De ce unii iubesc mișcarea și alții o evită? Totul ține de tipul de antrenament fizic ales
0Un studiu publicat în revista Frontiers in Psychology arată că oamenii sunt mai motivați să facă mișcare atunci când aleg un tip de antrenament potrivit personalității lor. Concluzia cercetării este că motivația de a face sport scade nu din lipsă de disciplină, ci din faptul că, de cele mai multe ori, tipurile de exerciții pe care alegem să le facem nu ni se potrivesc.
Mai precis, persoanele extrovertite tind să prefere antrenamentele intense, cu ritm alert și multă energie în jurul lor. Pentru ei, sporturile de echipă sau clasele dinamice sunt mai satisfăcătoare decât alergatul pe bandă. Persoanele mai sensibile emoțional, de pildă, se simt mai bine atunci când iau parte la antrenamente cu antrenor personal, în privat, fără presiune socială și cu pauze dese. Autorii studiului observă că oamenii introvertiți preferă activități cu intensitate redusă desfășurate în spații liniștite, unde nu se simt observați.
Personalitatea, cel mai ignorat predictor al motivației
„Personalitatea determină ce intensitate și ce formă de mișcare ne atrage. Dacă înțelegem acest lucru, putem face primul pas spre a-i ajuta pe oamenii sedentari să se implice în activitate fizică,” a explicat Flaminia Ronca, coautoare studiului și profesor asociat la University College London.
Ea a spus că persoanele organizate își mențin mai ușor obiceiul de a face sport, fiindcă pentru ele mișcarea e o investiție clară în sănătate.
La ora actuală, doar aproximativ 22% dintre adulți și 19% dintre adolescenți ating pragul recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, respectiv de 150 de minute de mișcare pe săptămână, atrag atenția specialiștii.
„Oamenilor mai sensibili emoționali li se tot spune să facă antrenamente intense, dar ei nu vor face asta. Și știm că și mișcarea de intensitate mică are beneficii. Dacă știi că o persoană are acest profil, recomandările pot fi ajustate, iar șansele de a se apuca de sport cresc”, a adăugat Angelina Sutin, profesor la Florida State University.
Ce spun cercetătorii despre presiunea socială și performanță
„Există tipuri de personalitate care nu reacționează bine la situațiile competitive. Pentru ele, presiunea de a performa este ceva foarte dificil”, a susținut Paul Burgess, profesor de neuroștiințe la UCL și coautor al studiului.
Așadar, atunci când alegem ce tip de activitate fizică să facem în funcție de „cine suntem”, și nu în funcție de „ce credem că ar trebui să facem”, mișcarea devine mai ușoară, mai stabilă și mai sustenabilă pe termen lung.
„De peste zece ani organizez alergări la care vin zeci de mii de oameni în fiecare an. Și, dacă ar fi să extrag o singură concluzie din toate aceste întâlniri, e asta: oamenii nu se diferențiază prin cât pot alerga, ci prin felul în care se așază în mișcare. Iar felul ăsta ține atât de mult de personalitate, încât mă surprinde cât de bine se potrivește cu ceea ce spun psihologii”, explică pentru „Adevărul” Radu Restivan, fondatorul comunității 321sport.
„Mi se pare uimitor că, indiferent de personalitate, alergarea reușește să creeze un spațiu în care fiecare se simte inclus. Oamenii foarte diferiți ajung să se conecteze nu în ciuda diferențelor, ci datorită lor. Asta e frumusețea unei comunități mature: extinde zona de confort a fiecăruia fără să o anuleze”, mai spune Radu Restivan.
De ce sportul devine mai ușor când nu te mai lupți cu tine
Tocmai de aceea, el este de părere că întrebarea „cum să fac să-mi placă sportul?” nu are un răspuns universal. „Ar trebui să înceapă cu ceva mult mai simplu: „ce fel de om sunt și unde m-aș simți bine mișcându-mă?”. Când alegi mișcarea potrivită pentru felul tău de a fi (fie că e un antrenament solitar, fie că e un grup viu și cald) motivația crește natural. Nu mai lupți cu tine, ci lucrezi împreună cu tine”.
„Alergarea mi-a arătat că nu trebuie să semănăm ca să ne potrivim. Avem nevoie doar de un scop comun: să ne fie mai bine. Iar când fiecare își găsește locul, indiferent de personalitate, sportul devine nu doar eficient, ci profund uman”, mai spune el.
Cum explică psihoterapeuții legătura dintre personalitate și motivație
La rândul său, psihoterapeut Florenta Petrică, declară pentru „Adevărul” că: „Sportul nu este doar un exercițiu fizic, este o practică care interacționează profund cu personalitatea, motivația și starea psihică a fiecărei persoane. Felul în care ne raportăm la mișcare depinde de trăsăturile noastre individuale: extroverții se bucură de activități sociale și dinamice, introverții preferă ritmul liniștit și autonomia, iar persoanele conștiincioase apreciază rutina și progresul măsurabil. Alegerea unui tip de exercițiu care se potrivește felului tău de a fi nu doar crește plăcerea resimțită, ci pune și bazele unei motivații intrinseci reale, care susține continuitatea și implicarea pe termen lung”.
În opinia sa, motivația intrinsecă se poate construi gradual, pas cu pas. Astfel, primul pas este alegerea activităților care aduc plăcere imediată și care se simt accesibile chiar și pentru câteva minute pe zi. Următorul pas este stabilirea unor obiective realiste și măsurabile, axate pe progres personal și nu pe comparație cu alții. Continuarea practicii se susține prin atenția conștientă în „aici și acum”: observarea respirației, a posturii și a senzațiilor musculare în timpul exercițiului. „Această implicare sporește satisfacția și motivația, transformând exercițiul dintr-o sarcină într-o experiență activă și plăcută, de conectare cu propriul corp și cu momentul prezent.”
Totodată, sportul are efecte puternice asupra sănătății mentale și fizice. Exercițiile regulate, în special cardio, stimulează eliberarea de dopamină, serotonină și noradrenalină, reduc nivelul cortizolului și cresc claritatea mentală. „Aceste modificări neurochimice contribuie la reducerea stresului, ameliorarea anxietății și a simptomelor depresive, oferind o senzație reală de relaxare, energie și vitalitate. Aducerea atenției asupra mișcării amplifică aceste efecte: concentrarea asupra respirației, ritmului și senzațiilor corporale transformă exercițiul într-un moment de prezență, sporind satisfacția și plăcerea intrinsecă resimțită”.
„Când sportul este adaptat personalității, motivării interne, stării emoționale și este trăit cu atenție conștientă, devine un instrument complet de stare de bine”, adaugă ea „Motivația intrinsecă, implicarea activă și progresul vizibil generează emoții pozitive, implicare profundă, relații armonioase, sens în experiență și sentiment de reușită, toate componente ale unei vieți echilibrate și satisfăcătoare. Practic, sportul nu mai este doar un mijloc de a obține rezultate fizice, ci o experiență de prezență, energie și regenerare, care aduce satisfacție imediată și durabilă”.
Se încarcă comentariile...
