora astfel cum este prevăzut de Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022. Acest lucru înseamnă că soldele şi salariile de funcţie vor fi majorate la nivelul acestora prevăzut de lege pentru anul 2022, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie, care se plătesc în luna iulie 2023", se precizează în comunicat.

Referitor la indemnizaţii/sporuri şi celelalte drepturi care compun veniturile salariale ale personalului militar şi poliţiştilor din cadrul MAI, sursa citată arată că s-a convenit ca acordarea acestora în integralitate, potrivit Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, să fie avută în vedere la prima rectificare bugetară din acest an.

"În privinţa legii pensiilor militare, proiect de act normativ aflat în dezbatere în Parlament, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a informat reprezentanţii sindicatelor prezenţi la întâlnire de faptul că va susţine toate amendamentele formulate şi asumate de instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, amendamente cu care sindicatele din MAI sunt de acord", menţionează MAI.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne transmite că îşi reafirmă disponibilitatea la dialog cu reprezentanţii sindicatelor de la nivelul structurilor ministerului pentru a găsi soluţii care să poată fi aplicate pentru rezolvarea tuturor problemelor existente în sistem, de la cele legate de salarizare până la cele de ordin logistic sau de condiţii de muncă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite