libia - ultimele știri
După ce au plutit mai multe zile în derivă, fără mâncare şi fără apă, cel puţin 60 de migranţi plecaţi din Libia au murit în largul Mării Mediterane, din cauza înfometării şi deshidratării.
Ocean Viking, o navă închiriată de organizaţia neguvernamentală franceză SOS Mediterranee, a salvat miercuri în largul coastelor libiene 25 de persoane care se aflau într-o „barcă pneumatică" ce plutea în derivă de „aproape o săptămână", a precizat ONG-ul potrivit AFP, citată de Agerpres.
Un incendiu masiv a izbucnit duminică în depozitele companiei naționale de electricitate, situate în suburbiile de sud ale capitalei Libiei, fără să provoace victimize
Organizaţiile umanitare au avertizat cu privire la riscul tot mai mare de răspândire a bolilor după inundaţiile soldate cu mii de morţi şi dispăruţi în estul Libiei, unde speranţele de a găsi supravieţuitori au continuat să scadă.
Primul transport cu ajutoare pentru Libia, unde ruperea a două baraje a provocat peste 11 mii de victime, a decolat sâmbătă dimineață din România.
Sate și orașe din Libia au dispărut din cauza inundațiilor catastrofale, iar primarul din Derna a atras atenția că este posibil ca 20.000 de persoane să fi murit. Cei care au supraviețuit au făcut o serie de mărturii cutremurătoare.
Bilanţul deceselor cauzate de inundaţiile devastatoare care au lovit estul Libiei ar putea ajunge la 20.000 doar la Derna, a declarat primarul oraşului, transmite joi agenţia DPA, citată de Agerpres.
Potrivit unui consilier al Camerei Reprezentanților țării, „numărul persoanelor dispărute în prezent depășește 10 mii”.
Numărul morților a ajuns în Libia la 5.300 în urma inundațiilor catastrofale care au lovit estul țării. Până în prezent, peste 10.000 de persoane sunt date dispărute. Organizația Mondială a Sănătății estimează că peste 1,8 milioane de oameni au fost afectați de inundații.
Sate și orașe întregi au dispărut din cauza inundațiilor apocaliptice în Libia, numărul persoanelor înecate fiind de aproximativ 2.000. Peste 1.000 de cadavre au fost găsite în oraşul Derna, a declarat, marţi, un ministru al administraţiei din estul țării.
Autoritățile țării au declarat anterior trei zile de doliu național din cauza morții a sute de oameni.
Ultimele probleme judiciare ale lui Nicolas Sarkozy, fost președinte al Franței pentru un mandat, au atras atenția cu precădere în privința finanțărilor de campanie 2007 și 2012, respectiv cele venite de la dictatorul libian Muammar al-Quaddafi.
Premierul guvernului libian l-a suspendat pe ministrul de externe, Najla al-Mangoush, după anunțul cu privire la o întrevedere dintre aceasta și ministrul de externe israelian săptămâna trecută
Șeful diplomației israeliene Eli Cohen a anunțat că a avut o discuție cu omologul său libian Najla al Mangoush în cadrul unei întâlniri "fără precedent" la Roma, săptămâna trecută, potrivit unui comunicat al biroului său
Atacuri cu drone de origine necunoscută au vizat, în cursul nopții, o bază aeriană din estul Libiei aflată sub controlul companiei militare private Wagner, fără a provoca victime omenești, potrivit unei surse militare.
Cetăţeanul român care s-a aflat în custodia autorităţilor libiene a fost pus în libertate joi şi se află în siguranţă, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Bărbatul se afla acolo ca angajat al unei companii de securitate și a fost reținut, luna trecută.
Mai mulți bărbați înarmați l-au răpit joi, la Tripoli, pe Mohamed Zubya, atacantul naționalei Libiei și al Al-Ittihad, relatează Libya Review.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat, vineri seara, că din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu au fost dispuse în regim de urgenţă măsuri specifice, în cooperare cu instituţiile partenere, pentru soluţionarea rapidă a situaţiei cetăţeanului român aflat în custodia autorităţilor libiene.
Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) a confirmat vineri că a fost regăsit aproape tot uraniul declarat dispărut în Libia, informează Reuters.
Organizaţia Mediterranea Saving Humans, implicată în salvarea migranţilor, a semnalat pe Twitter că vasul s-a răsturnat duminică dimineaţa, la 110 mile la nord-vest de Benghazi, conform mai multor surse.
