stiri despre google

Apar, cu o viteză ameţitoare, semnele imposibil de ignorat că dispare rapid, de parcă nici n-ar fi fost vreodată, stratul ce se dovedeşte a fi fost subţire, poate şi aplicat de mântuială, al „democraţiei generatoare de civilizaţie umanistă, dominată de idealurile unei societăţi care a învăţată să depăşească ceea ce au fost rădăcinile urii, intoleranţei şi războaielor trecute“.

acum 10 ore · comentarii (54)

Parlamentul României a votat, în ambele camere cu majorităţi impresionante, iar la Camera Deputaţilor, cu largul concurs nu doar al PSD, ALDE şi UDMR, ci şi al PNL, PMP şi USR, o lege care „trimite la muncă“ „asistaţii social“. Mai exact, pe beneficiarii de venit minim garantat. Să vedem puţin ce se întâmplă în realitate.

acum 9 ore · comentarii (2)

Gata cu suspansul! Cei care se temeau că Iohannis nu candidează pentru al doilea mandat s-au liniştit sîmbătă dimineaţa, cînd preşedintele, în loc să răspundă la întrebarea arzătoare a tuturor, ce face cu Kovesi, ne-a informat de chestiunea arzătoare care îl preocupa pe el, că mai candidează o dată, deşi alegerile sunt la sfîrşitul lui 2019.

S-au împlinit, ieri, 23 de ani de la cererea oficială de aderare a României la Uniunea Europeană. Momentul a fost marcat de conducerea PSD prin cel mai grav atac la adresa statului de drept şi a democraţiei din 1990 încoace. România riscă acum să nu mai îndeplinească primul dintre Criteriile de la Copenhaga, pe care statele candidate trebuie să le respecte: stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia, statul de drept şi drepturile omului.

Contemporan cu cei trei pionieri ai aviaţiei mondiale (Vuia, Vlaicu şi H. Coandă), Dumitru Brumărescu este un inventator român aproape uitat. L-am cunoscut în paginile Ziarului Ştiinţelor şi al Călătoriilor  (ediţia din data de 3 iulie 1928), unde autorul îl ridică pe acelaşi piedestal cu Thomas Edison şi Bernanrd Palissy.

Nu este exagerată afirmaţia din enunţ. Şeful unui parlament ales democratic, membru în UE şi NATO declară, sus şi tare, în faţa poporului: „în Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea în proceduri normale, dezbateri şi promulgare”. Cu alte cuvinte, Dragnea desfiinţează parlamentul ca for legislativ şi-l înlocuieşte cu ce? Conducerea ţării prin decrete (OUG-uri), aşa cum se întâmplă în dictatură.

acum 2 zile · comentarii (40)

Condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman îi pune pe liderii PSD în faţa unei situaţii complicate. În pofida declaraţiilor de susţinere a şefului lor, venite mai mult dintr-un automatism determinat de instinctul de conservare, liderii partidului au o mare dilemă la care sunt nevoiţi să răspundă: a fi sau a nu fi cu Dragnea?

acum 2 zile · comentarii (84)

Zi interesantă cea de 21 iunie 2018 pentru statul român, pentru viitorul României în Uniunea Europeană, pentru toţi românii. Un complet de 3 judecători, după ce au tot amânat decizia, şi-au luat inima în dinţi şi l-au condamnat pe Preşedintele celui mai puternic partid politic din România, totodată şi Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

acum 2 zile · comentarii (50)