Cel puțin 73 de migranți sunt dați dispăruți și se presupune că au murit după ce ambarcațiunea lor s-a scufundat în largul coastelor libiene, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) a ONU.
Ministrul de externe libian Najla Mangoush a primit marţi, în cadrul unei ceremonii la Adria, în Italia, cheile primei nave de patrulare finanţate de grupul de la Vişegrad, destinată luptei împotriva traficului de persoane în Mediterana, relatează MTI.
Ministrul grec de Externe a aterizat la Tripoli, apoi a decolat rapid. Motivul anulării vizitei sale
Ministrul grec de externe, Nikos Dendias, a aterizat joi la Tripoli, în Libia, și a fost informat că omologul său – care are legături strânse cu Turcia – îl așteaptă.
O jihadistă americană, care a fost una dintre puţinele conducătoare ale unui batalion feminin al grupării jihadiste Stat Islamic (SI), a fost condamnată marţi la 20 de ani de închisoare, relatează AFP.
Cel puţin cinci persoane au murit şi alte cincizeci au fost rănite duminică seara, când a izbucnit un incendiu într-un camion care transporta motorină într-un oraş din sudul Libiei, au declarat pentru Reuters surse medicale şi de securitate.
Ministerul libian al petrolului şi gazelor se aşteaptă ca până la începutul lunii viitoare, producţia de petrol din ţară să revină la nivelul de 1,2 milioane b/zi.
Protestatarii au luat vineri cu asalt clădirea parlamentului libian din oraşul Tobruk, în estul ţării. Aceştia se plâng de înrăutăţirea condiţiilor de viaţă din ţara nord-africană şi de impasul politic care continuă de ani de zile, relatează AFP.
Embargoul armelor impus în 2011 Libiei de către ONU ”este în continuare ineficient”, denunţă într-un raport anual experţi ONU însărcinaţi cu controlul acestuia şi care l-au predat recent Consiliului de Securitate, relatează AFP.
Puternica mişcare şiită Hezbollah şi aliaţii acesteia au pierdut majoritatea în Parlamentul libanez, potrivit rezultatelor definitive ale alegerilor legislative de duminică, marcate de o ascensiune a opoziţiei tradiţionale şi a unor candidaţi care pr...
Mai mulţi asasini au tras cu gloanţe, joi, în maşina premierului Libiei, Abdulhamid al-Dbeibah, dar acesta nu a fost rănit. Incidentul s-a petrecut în timp ce Dbeibah se întorcea acasă, iar o sursă apropiată acestuia a spus că e o tentativă de asasi...
Guvernul german respinge cererile Ucrainei de a-i livra armament. În motivaţie susţine că nu livrează din principiu arme în regiuni de criză. Dar faptele arată că acest principiu a fost ignorat în repetate rânduri.
Motivul acestei reacţii a parlamentului a fost declaraţia Londrei de sprijin suplimentar pentru guvernul lui Abdel Hamid Dbeiba.
28 de migranţi au fost găsiţi morţi pe o plajă de pe coasta de vest a Libiei, sâmbătă seară. Naufragiul ar fi avut loc în urmă cu câteva zile, spun autorităţile.
Potrivit postului de televiziune Al Hadath, grupuri din oraşul Misrata sunt în spatele a ceea ce se întâmplă în capitală.
Criza S-400 a declanşat evoluţii în spectrul politic internaţional care au sporit importanţa faptului ca Turcia să găsească un echilibru în legăturile sale diplomatice cu SUA şi Rusia. Să nu uităm că Parlamentul turc a refuzat autorizarea acţiunii mi...
Puitorul de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), cu un detaşament de scafandri de luptă prin incursiune ambarcat, pleacă joi, 23 septembrie, din portul militar Constanţa, pentru a participa la Operaţia EUNAVFOR MED „Irini”, în Mar...
Procurorii din Libia au emis un mandat de arestare pe numele lui Saif al-Islam Gaddafi, fiul dictatorului defunct Muammar Gaddafi, pentru acuzaţii de legături cu mercenarii grupului rus Wagner, relatează BBC.
O investigaţie BBC a revelat dimensiunea operaţiunilor grupului de mercenari ruşi Wagner în războiul civil din Libia pe baza documentelor extrase de pe o tabletă pierdută şi a unor „liste de cumpărături” obţinute de la surse libiene de informaţii.
Aproximativ 60 de migranţi care intenţionau să ajungă în Europa, între care femei şi copii, s-au înecat luni într-un naufragiu în largul Libiei, o nouă dramă a imigraţiei ilegale în Marea Mediterană, a anunţat luni Organizaţia Internaţională pentru M...
Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a inaugurat sâmbătă cea mai mare bază navală a ţării sale, menită „securizării rutelor maritime”, potrivit presei internaţionale....
Drone autonome dotate cu inteligenţă artificială au „vânat” ţinte umane fără a fi controlate de un operator uman în timpul conflictului de anul trecut din Libia între forţele Guvernului de Uniune Naţională recunoscut de ONU şi facţiunea generalului...
O fetiţă de doar trei ani a murit, după ce tatăl a forţat-o să stea într-o cadă cu apă fierbinte pentru că avea diaree.
În capitala Libiei a fost surprins un leu care era transportat într-o camionetă, fără nicio condiţie de siguranţă. Momentul a atras atenţia şoferilor din Tripoli, care au privit cum felina se plimba în remorca unui vehicul de tip pick-up.
Cel puţin 17 migranţi africani care încercau să traverseze Mediterana din Libia către Italia s-au înecat în largul Tunisului, a anunţat joi crucea roşie internaţională, transmite Reuters.
Zece corpuri au fost găsite în largul Libiei, în apropierea unei ambarcaţiuni pneumatice care s-a răsturnat şi la bodul căreia s-ar fi aflat 130 de migranţi, anunţă organizaţia umanitară franceză SOS Méditerranée, relatează Reuters....
Autorităţile libiene l-au eliberat pe un bărbat descris drept unul dintre cei mai căutaţi traficanţi de persoane la nivel internaţional, sancţionat de către consiliul de securitate al ONU pentru implicarea sa directă în scufundarea navelor cu migranţ...
Mişcare realistă în geopolitica zonală. Se poate ca preşedinte Zelensky să fi realizat dimensiunile exacte ale situaţiei militare care s-ar deschide în momentul declanşării unui conflict militar de mare intensite. Poate de scurtă durată, dar absolut ...
Vladimir Putin, Angela Merkel şi Emmanuel Macron au discutat despre o cooperare în domeniul vaccinurilor împotriva covid-19, inclusiv despre vaccinul rusesc Sputnik V, despre situaţia lui Aleksei Navalnîi şi Libia, anunţă Palatul Elysée, relatează AF...
În 2011, autorităţile din Libia s-au trezit în faţa unei probleme după ce revoluţionarii au pus mâna pe avionul de lux al dictatorului Muammar Gaddafi, un Airbus A340-200: ce să facă cu el? În exterior arăta ca orice aeronavă de linie a operatorului ...
Ministrul de Interne al Libiei, Fathi Bachagha, a scăpat nevătămat, duminică, după o tentativă de asasinat în apropiere de Tripoli, relatează AFP.
Erik Prince, unul dintre fondatorii companiei private de securitate „Blackwater” şi apropiat al fostului preşedinte american Donald Trump, a încălcat embargoul ONU asupra armelor asupra Libiei, conform unui raport confidenţial publicat vineri de New ...
Procurorii francezi care instrumentează dosarul de corupţie al fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy cer condamnarea acestuia la patru ani de închisoare. Acuzat că ar fi încercat să mituiască un judecător, Sarkozy promite ca va lupta până la ca...
Un nou incident implicând pescari italieni şi grăniceri libieni reaprinde vechiul conflict al pescuitului între cele două părţi. UE este îndemnată să intervină în această chestiune....
Eforturi disperate şi teste majore pentru ONU, Rusia şi Turcia în Libia, în perspectiva retragerii trupelor străine, de mercenari şi stoparea aprovizionării cu arme a părţilor rivale şi a puzderiei de miliţii de tot felul, pentru a încerca trimiterea...
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost inculpat de „apartenenţă la o conspiraţie criminală” în dosarul finanţării pe calea libiană a campaniei sale prezidenţiale din 2007, a anunţat vineri Parchetul Naţional Financiar francez, relatează AFP...
Libanul şi Israelul - doi vecini aflaţi în continuare, în mod oficial, în război - au început miercuri negocieri fără precedent, sub egida Statelor Unite şi ONU, cu privire la delimitarea frontierei lor maritime şi ridicării unor obstacole din calea ...
Italia şi Libia sunt în mijlocul unei adevărate crize internaţionale, în ultimele săptămâni derulându-se cel mai recent episod din ceee ce presa italiană numeşte, încă din anii 1990, „războiul crevetelui roşu”. În mijlocul conflictului prezent: doisp...